ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4944/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 6 iunie 2008

sub nr. 21541/3/2008 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă,

reclamanții T.C.M., N.F.D. și A.C.T. au solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001,

obligarea pârâtei A.V.A.S. să-i despăgubească cu suma de 47.360 euro, din care

27.360 euro o reprezintă contravaloarea terenului în suprafață de 720 mp situat

în stațiunea Bradul din Municipiul Toplița, județul Harghita înscris în C.F.

nr. X al localității Toplița, cu nr. cadastral AA, preluat în mod abuziv de

stat prin Sentința penală nr. 155 din 2 februarie 1960; suma de 20.000 euro

reprezintă daune materiale și morale pentru tergiversarea și reaua-credință de

care a dat dovadă A.V.A.S. în soluționarea notificării reclamanților, cât și

pentru faptul că aceștia au fost în imposibilitate de a folosi terenul sau de a

beneficia de contravaloarea lui.

Prin Sentința civilă

nr. 1540 din 15 octombrie 2010 a Tribunalului București, secția a III-a civilă,

s-a admis în parte cererea în sensul că s-a dispus obligarea pârâtei la

emiterea unei decizii prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii în

echivalent în favoarea reclamanților conform art. 16 alin. (2) din Titlul VII

din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în suprafață de 720 mp situat în Toplița,

județul Mureș, ce a aparținut autorului reclamanților, A.V., conform titlului

de proprietate emis de Departamentul Agriculturii și Domeniilor în virtutea

Decretului-lege pentru înfăptuirea Reformei Agrare nr. 187/1945, fiind respinse

ca neîntemeiate cererea privind obligarea pârâtei la plata de daune morale

precum și la cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a constatat că reclamanții sunt descendenții fostului

proprietar A.V. de la care terenul în suprafață de 720 mp situat în stațiunea

Bradul, localitatea Toplița, județul Mureș, a fost preluat abuziv prin Sentința

penală nr. 155 din 2 februarie 1960, că anterior autoarea reclamanților A.M.,

soția defunctului proprietar a formulat notificarea din 11 februarie 2002

adresată SC C.S. SA Toplița prin care solicita restituirea în natură a

aceluiași teren.

Daunele morale și

materiale în sumă de 20.000 euro pentru întârzierea soluționării notificării și

imposibilitatea folosirii terenului au fost respinse ca neîntemeiate, întrucât

nu sunt întrunite cumulativ cerințele răspunderii civile delictuale, respectiv

nu s-a făcut dovada relei-credințe și cu atât mai mult a vinovăției pârâtei în

încălcarea obligației de soluționare a notificării.

Împotriva acestei

hotărâri s-a înregistrat la 11 februarie 2011 pe rolul Tribunalului București,

secția a III-a civilă, apelul declarat de pârâta A.V.A.S., apel care însă nu a

fost motivat, condiții în care potrivit art. 292 alin. (2) C. proc. civ.,

instanța de apel, în absența motivării, a analizat hotărârea apelată și s-a

pronunțat în fond pe baza mijloacelor de apărare sau a dovezilor noi, însă,

având în vedere că în apel niciuna din părți nu a solicitat și nu s-au

administrat dovezi noi, s-au avut în vedere exclusiv mijloacele de apărare

invocate de părți la prima instanță.

Apelul a fost

apreciat ca nefondat și a fost respins în condițiile art. 296 C. proc. civ.

pentru considerentele următoare:

Reclamanții au dedus

judecății la data de 6 iunie 2008 acțiunea prin care solicită obligarea pârâtei

în sensul de a acorda măsuri reparatorii în cuantum de 47.360 euro

contravaloare teren în suprafață de 720 mp situat în stațiunea Bradul,

localitatea Toplița, județul Mureș, ce a aparținut autorului acestora A.V. și

preluat abuziv de stat prin Sentința penală nr. 155 din 2 februarie 1960.

S-a apreciat că în

mod fondat prima instanță a acordat eficiență dispozițiilor art. 26 din Legea

nr. 10/2001, constatând că reclamanții au solicitat acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent, urmând a se respecta în cauză procedura de stabilire

și acordare a despăgubirilor în echivalent în condițiile Titlului VII din Legea

nr. 247/2005, dispunându-se însă obligarea pârâtei la emiterea unei decizii

privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.

Astfel, prin Decizia

nr. 375A din 05 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă,

s-a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta A.V.A.S. care a susținut următoarele critici

de nelegalitate a hotărârii recurate.

În ceea ce privește

primul motiv de recurs, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., se susține că în mod nelegal, nu a fost admisă excepția

inadmisibilității acțiunii privind despăgubirile în echivalent, nefiind

respectate dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată.

În raport de

prevederile ce reglementează și instituie procedura administrativă obligatorie,

în procesul de soluționare a notificării depusă, A.V.A.S. apreciază că față de

dispozițiile art. 23 din lege, nu a fost dovedită calitatea de persoană

îndreptățită conform Legii nr. 10/2001.

În ceea ce privește

al doilea motiv de recurs, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., se consideră că în mod nelegal, instanța de apel, încălcând

principiul disponibilității, nu a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a A.V.A.S. în cauză față de obiectul acțiunii, respectiv restituirea în

natură a imobilului revendicat.

Cu privire la

restituirea în natură a imobilului-teren, se învederează instanței că A.V.A.S.

nu are obligația legală de a restitui în natură imobilele revendicate de foștii

proprietari, aceasta revenind exclusiv unității deținătoare a imobilului,

conform art. 21 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Analizând decizia

recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu poate fi primit

pentru considerentele ce succed:

Pentru a fi incident

motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este

necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea

greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal.

În cauză, instanța de

apel a interpretat în mod just dispozițiile legale incidente și anume art. 3 și

4 din Legea nr. 10/2001, în privința dovedirii calității de persoană

îndreptățită la restituire, precum și dispozițiile art. 26 din Legea nr.

10/2001, obligând pârâta la emiterea unei decizii prin care să propună

acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, conform art. 16 alin. (2) din

Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru suprafața de teren de 720 mp.

Susținerile recurentei-pârâte

nu pot fi primite, ele fiind formulate "omisso medio" deoarece pârâta

A.V.A.S. nu a exercitat calea de atac a apelului împotriva Sentinței civile nr.

1540 din 15 octombrie 2010 a Tribunalului București, apelul fiind analizat

exclusiv prin prisma mijloacelor de apărare invocate de pârâți în fața primei

instanțe.

Exercitarea căilor de

atac are ca efect punerea în mișcare a controlului judiciar îndeplinit de

instanțele superioare asupra hotărârilor instanțelor inferioare și este

guvernată de principiul legalității căilor de atac, prevăzut și de art. 129 din

Constituție.

Cauza recursului

constă în nelegalitatea hotărârii care se atacă pe această cale, care trebuie

să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Recursul poate fi

exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare, și

care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel în situația în care atât

apelul, cât și recursul sunt exercitate de aceeași parte, iar soluția primei

instanțe a fost menținută în apel.

Aceasta este una din

aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea

că, în recurs pot fi invocate doar critici ce au fost aduse și în apel.

Pentru aceste

considerente, se va respinge recursul și în baza dispozițiilor art. 312 C.

proc. civ., se va menține decizia civilă recurată ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva Deciziei civile nr. 375 A din 05 aprilie

2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 iunie 2012.

Procesat

de GGC - CT