ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1117/2012

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

Prin decizia nr. 10/

A din 11 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de reclamanta S.A.

împotriva sentinței nr. 838 din 15 iunie 2010 a Tribunalului București, secția

a V-a civilă. A desființat în tot sentința și a trimis cauza spre rejudecare la

Tribunalul București.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că textele legale invocate de către

reclamantă sunt de strictă interpretare, neputând fi extinse, dar, în speță, în

raport de susținerile reclamantei din cererea de chemare în judecată și temeiul

juridic al acțiunii tribunalul era învestit și cu un capăt de cerere,

principal, în sensul aplicării procedurii prevăzute de art. 4 din Legea nr.

221/2009.

Prima instanță nu a

avut în vedere toate capetele de cerere ale acțiunii cu care a fost învestită.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin M.F.P., criticile,

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele

aspecte:

În mod greșit s-a

dispus desființarea sentinței pentru că prin Decizia nr. 1358/2010 a Curții

Constituționale a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009. Or, deciziile Curții

Constituționale sunt obligatorii iar acțiunea trebuia respinsă ca neîntemeiată,

ne mai existând suport pentru acordarea daunelor morale.

Anchetarea și

cercetarea la care tatăl reclamantei a fost supus de către organele de

securitate nu sunt considerate de lege ca măsuri administrative.

Prin întâmpinare s-a

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul,

în limitele criticilor formulate, Înalta Curte a apreciat că este întemeiat

pentru următoarele considerente:

Problema de drept care

se pune în speță nu este cea a îndreptățirii reclamantei la acordarea daunelor

morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea

dacă acest text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în

condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a

posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358

din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie

2010.

Potrivit art. 147

alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca

fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la

art. 31 din Legea 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de

drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată

de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a

stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte

juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în

M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o

hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu

mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data

publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza

nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune,

deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele

textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii

judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale

cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanta nu era titulara unui bun

susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării

Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă,

care să fi confirmat dreptul său.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal

constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Pe de altă parte, așa

cum în mod corect a reținut prima instanță, aspectele invocate de reclamantă

drept temei juridic al cererii de chemare în judecată nu întruneau cerințele

art. 3 din Legea nr. 221/2009, anchetarea și cercetarea unei persoane neputând

fi considerate drept o „măsură administrativă” cu caracter politic.

Pentru toate aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursul, criticile formulate întrunind cerințele art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P. împotriva deciziei nr. 10/ A din

11 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Modifică decizia

atacată în sensul că respinge apelul reclamantei S.A. declarat împotriva

sentinței nr. 838 din 15 iunie 2010 a Tribunalului București, secția a V-a

civilă ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 februarie 2012.