ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1144/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 307

din 21 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie a respins excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 10/2001, ca inadmisibilă.

A respins ca

inadmisibilă contestația în anulare formulată de A.S. împotriva deciziei nr.

1125 din 2 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în contradictoriu cu

intimații B.P., B.M., B.L., B.C., B.C.O., Ș.G., Ș.Z., B.I., B.A. și B.I.N.

Instanța a reținut că

dispozițiile art. 50

1

din Legea nr. 10/2001 a căror

neconstituționalitate a fost invocată de contestatoare, nu au legătură cu

cererea dedusă judecății, contestație în anulare, întemeiată în drept pe

dispozițiile art. 317 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și art. 318 pct. 1 C. proc.

civ., motiv pentru care excepția de neconstituționalitate a fost respinsă ca

inadmisibilă.

Contestație în

anulare a fost respinsă ca inadmisibilă justificat de faptul că motivele

invocate în susținerea cererii nu se circumscriu cazurilor de contestație în

anulare limitativ prevăzute de dispozițiile art. 317 alin. (1), respectiv art.

318 C. proc. civ.

Împotriva

susmenționatei hotărâri a declarat recurs contestatoarea A.S. criticând-o

pentru nelegalitate susținând că în mod greșit i-a fost respinsă cererea,

întrucât hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor de

ordine publică privind competența, sens în care a făcut trimitere la o decizie

a instanței supreme, depusă la dosar.

Nici Tribunalul

București și nici Curtea de Apel București nu au respectat dispozițiile art.

184 C. proc. civ. cu privire la verificarea și cercetarea înscrisurilor prin

orice mijloace de dovadă, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 317 C. proc.

civ., invocate ca temei al cererii deduse judecății.

Respingând cererea sa

de sesizare a Curții Constituționale în sensul respingerii excepției invocate

cu referire la neconstituționalitatea art. 50

1

din Legea nr.

10/2001, instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești, motiv de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ.

Referitor la calea de

atac dedusă judecății, se constată următoarele:

Posibilitatea

provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești, pentru motive

privind pronunțarea acestora cu nerespectarea condițiilor formale, legal

prevăzute, de desfășurare a judecății sau ca o consecință a unui raționament

jurisdicțional eronat, ce-și găsește reglementare legală și constituțională

presupune, potrivit art. 129 din Constituția României, posibilitatea ca părțile

interesate să poată exercita căi de atac, însă numai în condițiile legii

procesuale.

Corespunzător acestui

principiu constituțional, legea procesual-civilă a reglementat dreptul

examinării cauzei civile, inclusiv cu referire la încheieri date în cursul

judecății, în două grade de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a

fi supuse reformării, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile

de casare/modificare.

Reglementarea

menționată are aptitudinea funcțională de a răspunde exigențelor dreptului de

acces la justiție, consacrat constituțional prin dispozițiile art. 21 din

Constituția României, dar și convențional prin dispozițiile art. 13 din

Convenția europeană a drepturilor omului și art. 2 din Protocolul nr. 7

adițional la Convenție.

Totodată, determinând

precis, prin norme imperative, desfășurarea procesului, în fond și căi de atac,

aceleași pentru persoane, aflate în situații identice, legea procesual-civilă a

creat un mecanism coerent de desfășurare a acestuia, menit a constitui o

garanție a egalității părților și a protejării judiciare imparțiale a

drepturilor deduse judecății.

În cauza dedusă

judecății, recurenta a declarat recurs împotriva soluției de respingere a

cererii de sesizare a Curții Constituționale, în cursul judecării recursului,

prin decizia pronunțată în cauză.

Se constată totodată

că în cauză nu a fost pronunțată, separat, o încheiere, conform dispozițiilor

Legii nr. 47/1992 republicată, ceea ce ar fi pus în discuție caracterul autonom

al acesteia.

Or, dacă în concepția

legiuitorului cu referire la prevederile art. 29 alin. (6) din Legea nr.

47/1992, se constată caracterul special și derogator de la regulile generale

instituite de normele de drept comun în materie cu privire la competența

materială de soluționare a recursului, nu se poate face abstracție de

caracterul irevocabil al hotărârii ce încorporează soluția criticată și care

neîncadrându-se în categoria hotărârilor prevăzute de art. 299 C. proc. civ.,

nu este susceptibilă de reformare prin declararea unui nou recurs.

Prin urmare, nefiind

îndeplinită una dintre condițiile de exercitare a căilor de atac, ce se cer a

fi întrunite cumulativ, cererea de recurs dedusă judecății apare a fi

inadmisibilă.

Nici analiza pe fond

a hotărârii atacate nu permite modificarea/casarea acesteia întrucât potrivit

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, Curtea Constituțională decide

asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj

comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei

dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu

soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul

acestuia.

Or, raportat la

obiectul cererii deduse judecății, contestație în anulare, cerere a cărei

judecată este reglementată de norme legale speciale și restrictive sub aspectul

obiectului, termenelor și motivelor/cazurilor de exercitare, legal a reținut

curtea de apel că excepția privind neconstituționalitatea art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, nu are legătură cu cauza, cerință pretinsă de norma

legală evocată și a cărei neîndeplinire atrage inadmisibilitatea excepției.

Modul deficitar de

soluționare a acestei excepții, în sensul pronunțării asupra acesteia, iar nu

asupra cererii părții de sesizare a Curții Constituționale, nu este de natură a

atrage nelegalitatea sa, atât pentru impedimentul de ordin procedural expus,

cât și pentru că, prin raportare la norma legală incidentă (art. 29 alin. (1)

din Legea nr. 47/1992) dispoziția instanței de apel, de constatare a

caracterului său inadmisibil, se verifică ca legală.

Recursul împotriva

deciziei atacate sub aspectul soluției date în contestația în anulare,

exercitat împotriva unei hotărâri irevocabile potrivit art. 377 pct. 4 C. proc.

civ., se vădește a fi inadmisibil, o hotărâre irevocabilă neputând fi supusă

reformării prin intermediul acestei căi de atac, întrucât aceasta ar echivala

cu un recurs la recurs, ceea ce nu este admisibil.

Ca urmare, față de

cele ce preced, recursul dedus judecății urmează să fie respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

inadmisibil recursul declarat de contestatoarea A.S. împotriva deciziei nr. 307

din 21 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 februarie 2012.