ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4900/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 27 septembrie 2010, Curtea

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins

cererea pârâtului D.V. de sesizare a Curții Constituționale a României cu soluționarea

excepției de neconstituționalitate a art. 2 lit. a), art. 8 lit. a) și art. 11 alin

(1) din O.U.G. nr. 24/2008 ca nefondată.

Excepția a fost invocată

în Dosarul nr. 11818/2/2010, având ca obiect acțiunea formulată de reclamantul Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul D.V.

prin care se solicita constatarea calității de colaborator al Securității a acestuia

din urmă.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a apreciat că dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008 invocate nu încalcă dispozițiile

constituționale referitoare la dreptul la apărare, prezumția de nevinovăție și

art. 126 pct. 6 din Constituție și nici art. 7, 14 și 17 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului referitoare la abuzul de drept și discriminare invocate de

pârât.

A mai arătat prima instanță

că cererea de sesizare este neîntemeiată și pentru faptul că instanța constituțională

s-a mai pronunțat în cadrul unor cauze ce vizau aceleași texte din O.U.G. nr. 24/2008

atacate cu excepții de neconstituționalitate cu motivație similară celei de față.

Împotriva încheierii din

data de 27 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a

de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs în termen legal pârâtul

D.V., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea

în tot a încheierii atacate în sensul admiterii cererii de trimitere spre soluționare

a excepțiilor de neconstituționalitate invocate la Curtea Constituțională.

A învederat recurentul,

prin motivele de recurs că încheierea recurată este nelegală și netemeinică, întrucât,

pe de o parte, există în cauză o evidentă legătură între actul normativ atacat prin

excepțiile de neconstituționalitate și soluționarea cauzei pe fond în sensul

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 astfel că în niciun caz nu i se poate imputa,

pârâtului o eventuală rea-credință în exercitarea drepturilor procedurale, și pe

de altă parte, Curtea de Apel și-a depășit competența pronunțându-se practic pe

o procedură care nu este dată în atribuția sa. Deciziile Curții Constituționale,

s-a mai precizat de către recurent, nu sunt hotărâri judecătorești, iar ele nu pot

fi invocate ca precedent și cu atât mai puțin ca autoritate de lucru judecat. În

realitate, aceste decizii privesc spețe diferite, cu caracteristici diferite de

la caz la caz.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 pct. 2 și 3 C. proc. civ.

Recursul este fondat.

Potrivit dispozițiilor

art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea

Curții Constituționale, republicată, „(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor

ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea

unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță

în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului

și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia

dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial.

De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată,

în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate

ca fiind neconstituționale printr-o Decizie anterioară a Curții Constituționale".

De asemenea, în condițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată,

„Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau

(3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții

Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat

superioară, în termen de 48 ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de

3 zile".

În cauză, se constată

că excepția de neconstituționalitate invocată de pârâtul D.V. avea ca obiect dispozițiile

art. 2 lit. a), art. 8 lit. a) și art. 11 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului

nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu modificările

și completările aduse prin Legea nr. 293/2008, potrivit cărora „în înțelesul prezentei

Ordonanțe de Urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație:

a) lucrător al Securității - orice persoană care, având calitatea de ofițer sau

de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate,

inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care

a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului" -

art. 2 lit. a), „Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității

ia în discuție nota de constatare și după caz: a) aprobă nota de constatare și dispune

Direcției juridice introducerea unei acțiuni în constatare a calității de lucrător

al Securității sau de colaborator al acesteia" - art. 8 lit. a) și „Acțiunea

în constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia

se introduce la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București,

fiind scutită de taxă de timbru" - art. 11 alin. (1). Pârâtul a considerat

că prevederile legale mai sus menționate încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1),

art. 23 alin. (1), art. 24 alin. (1) și art. 126 alin. (1) - (3) și (5) din Constituția

României precum și dispozițiile art. 7, 14 și 17 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și Libertăților Fundamentale.

Instanța de fond a respins

în mod nelegal, ca nefondată, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea

excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 lit. a), art. 8 lit. a)

și art. 11 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul

la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu modificările și completările

aduse prin Legea nr. 293/2008. Instanța învestită cu soluționarea cererii de sesizare

a Curții Constituționale are competența de a se pronunța numai asupra admisibilității

unei astfel de cereri în raport de dispozițiile art. 29 alin. (1), (2) și (3) din

Legea nr. 47/1992, iar nu să procedeze la o analiză a excepției invocate și la respingerea

ca nefondată a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cu motivarea că prevederile

legale atacate de pârât pe calea excepției de neconstituționalitate nu încalcă dispozițiile

constituționale și că instanța constituțională s-a pronunțat, anterior, în sensul

respingerii excepțiilor de neconstituționalitate a acelorași texte legale (cu motivație

similară) invocate în alte cauze. Soluționarea excepției de neconstituționalitate

cu privire la o lege sau ordonanță ori a unor texte dintr-o lege sau ordonanță în

vigoare, de care depinde soluționarea unei cauze, este de competența exclusivă a

unei alte instituții a statului, respectiv a Curții Constituționale, care potrivit

art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, este „unica autoritate de jurisdicție

constituțională în România".

Pe de altă parte, se constată

că este îndeplinită în cauză, prin raportare la obiectul acțiunii în contencios

administrativ cu care a fost sesizată instanța de fond, anume constatarea existenței

calității pârâtului de lucrător al Securității, condiția prevăzută de art. 29

alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,

republicată, aceea a legăturii dintre dispozițiile legale criticate ca fiind neconstituționale

și soluționarea cauzei cu care a fost învestită Curtea de Apel. Sunt întrunite și

cerințele indicate de art. 29 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât,

pe de o parte, excepția de neconstituționalitate a fost invocată la cererea unei

părți din proces (a pârâtului) și pe de altă parte, nu s-a pronunțat, anterior,

o Decizie a Curții Constituționale de constatare a neconstituționalității prevederilor

legale criticate de pârâtul D.V. ca fiind neconforme cu legea fundamentală.

Instanța de recurs, în

cadrul controlului judiciar în materie, analizează numai încheierea prin care instanța

de fond a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate

prin prisma prevederilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea

și funcționarea Curții Constituționale, republicată. Cu alte cuvinte, instanța de

control judiciar analizează condițiile de admisibilitate a excepției, acționând

în limitele sesizării, astfel că atunci când constată - cum este situația în cauză

- că încheierea recurată nesocotește aceste condiții, ea va casa încheierea atacată.

Dar, după casarea încheierii,

instanța de recurs nu va putea sesiza ea însăși Curtea Constituțională, prin decizia

pronunțată, pentru că în acest caz s-ar încălca dispozițiile art. 29 alin. (4) din

Legea nr. 47/1992 care prevăd că instanța de contencios constituțional trebuie să

fie sesizată printr-o încheiere motivată de către instanța în fața căreia s-a ridicat

excepția de neconstituționalitate.

În raport de cele mai

sus arătate, reținându-se că sunt incidente în cauză motivele prevăzute de art.

304 pct. 4 și 9 C. proc. civ., se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările

și completările ulterioare, admiterea recursului declarat de pârâtul D.V. împotriva

încheierii din data de 27 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

de contencios administrativ și fiscal, casarea încheierii atacate și trimiterea

cauzei spre soluționare aceleiași instanțe pentru realizarea procedurii reglementate

de art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de D.V. împotriva încheierii din 27 septembrie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea recurată

și trimite cauza spre soluționare aceleiași instanțe pentru realizarea procedurii

prealabile prevăzute de art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 10 noiembrie 2010.