ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1117/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin decizia nr. 10/ A din 11 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de reclamanta S.A. împotriva sentinței nr. 838 din 15 iunie 2010 a Tribunalului București, secția a V-a civilă. A desființat în tot sentința și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul București. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că textele legale invocate de către reclamantă sunt de strictă interpretare, neputând fi extinse, dar, în speță, în raport de susținerile reclamantei din cererea de chemare în judecată și temeiul juridic al acțiunii tribunalul era învestit și cu un capăt de cerere, principal, în sensul aplicării procedurii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 221/2009.

Prima instanță nu a avut în vedere toate capetele de cerere ale acțiunii cu care a fost învestită. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin M.F.P., criticile, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte: În mod greșit s-a dispus desființarea sentinței pentru că prin Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009. Or, deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii iar acțiunea trebuia respinsă ca neîntemeiată, ne mai existând suport pentru acordarea daunelor morale. Anchetarea și cercetarea la care tatăl reclamantei a fost supus de către organele de securitate nu sunt considerate de lege ca măsuri administrative.

Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând recursul, în limitele criticilor formulate, Înalta Curte a apreciat că este întemeiat pentru următoarele considerente: Problema de drept care se pune în speță nu este cea a îndreptățirii reclamantei la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă acest text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of.

al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens. Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of. Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii. Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale. Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanta nu era titulara unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Pe de altă parte, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, aspectele invocate de reclamantă drept temei juridic al cererii de chemare în judecată nu întruneau cerințele art. 3 din Legea nr. 221/2009, anchetarea și cercetarea unei persoane neputând fi considerate drept o „măsură administrativă” cu caracter politic.

Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, criticile formulate întrunind cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P. împotriva deciziei nr. 10/ A din 11 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Modifică decizia atacată în sensul că respinge apelul reclamantei S.A. declarat împotriva sentinței nr. 838 din 15 iunie 2010 a Tribunalului București, secția a V-a civilă ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2012.