ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 302/2010

Asupra recursului civil de față

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 21 ianuarie

2009, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului

Administrației și Internelor l-a chemat în judecată pe pârâtul O.B.F.,

solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să-i restrângă

pârâtului dreptul la liberă circulație în Suedia, pe o perioadă de cel mult

trei ani.

Prin sentința civilă nr. 192 din 3 februarie 2009, Tribunalul Galați, secția

civilă,

a

respins cererea ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut următoarele:

În cauză sunt incidente prevederile art. 39-42

și art. 43-48 din TCE și ale art. 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului

European și a Consiliului, care au prioritate față de dreptul intern, cu

consecința că dreptul la liberă circulație al unei persoane se poate restrânge

numai pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică,

respectându-se totodată principiul proporționalității.

În speță, pârâtul a fost depistat pe

teritoriul Suediei, în orașul Stockholm, unde locuia cu chirie și lucra fără

permis, motiv pentru care la data de 9 octombrie 2008 a fost returnat în România în baza acordului de readmisie dintre cele două state.

Din aceste împrejurări nu rezultă că

pârâtul este o persoană care, prin comportamentul său, să amenințe ordinea

publică, siguranța ori sănătatea publică din statul din care a fost returnat,

respectiv să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la

adresa unui interes fundamental al societății.

Prin decizia civilă nr. 127/A din 16

aprilie 2009 Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamantă împotriva sentinței.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a

reținut următoarele:

Situația de fapt și cea de drept au

fost corect reținute de prima instanță.

Măsura restrângerii dreptului la liberă circulație, prevăzută de art. 38

din Legea nr. 248/2005, nu se poate lua decât în una din situațiile de excepție

prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE.

În speță, solicitarea se bazează pe simpla returnare a pârâtului din

Suedia, ceea ce nu justifică restrângerea dreptului acestuia la liberă

circulație.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea cererii, recurenta arată că pârâtul a fost returnat din

Suedia, la data de 9 octombrie 2008, în baza acordului de readmisie încheiat de

România cu această țară și că, deși dreptul la liberă circulație în interiorul

Uniunii Europene este asigurat după data de 1 ianuarie 2007 cetățenilor români,

articolele 18 CE și 27 din Directiva 2004/38/CE nu se opun unei reglementări

naționale care permite restrângerea dreptului unui resortisant al unui stat

membru de a se deplasa pe teritoriul unui alt stat membru, iar măsura

restrictivă este la aprecierea instanței sesizate, așa cum s-a statuat de către

Curte de Justiție a Comunității Europene în cauza C-33/2007 Jipa.

În speță, pârâtul a fost condamnat pentru furt în Suedia la data de 23

iulie 2008, astfel că s-a încălcat ordinea juridică dintr-un stat membru al

Uniunii Europene.

În drept, recurenta arată că măsura solicitată este compatibilă nu numai

cu legea internă, dar și cu cerințele art. 2 paragraful 3 al Protocolului 4

adițional la C.E.D.O., precum și cu cele ale art. 25 din Constituția României.

Intimatul nu a depus la dosar

întâmpinare.

Nu s-au depus la dosar înscrisuri noi.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru

următoarele considerente:

Curtea de apel a reținut că dreptul cetățenilor la liberă circulație

este un drept garantat de legea națională, dar și de dreptul comunitar,

referirile la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la Constituție fiind străine de motivarea instanței de apel.

Curtea de apel a constatat, de asemenea, că dreptul la liberă circulație

poate fi limitat, dar că în cauză nu sunt motive temeinice pentru luarea

acestei măsuri.

Simpla returnare a pârâtului din

Suedia nu poate să constituie un temei suficient pentru restrângerea, de către

instanța română, pe viitor a dreptului acestuia la libera circulație în acest

stat, iar împrejurarea că pârâtul ar fi fost arestat în Suedia reprezintă o

susținere făcută pentru prima oară în recurs, în condițiile în care, față de

exigențele art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte nu poate reaprecia situația de

fapt stabilită de instanțele de fond și nici nu poate analiza

omisso medio

legalitatea hotărârii primei instanțe.

Dobândind statutul de țară membră a

Uniunii Europene, România este obligată să respecte prevederile dreptului comunitar,

aplicabil ca ordine juridică integrată în ordinea de drept a statelor membre

ale Uniunii Europene.

Cum reclamanta nu a fost în măsură

să demonstreze necesitatea și proporționalitatea măsurii solicitate față de

scopul urmărit, recursul declarat de aceasta este nefondat și, în baza art. 312

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 127

A din 16 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 22 ianuarie 2010.