ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2383/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2383/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra cererii de recurs de
față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar constată că, prin sentința comercială nr. 10217 din 06 octombrie 2008,
a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a respins, ca prescrisă,
acțiunea reclamantei D.L. în contradictoriu cu F.N.I. și A.V.A.S.
Pentru a pronunța aceasta
soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta D.L. a chemat în judecată
pârâții F.N.I., SC S.I. SA, A.V.A.S. pentru a fi obligați la plata sumei de
16.595.200 lei vechi actualizată cu coeficientul de inflație de la 24 mai 2000
și până la data plății. A susținut că a cumpărat 160 de unități de fond la F.N.I.,
iar la data de 24 mai 2000, când fondul și-a încetat activitatea, valoarea
acestora era de 103.720 lei / unitate de fond. Deoarece nu a primit
contravaloarea unităților de fond, reclamanta a susținut că pârâții pot fi
obligați la plată, atât societatea care a administrat fondul, cât și fondul
însuși și A.V.A.S., în calitate de succesor în drepturi și obligații al C.E.C.
fidejusor al SC S.I. SA. Reclamanta a mai susținut că s-a constituit parte
civilă în cauză cu nr. 24632/3/2006 de pe rolul Curții de Apel București, dar
s-a retras din procesul penal, astfel că împotriva sa nu operează prescripția
extinctivă.
Reclamanta a susținut că
dreptul său la acțiune s-a născut atunci când a fost evident că F.N.I.,
administrat de SC S.I. SA nu va mai răscumpăra și nu va mai plăti acele unități
de fond pe care le-a cumpărat. Este notoriu că data la care refuzul a fost
evident o constituie data închiderii ghișeelor la care investitorii F.N.I.
cumpărau unități de fond și prezentau spre răscumpărare aceste unități,
respectiv data de 24 mai 2000. Reclamanta a formulat plângere penală în luna
imediat următoare, efectul întreruptiv de prescripție producându
-se astfel până la
soluționarea cauzei penale.
În hotărârea de primă
instanță se reține că reclamanta a renunțat la calea penală de valorificare a
drepturilor sale, iar renunțarea la judecată șterge toate efectele actelor
întreruptive de prescripție, încât termenul de prescripție s-a calculat, în
cauza de față,
de
la data de 24 mai 2000. În conformitate cu prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958,
termenul de prescripție pentru acțiunile evaluabile în bani, precum cea de
față, este de 3 ani și a expirat, pentru prezenta acțiune la data de 24 mai
2003.
Împotriva acestei sentințe a
declarat apel reclamanta D.L.
Prin decizia comercială nr. 132
din 11 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, apelul
a fost respins, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin renunțarea la judecata
în procesul penal, rezultă că s-a renunțat atât la soluționarea laturii penale,
cât și a celei civile din cadrul procesului penal. Posibilitatea de a se adresa
unei instanțe civile pentru soluționarea acțiunii civile dintr-un proces penal
intervine doar în anumite situații expres prevazute de dispozițiile codului de
procedura penala, respectiv, atunci când, în cadrul procesului penal a rămas
nesoluționată acțiunea civilă din anumite considerente. Însă, toate situațiile
au în vedere continuarea unui proces penal și nu renunțarea la judecata.
Prin acest act de dispoziție
înseamnă că partea a renunțat și la pretențiile civile aferente în urma
renunțării la judecata procesului penal.
Conform art. 16 din Decretul
nr. 167/1956 recursul prescripției nu este întrerupt dacă acțiunea a fost
respinsă sau s-a renunțat la drept.
Întrucât prin plângerea
penală, la care ulterior s-a renunțat, nu s-a întrerupt cursul prescripției, în
mod legal instanța de fond a apreciat că termenul de prescripție începea să
curgă de la data de 24 mai 2000 iar până la data formulării prezentei cereri de
chemare în judecată, termenul de 3 ani era împlinit.
De altfel, din cuprinsul
cererii de apel, rezultă că re
clamanta cunoștea că termenul de 3 ani era împlinit, însă se
întreabă de ce a mai fost obligată la plata taxei de timbru.
Obligația de plată a taxei
de timbru este o condiție legală, prealabilă pentru ca instanțele să poată
analiza cererile de chemare în judecata conform articolului 20 din Legea nr. 146/1997
și se plătesc anticipat. Abia după achitarea acestor taxe legale instanțele pot
trece la soluționarea cererilor de chemare în judecată și se vor pronunța în
funcție de probele administrate în cauză.
Împotriva acestei decizii a
declarat recurs reclamanta, solicitând aplicarea corectă a art. 248 alin. (1), (2)
și (3), art. 249, 253 alin. (1), art. 256 alin. (1) și (3) C. proc. civ.
Aceasta a susținut, în esență, că a înaintat, în termen legal, plângere penală
împotriva F.N.I. la I.P.J. Dâmbovița cu nr. 549 din 08 iunie 2000. Cauza penală
nu s-a finalizat, nu din vina acesteia; tardivitatea și proasta organizare a
procesului penal o conduce la certitudinea ca procesul nu se va rezolva; prin
retragerea plângerii acesteia (din procesul penal) considera că devine posibilă
continuarea și admiterea acțiunii pentru recuperarea pagubei prin instanța
civilă; invocarea împlinirii termenului prescripției extinctive conform Decretului
nr. 167/1954 nu-și are aplicare în cazul de față întrucât prin plângerea penală
la I.G.P. Dâmbovița nr. 544 din 08 iunie 2000 și dosarul penal nr. 260/P/2006 a
arătat tot interesul pentru recuperarea pagubei.
Reclamanta apreciază că prin
introducerea plângerii penale împotriva F.N.I., plângere formulată în termen
legal, s-a întrerupt termenul de prescripție, chiar dacă ulterior a renunțat la
plângerea penală, întrucât dispozițiile codului de procedură penală permit
continuarea laturii civile a procesului penal în fața unei instanțe civile.
Analizând decizia atacată
prin prisma criticii formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru
următoarele considerente:
În mod legal a fost respinsă
acțiunea și apelul formulat de reclamanta D.L. deoarece dreptul material la
acțiune al recurentei-reclamante este prescris potrivit art. 3 alin. (1)
raportat la art. 7 din Decretul nr. 1167/1958.
Potrivit art. 3 alin. (1)
din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acțiune, având un abject patrimonial, se
stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani, care
potrivit art. 7 din decret începe să curgă de la data când se naște dreptul
material la acțiune.
Dreptul material la acțiune
al reclamantei s-a născut, la data de 24 mai 2000, data la care F.N.I. administrat
de S.I. SA, a intrat în încetare de plăți.
Față de data introducerii
cererii de chemare în judecată, dreptul material la acțiune al reclamantei este
prescris, întrucât termenul de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1957 a
început să curgă de la data de 24 mai 2000 si s-a împlinit la 24 mai 2003. Mai
mult, recurenta recunoaște că a formulat acțiune civilă abia în data de 30
iunie 2008 și deci acțiunea este prescrisă.
Prin obligarea la plata
taxei judiciare de timbru nu se poate considera că instanța a considerat că
poate judeca pe fond cauza.
După cum corect a reținut și
Curtea de Apel „obligația de plată a taxei de timbru este o condiție legală,
prealabilă pentru că instanțele să poată analiza cererile de chemare în
judecată conform art. 20 din Legea nr. 146/1997 și se plătesc anticipat.”
Având în vedere dispozițiile
imperative ale Decretului nr. 167/1958, rezultă că în mod corect s-a dispus
admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, care este o
excepție de ordine publică.
Pentru considerentele de
fapt și de drept reținute mai sus, conform art. 312 C. proc. civ., se va
respinge recursul declarat de reclamanta D.L. împotriva deciziei comerciale nr.
132 din 11 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamanta D.L. împotriva deciziei comerciale nr. 132 din 11 martie 2009 a
Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința
publică, astăzi 13 octombrie 2009.