ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7877/2009

Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 5 octombrie 2007, reclamantul S.C. a chemat în judecată pe pârâții Primarul municipiului Timișoara, Consiliul local Timiș și Municipiul Timișoara – prin primar, solicitând pronunțarea unei hotărâri în care să se dispună restituirea în natură a imobilului teren liber situat în Timișoara, în suprafață de 1141 mp și acordarea de măsuri compensatorii, prin compensare cu un alt bun în același echivalent bănesc, pentru imobilul construcție situat la aceeași adresă.

În motivarea acțiunii s-au arătat următoarele: Pentru imobilul ce a aparținut autorilor săi, preluat nelegal în baza Decretului nr. 223/1974 de Statul Român, a formulat notificarea înregistrată sub nr. 5369 din 22 noiembrie 2005 în temeiul Legii nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005; până la momentul sesizării instanței nu a primit niciun răspuns cu privire la notificarea formulată. Cu privire la construcție a cerut măsuri reparatorii prin echivalent întrucât aceasta este imposibil de restituit în natură, fiind înstrăinată către foștii chiriași. La data de 8 februarie 2008 reclamantul a precizat temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, respectiv art. 480 C. civ. iar, ulterior, a completat cadrul procesual chemând în judecată în calitate de pârâți SC A.D.P.

SA, O.N.R. și O.M. – ultimii doi deținători ai imobilului. Prin sentința civilă nr. 3170/PI din 3 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș secția civilă s-a respins acțiunea pentru următoarele motive: Reclamantul a avut posibilitatea oferită de Legea nr. 10/2001 să facă demersurile necesare pentru restituirea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, însă acesta nu a depus notificare în termenul legal. Legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, a înlocuit normele de drept comun instituind o procedură administrativă, obligatorie și prealabilă sesizării instanțelor judecătorești, pe care reclamantul nu a respectat-o.

Apelul declarat de reclamant împotriva sentinței primei instanțe a fost admis prin decizia civilă nr. 40/A din 4 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara secția civilă, dispunându-se desființarea sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță pentru următoarele motive: Prin cererea de chemare în judecată precizată reclamantul a indicat ca temei de drept dispozițiile art. 480 C. civ. Pentru a respinge ca inadmisibilă cererea, prima instanță a avut în vedere că reclamantul a avut la îndemână calea specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, cale care a suprimat posibilitatea introducerii acțiunii în revendicare de drept comun.

Pronunțându-se asupra admisibilității acțiunii în revendicare întemeiată pe dreptul comun, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizia nr. XXXIII din 9 iunie 2008 că în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială – Legea nr. 10/2001 și C.E.D.O., aceasta din urmă are prioritate, iar prioritatea poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unul alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice. Cum în cauză reclamantul este succesor al foștilor proprietari tabulari ai terenului, acesta este privat de dreptul de proprietate fără vreo posibilitate de a beneficia de prerogativele recunoscute de dispozițiile art. 480 C. civ.

și, nu i se poate refuza posibilitatea de a se adresa instanței de judecată pe calea dreptului comun. Astfel, acțiunea reclamantului este, contrar celor reținute de prima instanță, admisibilă, impunându-se cercetarea pretențiilor formulate de acesta; cum reclamantul a înțeles să formuleze o cerere întemeiată pe dispozițiile dreptului comun și nu a mai sesizat instanța cu o cerere întemeiată pe dispozițiile legii speciale, tardivitatea notificării adresate persoanei deținătoare în condițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 este nerelevantă și nu constituie temei de respingere a cererii de chemare în judecată, în cauză procedura de control judiciar a modului în care persoana notificată a făcut aplicarea Legii nr. 10/2001, nefiind urmată.

Nu se constituie nici temei de reținere a excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată nici apariția Legii nr. 1/2009 de modificare și completare a Legii nr. 10/2001, câtă vreme cererea reclamantului a fost înregistrată la 5 octombrie 2007; dispozițiile legii noi nu au putut fi reținute ca incidente decât cu încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție și ale art. 1 C. civ. Cu privire la excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâții - persoane fizice, nici aceasta nu constituie ca temei de reținere a incidenței dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, prin sentința civilă nr. 17459 din 14 decembrie 1994 Judecătoria Timișoara s-a pronunțat asupra valabilității contractului prin care foștii chiriași au dobândit dreptul de proprietate asupra construcțiilor de pe terenul înscris în C.F.

2109 Timișoara, pe când, în cauza de față, reclamantul a avut în vedere terenul înscris în aceeași carte funciară. Raportând cererea precizată a reclamantului la dispozițiile legale incidente în cauză și la situația de fapt și juridică a terenului, s-a observat că apelantul-reclamant este îndreptățit la 11/12 părți din terenul liber evidențiat în cartea funciară, conform precizării formulate, raportat la conținutul cărții funciare. Astfel, dreptul de proprietate asupra terenului evidențiat în C.F. 2108 Timișoara nu mai este înscris pe numele statului în integralitatea sa, acesta fiind în stare de coproprietate cu pârâții O. Practica judecătorească invocată de cumpărătorii construcțiilor nu se constituie în temei de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului evidențiat în C.F.

2108 Timișoara, un act de autoritate în acest sens nefiind emis. La data sesizării instanței de către reclamant pârâții persoane fizice aveau în proprietate doar cota de 1/12 parte din terenul revendicat de reclamant. Chiar din conținutul deciziei dată în interesul legii invocată de apelant a rezultat aptitudinea persoanei interesate de a formula o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. doar în situația în care nu se aduce atingere dreptului de proprietate ori securității raporturilor juridice. Or, dreptul de proprietate al pârâților cumpărători asupra construcțiilor și cotei de 1/12 parte din teren ar fi afectat din punct de vedere al atributelor stabilite de art. 480 C. civ.

dacă aceștia nu ar fi putut să exercite normala folosință a dreptului de proprietate asupra construcțiilor de pe teren, respectiv dacă nu li s-ar fi recunoscut în aceleași condiții ca și până la promovarea prezentei cereri de chemare în judecată folosința terenului aferent construcțiilor. Curtea a reținut că reclamantul are aptitudinea de a obține restituirea dreptului de proprietate asupra terenului rămas în proprietatea statului, în măsura în care restituirea nu încalcă limitele exercitării de către pârâți-persoane fizice a folosinței terenului aferent construcțiilor cumpărate, deosebit de cota de proprietate înscrisă pe numele acestora. Deși prima instanță a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantului, a încuviințat efectuarea unei expertize topografice; raportul de expertiză nu delimitează terenul aferent construcțiilor cumpărate de pârâți, astfel că se impunea refacerea acestuia de către același expert sa de un alt specialist.

1. Pârâții Primarul Municipiului Timișoara, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara, prin primar au formulat recurs împotriva deciziei de apel, criticând-o pentru următoarele motive: a) Cu privire la revendicarea imobilului prin compararea titlurilor, cererea este inadmisibilă întrucât reclamantul nu a uzat de procedura specială de revendicare în baza Legii nr. 10/2001, procedura administrativă fiind prioritară în fața procedurii judecătorești. Legea nr. 10/2001, ca lege specială, a suprimat acțiunea pe calea dreptului comun conform principiului specialia generalibus derogant, neputându-se opta între legea specială și cea de drept comun; în acest sens fiind și art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.

În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 1351 din 10 decembrie 2008, precum și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr. XXXIII din 9 iunie 2008. În acest context, notificarea făcută în temeiul Legii nr. 10/2001 este tardivă. b) Prin Legea nr. 1/2009 de completare a Legii nr. 10/2001 s-a statuat în sensul că imobilele trecute în proprietatea statului care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 nu se restituie în natură, ci doar în echivalent. Totodată, prin art. 1 alin. (5) din Legea nr. 1/2009 se introduce un nou aliniat în completarea art. 7 din Legea nr. 10/2001, care prevede în mod explicit că nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

2. Pârâții O.N.R. și O.M. au criticat decizia de apel pentru următoarele motive: a) Cererea de chemare în judecată este inadmisibilă în condițiile în care cererea adresată Primarului Municipiului Timișoara este întemeiată de reclamant pe dispozițiile Legii nr. 247/2005 iar acțiunea de față s-a întemeiat inițial pe dispozițiile art. 25-27 din Legea nr. 10/2001, urmând ca ulterior, prin precizarea depusă la 11 ianuarie 2008 la mai mult de 1 an de la data introducerii acțiunii, să se indice dispozițiile art. 480 C. civ. Cererea putea fi soluționată numai pe calea Legii nr. 10/2001, cu respectarea dispozițiilor acesteia. Or, reclamantul nu a respectat termenul de notificare prevăzut de această lege, iar acesta nu a suferit nicio modificare prin Legea nr. 247/2005.

b) Potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001 dispoziția de respingere a cererii de restituire în natură poate fi atacată în termen de 30 de zile de la comunicare, termen nerespectat de reclamant; refuzul este datat 26 februarie 2007 iar cererea a fost introdusă la data de 5 octombrie 2007. c) Reclamantul invocă în susținerea cererii sale preluarea abuzivă a imobilului de către Statul Român, ignorând faptul că acest aspect a fost clarificat irevocabil prin sentința civilă nr. 17459 din 14 decembrie 1999 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 16643/1993. d) Art. 43 din Legea nr. 247/2005 modifică art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, arătând că dacă imobilul a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995 persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții.

În aceste condiții, reclamanții nu pot solicita restituirea în natură a terenului care le-a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995. e) Reclamantul susține că admiterea acțiunii sale nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice. Or, din înscrierile din C.F. nr. 2108 Timișoara rezultă că dețin o cotă de 11/12 parte din construcții prin cumpărare în baza Legii nr. 112/1995 și, cota de 1/12 asupra întregului imobil (teren și construcție) prin cumpărare cotei de la numita S.M.M.M., în baza contractului autentificat sub nr. 4094 din 8 august 2000. În situația înstrăinării către chiriași a apartamentelor, anexelor gospodărești și garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent construcției, în virtutea legii (art. 33 din H.G.

nr. 11/1997 coroborat cu art. 26 din Legea nr. 112/1995). În același sens sunt și dispozițiile Legii nr. 1/2009 care modifică și completează dispozițiile Legii nr. 10/2001. f) Instanța de apel reține că în cauză s-a efectuat o expertiză topografică, doar că prin aceasta nu s-a delimitat terenul aferent construcțiilor ai căror proprietari sunt, impunându-se refacerea acestei probe. Obiectul acestei expertize a fost însă acela de stabilire a valorii terenului în litigiu, dar din planșa nr. 2 (planul de amplasament) se poate observa cu ușurință că imobilul recurenților constând din casă, anexe și garaj, este amplasat pe ambele numere topografice, respectiv pe top nr. 4961 și 4962. Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, în considerarea celor ce succed: 1. Recursul formulat de pârâții Primarul Municipiului Timișoara, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara.

a) Într-adevăr, după cum rețin și recurenții și s-a statuat și prin decizia în interesul legii nr. XXXIII/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant , chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. Numai că la soluționarea cauzei în apel s-au avut în vedere dispozițiile integrale ale deciziei în interesul legii, făcându-se referire la cele care sunt în sensul că dacă sunt sesizate neconcordanțe între legea specială (Legea nr. 10/2001) și C.E.D.O., aceasta din urmă are prioritate. Modul de aplicare a deciziei în interesul legii sub acest aspect la situația particulară în speță nu a fost criticată în recurs, ceea ce înseamnă că acest raționament al instanței de apel se bucură de putere de lucru judecat.

b) Prin decizia de apel s-a exclus posibilitatea restituirii în natură a terenului înstrăinat către chiriași, acceptându-se posibilitatea restituirii terenului rămas în proprietatea statului, urmând ca instanța de apel să aibă în vedere cu privire la acesta din urmă dispozițiile relevate. 2. Recursul formulat de pârâții O.N.R. și O.M. a) Precizarea cererii de chemare în judecată nu s-a făcut tardiv pentru a se reține încălcarea art. 132 alin. (1) C. proc. civ. Acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 5 octombrie 2007. La primul termen din 23 noiembrie 2007 cauza s-a amânat pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului contestatorului, iar la cel de-al doilea s-a admis cererea de amânare formulată de acesta, motivată de imposibilitatea de deplasare datorată condițiilor meteo defavorabile.

La următorul termen, din 8 februarie 2008, s-a depus cererea precizatoare a acțiunii. Cu privire la nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, urmează a fi avute în vedere argumentele reținute mai sus relativ la prima critică din celălalt recurs formulat în cauză. b) d). Pe lângă faptul că instanța de apel a reținut că acțiunea este susținută în drept pe normele dreptului comun, urmează a fi avute în vedere și limitele de rejudecare dispuse de instanța de apel. c) Aspectul invocat în cadrul acestei critici a constituit o apărare în dosarul de apel, pe calea întâmpinării. În soluționarea acesteia instanța de apel a reținut că nu se poate reține excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâții persoane fizice, cu motivarea că prin sentința anterioară instanța s-a pronunțat asupra valabilității contractului prin care aceștia au dobândit dreptul de proprietate asupra construcției, pe când, în cauza de față, obiectul cererii vizează terenul.

Modul de soluționare a acestei apărări de către instanța de apel nu a fost criticat, argumentându-se nelegalitatea acestuia din perspectiva art. 304 C. proc. civ., recurenții limitându-se să reia apărarea din apel. e) În ceea ce privește această critică de recurs, se constată că prin decizia de apel s-a recunoscut dreptul de proprietate al pârâților-recurenți asupra construcției și cotei de 1/12 din teren. Prin decizie s-au subliniat efectele deciziei în interesul legii nr. XXXIII/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, în ceea ce privește pe recurenți, în sensul că cererea reclamantului nu poate aduce atingere dreptului de proprietate al acestora ori securității raporturilor juridice.

În acest context, s-au și fixat limitele de rejudecare a cauzei de către instanța de apel. f) Ultima critică de recurs presupune analiza probei cu expertiză tehnică imobiliară, lucru care nu este posibil în fața instanței de recurs, necircumscriindu-se dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate criticile formulate, Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și să dispună în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile formulate de pârâții O.N.R. și O.M. și Primarul municipiului Timișoara, Consiliul local al municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara împotriva deciziei nr. 40A din 4 martie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 2 octombrie 2009.