ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1756/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința arbitrală nr. 4 din 24 septembrie 2009, Tribunalul arbitrai de pe lângă Camera de Comerț Industrie și Agricultură, a admis în parte acțiunea reclamantei CN R. SA filiala U.M.M. SA împotriva pârâtei SC G.M.T. SRL pe care a obligat-o la 114.826,44 lei cu titlu de contravaloarea marfa și la 2.951 lei cheltuieli de arbitrare, și a respins cererea reconvențională. Împotriva acestei hotărâri, SC G.M.T. SRL a formulat acțiune în anulare susținând că tribunalul arbitrai nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut respectiv asupra pretențiilor reciproce și compensării datoriilor până la acoperirea creanței celei mai mici; hotărârea încalcă dispozițiile imperative ale legii înlăturând aplicarea Convenției O.N.U.

și a celei de la Viena iar litigiul nu era de competență arbitrală. Prin sentința nr. 268 din 10 decembrie 2008, Curtea de Apel Ploiești a respins acțiunea în anulare considerând că prin art. 25 al contractului din 2002, părțile au înțeles să supună litigiile lor Tribunalului de arbitraj al Camerei de Comerț și Industrie Dâmbovița iar tranzacția din 2005 reprezintă act adițional la contractul inițial, supus a aceleiași clauze compromisorii. Celelalte motive invocate au fost apreciate motive de rejudecare în fond a cauzei ce nu pot fi reluate decât în condițiile anulării sentinței arbitrale pentru motivele prevăzute de art. 364 C. proc. civ. împotriva sentinței astfel pronunțate, SC G.M.T. SRLa declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. Recurenta susține că instanța de apel, ca de altfel nici instanța arbitrală nu au analizat cererea reconvențională prin care s-a solicitat compensarea datoriei în sumă de 45.000 euro, daune plătite partenerului străin calculate la nivelul dobânzii R.O.B.O.R. și a refuzat aplicarea Convenției O.N.U. și a celei de la Viena. Critica asupra sentinței curții de apel privește necompetența instanțelor arbitrale, întrucât tranzacția încheiată nu a menținut clauza compromisorie dar și nemotivarea înlăturării celorlalte critici ale sentinței arbitrale. Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune: Hotărârea arbitrală poate fi desființată pentru motivele limitativ prevăzute de art. 364 C. proc.

civ., astfel încât instanța de control judiciar nu este îndreptățită să reanalizeze situațiile de fapt ci numai să constate unul dintre motivele prevăzute de lit. a) și i) ale art. 364 C. proc. civ. Tribunalul arbitrai a respins cererea reconvențională apreciind că pârâta reclamantă nu și-a determinat cuantumul real al daunelor pretinse de partenerul extern, astfel încât curtea de apel, judicios a apreciat că instanța arbitrală s-a pronunțat asupra cererii în reluarea ei presupune reaprecierea probelor, situație ce nu circumscrie dispozițiilor procedurale citate. Evocarea convențiilor internaționale este nepertinentă, iar tribunalul arbitrai și instanța de judecată au motivat lipsa aplicabilității lor în condițiile unor contracte interne.

În privința competenței arbitrajului, curtea de apel a reținut judicios, că prin tranzacția din 14 noiembrie 2005 s-a încheiat un act adițional la contractul din 2002, iar pentru ca un act adițional să modifice clauzele contractului erau necesare mențiuni exprese în acest sens, altfel toate clauzele contractului principal neafectate de dispoziții derogatorii din actul adițional, își produc efectele. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței nr. 268 din 10 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC G.M.T. SRL București împotriva sentinței nr. 268 din 10 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2010.