ÎCCJ, Decizia nr. 268/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 19 mai 2011 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 3208/1/2010

s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de mandatarul contestatorului E.N.G.,

de sesizare a Curții Constituționale în ceea ce privește excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 24,

art. 52, art. 82 alin. (2) și art. 146 lit. d) din Constituția României.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, a fost sesizată cu recursul declarat de

contestatorul E.N.G. împotriva Sentinței penale nr. 191/ F din 21 iunie 2010 a

Curții de Apel București, secția a II - a penală și pentru cauze cu minori și

de familie.

La termenul din 19

mai 2011 contestatorul a invocat excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 24, art. 52, art. 82 alin.

(2) și art. 146 lit. d) din Constituția României.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, a apreciat că dispozițiile legale a căror

constituționalitate sunt criticate de către contestator - respectiv prevederile

art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 24, art. 52, art. 82 alin. (2) și art.

146 lit. d) din Constituția României - nu îndeplinesc exigențele ce decurg din

dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, constatându-se că aceste

texte nu au o legătură directă cu soluționarea cauzei.

În consecință, prima

instanță, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de

dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a respins ca inadmisibilă

cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatorul E.N.G.

cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15, art. 16, art. 20,

art. 21, art. 24, art. 52, art. 82 alin. (2) și art. 146 lit. d) din

Constituția României.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs contestatorul E.N.G., depunând în susținerea

acestuia un memoriu și un set de înscrisuri.

Examinând recursul

formulat de contestatorul E.N.G., în baza actelor și lucrărilor de la dosarul

cauzei, precum și prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte

constată că acesta nu este întemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare:

Potrivit art. 29 alin.

(1) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că admisibilitatea

cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea

cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ:

a) starea de

procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un

incident procedural creat în fața uni judecător sau arbitru, ce trebuie

rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii,

în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz,

în vigoare;

c) prevederile care

fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale

printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) interesul

procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Instanța de judecată

în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are

competența examinării acesteia, ci exclusiv a pertinenței excepției, în sensul

legăturii ei cu soluționarea cauzei, în orice fază a procesului și oricare ar

fi obiectul acestuia, și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.

În cauză, excepția de

neconstituționalitate invocată, privind dispozițiile art. 15, art. 16, art. 20,

art. 21, art. 24, art. 52, art. 82 alin. (2) și art. 146 lit. d) din

Constituția României, vizează texte de lege care sunt în vigoare și nu s-au

constatat anterior, printr-o decizie a Curții Constituționale, că sunt

neconstituționale.

Referitor la condiția

de admisibilitate privind legătura cu soluționarea cauzei este de observat că

raportul cu soluționarea cauzei trebuie să privească incidența dispoziției

legale, a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției

ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, adică a obiectului procesual

penal aflat pe rolul instanței judecătorești.

Astfel, decizia

Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să

producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Aceasta presupune, pe

de o parte, existența unei legături directe dintre norma contestată și soluția

procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea

decizia sa în proces, ea trebuind să aibă efecte materiale asupra conținutului

deciziei judecătorului.

Dreptul de a invoca o

excepție de neconstituționalitate este un drept subiectiv, protejat de lege,

care nu are caracter absolut și trebuie exercitat în condițiile și în limitele

stabilite de lege (cu bună credință), cu respectarea scopului legii și nu

pentru a se încerca denaturarea legii sau a se împiedica aplicarea unei

instituții și norme legale.

În speță,

contestatorul E.N.G. a invocat excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 24, art. 52, art. 82 alin.

(2) și art. 146 lit. d) din Constituția României.

În mod corect, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, a apreciat că textele de lege

criticate nu au o legătură directă cu soluționarea cauzei.

Cum în cauză,

instanța este investită să se pronunțe asupra unei contestații la executare,

chiar dacă textele sus menționate ar fi declarate neconstituționale, nu ar

putea influența soluția procesului, nefiind o chestiune care implică soluționarea

cauzei în accepțiunea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Față de

considerentele arătate mai sus, nerezultând vreun motiv de casare din cele

prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi

luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct.

1 lit. b) din același cod urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de

contestatorul E.N.G..

Totodată, în baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 400 RON,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de contestatorul E.N.G., personal și prin mandatar E.D.M.

împotriva Încheierii din 19 mai 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 3208/2/2010.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 26 septembrie 2011.