ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7469/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 2664/PI din 11 decembrie 2009, Tribunalul Timiș a admis acțiunea formulată de reclamanții S.K., S.E., F.H., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Timișoara, prin primar, a dispus anularea Dispoziției nr. 658 emise la 13 martie 2009 de primarul unității administrativ teritoriale notificate. În consecință, a stabilit că reclamanții - notificanți legitimează vocația la măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Timișoara, str. I. K., nr. 3, identificat topografic cu nr. 6245/4/2/II în CF nr. 39063 - Timișoara și a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor ce se vor cuantifica, pe calea procedurii reglementată de art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, obligând, totodată, entitatea notificată să se conformeze imperativului alin. (2) din art. 16 al Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

În motivarea sentinței, tribunalul a constatat că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001 republicată, în accepția art. 3 alin. (1) lit. a) în corelație cu art. 4 din lege și că preluarea imobilului în litigiu a fost abuzivă în sensul legii speciale de reparație, astfel încât respingerea notificării cu motivarea nedovedirii calității de persoană îndreptățită este nelegală. Tribunalul a mai constatat că, atunci când imobilul preluat abuziv în patrimoniul statului a făcut obiectul unei vânzări către chiriași, în temeiul art. 9 din Legea nr. 112/1995, restituirea în natură către foștii proprietari este subsumată cerinței constatării jurisdicționale a ineficacității operațiunii juridice de vânzare-cumpărare.

Cum, în speță, nu s-a probat desființarea contractului de vânzare-cumpărare perfectat în condițiile de exigență ale Legii nr. 112/1995, reclamanții pot beneficia doar de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul în litigiu, cuantificarea acestora urmând a se realiza în cadrul procedurii speciale prevăzute de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Apelul declarat de către pârâtul Municipiul Timișoara, prin primar, împotriva sentinței menționate a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 361/A din 14 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a apreciat că, în mod corect, a reținut instanța de fond că, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, au făcut dovada calității de persoană îndreptățită la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în reglementarea art. 3 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 4. În condițiile în care acest aspect, reținut pe cale de excepție de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, a fost complinit în fața instanței de fond și având în vedere situația de fapt și de drept a imobilului în litigiu, dovedită cu înscrisurile depuse la dosar, în mod corect instanța de fond a procedat la soluționarea contestației în sensul anulării dispoziției nr. 658 emise de Primarul Municipiului Timișoara la data de 13 martie 2009 (la aproximativ 8 ani de la data înregistrării notificărilor - 13 noiembrie 2001), stabilind că reclamanții - notificatori sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent, în cadrul procedurii speciale reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/20905, astfel cum a fost modificată prin O.U.G.

nr. 14/2007, față de împrejurarea că imobilul - construcție a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, nedesființat. Împotriva acestei decizii, a formulat recurs pârâtul Municipiul Timișoara, prin primar, invocând dispozițiile art. 304 pct. 1, 8 și 9 C. proc. civ. și susținând că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, deoarece nu a analizat actele depuse la dosar pentru a clarifica statutul de moștenitori a notificatorilor, ci a făcut aprecieri cu caracter general relative la caracterul de act normativ special al Legii nr. 10/2001, limitându-se a afirma, fără o argumentație pertinentă, că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite.

Recurentul - pârât a reiterat faptul că respingerea notificării în procedura administrativă a Legii nr. 10/2001 a fost cauzată de nedovedirea calității de moștenitori a reclamanților de pe urma proprietarului tabular, S.L., cu toate că li s-a adresat reclamanților solicitarea de a depune acte doveditoare în acest sens. La termenul de judecată din 21 octombrie 2011, cauza a fost reținută spre soluționare cu prioritate asupra excepției de nulitate a recursului, invocată de către intimații - reclamanți prin întâmpinare. Față de excepția invocată, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Instanța de apel a constatat în cauză că, prin înscrisurile depuse în fața primei instanțe, reclamanții au făcut dovada calității de persoană îndreptățită la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, complinind probatoriul insuficient administrat în cadrul procedurii prealabile.

Așadar, instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de moștenitor pot fi depuse până la data soluționării notificării, apreciind că în mod corect tribunalul a valorificat aceste înscrisuri, din care rezultă calitatea reclamanților de persoane îndreptățite, ca proprietar tabular al imobilului în litigiu - în privința reclamantei S.K.(E.), respectiv ca moștenitori ai celuilalt proprietar tabular, S.L. (L.) - în privința celorlalți reclamanți. Prin motivele de recurs, pârâtul nu formulează în concret critici cu privire la aceste constatări ale instanței de apel, ci se referă la modul de soluționare a cauzei de către prima instanță, reluând ad litteram motivele de apel formulate în cauză.

Absența unor critici de nelegalitate la adresa deciziei de apel, încadrabile în cazurile de modificare sau de casare explicit și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., echivalează cu însăși nedepunerea motivelor recursului conform exigențelor legale. În conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prevede că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă, din dezvoltarea acestora, este posibilă încadrarea lor în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În cauză, deși pârâtul a indicat temeiul susținerilor din motivarea recursului ca fiind reprezentat de dispozițiile art. 304 pct. 1, 8 și 9 C. proc.

civ., nu s-au formulat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în aceste cazuri de recurs, ca de altfel, în niciunul dintre celelalte cazuri expres și limitativ prevăzute de art. 304. Drept urmare, este operantă sancțiunea preconizată în art. 306 alin. (1) C. proc. civ., anume nulitatea recursului, dat fiind faptul că neîncadrarea susținerilor din motivarea căii de atac în cazurile din art. 304 echivalează cu nedepunerea motivelor de recurs în termenul legal, respectiv odată cu cererea de recurs, conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. sau înlăuntrul termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ., de 15 zile de la comunicarea deciziei de apel. Față de considerentele expuse, Înalta Curte va admite excepția invocată de către intimații - reclamanți și va constata nul recursul declarat de pârâtul Municipiul Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul Timișoara, prin primar, împotriva Deciziei nr. 361/A din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2011.