ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4382/2010

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2125 din 20 iunie 2007 Tribunalul Harghita a admis în parte acțiunea reclamanților N. (născută M.) C. și M.V. împotriva pârâtei Primara Municipiului Toplița și, în consecință: - a anulat dispoziția nr. 1896/2007 emisă de Primăria Municipiului Toplița; - a dispus emiterea unei noi dispoziții care să cuprindă măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 605,28 mp, înscris în C.F. 5377, nr. top 176/1; - a respins cererea reclamanților în ceea ce privește acordarea măsurilor reparatorii pentru suprafața de 161,47 mp. înscrisă în aceeași carte funciară.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în cauză nu poate fi avută în vedere împrejurarea invocată de către pârâtă, conform căreia notificarea nu ar fi fost depusă cu respectarea dispozițiilor legale, întrucât nu a fost însoțită de împuternicirea dată în acest sens de către reclamanți, mandatarul N.L., în condițiile în care cererea adresată Primăriei Toplița la data de 05 februarie 2002 poartă atât semnătura reclamanților, cât și a mandatarului acestora.

În ceea ce privește modalitatea de preluare a imobilului aflat în litigiu de către Statul Român, s-a reținut că numai o cotă de 16/19 din ¼ a fost donată de unul dintre foștii proprietari, respectiv suprafața de 161,47 mp, restul terenului fiind preluat în mod abuziv și, întrucât acesta este ocupat în prezent de curtea unei grădinițe, pârâta a fost obligată să emită dispoziție prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în favoarea reclamanților, pentru suprafața de 605,28 mp., din totalul înscris în Cartea Funciară B 767 mp. Prin apelul declarat de pârâtă s-a criticat hotărârea instanței de fond prin prisma motivului prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și s-a solicitat pe fond respingerea integrală a acțiunii reclamanților.

S-a susținut că reclamanții nu au atașat notificării împuternicirea dată de reclamanți mandatarului N.L. și că împuternicirea autentificată pentru susținerea acțiunii se limita la dreptul mandatarului să efectueze numai demersurile legate de Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000. Apelantul a mai învederat că reclamanții au solicitat restituirea a trei terenuri, printre care și unul pentru care a formulat notificare ulterior, cerere ce nu îndeplinește condițiile prev. de art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, notificarea nefiind comunicată prin executorul judecătoresc. De fapt, apelantul a atacat hotărârea instanței de fond cu cerere intitulată recurs, dar Curtea de Apel, procedând conform art. 84 C. proc.

civ., a examinat cererea , pe care a calificat-o drept apel. Prin decizia nr. 102/A din 06 noiembrie 2007, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins apelul pârâtei Primăria Municipiului Toplița împotriva sentinței civile nr. 2125 din 20 iunie 2007 a Tribunalului Harghita. A reținut în esență că reclamanții, prin mandatar N.L., au solicitat restituirea a trei terenuri, printre care și cel în discuție, cerere semnată de reclamanți cât și de mandatar.

Prin adresa cu nr. indicat anterior pârâta a comunicat reclamanților și mandatarului acestora că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, persoanele îndreptățite au obligația să depună notificarea prin intermediul executorului judecătoresc din raza teritorială a imobilului revendicat, precum și faptul că termenul limită pentru depunerea notificărilor este 14 februarie 2002. Ulterior, prin notificarea înregistrată la biroul executorului judecătoresc sub nr. 140 din 13 februarie 2002, reclamanții au reiterat cererea inițială, de această dată solicitând măsuri reparatorii prin echivalent.

S-a constatat că notificarea a fost semnată de împuternicitul N.L., dar procura specială atașată notificării a fost dată numai de reclamanta N.C., prin procură făcând trimitere numai la legile fondului funciar, dar s-a concluzionat că un asemenea neajuns nu este de natură să anihileze manifestarea de voință exprimată în același sens de către reclamanți, prin cererea semnată personal la data de 5 februarie 2002. A considera această ultimă notificare ca nevalabilă numai pentru neatașarea de către mandatar a unei procuri speciale, în condițiile existenței anterioare a unei cereri semnate de către ambii reclamanți, ar fi constituit, așa cum a reținut instanța, un formalism excesiv, de natură a limita în mod nepermis efectele reparatorii urmărite de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 10/2001.

De altfel, practica judiciară în materie a statuat că se impune a se considera ca fiind valabil îndeplinită cerința notificării unității deținătoare a imobilului revendicat, chiar dacă aceasta nu a fost transmisă prin intermediul executorului judecătoresc. În raport de considerentele arătate, s-au reținut ca nefondate criticile pârâtei, astfel că în raport de prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, în mod corect s-a analizat pe fond notificarea și s-a constatat dreptul notificatorilor la măsurile reparatorii prin echivalent sau în natură, instituite de lege, chiar în condițiile în care notificarea nu s-a comunicat prin intermediul executorului judecătoresc.

În ceea ce privește lipsa procurii speciale, s-a reținut că aceasta putea fi depusă și ulterior, în condițiile în care pârâta le-ar fi solicitat reclamanților, dar numai acest motiv nu este suficient pentru a proceda la respingerea „de plano” a notificării, cu atât mai mult cu cât, până la emiterea dispoziției atacate, solicitarea completării dosarului cu acte doveditoare a fost înaintată de pârâtă chiar mandatarului părților. Instanța de apel, pe baza considerentelor expuse, a reținut că și sub aspectul abordării fondului litigiului, soluția pronunțată de către instanța de fond este legală. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Toplița invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., fiind aceleași critici formulate și în apel. În dezvoltarea motivului de recurs învederează în principal, că notificarea a fost formulată și semnată de numitul N.L. în lipsa unei procuri speciale, că procura anexată la dosar se limita numai la demersurile pe care să le efectueze în litigiile privind Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000, că unul dintre notificatori (M.C.) era decedat la data formulării notificării și în cauză nu s-a făcut dovada moștenitorilor acestuia. Mai susține recurentul că, în mod greșit instanța de apel a reținut că pot fi luate în considerare și notificările care nu au fost transmise prin intermediul executorului judecătoresc. Examinând recursul prin prisma criticilor întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și în raport de dispozițiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanța îl reține ca nefondat pentru considerentele ce urmează: La dosarul cauzei există procuri speciale prin care intimații reclamanți l-au mandatat pe numitul N.L.. Faptul că, în cuprinsul acestor procuri se fac referiri și la Legea nr. 1/2001 și Legea nr. 18/1991 nu are nici o relevanță juridică, în condițiile în care s-au făcut mențiuni și cu privire la imobilul ce face obiectul litigiului de față, cât și pentru faptul că reclamanții au primit răspuns de la instituțiile investite la cererile adresate în termenul prevăzut de lege. De asemenea, intimații reclamanți au depus notificarea înregistrată sub nr. 140 din 13 februarie 2002, conform cerințelor Legii nr. 10/2001, (fila 6 dosar fond), fiind nerelevantă împrejurarea că aceasta nu a fost adresată executorului judecătoresc.

Din dosarul cauzei rezultă fără nici un dubiu că reclamanții au solicitat și personal acordarea de despăgubiri, depunând în nume propriu și în calitate de unici moștenitori ai defunctului M.C., coproprietar al terenului din litigiu, cerere înregistrată sub nr. 1476 din 5 februarie 2002 la Primăria Municipiului Toplița. În ceea ce privește modalitatea de preluare a imobilului în discuție de către Statul Român, s-a făcut dovada că numai o cotă de 16/19 din ¼ a fost donată de către unul dintre foștii proprietari, respectiv suprafața de 161,47 mp, restul terenului fiind preluat în mod abuziv și, întrucât acesta este ocupat în prezent, pârâta a fost obligată să emită dispoziție prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent numai pentru suprafața de 605,28 mp, din totalul suprafeței înscrisă în C.F.

de 767 mp. În cauză, s-a dovedit că M.C. nu a fost căsătorit și nu a avut copii, singurii săi moștenitori fiind reclamanții N.C. și M.V., așa cum rezultă din declarația dată la Notarul Public P.M.N., anexată la fila 15 din dosarul de recurs. Față de considerentele expuse se reține că, hotărârea instanței de apel este legală, în afara criticilor formulate de pârât în recurs, astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul pârâtului Primarul Municipiului Toplița urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul Primarul Municipiului Toplița împotriva deciziei civile nr. 102/A din 6 noiembrie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2010.