ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 324/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 19 martie 2010, contestatorii A. și G.P. au formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale având ca obiect „eventualul conflict de neconstituționalitate” ce apare între dispozițiile de aplicare a art. 317 și art. 318 C. proc. civ. și „modul lor de interpretare” asupra noțiunii de greșeală materială ce face obiect al contestației, bazat pe practica instanțelor de judecată, interpretare care, susțin contestatorii, împiedică exercitarea drepturilor garantate de art. 1, art. 11 alin. (2) și (3) și art. 21 alin (1) din Constituția României. Se susține că în lipsa unei căi de atac „superioare”, greșelile materiale săvârșite de instanța de recurs trebuie a fi în integralitatea lor obiect al contestației în anulare, motivarea oferită până în prezent de practica judecătorească nemaifiind susținută de realitatea ce a generat practica aplicată în prezent.

Analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale s-a reținut că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente: În fapt, contestatorii contestă prin cererea formulată o anumită practică judecătorească în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 317 și art. 318 C. proc. civ. și nu neconstituționalitatea acestor dispoziții legale. Ori, conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legii nr. 47/1992 republicată și modificată, Curtea Constituțională asigură controlul constituționalității legilor, iar conform dispozițiilor art. 29 alin. (1) - Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi. Față de aceste dispoziții legale, Curtea a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 29 alin. (1) C. proc.

civ. și pe cale de consecință, cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă, prin încheierea de ședință din 25 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Împotriva încheierii au declarat recurs contestatorii care va fi declarat nul pentru considerentele ce succed: Dispozițiile art. 302 1 C. proc. civ., prevăd că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. În speță, nu numai că recurenții nu s-au conformat exigențelor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., dar nu au formulat nici critici, care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa încheierii care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurenți a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată, în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv de art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate de recurenți nu se circumscriu acestui cadru legal, Înalta Curte de Casație și Justiție va constata nulitatea recursului, conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de contestatorii P.A. și P.G. împotriva încheierii de ședință din 25 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2011