ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4382/2010

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 2125 din 20 iunie 2007 Tribunalul Harghita a admis în parte

acțiunea reclamanților N. (născută M.) C. și M.V. împotriva pârâtei Primara

Municipiului Toplița și, în consecință:

-

a anulat dispoziția nr. 1896/2007 emisă de Primăria Municipiului Toplița;

-

a dispus emiterea unei noi dispoziții care să cuprindă măsuri reparatorii prin

echivalent pentru terenul în suprafață de 605,28 mp, înscris în C.F. 5377, nr.

top 176/1;

-

a respins cererea reclamanților în ceea ce privește acordarea măsurilor

reparatorii pentru suprafața de 161,47 mp. înscrisă în aceeași carte funciară.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în cauză nu poate fi

avută în vedere împrejurarea invocată de către pârâtă, conform căreia

notificarea nu ar fi fost depusă cu respectarea dispozițiilor legale, întrucât

nu a fost însoțită de împuternicirea dată în acest sens de către reclamanți, mandatarul

N.L., în condițiile în care cererea adresată Primăriei Toplița la data de 05

februarie 2002 poartă atât semnătura reclamanților, cât și a mandatarului

acestora.

În

ceea ce privește modalitatea de preluare a imobilului aflat în litigiu de către

Statul Român, s-a reținut că numai o cotă de 16/19 din ¼ a fost donată

de unul dintre foștii proprietari, respectiv suprafața de 161,47 mp, restul

terenului fiind preluat în mod abuziv și, întrucât acesta este ocupat în

prezent de curtea unei grădinițe, pârâta a fost obligată să emită dispoziție

prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în

favoarea reclamanților, pentru suprafața de 605,28 mp., din totalul înscris în

Cartea Funciară B 767 mp.

Prin

apelul declarat de pârâtă s-a criticat hotărârea instanței de fond prin prisma

motivului prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și s-a solicitat pe fond respingerea

integrală a acțiunii reclamanților.

S-a

susținut că reclamanții nu au atașat notificării împuternicirea dată de

reclamanți mandatarului N.L. și că împuternicirea autentificată pentru

susținerea acțiunii se limita la dreptul mandatarului să efectueze numai

demersurile legate de Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000.

Apelantul

a mai învederat că reclamanții au solicitat restituirea a trei terenuri,

printre care și unul pentru care a formulat notificare ulterior, cerere ce nu

îndeplinește condițiile prev. de art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, notificarea

nefiind comunicată prin executorul judecătoresc.

De

fapt, apelantul a atacat hotărârea instanței de fond cu cerere intitulată

recurs, dar Curtea de Apel, procedând conform art. 84 C. proc. civ., a examinat

cererea , pe care a calificat-o drept apel.

Prin

decizia nr. 102/A din 06 noiembrie 2007, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins

apelul pârâtei Primăria Municipiului Toplița împotriva sentinței civile nr. 2125

din 20 iunie 2007 a Tribunalului Harghita.

A

reținut în esență că reclamanții, prin mandatar N.L., au solicitat restituirea

a trei terenuri, printre care și cel în discuție, cerere semnată de reclamanți

cât și de mandatar.

Prin

adresa cu nr. indicat anterior pârâta a comunicat reclamanților și mandatarului

acestora că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, persoanele îndreptățite

au obligația să depună notificarea prin intermediul executorului judecătoresc

din raza teritorială a imobilului revendicat, precum și faptul că termenul

limită pentru depunerea notificărilor este 14 februarie 2002.

Ulterior,

prin notificarea înregistrată la biroul executorului judecătoresc sub nr. 140

din 13 februarie 2002, reclamanții au reiterat cererea inițială, de această

dată solicitând măsuri reparatorii prin echivalent.

S-a

constatat că notificarea a fost semnată de împuternicitul N.L., dar procura

specială atașată notificării a fost dată numai de reclamanta N.C., prin procură

făcând trimitere numai la legile fondului funciar, dar s-a concluzionat că un

asemenea neajuns nu este de natură să anihileze manifestarea de voință

exprimată în același sens de către reclamanți, prin cererea semnată personal la

data de 5 februarie 2002.

A

considera această ultimă notificare ca nevalabilă numai pentru neatașarea de

către mandatar a unei procuri speciale, în condițiile existenței anterioare a unei

cereri semnate de către ambii reclamanți, ar fi constituit, așa cum a reținut

instanța, un formalism excesiv, de natură a limita în mod nepermis efectele

reparatorii urmărite de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 10/2001.

De

altfel, practica judiciară în materie a statuat că se impune a se considera ca

fiind valabil îndeplinită cerința notificării unității deținătoare a imobilului

revendicat, chiar dacă aceasta nu a fost transmisă prin intermediul

executorului judecătoresc.

În

raport de considerentele arătate, s-au reținut ca nefondate criticile pârâtei, astfel

că în raport de prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

republicată, în mod corect s-a analizat pe fond notificarea și s-a constatat

dreptul notificatorilor la măsurile reparatorii prin echivalent sau în natură,

instituite de lege, chiar în condițiile în care notificarea nu s-a comunicat

prin intermediul executorului judecătoresc.

În

ceea ce privește lipsa procurii speciale, s-a reținut că aceasta putea fi

depusă și ulterior, în condițiile în care pârâta le-ar fi solicitat

reclamanților, dar numai acest motiv nu este suficient pentru a proceda la

respingerea „de plano” a notificării, cu atât mai mult cu cât, până la emiterea

dispoziției atacate, solicitarea completării dosarului cu acte doveditoare a

fost înaintată de pârâtă chiar mandatarului părților.

Instanța

de apel, pe baza considerentelor expuse, a reținut că și sub aspectul abordării

fondului litigiului, soluția pronunțată de către instanța de fond este legală.

Împotriva

acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Primarul

Municipiului Toplița invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., fiind aceleași critici formulate și în apel.

În

dezvoltarea motivului de recurs învederează în principal, că notificarea a fost

formulată și semnată de numitul N.L. în lipsa unei procuri speciale, că procura

anexată la dosar se limita numai la demersurile pe care să le efectueze în

litigiile privind Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000, că unul dintre

notificatori (M.C.) era decedat la data formulării notificării și în cauză nu

s-a făcut dovada moștenitorilor acestuia.

Mai

susține recurentul că, în mod greșit instanța de apel a reținut că pot fi luate

în considerare și notificările care nu au fost transmise prin intermediul

executorului judecătoresc.

Examinând

recursul prin prisma criticilor întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și

în raport de dispozițiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanța îl

reține ca nefondat pentru considerentele ce urmează:

La

dosarul cauzei există procuri speciale prin care intimații reclamanți l-au

mandatat pe numitul N.L..

Faptul

că, în cuprinsul acestor procuri se fac referiri și la Legea nr. 1/2001 și

Legea nr. 18/1991 nu are nici o relevanță juridică, în condițiile în care s-au

făcut mențiuni și cu privire la imobilul ce face obiectul litigiului de față,

cât și pentru faptul că reclamanții au primit răspuns de la instituțiile investite

la cererile adresate în termenul prevăzut de lege.

De

asemenea, intimații reclamanți au depus notificarea înregistrată sub nr. 140

din 13 februarie 2002, conform cerințelor Legii nr. 10/2001, (fila 6 dosar

fond), fiind nerelevantă împrejurarea că aceasta nu a fost adresată

executorului judecătoresc.

Din

dosarul cauzei rezultă fără nici un dubiu că reclamanții au solicitat și

personal acordarea de despăgubiri, depunând în nume propriu și în calitate de

unici moștenitori ai defunctului M.C., coproprietar al terenului din litigiu,

cerere înregistrată sub nr. 1476 din 5 februarie 2002 la Primăria Municipiului

Toplița.

În

ceea ce privește modalitatea de preluare a imobilului în discuție de către Statul

Român, s-a făcut dovada că numai o cotă de 16/19 din ¼ a fost donată de

către unul dintre foștii proprietari, respectiv suprafața de 161,47 mp, restul

terenului fiind preluat în mod abuziv și, întrucât acesta este ocupat în prezent,

pârâta a fost obligată să emită dispoziție prin care să propună acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent numai pentru suprafața de 605,28 mp, din

totalul suprafeței înscrisă în C.F. de 767 mp.

În

cauză, s-a dovedit că M.C. nu a fost căsătorit și nu a avut copii, singurii săi

moștenitori fiind reclamanții N.C. și M.V., așa cum rezultă din declarația dată

la Notarul Public P.M.N., anexată la fila 15 din dosarul de recurs.

Față

de considerentele expuse se reține că, hotărârea instanței de apel este legală,

în afara criticilor formulate de pârât în recurs, astfel că în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ. recursul pârâtului Primarul Municipiului Toplița

urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul Primarul Municipiului

Toplița împotriva deciziei civile nr. 102/A din 6 noiembrie 2007 a Curții de

Apel Târgu Mureș, secția civilă de muncă și asigurări sociale, pentru minori și

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2010.