ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 805/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința arbitrală nr. 7 din 20 noiembrie

2008, Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerț și

Industrie și Agricultură Dâmbovița a admis cererea

formulată de reclamanta SC R.L.C. SA Târgoviște împotriva pârâtei

Primăria Comunei Gura Foii, a obligat pe pârâtă la 89.159,38 lei

contravaloarea facturilor emise în executarea contractului din 2007, la

8.281,63 lei penalități de întârziere și la 2.593 lei cheltuieli

arbitrale.

Cererea reconvențională a

pârâtei și cererea de chemare în garanție au fost anulate ca netimbrate.

Prin acțiunea în anulare

exercitată împotriva hotărârii arbitrale, pârâta a susținut

că litigiul nu era susceptibil de soluționare pe cale arbitrală

întrucât privea executarea unui contract administrativ de achiziții de

lucrări publice; tribunalul a soluționat litigiul fără

să existe o convenție arbitrală; hotărârea dată

încalcă normele de ordine publică și bunele moravuri; și

tribunalul nu a fost legal constituit, arbitrul unic și consultantul

arbitral fiind rude de gradul 1.

Curtea de Apel Ploiești, prin

sentința nr. 34 din 27 februarie 2009 a admis acțiunea Primăriei

Comunei Gura Foii și a anulat sentința arbitrală.

Instanța a reținut în

esență că potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004

contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect

punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea

lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice și

achizițiile publice sunt asimilate actelor administrative astfel încât

lipsind caracterul comercial al contractului încheiat între părți,

soluționarea pe calea arbitrajului nu este posibilă iar clauza

penală lovită de nulitate absolută.

Împotriva sentinței astfel

pronunțate, reclamanta SC R.L.C. SA a declarat recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 și art. 312 C. proc. civ.

Recurenta susține că

acțiunea în anulare trebuia anulată ca netimbrată, cererea fiind

evaluabilă în bani; clauza compromisorie este încheiată în

condițiile art. 341 și art. 343 C. proc. civ. iar Ordonanța nr. 34/2006

reprezintă reglementări pentru conduita internă de atribuire a

contractelor de achiziție publică, dar nu poate interzice

comercianților care vin în parteneriat cu autoritatea publică

stabilirea modului de soluționare a litigiilor.

Instanța nu a avut în vedere

Convenția europeană asupra arbitrajului comercial internațional

de la Geneva și nici Convenția pentru recunoașterea

sentințelor arbitrale străine de la New York.

Greșit instanța a

calificat contractul ca având natură administrativă deși

părțile prin acord de voință au încheiat un contract, pe

care primăria trebuia să îl respecte, prin care au determinat

arbitralitatea litigiului. Clauza arbitrală a fost stipulată în

contractul de execuție care a generat un litigiu având ca obiect o

acțiune în pretenții izvorât dintr-un contract comercial.

Recursul este nefondat și va fi

respins pentru considerentele ce se vor expune:

În mod excepțional, prin

dispoziții derogatorii de la dreptul comun, legiuitorul a statuat în art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, asupra caracterului contractelor

încheiate de autoritățile publice care au ca obiect, printre altele,

executarea lucrărilor de interes public, definindu-le ca asimilate actelor

administrative.

Astfel a fost determinată

competența de soluționare a litigiilor izvorâte din raporturile

juridice născute în asemenea condiții, ca fiind a instanțelor de

contencios administrativ și fiscal; iar prevederile legale atributive de

competență, fie chiar stabilite prin norme speciale, sunt imperative

și vizează ordinea publică.

Faptul că părțile,

încălcând prevederi imperative ale legii, au convenit asupra atribuirii

competenței de soluționare a litigiului dintre ele instanțelor arbitrale,

nu oferea acestora și dreptul pozitiv de a se adresa jurisdicției

alternative. Pacta sunt servanda este dispoziția Codului civil (art. 969)

potrivit căreia convențiile au putere de lege între părți,

dacă s-au născut în respectul prevederilor legale.

Dispozițiile contractului

încheiat după apariția Legii nr. 554/2004, care contravine legii sunt

lovite de nulitate, întrucât în fața acordului de voință al

părților, prevalează principiul legalității, care a

avut în vedere și convențiile internaționale la care România

este parte.

Nefondată este și

susținerea potrivit căreia acțiunea în anulare introdusă de

primărie trebuia timbrată. Art. 17 din Legea nr. 146/1997

exceptează de la plata taxelor de timbru, pentru acțiunile și

cererile adresate instanțelor judecătorești, printre altele,

și pe cele ale instituțiilor publice când au ca obiect venituri

publice; în contractul de execuție de lucrări avea în vedere un

contract de achiziții publice privind „modernizarea instalațiilor de

iluminat public” încheiat în temeiul O.G. nr. 34/2006.

Clauza compromisorie înfrânge

normele de ordine publică, astfel cum judicios a stabilit instanța de

fond, întrucât legea a asimilat contractele de tipul celui încheiat între

părți, actelor administrative.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor

art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat

împotriva sentinței 34 din 27 februarie 2009 pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC R.L.C. SA Târgoviște împotriva sentinței nr. 34 din 27 februarie

2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 2 martie 2010.