ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 226/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 19 august 2005, reclamantul G.I.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Sighișoara, anularea dispoziției nr. 892 din 15 iulie 2005 emisă de pârâtă și restituirea în natură a imobilului situat administrativ în Daneș, pentru ca, ulterior, prin precizarea de acțiune depusă la data de 8 august 2006 să menționeze că, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, să-i fie acordate măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri bănești.

În motivarea cererii astfel cum a fost aceasta precizată, reclamantul a învederat că în calitate de moștenitor acceptant al defunctului S.I., bunicul său, proprietarul bunului menționat, preluat de stat în baza Decretului-lege nr. 187/1945, a solicitat restituirea bunului, în principal a construcțiilor în natură, întrucât reforma agrară din 1947 a constituit titlu valabil pentru confiscarea terenurilor, nu și pentru construcții. Deși a depus toate actele doveditoare prescrise de Legea nr. 10/2001, în mod greșit prin dispoziția contestată s-ar fi reținut că nu a făcut dovada pretinsă de legea specială. Prin sentința civilă nr. 1964 din 18 decembrie 2007, Tribunalul Mureș a admis în parte acțiunea reclamantului și a anulat dispoziția nr. 892 din 15 iulie 2005 emisă de Primarul municipiului Sighișoara prin care a fost respinsă notificarea reclamantului.

A fost obligată pârâta, prin primar, să întocmească și înainteze documentație pentru acordarea de despăgubiri reclamantului către Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor pentru imobilul - casă, grajd, șură și curte de 800 mp – situat în Sighișoara, județul Mureș, înscris în C.F. nr. 7284 Sighișoara. A fost respins petitul privind restituirea în natură sau despăgubiri pentru terenul în suprafață de 11.275 mp teren. Prima instanță a reținut, în esență, că imobilul construcție și teren situat în Sighișoara, se află în prezent în proprietatea unor terți, I.I. și I.C. în baza Legii nr. 112/1995), iar terenul de 11.275 mp de asemenea pretins în prezenta procedură, a fost atribuit în baza legii fondului funciar lui B.S.

și D.T.M. Ca urmare, în condițiile restituirii terenului în baza Legii nr. 18/1991, acesta este exceptat de la restituire în baza legii speciale de reparație, în discuție rămânând măsurile reparatorii cuvenite pentru construcțiile și terenul de 800 mp situat în Sighișoara. Cu referire la acestea, reținând că bunul menționat a constituit proprietatea antecesorului reclamantului, S.I., din al cărui patrimoniu a fost preluat de stat în baza Legii nr. 187/1945, s-a constatat, în raport de dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, îndreptățirea reclamantului de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legea specială. Întrucât bunul solicitat a fost înstrăinat unor terți, s-a reținut că reclamantul poate beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, a căror aplicare s-a făcut în speță.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul G.I.M., cale de atac menționată prin decizia nr. 82A din 27 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. A fost admis apelul reclamantului iar sentința primei instanțe schimbată în parte în sensul că a fost obligată pârâta Primăria municipiului Sighișoara să-i plătească suma de 1166,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, restul dispozițiilor sentinței fiind menținute. Instanța de apel a reținut că deși s-a făcut dovada cheltuielilor ocazionate cu judecata pricinii, acestea nu au fost acordate, situație în care, în raport de dispozițiile art. 296 C. proc.

civ. s-a dispus în sensul menționat. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Primăria municipiului Sighișoara, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., după expunerea soluțiilor pronunțate în cauză și probatoriului administrat la prima instanță, a învederat ca fiind nelegală dispoziția de obligare la plata unor cheltuieli de judecată către reclamant, atâta timp cât și instanțele, asemenea unități administrative a constatat imposibilitatea restituirii bunului solicitat în natură. În situația în care s-a accepta că datorează cheltuieli de judecată au solicitat a se face aplicațiunea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. și reducerea cuantumului acestora în raport de criteriile enunțate de acest text. Recursul nu este fondat. Potrivit art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. civ. „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut”. Prin urmare, potrivit legii, cheltuielile de judecată sunt suportate de partea din vina căreia a fost declanșată activitatea judiciară, adică de partea care a pierdut procesul. Ele acționează nu doar ca o sancțiune procedurală, ci au și rolul de a despăgubiri partea care a câștigat procesul și care nu este vinovată de sesizarea instanței de judecată.

Or, în speță, refuzând recunoașterea dreptului subiectiv recunoscut de legea specială, refuz materializat în dispoziția contestată în prezenta procedură, act administrativ desființat de instanță, care a constatat că reclamantul are calitate de persoană îndreptățită la restituire în accepțiunea legii și i se cuvin măsurile reparatorii prevăzute de această lege în una din modalitățile sale de reglementare [art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001] pârâta se află în culpă procesuală, activitatea judiciară fiind declanșată tocmai datorită acestei conduite, motiv pentru care se constată că legal instanța de apel a făcut aplicațiunea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Nu are relevanță modalitatea de despăgubire întrucât obiectul analizei în speța dedusă judecății nu l-a constituit acest element, ci exclusiv refuzul de a acorda părții măsuri reparatorii în temeiul legii speciale.

Dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. solicitate a fi aplicate în cauză nu pot avea ca obiect, după conținutul textului și în raport de norma alin. (2) al aceluiași articol decât cheltuielile cu onorariile avocaților și numai în măsura în care acestea sunt nepotrivit de mari în raport de munca și complexitatea cauzei și sunt apreciate ca atare de instanța de judecată. Or, în speță, obiectul cheltuielilor de judecată l-a constituit exclusiv cele încadrate în prevederile art. 274 alin. (2) C. proc. civ. sus menționat care nu pot fi reduse, dispoziția textului fiind clară și imperativă, iar pe de altă parte se cuvine a se menționa că textul art. 274 alin. (3) C. proc. civ. este o normă dispozitivă a cărei aplicare/ neaplicare nu poate constitui critică de nelegalitate posibil a fi circumscrisă textului art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Ca urmare, față de cele ce preced în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Sighișoara prin Primar împotriva deciziei nr. 82 A din 27 octombrie 2008 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2010.