ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7469/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă

nr. 2664/PI din 11 decembrie 2009, Tribunalul Timiș a admis acțiunea formulată

de reclamanții S.K., S.E., F.H., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul

Timișoara, prin primar, a dispus anularea Dispoziției nr. 658 emise la 13

martie 2009 de primarul unității administrativ teritoriale notificate.

În consecință, a stabilit că reclamanții -

notificanți legitimează vocația la măsuri reparatorii pentru imobilul situat în

Timișoara, str. I. K., nr. 3, identificat topografic cu nr. 6245/4/2/II în CF

nr. 39063 - Timișoara și a propus acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent sub forma despăgubirilor ce se vor cuantifica, pe calea procedurii

reglementată de art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, obligând,

totodată, entitatea notificată să se conformeze imperativului alin. (2) din

art. 16 al Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

În motivarea

sentinței, tribunalul a constatat că reclamanții au calitatea de persoane

îndreptățite la măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001 republicată, în

accepția art. 3 alin. (1) lit. a) în corelație cu art. 4 din lege și că

preluarea imobilului în litigiu a fost abuzivă în sensul legii speciale de

reparație, astfel încât respingerea notificării cu motivarea nedovedirii

calității de persoană îndreptățită este nelegală.

Tribunalul a mai

constatat că, atunci când imobilul preluat abuziv în patrimoniul statului a

făcut obiectul unei vânzări către chiriași, în temeiul art. 9 din Legea nr.

112/1995, restituirea în natură către foștii proprietari este subsumată

cerinței constatării jurisdicționale a ineficacității operațiunii juridice de

vânzare-cumpărare. Cum, în speță, nu s-a probat desființarea contractului de

vânzare-cumpărare perfectat în condițiile de exigență ale Legii nr. 112/1995,

reclamanții pot beneficia doar de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul

în litigiu, cuantificarea acestora urmând a se realiza în cadrul procedurii

speciale prevăzute de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Apelul declarat de

către pârâtul Municipiul Timișoara, prin primar, împotriva sentinței menționate

a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 361/A din 14 octombrie 2010

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a apreciat că, în mod corect, a reținut instanța de

fond că, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, au făcut dovada calității

de persoană îndreptățită la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea

nr. 10/2001, în reglementarea art. 3 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 4.

În condițiile în care

acest aspect, reținut pe cale de excepție de Comisia de aplicare a Legii nr.

10/2001, a fost complinit în fața instanței de fond și având în vedere situația

de fapt și de drept a imobilului în litigiu, dovedită cu înscrisurile depuse la

dosar, în mod corect instanța de fond a procedat la soluționarea contestației

în sensul anulării dispoziției nr. 658 emise de Primarul Municipiului Timișoara

la data de 13 martie 2009 (la aproximativ 8 ani de la data înregistrării

notificărilor - 13 noiembrie 2001), stabilind că reclamanții - notificatori

sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent, în cadrul procedurii

speciale reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/20905, astfel cum a fost

modificată prin O.U.G. nr. 14/2007, față de împrejurarea că imobilul -

construcție a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza

Legii nr. 112/1995, nedesființat.

Împotriva acestei

decizii, a formulat recurs pârâtul Municipiul Timișoara, prin primar, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 1, 8 și 9 C. proc. civ. și susținând că prima

instanță nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, deoarece nu a analizat

actele depuse la dosar pentru a clarifica statutul de moștenitori a

notificatorilor, ci a făcut aprecieri cu caracter general relative la

caracterul de act normativ special al Legii nr. 10/2001, limitându-se a afirma,

fără o argumentație pertinentă, că reclamanții au calitatea de persoane

îndreptățite.

Recurentul - pârât a

reiterat faptul că respingerea notificării în procedura administrativă a Legii

nr. 10/2001 a fost cauzată de nedovedirea calității de moștenitori a

reclamanților de pe urma proprietarului tabular, S.L., cu toate că li s-a

adresat reclamanților solicitarea de a depune acte doveditoare în acest sens.

La termenul de

judecată din 21 octombrie 2011, cauza a fost reținută spre soluționare cu

prioritate asupra excepției de nulitate a recursului, invocată de către

intimații - reclamanți prin întâmpinare.

Față de excepția

invocată, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele

considerente:

Instanța de apel a

constatat în cauză că, prin înscrisurile depuse în fața primei instanțe,

reclamanții au făcut dovada calității de persoană îndreptățită la beneficiul

măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, complinind probatoriul

insuficient administrat în cadrul procedurii prealabile.

Așadar, instanța de

apel a dat eficiență dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, potrivit

cărora actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale

calității de moștenitor pot fi depuse până la data soluționării notificării,

apreciind că în mod corect tribunalul a valorificat aceste înscrisuri, din care

rezultă calitatea reclamanților de persoane îndreptățite, ca proprietar tabular

al imobilului în litigiu - în privința reclamantei S.K.(E.), respectiv ca

moștenitori ai celuilalt proprietar tabular, S.L. (L.) - în privința celorlalți

reclamanți.

Prin motivele de

recurs, pârâtul nu formulează în concret critici cu privire la aceste

constatări ale instanței de apel, ci se referă la modul de soluționare a cauzei

de către prima instanță, reluând ad litteram motivele de apel formulate în

cauză.

Absența unor critici

de nelegalitate la adresa deciziei de apel, încadrabile în cazurile de

modificare sau de casare explicit și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., echivalează cu însăși nedepunerea motivelor recursului conform

exigențelor legale.

În conformitate cu

dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost

motivat în termenul legal, iar art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prevede că

indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă,

din dezvoltarea acestora, este posibilă încadrarea lor în vreunul dintre

cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În cauză, deși

pârâtul a indicat temeiul susținerilor din motivarea recursului ca fiind

reprezentat de dispozițiile art. 304 pct. 1, 8 și 9 C. proc. civ., nu s-au

formulat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în aceste cazuri de

recurs, ca de altfel, în niciunul dintre celelalte cazuri expres și limitativ

prevăzute de art. 304.

Drept urmare, este

operantă sancțiunea preconizată în art. 306 alin. (1) C. proc. civ., anume

nulitatea recursului, dat fiind faptul că neîncadrarea susținerilor din

motivarea căii de atac în cazurile din art. 304 echivalează cu nedepunerea

motivelor de recurs în termenul legal, respectiv odată cu cererea de recurs,

conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. sau înlăuntrul

termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ., de 15 zile de la comunicarea

deciziei de apel.

Față de considerentele

expuse, Înalta Curte va admite excepția invocată de către intimații -

reclamanți și va constata nul recursul declarat de pârâtul Municipiul

Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de pârâtul Municipiul Timișoara, prin primar, împotriva Deciziei nr.

361/A din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 21 octombrie 2011.