ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 192/2018

Să se constate, că terenul intravilan situat în municipiul Toplița, Postata Zencani, înscris în C.F. nr. x, nr. top x, 2130/1, în suprafață de 25.219 mp, a fost preluat abuziv de către Statul Român;

Obligarea pârâților la plata sumei de 586.000 RON + TVA, echivalentul a 138.705 euro, reprezentând valoarea de piață a terenului descris la punctul 1 și la plata dobânzilor legale aferente acestei sume, până în momentul achitării ei complete;

Obligarea pârâților la plata sumei de 100.000 RON, reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a privării de exercitarea dreptului de proprietate asupra imobilului și a dobânzilor legale aferente acestei sume, până în momentul achitării ei complete;

Obligarea pârâților la plata sumei de 150.000 RON, reprezentând beneficiul nerealizat și a dobânzilor legale aferente acestei sume, până în momentul achitării ei complete;

Obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de acest proces. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480, art. 481, C. civ., art. 112, C. proc. civ., Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005, art. 1 Protocol 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. La termenul de judecată din data de 19.10.2010, reclamantul a depus la dosarul cauzei, precizare la cererea de chemare în judecată prin care a arătat că înțelege să cheme în judecată, alături de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D.G.F.P. Harghita, pe Municipiul Toplița, și nu pe Comisia Locală a Municipiului Toplița, cum a indicat, în mod eronat, în cererea introductivă. De asemenea a arătat, că acțiunea pe care a promovat-o este o acțiune în revendicare, întemeiată pe art. 480 și 481 C. civ. La data de 01.02.2011, reclamantul a mai depus la dosarul cauzei o precizare la acțiune, prin care a precizat capetele cererii de chemare în judecată, sens în care a solicitat următoarele: - Să se constate că terenul intravilan situat în municipiul Toplița, Postata Zencani, înscris în C.F. nr. x, nr. top x, 2130/1, în suprafață de 25.219 mp, a fost preluat abuziv de către Statul Român; - Obligarea pârâților la restituirea, în natură și în starea în care se afla în momentul preluării, a terenului intravilan descris la punctul 1, iar, în subsidiar, în situația în care restituirea terenului nu este posibilă în condițiile în care a fost cerută, a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 586.000 RON + TVA, echivalentul a 138.705 euro, reprezentând valoarea de piață a terenului descris la punctul 1 și la plata dobânzilor legale aferente acestei sume, până în momentul achitării ei complete; - Obligarea pârâților la plata sumei de 150.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a privării sale de exercitarea dreptului de proprietate asupra imobilului, a beneficiului nerealizat, și a dobânzilor legale aferente acestei sume, până în momentul achitării ei complete; - Obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ocazionale de acest proces, pentru motivele prezentate în cererea de chemare în judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480 - 481, art. 998 C. civ., art. 44 Constituția României, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Prin Sentința civilă nr. 366/08.03.2011 a Judecătoriei Toplița s-a dispus declinarea competenței de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul A. în favoarea Tribunalului Harghita. S-a reținut, în baza art. 159 alin. (4) C. proc. civ. că instanța nu este competentă deoarece, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., valoarea imobilului și despăgubirile solicitate fiind de peste 500.000 RON. În ceea ce privește competența materială a instanței, Tribunalul Harghita, a constatat prin Încheierea nr. 7/27.03.2012, că este competent material și teritorial să judece acțiunea, raportându-se la valoarea imobilului al cărui retrocedare se solicită. Prin Sentința civilă nr. 1791 din 21.12.2016 a Tribunalului Harghita, pronunțată în Dosarul nr. x/2010 s-au respins excepțiile netimbrării, prematurității și inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâtul Statul Român, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Harghita, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al Municipiului Toplița și excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Municipiul Toplița. Tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Toplița și Municipiul Toplița și s-a constatat că terenul intravilan situat în municipiul Toplița, Postata Zencani, înscris în CF nr. x, nr. top. x, 2130/1, în suprafață de 25.219 mp. a fost preluat abuziv de către Statul Român și a obligat pârâții Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Toplița și Municipiul Toplița la restituirea terenului, în natură, în favoarea reclamantului. De asemenea, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Harghita și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Harghita, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Prima instanță a respins acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Toplița, ca neîntemeiată, precum și celelalte capete de cerere formulate de reclamant și a obligat pârâții Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Toplița și pârâtul Municipiul Toplița, în solidar, să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 13.240,50 RON. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că acțiunea reclamantului este intentată în temeiul legilor speciale de reparație, motiv pentru care cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în baza art. 42 din Legea nr. 1/2000. În ceea ce privește excepția prematurității, întemeiată pe motivul că cererea reclamantului, adresată Primăriei Toplița, în baza Legii nr. 10/2001, este în curs de soluționare, Tribunalul a reținut că, în condițiile în care antecesorii reclamantului au formulat cerere de reconstituire încă din anul 1991, și, întrucât până în prezent nu s-a rezolvat această cerere, în mod concret, acțiunea intentată după 19 ani de la data depunerii cererii nu poate fi considerată prematură, motiv pentru care a respins excepția. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, susținută pe considerentul că, potrivit Legii nr. 10/2001 se atacă în instanță decizia/dispoziția de respingere a cererilor de retrocedare, iar în ceea ce privește despăgubirile, acestea se stabilesc de către organele îndreptățite, cu respectarea legislației în vigoare, și nu de către instanța de judecată, Tribunalul a dispus respingerea acesteia, reținând că, reclamantul este nemulțumit de soluția organelor în drept de a rezolva cererea sa de retrocedare a terenului de mai bine de 26 ani până în prezent, ceea ce echivalează cu un refuz nejustificat din partea acestor autorități. Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul local al Municipiului Toplița a fost respinsă ca neîntemeiată, având în vedere că, prin acțiune, reclamantul a solicitat obligarea acestui pârât la plata despăgubirilor pentru terenul neretrocedat, iar în conformitate cu prevederile art. 36 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, aprobarea bugetului local este în sarcina consiliului local, ca organ deliberativ al unității administrativ-teritoriale. Pe fond, Tribunalul a reținut că, terenul intravilan situat în Municipiul Toplița, Postata Zencani, intabulat în CF nr. x a localității Toplița, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x, nr. top. x, 2130/1, în suprafață de 25.219 mp. a constituit proprietatea tabulară a numitei B., antecesoarea reclamantului (bunică), decedată la data de 05.04.2002, iar prin Adeverința nr. x/18.11.1991, eliberată de Primăria Toplița - Comisia Comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Toplița, se atestă că, prin Hotărârea Comisiei Județene nr. 46 din 31.07.1991, i s-a stabilit antecesorului reclamantului, C., dreptul de proprietate pentru întreaga suprafață solicitată, în care este inclusă și suprafața de teren ce face obiectul judecății. În perioada care a urmat, având în vedere că cererea de retrocedare nu a fost soluționată de autorități, bunica reclamantului, numita B. a formulat mai multe notificări adresate Primăriei Municipiului Toplița (nr. 500/13.07.2001), Prefecturii Harghita (nr. 499/13.07.2001) și S.C. D. S.A. Toplița (nr. 501/13.07.2001), în temeiul Legii nr. 10/2001. În cursul anului 2002 a decedat numita B., iar în anul 2005 a decedat și C. Demersurile pentru continuarea retrocedării imobilului au fost efectuate de mama reclamantului, numita E., iar prin Adresa nr. x/15.04.2008, aceasta a fost înștiințată, de aceeași comisie, că terenul a cărui retrocedare se solicită nu face obiectul Legii nr. 10/2001, deoarece ar fi fost inclus în F. și că dosarul aferent notificărilor a fost înaintat Comisiei locale Toplița de aplicare a legilor fondului funciar. Prima instanță a constatat că, deși cererea reclamantului a fost validată pentru despăgubiri prin Hotărârea nr. 7/2009 a Comisiei Județene Harghita, iar dosarul a fost trimis la ANRP, acesta a fost returnat, fără să fi fost soluționat favorabil. Tribunalul a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită în baza legilor speciale de reparație cu privire la terenul din cauză. De asemenea, a reținut că sunt încălcate prevederile art. 1 din Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul de proprietate, având în vedere că de mai bine de 26 ani demersurile justificate ale antecesorilor reclamantului în vederea restituirii terenului, precum și demersurile continuate de reclamant, atât în temeiul Legii nr. 10/2001, cât și în temeiul Legii nr. 247/2005, nu au fost nici până în prezent soluționate favorabil. Tribunalul a mai arătat că, în speță, nu sunt aplicabile prevederile art. 480 și art. 481 C. civ., care reglementează revendicarea imobiliară, ci legile speciale de reparație. În consecință, a constatat că terenul în litigiu se află în patrimoniul pârâtului Municipiul Toplița, iar cererea reclamantului a fost trimisă spre soluționare pârâtei Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Toplița. Prin urmare, Tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamant, și în baza art. 8, art. 9, art. 11, art. 13 și urm. din Legea nr. 18/1991, modificată prin Legea nr. 247/2005, a constatat că, terenul intravilan situat în Municipiul Toplița, Postata Zencani, înscris în CF nr. x, nr. top. x, 2130/1, în suprafață de 25.219 mp a fost preluat abuziv de către Statul Român, obligând pârâții Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Toplița și Municipiul Toplița la restituirea terenului în natură în favoarea acestuia. În ceea ce privește despăgubirile solicitate, în cuantum de 586.000 RON + TVA, echivalentul a 138.705 euro, reprezentând valoarea de piață a terenului, precum și dobânzile legale aferente acestei sume, Tribunalul a arătat că acestea se pot acorda doar în condițiile legii speciale de reparație, fiind stabilite de către organele îndreptățite, cu respectarea legislației în vigoare, respectiv Legea nr. 165/2013. Referitor la despăgubirile, în cuantum de 150.000 RON solicitate de reclamant, pentru prejudiciul suferit ca urmare a privării sale de exercitarea dreptului de proprietate asupra imobilului, a beneficiului nerealizat, și a dobânzilor legale aferente acestei sume, s-a reținut că nu a fost dovedită întinderea prejudiciului efectiv, instanța arătând că nu are repere la care să se raporteze. Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Harghita, a fost respinsă, reținând că terenul se află în patrimoniul municipiului. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, reclamantul și pârâții Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Toplița și Municipiul Toplița. Prin Decizia nr. 340/A din data de 21 septembrie 2017 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, s-au admis apelurile declarate de reclamantul A. și de pârâții Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Toplița și Municipiul Toplița, prin primar, împotriva Sentinței civile nr. 1791 din 21.12.2016, pronunțate de Tribunalul Harghita, în Dosarul nr. x/2010. A fost anulată hotărârea atacată și s-a trimis cauza pentru rejudecare primei instanțe, Tribunalul Harghita. Pentru a hotarî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții Comisia locală a Municipiului Toplița și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice să se constate că terenul intravilan situat în Municipiul Toplița, Postata Zencani, înscris în CF nr. x, nr. top. x, 2130/1, în suprafață de 25.219 m.p. a fost preluat abuziv de Statul Român, obligarea pârâților la plata sumei de 586.000 RON +TVA, echivalentul a 138.705 euro, reprezentând valoarea de piață a terenului menționat, la plata dobânzilor legale aferente acestei sume, până în momentul achitării ei, obligarea pârâților la plata sumei de 100.000 RON, reprezentând echivalentul lipsei de folosință și a dobânzilor legale aferente acestei sume, până în momentul achitării ei și obligarea pârâților la plata sumei de 150.000 RON, reprezentând beneficiul nerealizat și a dobânzilor legale aferente acestei sume, până în momentul achitării ei. Acțiunea fost întemeiată în drept, pe dispozițiile art. 480, art. 481 C. civ., Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Ulterior, reclamantul a depus o precizare a cererii sale, prin care a arătat că înțelege să cheme în judecată alături de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul Toplița, prin Primar, iar nu Comisia locală a Municipiului Toplița, cum greșit s-a arătat în acțiune. În plus, reclamantul a subliniat faptul că acțiunea promovată este una în revendicare, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480 și 481 din C. civ. O nouă precizare de acțiune s-a făcut la data de 01.02.2011, reclamantul reformulând capetele de cerere, în sensul că a solicitat să se constate că terenul intravilan situat în municipiul Toplița, Postata Zencani, înscris în C.F. nr. x, nr. top x, 2130/1, în suprafață de 25.219 mp, a fost preluat abuziv de către Statul Român, obligarea pârâților la restituirea, în natură și în starea în care se afla în momentul preluării, a terenului intravilan descris la punctul 1, iar, în subsidiar, în situația în care restituirea terenului nu este posibilă în condițiile în care a fost cerută, a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 586.000 RON + TVA, echivalentul a 138.705 euro, reprezentând valoarea de piață a terenului și la plata dobânzilor legale aferente acestei sume, obligarea pârâților la plata sumei de 150.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a privării sale de exercitarea dreptului de proprietate asupra imobilului, a beneficiului nerealizat, și a dobânzilor legale aferente acestei sume. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480 - 481, art. 998 C. civ., art. 44 Constituția României, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Prin Sentința civilă nr. 366/08.03.2011 a Judecătoriei Toplița s-a dispus declinarea competenței de soluționare a acțiunii formulate de reclamant în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul Toplița prin primar, în favoarea Tribunalului Harghita, reținând că valoarea imobilului și a despăgubirilor solicitate depășesc suma de 500.000 RON. Tribunalul Harghita, și-a constatat competența de soluționare a cererii reclamantului prin încheierea din data de 10 aprilie 2012, reținând că față de valoarea pretențiilor, care sunt de peste 500.000 RON, sunt incidente prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) din C. proc. civ. Prin urmare, prin această încheiere interlocutorie instanța a stabilit, având în vedere precizările reclamantului, că este învestită cu o acțiune în revendicare, întemeiată pe dreptul comun și că, potrivit valorii bunului revendicat, îi revine competența de soluționare în primă instanță a cererii. Cu toate acestea, ulterior, în lipsa vreunei noi precizări a cererii de chemare în judecată, instanța a reținut prin încheierea din data de 28 mai 2013 ca sunt incidente în cauză dispozițiile Legii nr. 165/2013, prin raportare la prevederile art. 4 și 16 din acest act normativ. Instanța însă nu a lămurit la care lege specială de reparație dintre cele la care se referă actul normativ se raportează și nici dacă va soluționa cauza în baza unui alt temei legal decât cel indicat și precizat de reclamant. Instanța a constatat că prin sentința pronunțată, Tribunalul a soluționat cererea reclamantului prin raportare la alte temeiuri legale decât cele invocate prin cererea de chemare în judecată, instanța arătând, prin hotărâre, că, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 480 și art. 481 din C. civ., ci legile speciale de reparație, concluzionând că terenul face obiectul Legii nr. 18/1991, motiv pentru care a dispus, în temeiul prevederilor art. 8, art. 9, art. 11, art. 13 și urm. din Legea nr. 18/1991, modificată prin Legea nr. 247/2005, în sensul constatării preluării abuzive și restituirii în natură pe vechiul amplasament. Or, constatarea preluării abuzive nu putea fi făcută în temeiul Legii nr. 18/1991, textele legale reținute de prima instanță priveau reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. Cu toate acestea, soluționând excepția inadmisibilității acțiunii și prematurității, instanța s-a raportat la dispozițiile Legii nr. 10/2001, constatând că ceea ce reclamantul ar fi atacat în cauză este refuzul nejustificat al autorității de a soluționa cererea acestuia privind restituirea în natură a terenului. Curtea a constatat însă, că prin Dispoziția nr. 478/2008 Primarul Municipiului Toplița a dispus înaintarea dosarului aferent Notificărilor nr. x din 13.07.2001, nr. x din 13.07.2001 și nr. x din 13.07.2001 formulate de B., Comisei Locale pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar -Toplița, iar în încheierea din data de 11 octombrie 2011, Tribunalul Harghita a consemnat poziția reclamantului, care a arătat că nu a atacat această dispoziție, neurmând procedura reglementată de legea specială. În concluzie, Curtea a constatat că, prin modalitatea în care prima instanță a soluționat acțiunea reclamantului este imposibil de efectuat controlul judiciar, în contextul în care instanța nu a analizat cererea din perspectiva temeiul legal invocat și precizat de reclamant, prin apărător ales, însă a analizat-o prin raportare la alte două acte normative diferite, respectiv, pe de o parte Legea nr. 10/2001, iar pe de altă parte, Legea nr. 18/1991, dispunând restituirea în natură pe vechiul amplasament a unui teren ce face parte din domeniul public al Municipiului Toplița, aspect care rezultă din înscrisurile aflate la dosarul Tribunalului. S-a menționat în acest context și faptul că, prin Hotărârea Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Harghita nr. 7 din 07.05.2009 s-a validat completarea Anexei nr. 23 pozițiile 1 - 11, iar la poziția 8 figurează E. (antecesoarea reclamantului) cu suprafața de 1,6706 ha, propusă pentru acordarea de despăgubiri. Nici cu privire la această hotărâre nu s-a urmat procedura specială de contestare prevăzută de lege. S-a arătat că, instanța, în măsura în care a apreciat că temeiul legal al acțiunii este greșit, era obligată să clarifice dacă terenul în litigiu face obiectul Legii nr. 18/19991 sau obiectul Legii nr. 10/2001 și în mod consecvent să pună în discuție încadrarea juridică legală și corectă a cererii reclamantului, iar apoi să o soluționeze făcând aplicarea dispozițiilor legale incidente. Aceasta, întrucât cele două acte normative au obiect diferit de reglementare și vizează proceduri speciale. Mai mult, instanța nu a respectat cadrul procesual stabilit de reclamant prin precizarea de acțiune din data de 19 octombrie 2010 și reiterată în fața Tribunalului Harghita la data de 31 mai 2012, conform mențiunilor din încheierea de la acea dată, și a obligat Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Toplița să restituie în natură terenul revendicat, deși reclamantul precizase în mod expres că din eroare a chemat în judecată pe acest pârât și că nu înțelege să se judece cu această comisie. Astfel, instanța a încălcat principiul disponibilității, soluționând cererea reclamantului prin raportare la alte temeiuri legale decât cele invocate în mod expres de acesta și ignorând cele statuate prin Încheierea interlocutorie din data de 10 aprilie 2012, a nesocotit cadrul procesual, ignorând faptul că reclamantul își precizase acțiunea cu privire la pârâta Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Toplița. Procedând în acest fel, Tribunalul a pronunțat o hotărâre ce face imposibilă efectuarea controlului judiciar, cele reținute anterior echivalând cu necercetarea fondului. Având în vedere că pârâții Comisia locală și Municipiul Toplița au solicitat prin apelul promovat trimiterea cauzei pentru rejudecare și observând că, în cauză, nu s-a mai dispus o asemene măsură anterior, în temeiul dispozițiilor art. 297 din C. proc. civ., Curtea a anulat hotărârea atacată și a trimis cauza pentru rejudecare primei instanțe, Tribunalul Harghita. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul A. și pârâții Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Toplița și Municipiul Toplița prin Primar. În susținerea recursului declarat de reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susținut că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Astfel, recurentul reclamant a arătat că prin cererea introductivă și prin cererile precizatoare acesteia a indicat ca temei legal dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel că, în mod corect prima instanță a analizat cauza pe dispozițiile legii speciale. A mai arătat că instanța de fond nu a obligat doar pe Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Toplița la restituirea terenului în litigiu, ci și pe Municipiul Toplița, respectând astfel, cadrul procesual stabilit de către reclamant. În ceea ce privește constatările instanței de apel cu privire la neatacarea Dispoziției nr. 478/2008 și a Hotărârii Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Harghita, prin care s-a validat completarea Anexei nr. 23 pozițiile l - II, s-au apreciat ca fiind eronate, întrucât nu s-a observat că aceste acte nu le-au fost comunicate. În final, s-a susținut că în mod greșit s-a reținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre care nu poate face obiectul controlului judiciar deoarece nu a cercetat fondul cauzei. Prin cererea de recurs, pârâții Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Toplița și Municipiul Toplița prin primar, au susținut că decizia pronunțată este nelegală, întrucât, acțiunea în revendicare este o cerere petitorie, iar competența aparține Judecătoriei Toplița indiferent de valoare. Recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâții Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Toplița și Municipiul Toplița prin primar vor fi respinse, ca nefondate, pentru următoarele considerente: Cu privire la recursul declarat de reclamantul A., se constată că reclamantul susține greșita reținere a necercetării fondului, invocând trei aspecte și anume: temeiul legal pe care a fost întemeiată acțiunea, cadrul procesual și aprecierea greșită a instanței de apel privind neatacarea Dispoziției nr. 478/2008 și a Hotărârii nr. 7/2009 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Harghita. Cu privire la temeiul legal invocat de reclamant se constată că, inițial, acțiunea introductivă fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480, art. 481 C. civ., Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005 și art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Printr-o primă precizare, reclamantul a subliniat faptul că acțiunea promovată este una în revendicare, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480 și 481 din C. civ., iar în ultima precizare făcută la data de 01.02.2011, reclamantul a indicat ca temei de drept al acțiunii dispozițiile art. 480 - 481, art. 998 C. civ., art. 44 Constituția României și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Precizarea de acțiune, în sensul indicării obiectului și a temeiului de drept, chiar și după prima zi de înfățișare, are efectul învestirii instanței în limitele stabilite de reclamant, potrivit principiului disponibilității, în condițiile în care pârâții nu s-au opus modificării sau precizării de acțiune. Precizarea acțiunii în privința temeiului juridic, în sensul invocării dispozițiilor de drept comun, are drept consecință că se consideră că temeiul juridic inițial, care viza și legile speciale de reparație, nu mai subzistă, fiind înlocuit cu noul temei juridic, în raport de care se impune a se analiza acțiunea formulată. Or, tribunalul a soluționat cererea reclamantului reținând că sunt aplicabile legile speciale de reparație, Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 18/1990, și nu dispozițiile art. 480 și 481 C. civ., prin urmare, nu a ținut cont de precizarea făcută de reclamant asupra temeiului acțiunii, astfel că, în mod legal a considerat instanța de apel că, prin modalitatea în care prima instanță a soluționat acțiunea reclamantului este imposibil de efectuat controlul judiciar, în contextul în care instanța nu a analizat cererea din perspectiva temeiul legal invocat și precizat de reclamant. În plus, instanța a reținut incidența legislației reparatorii în materia fondului funciar, deși reclamantul a precizat expres că nu înțelege să se judece cu entitatea care are, potrivit acestei legislații speciale, atribuția să soluționeze o cerere de restituire sau despăgubiri pe acest temei. Astfel, în privința cadrului procesual, se constată că, prin precizarea de acțiune din 19 octombrie 2010, reclamantul a arătat că înțelege să cheme în judecată pe Municipiul Toplița, prin primar, în loc de Comisia Locală a Municipiului Toplița, cum greșit a arătat în acțiune. Or, instanța de fond a pronunțat hotărârea în contradictoriu și cu pârâta Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Toplița pe care a obligat-o la restituirea terenului în natură în favoarea reclamantului și la plata cheltuielilor de judecată. În această situație, în mod corect s-a reținut că a fost încălcat principiul disponibilității, atât în privința temeiul legal, cât și a cadrului procesual, ambele fiind stabilite de reclamant prin precizarea la acțiune, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei. În plus, în soluționarea unora dintre excepțiile invocate de pârâți, prima instanță a reținut incidența prevederilor Legii nr. 10/2001, generând dubii cu privire la temeiul juridic al acțiunii, care trebuie să fie unitar, neputând fi aplicate concomitent două legi speciale, una cu privire la excepții, iar cealaltă cu privire la fondul litigiului. Astfel, cum corect a reținut instanța de apel, dacă prima instanță ar fi apreciat că temeiul de drept invocat de reclamant este greșit, ar fi trebuit să pună în discuția părților încadrarea juridică, urmând a se pronunța în temeiul uneia sau alteia dintre cele două legi speciale de reparație care reglementează proceduri diferite și implică atragerea în proces în calitate de pârâți a unor entități diferite. În ceea ce privește ultimul aspect invocat de reclamant prin recurs, acesta se referă la Dispoziția nr. 478/2008 și Hotărârea nr. 7 din 7 mai 2009 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Harghita, în privința cărora se susține că în mod greșit s-a reținut că nu s-a urmat procedura specială prevăzută de lege. Înalta Curte, constată că, prin Dispoziția nr. 478/2008, Primarul Municipiului Toplița a dispus înaintarea dosarului aferent notificărilor nr. x din 13.07.2001, nr. x din 13.07.2001 și nr. x din 13.07.2001 formulate de B., Comisei Locale pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Toplița. Prin Hotărârea Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Harghita nr. 7 din 07.05.2009 s-a validat completarea Anexei nr. 23 pozițiile 1 - 11, la poziția 8 figurând E. (antecesoarea reclamantului) cu suprafața de 1,6706 ha, propusă pentru acordarea de despăgubiri. În privința acestor înscrisuri, instanța de apel a reținut că nu s-a urmat procedura de contestare reglementată de legea specială, făcând această constatare în contextul referitor la aplicarea dispozițiilor legale cauzei și la respectarea cadrului procesual stabilit prin acțiunea precizată. Deși instanța de apel nu a arătat în mod concret care ar fi consecința juridică pe care ar genera-o această constatare, situația reținută vizează un aspect de fond al pricinii, deoarece neurmarea procedurilor de contestare prevăzute de legile speciale de reparație poate avea consecințe juridice asupra soluției pe fond, în contextul în care, consecutiv lămuririi temeiului de drept al acțiunii, s-ar reține că sunt incidente dispozițiile vreuneia dintre legile speciale de reparație. Or, câtă vreme instanța de apel a anulat hotărârea primei instanțe, în temeiul art. 297 C. proc. civ., reținând că nu s-a cercetat fondul cauzei, aceasta nu mai putea face aprecieri referitoare la aspecte care influențează soluția pe fond. Pe de altă parte, situația reținută de instanța de apel cu privire la necontestarea celor două hotărâri emise în temeiul legilor speciale de reparație nu constituie un argument care să sprijine soluția din apel, fiind o chestiune colaterală, fără relevanță în ansamblul motivării instanței de apel, motiv pentru care critica recurentului pe acest aspect nu poate justifica o eventuală admitere a recursului, soluția pronunțată în apel fiind corectă în raport cu celelalte argumente reținute în decizia recurată. Cu privire la recursul declarat de pârâții Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Toplița și Municipiul Toplița prin Primar, se constată că este nefondată critica acestora cu privire la greșita trimitere a cauzei spre rejudecare la Tribunalul Harghita, în raport de valoarea obiectului dedus judecății. Nu se poate reține că acțiunea în revendicare, care este o acțiune petitorie, nu este evaluabilă în bani. O acțiune petitorie este acea acțiune prin care se solicită instanței să stabilească în mod direct că reclamantul este titularul dreptului de proprietate sau al altui drept real asupra unui bun. Drepturile reale sunt drepturi subiective patrimoniale în virtutea cărora titularul lor își poate exercita atributele conferite de lege, nemijlocit, asupra bunului la care se referă. Prin urmare acțiunea în revendicare prin care se valorifică un drept patrimonial este evaluabilă în bani, iar în funcție de valoarea obiectului se stabilește competența materială a instanței. În art. 2 pct. 1 lit. b) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 1 din Legea nr. 219/2005, se prevede că tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 RON, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani, iar potrivit art. 2 pct. 1 lit. b), în competența materială, ca primă instanță, a tribunalului intră procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 RON, cu excepția cererilor de împărțeală judiciară, a cererilor în materie succesorală, a cererilor neevaluabile în bani și a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii formulate de terții vătămați în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar. În cauză, valoarea obiectului depășește suma de 500.000 RON, astfel că, în mod legal s-a trimis cauza spre rejudecare în primă instanță, la tribunal. Având în vedere considerentele arătate, se vor respinge, ca nefondate, ambele recursuri, cu consecința menținerii hotărârii atacate.