ÎCCJ, Decizia nr. 26/2011

Ședința publică de la 24 ianuarie 2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 11

octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 2993/1/2010, între altele, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea

formulată de mandatarul petentului E.N.G., de sesizare a Curții Constituționale

în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 alin.

(3) C. proc. pen.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, a fost sesizată cu plângerea formulată de

petentul E.N.G. împotriva rezoluției nr. 1033/P/2009 din 25 ianuarie 2010 dată

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de

Urmărire Penală și Criminalistică.

La termenul din 11

octombrie 2010 contestatorul a invocat excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 51 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 21, art. 24 și art.

146 din Constituție.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, a apreciat că dispozițiile legale a căror

constituționalitate sunt criticate de către petent – respectiv prevederile art.

51 alin. (3) C. proc. pen. - nu îndeplinesc exigențele ce decurg din

dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, constatându-se că aceste

texte nu au o legătură directă cu soluționarea cauzei.

În consecință, prima

instanță, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de

dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a respins ca inadmisibilă

cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentul E.N.G. cu

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 alin. (3) C. proc.

pen. raportat la art. 21, art. 24 și art. 146 din Constituție.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs petentul E.N.G., depunând în susținerea acestuia un

memoriu și un set de înscrisuri (filele 93 - 110).

Examinând recursul

formulat de petentul E.N.G., în baza actelor și lucrărilor de la dosarul

cauzei, precum și prin prisma dispozițiilor legale incidente, Curtea constată

că acesta nu este întemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare:

Potrivit art. 29 alin.

(1) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că admisibilitatea

cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea

cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ: a)

starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate

apare ca un incident procedural creat în fața uni judecător sau arbitru, ce

trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; b) activitatea legii, în

sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în

vigoare; c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca

fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; d)

interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de

neconstituționalitate.

Instanța de judecată

în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are

competența examinării acesteia, ci exclusiv a pertinenței excepției, în sensul

legăturii ei cu soluționarea cauzei, în orice fază a procesului și oricare ar

fi obiectul acestuia, și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.

În cauză, excepția de

neconstituționalitate invocată, privind dispozițiile art. 51 alin. (3) C. proc.

pen., vizează texte de lege care sunt în vigoare și nu s-au constatat anterior,

printr-o decizie a Curții Constituționale, că sunt neconstituționale.

Referitor la condiția

de admisibilitate privind legătura cu soluționarea cauzei este de observat că

raportul cu soluționarea cauzei trebuie să privească incidența dispoziției

legale, a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința

soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, adică a obiectului

procesual penal aflat pe rolul instanței judecătorești.

Astfel, decizia

Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să

producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Aceasta presupune, pe

de o parte, existența unei legături directe dintre norma contestată și soluția

procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea

decizia sa în proces, ea trebuind să aibă efecte materiale asupra conținutului

deciziei judecătorului.

Dreptul de a invoca o

excepție de neconstituționalitate este un drept subiectiv, protejat de lege,

care nu are caracter absolut și trebuie exercitat în condițiile și în limitele

stabilite de lege (cu bună credință), cu respectarea scopului legii și nu

pentru a se încerca denaturarea legii sau a se împiedica aplicarea unei

instituții și norme legale.

În speță, petentul E.N.G.

a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 alin. (3) C.

proc. pen., susținând că dispozițiile legale menționate contravin prevederilor art.

21, art. 24 și art. 146 din Constituție.

În mod corect, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, a apreciat că textele de lege

criticate nu au o legătură directă cu soluționarea cauzei.

Cum în cauză,

instanța este investită să se pronunțe asupra unei plângeri, chiar dacă textele

sus menționate ar fi declarate neconstituționale, nu ar putea influența soluția

procesului, deoarece regulile care guvernează soluționarea cererilor de

recuzare, constituie un atribut al legiuitorului, iar suportarea acestor reguli

constituie un efect al legii și nu o chestiune care implică soluționarea cauzei

în accepțiunea textului art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Față de

considerentele arătate mai sus, nerezultând vreun motiv de casare din cele

prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi

luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod urmează a respinge ca nefondat recursul declarat

de petentul E.N.G.

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata

sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul E.N.G., personal și prin mandatar E.D.M.,

împotriva dispoziției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a

Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 51 alin. (3) C. proc. pen., dispoziție cuprinsă în încheierea din 11

octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 2993/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de câte 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi

24 ianuarie 2011

.