ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2667/2010

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la 15 iulie 2009, reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Populației

din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative l-a chemat în

judecată pe pârâtul B.G., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va

pronunța, să-i restrângă pârâtului dreptul la liberă circulație în Italia

pentru o perioadă de cel mult 3 ani, în baza Decretului Prefecturii Provinciei

Roma.

Prin sentința civilă nr.

504 din 30 iulie 2009, Tribunalul Vrancea, secția civilă, a respins cererea ca

nefondată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Pârâtul a fost returnat

din Italia la data de 12 iunie 2009, în baza Decretului Prefecturii Provinciei Roma,

pe motiv că pârâtul ar fi fost arestat și cercetat de 5 ori în cursul anilor

2006-2008 pentru săvârșirea unor infracțiuni (port de armă, nerespectarea

normelor privind străinii, furt agravat).

Însă, nu a rezultat

circumstanțele în care pârâtul ar fi săvârșit aceste fapte, dacă a fost

condamnat definitiv pentru vreuna din aceste fapte sau ce pedeapsă i s-ar fi

aplicat.

Acesta nu constituie un

motiv întemeiat pentru restrângerea dreptului pârâtului la liberă circulație,

față de prevederile Directivei nr. 38/2004/CE, care permit o asemenea limitare

doar pentru rațiuni de ordine publică, securitate națională sau sănătate

publică.

Prin modul în care legea

română reglementează măsura limitării dreptului la liberă circulație se încalcă

prevederile Directivei, iar faptele despre care se face vorbire în Decretul de

expulzare, săvârșite în 2006-2009, nu pot constitui o amenințare reală,

prezentă și suficient de gravă pentru a justifica măsura solicitată și a crea

convingerea instanței că întoarcerea pârâtului pe teritoriul Italiei ar pune în

pericol aceste valori fundamentale ale societății.

Prin decizia civilă nr. 264/A

din 7 octombrie 2009 Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins ca

nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței.

Pentru a decide astfel,

curtea de apel a reținut următoarele:

Dreptul comunitar permite

restrângerea dreptului la liberă circulație numai în anumite circumstanțe, și

anume pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică,

cu respectarea principiului proporționalității și doar pe baza conduitei

persoanei în cauză, care trebuie să reprezinte o amenințare reală, actuală și

suficient de gravă la adresa uneia din valorile menționate.

În speță, faptul că

pârâtul ar constitui un pericol pentru interesele fundamentale ale societății

nu s-a dovedit, cum nu s-a făcut nicio dovadă unor condamnări anterioare pentru

săvârșirea unor fapte antisociale.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea cererii,

recurentul arată că pârâtul a fost returnat din Italia, pe motiv că a avut o activitate

infracțională ce a adus atingere ordinii și siguranței publice.

Astfel, conduita

pârâtului reprezintă o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la

adresa interesului fundamental al statului italian.

Conform Decretului emis

de autoritățile italiene, împotriva pârâtului s-a dispus măsura interzicerii de

a se întoarce pe teritoriul Italiei pe o perioadă de la 5 la 10 ani.

Potrivit art.1 pct. 1

din Acordul dintre România și Republica Italiană privind readmisia persoanelor

aflate în situație ilegală, ratificat prin Legea nr. 173/1997, fiecare parte

contractantă readmite pe teritoriul său, la cererea celeilalte părți și fără

alte formalități, oricare persoană care nu îndeplinește condițiile necesare

pentru intrare sau nu mai întrunește cerințele pentru șederea pe teritoriul

părții contractante solicitante.

România trebuie să

demonstreze capacitatea de a stopa migrația ilegală, astfel încât în mod greșit

instanța de apel nu aluat în considerare obiectivul H.G. nr. 1447/2007 și al

Decretului de expulzare.

Intimatul nu a depus la

dosar întâmpinare.

Recursul este nefondat

și va fi respins pentru următoarele considerente:

Instanțele au reținut că

dreptul cetățenilor la liberă circulație este un drept garantat de legea

națională, dar și de dreptul comunitar și că, totodată, acest drept poate fi

supus anumitor limitări.

Pentru a se dispune o

măsură de limitare a dreptului la liberă circulație al unui cetățean, este

necesar ca, în aplicarea dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005,

care prevede posibilitatea luării unei atare măsuri, instanța să respecte și

exigențele dreptului comunitar, care sunt superioare celor din dreptul intern.

În mod corect a reținut

curtea de apel că nici returnarea pârâtului din Italia și nici sancționarea sa

anterioară de către statul italian nu poate să constituie un temei suficient

pentru restrângerea pe viitor a dreptului acestuia la liberă circulație, câtă

vreme reclamantul nu a dovedit și nici măcar nu a arătat de ce o astfel de

măsură ar corespunde unei situații extreme, necesară pentru limitarea dreptului

și de ce prezența pârâtului pe teritoriul Italiei ar constitui și în prezent o

amenințare reală și suficient de gravă la adresa uneia din valorile

fundamentale ale societății.

Pe de altă parte, recurentul

nu arată de ce, în condițiile în care guvernul italian a interzis deja

pârâtului accesul pe teritoriul statului pe o perioadă de minim 5 ani, se mai

impune dublarea sancțiunii și de către statul român pe o perioadă de timp mai

scurtă.

Capacitatea României de

a stopa migrația ilegală reprezintă un obiectiv general și nu poate constitui

temei de admitere a unei cereri determinate, fără o analiză în concret a

legalității și temeiniciei acesteia.

În ceea ce privește

acordul de readmisie, nu se poate invoca faptul că decizia curții de apel l-ar

nesocoti, câtă vreme pârâtul a fost returnat în România, iar litigiul nu

privește chestiunea readmisiei pârâtului în țară, ci dreptul acestuia de a se

deplasa pe viitor în Italia, drept care, așa cum corect s-a reținut, i-a fost

deja restrâns.

Pentru aceste

considerente, recursul declarat de pârât este nefondat și, în baza art. 312

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din

cadrul Ministerului Administrației și Internelor împotriva deciziei nr. 264/A

din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 aprilie 2010.