ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2667/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2667/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 15 iulie 2009, reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Populației din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative l-a chemat în judecată pe pârâtul B.G., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să-i restrângă pârâtului dreptul la liberă circulație în Italia pentru o perioadă de cel mult 3 ani, în baza Decretului Prefecturii Provinciei Roma. Prin sentința civilă nr. 504 din 30 iulie 2009, Tribunalul Vrancea, secția civilă, a respins cererea ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele: Pârâtul a fost returnat din Italia la data de 12 iunie 2009, în baza Decretului Prefecturii Provinciei Roma, pe motiv că pârâtul ar fi fost arestat și cercetat de 5 ori în cursul anilor 2006-2008 pentru săvârșirea unor infracțiuni (port de armă, nerespectarea normelor privind străinii, furt agravat).
Însă, nu a rezultat circumstanțele în care pârâtul ar fi săvârșit aceste fapte, dacă a fost condamnat definitiv pentru vreuna din aceste fapte sau ce pedeapsă i s-ar fi aplicat. Acesta nu constituie un motiv întemeiat pentru restrângerea dreptului pârâtului la liberă circulație, față de prevederile Directivei nr. 38/2004/CE, care permit o asemenea limitare doar pentru rațiuni de ordine publică, securitate națională sau sănătate publică. Prin modul în care legea română reglementează măsura limitării dreptului la liberă circulație se încalcă prevederile Directivei, iar faptele despre care se face vorbire în Decretul de expulzare, săvârșite în 2006-2009, nu pot constitui o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă pentru a justifica măsura solicitată și a crea convingerea instanței că întoarcerea pârâtului pe teritoriul Italiei ar pune în pericol aceste valori fundamentale ale societății.
Prin decizia civilă nr. 264/A din 7 octombrie 2009 Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței. Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut următoarele: Dreptul comunitar permite restrângerea dreptului la liberă circulație numai în anumite circumstanțe, și anume pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, cu respectarea principiului proporționalității și doar pe baza conduitei persoanei în cauză, care trebuie să reprezinte o amenințare reală, actuală și suficient de gravă la adresa uneia din valorile menționate. În speță, faptul că pârâtul ar constitui un pericol pentru interesele fundamentale ale societății nu s-a dovedit, cum nu s-a făcut nicio dovadă unor condamnări anterioare pentru săvârșirea unor fapte antisociale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate. În motivarea cererii, recurentul arată că pârâtul a fost returnat din Italia, pe motiv că a avut o activitate infracțională ce a adus atingere ordinii și siguranței publice. Astfel, conduita pârâtului reprezintă o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa interesului fundamental al statului italian. Conform Decretului emis de autoritățile italiene, împotriva pârâtului s-a dispus măsura interzicerii de a se întoarce pe teritoriul Italiei pe o perioadă de la 5 la 10 ani.
Potrivit art.1 pct. 1 din Acordul dintre România și Republica Italiană privind readmisia persoanelor aflate în situație ilegală, ratificat prin Legea nr. 173/1997, fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul său, la cererea celeilalte părți și fără alte formalități, oricare persoană care nu îndeplinește condițiile necesare pentru intrare sau nu mai întrunește cerințele pentru șederea pe teritoriul părții contractante solicitante. România trebuie să demonstreze capacitatea de a stopa migrația ilegală, astfel încât în mod greșit instanța de apel nu aluat în considerare obiectivul H.G. nr. 1447/2007 și al Decretului de expulzare. Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare. Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Instanțele au reținut că dreptul cetățenilor la liberă circulație este un drept garantat de legea națională, dar și de dreptul comunitar și că, totodată, acest drept poate fi supus anumitor limitări.
Pentru a se dispune o măsură de limitare a dreptului la liberă circulație al unui cetățean, este necesar ca, în aplicarea dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, care prevede posibilitatea luării unei atare măsuri, instanța să respecte și exigențele dreptului comunitar, care sunt superioare celor din dreptul intern. În mod corect a reținut curtea de apel că nici returnarea pârâtului din Italia și nici sancționarea sa anterioară de către statul italian nu poate să constituie un temei suficient pentru restrângerea pe viitor a dreptului acestuia la liberă circulație, câtă vreme reclamantul nu a dovedit și nici măcar nu a arătat de ce o astfel de măsură ar corespunde unei situații extreme, necesară pentru limitarea dreptului și de ce prezența pârâtului pe teritoriul Italiei ar constitui și în prezent o amenințare reală și suficient de gravă la adresa uneia din valorile fundamentale ale societății.
Pe de altă parte, recurentul nu arată de ce, în condițiile în care guvernul italian a interzis deja pârâtului accesul pe teritoriul statului pe o perioadă de minim 5 ani, se mai impune dublarea sancțiunii și de către statul român pe o perioadă de timp mai scurtă. Capacitatea României de a stopa migrația ilegală reprezintă un obiectiv general și nu poate constitui temei de admitere a unei cereri determinate, fără o analiză în concret a legalității și temeiniciei acesteia. În ceea ce privește acordul de readmisie, nu se poate invoca faptul că decizia curții de apel l-ar nesocoti, câtă vreme pârâtul a fost returnat în România, iar litigiul nu privește chestiunea readmisiei pârâtului în țară, ci dreptul acestuia de a se deplasa pe viitor în Italia, drept care, așa cum corect s-a reținut, i-a fost deja restrâns.
Pentru aceste considerente, recursul declarat de pârât este nefondat și, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor împotriva deciziei nr. 264/A din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 aprilie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.