ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1175/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1175/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de

29 octombrie 2009 sub nr. 10194/2/2009, reclamantul C.N.S.A.S. a chemat în

judecată pe pârâtul V.I. solicitând să se constate calitatea acestuia de

colaborator al securității.

În motivarea cererii

reclamantul a arătat, în esență, că pârâtul este viceprimar al comunei

Panticeu, județul Cluj, motiv pentru care s-au demarat verificări sub aspectul

constatării calității de lucrător sau de colaborator al securității. S-a arătat

că pârâtul a fost recrutat in anul 1986, sub nume conspirativ pentru acoperirea

informativă a Of. P.T.T.R. din comună, cât și pentru cunoașterea și supravegherea

unor elemente aflate în atenția organelor de securitate, mai ales pe linia

sectelor. La aceeași dată a semnat angajament olograf.

Pârâtul, legal citat,

a depus note de ședință prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 2 lit. b) teza a I-a din O.U.G. nr. 24/2008. în susținerea

acestei excepții, s-a arătat în esență că dispozițiile art. 2 lit. b) teza a I-a

din O.U.G. nr. 24/2008 sunt neconstituționale în raport de prevederile art. 30 alin.

(1) și alin. (2) și art. 15 alin. (2) din Constituția României.

Prin sentința civilă nr.

2447 din 25 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel București a fost admisă

acțiunea reclamantului și s-a constatat calitatea pârâtului V.I. de colaborator

al securității.

Impotriva acestei

sentințe a formulat recurs pârâtul, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție la data de 19 august 2010 sub nr. 10194/2/2009.

Prin Decizia nr. 1796

din  25 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis

recursul formulat de recurentul-pârât, a fost casată sentința atacată și

trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În considerente s-a

reținut că, deși pârâtul a invocat excepția de neconstituționalitate, iar în

practica s-a consemnat că instanța a reținut spre soluționare cauza pe excepție

și pe fond, instanța a omis să cerceteze admisibilitatea excepției de

neconstituționalitate și cererea de sesizare a Curții Constituționale,

neexistând nici în considerentele sentinței, nici în dispozitiv vreo referire

la aspectele menționate.

Cauza a fost

reînregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 15 septembrie 2011

sub nr. 10194/2/2009.

instanței de fond

Prin sentința nr. 7039

din 24 noiembrie 2011 Curtea de Apel București a admis cererea de sesizare a

Curții Constituționale formulată de pârât, în temeiul art. 29 alin. (1) și alin

(3) din Legea nr. 47/1992 a dispus sesizarea Curții Constituționale a României

cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.

2 lit. b) teza a I-a din O.U.G. nr. 24/2008, a admis acțiunea formulată de

reclamantul C.N.S.A.S., și a constatat că pârâtul a avut calitatea de

colaborator al securității.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:

- Instanța a analizat

cu prioritate condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 lit.

b) teza a I-a din O.U.G. nr. 24/2008 formulată de pârât.

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului, Curtea a apreciat că cererea pârâtului de sesizare a

Curții Constituționale întrunește cumulativ condițiile de admisibilitate.

Astfel, dispozițiile art.

2 lit. b) teza a I-a din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar

și deconspirarea securității, publicată în M. Of. al României, Partea a I-a, nr.

182 din 10 martie 2008, aprobată;cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008,

publicată în M. Of. al României, Partea a I-a, nr. 800 din 28 noiembrie 2008,

cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 293/2008

pentru aprobarea O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și

deconspirarea securității, pretins neconstituționale, fac parte dintr-o O.U.G.,

respectiv lege de aprobare a ordonanței de urgență, în vigoare la momentul invocării

excepției și ele au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât reglementează

cadrul legislativ în baza căruia reclamantul C.N.S.A.S. a promovat prezenta

acțiune în constatare.

În privința

temeiniciei excepției invocate, Curtea a apreciat că se impune respingerea

excepției, întrucât dispozițiile criticate au o rațiune bine determinată față

de scopul declarat al actului normativ de a institui o formă de continuare într-un

mecanism nou, a procesului de devoalare a activităților regimului comunist care

a exercitat, în special prin intermediul securității, "o permanentă

teroare împotriva cetățenilor țării, a drepturilor și a libertăților lor

fundamentale". Aceasta îndreptățește accesul la propriul dosar și

deconspirarea securității, prin consemnarea publică a abuzurilor, și contribuie

la o mai bună înțelegere a prezentului și la o proiectare adecvată a viitorului

societății românești.

Pe fondul cauzei,

Curtea a reținut că la data de 30 mai 1986 pârâtul a semnat un angajament

olograf din care reiese că a acceptat colaborarea în mod organizat și secret cu

organe ale securității sub nume conspirativ, angajându-se să păstreze secretul colaborării.

Ulterior semnării angajamentului, pârâtul a furnizat benevol informații

referitoare la persoane care făceau parte dintr-o secta.

Din probele

administrate în cauză de reclamant, reiese că prima condiție impusă de O.U.G. nr.

24/2008, este îndeplinită, pe parcursul colaborării cu organele de securitate,

pârâtul furnizând informații sub formă de note scrise despre atitudini

potrivnice regimului totalitar comunist.

În raport de

conținutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, Curtea a reținut că prin

informațiile furnizate, pârâtul a denunțat atitudini considerate a fi

potrivnice regimului totalitar, iar acestea vizau îngrădirea dreptul la libertatea

de exprimare a persoanelor arătate în notele informative întocmite ca urmare a

angajamentului de colaborare cu structurile securității, precum și libertatea

de conștiință, fiind de natură a atrage consecințe negative asupra persoanelor

indicate.

Sub aspectul celei

de-a treia condiții enunțate, Curtea a observat că interpretările gramaticală,

logico - sistematică și teleologică ale prevederilor legale aplicabile speței,

conduc la concluzia certă că nu este necesar, pentru ca o persoană să fie

încadrată în categoria colaboratorilor poliției politice, ca activitatea

acesteia să fi adus efectiv atingere drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului, fiind suficient ca ea să fi fost îndreptată împotriva acestor

drepturi și libertăți și să fi fost aptă să le aducă atingere.

În opinia instanței,

activitatea concretă a pârâtului, astfel cum rezultă din materialul probator, a

determinat o supraveghere îndeaproape a persoanelor despre care dăduse

informații.

În concluzie,

informațiile furnizate de pârât au îngrădit dreptul la libertatea de exprimare

și libertatea de conștiință prevăzut de art. 28 din Constituția României din

1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile civile

și politice, precum și dreptul la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul

Internațional cu privire la Drepturile civile și politice.

Prin urmare, instanța

de judecată sesizată, urmare a aprobării notei de constatare, analizând cererea

în raport de ansamblul probator administrat în cauză, a apreciat că C.N.S.A.S.,

în calitate de reclamant, a făcut dovada susținerilor sale, astfel încât a constatat

calitatea pârâtului de colaborator al securității.

de V.I. împotriva sentinței nr. 7039 din 24 noiembrie 2011 a Curții de Apel

București

Motivele de recurs

sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

3.1. Instanța de fond

a omis să se pronunțe cu privire la cererea de suspendare a judecării cauzei

până la data soluționării excepției de neconstituționalitate.

La data invocării

excepției erau în vigoare prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

și conform principiului tempus regit actum cererea trebuia analizată în funcție

de legea în vigoare la data formulării ei.

Hotărârea instanței

de fond este casabilă pentru motivul încălcării prevederilor art. 261 alin. (1)

pct. 5 C. proc. civ., hotărârea nu a cuprins motivele admiterii/ respingerii

cererii de suspendare a judecării pricinii.

Hotărârea este casabilă

pentru că au fost încălcate prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992,

potrivit cărora sesizarea Curții Constituționale se face prin încheiere și nu

prin sentință.

În cuprinsul

sentinței atacate nu se precizează motivele pentru care apărările recurentului

cuprinse în întâmpinare, au fost înlăturate.

Singurul argument

care a stat la baza convingerii instanței de judecată că recurentul a avut

calitatea de colaborator al securității, s-a format din prisma actelor care au

fost depuse de reclamant.

Câtă vreme s-a

invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 lit. b) din

O.U.G. nr. 24/2008, se impunea suspendarea judecării pricinii.

3.2. Instanța de fond

a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 2 lit. b) teza a I-a din O.U.G. nr.

24/2008.

Recurentul nu a

desfășurat activități de natura celor care sunt menționate la art. 2 lit. b).

Faptul că organele de

securitate au cerut informații despre activitatea unor persoane nu echivalează

cu furnizarea informațiilor de natura celor prevăzute la art. 2 lit. b).

Niciuna dintre

persoanele menționate în actele depuse la dosar nu a avut de suferit ca urmare

a activităților recurentului.

Prin definirea în

anul 2008 a noțiunii de colaborator al securității se creează criterii de

judecare a faptelor unor persoane după o lege actuală, pentru fapte săvârșite

anterior intrării în vigoare a legii.

depusă Decizia Curții Constituționale nr. 279 din 22 martie 2012 prin care a

fost respinsă ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.

2 lit. b) teza a I-a din O.U.G. nr. 24/2008, ridicată în prezenta cauză.

II. Considerentele

Înaltei Curți, instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară

exercitată

nefondat.

1.1. Prima instanță a

aplicat în mod corect principiul aplicării imediate a legii noi de procedură,

care a eliminat obligativitatea suspendării judecării cauzei în cazul în care

se ridică în fața instanței de judecată o excepție de neconstituționalitate și

este sesizată Curtea Constituțională.

Principiul tempus

regit actum, menționat de recurent se aplică în cazul legii substanțiale,

materiale și nu a celei de procedură.

Hotărârea instanței

de fond nu este susceptibilă de modificare/ casare pentru motivul pronunțării

unei „hotărâri” și nu a unei „încheieri”, recurentul nefiind vătămat în niciun

mod prin actul procedural emis.

Mai mult, Curtea

Constituțională s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate,

respingând-o, astfel încât referirile instanței de fond la dispozițiile art. 2 lit.

b) teza a I-a din O.U.G. nr. 24/2008 sunt legale și în același timp,

constituționale.

1.2. Din actele

dosarului rezultă că recurentul-pârât s-a angajat la 30 mai 1986 să colaboreze

cu organele de miliție în mod organizat și secret, sub nume conspirativ, în

special în privința membrilor unei sectei.

Prin nota informativă,

recurentul a arătat că l-a urmărit pe numitul P.Ș. dacă merge la persoane din

cadrul sectei. Ulterior, recurentul a primit sarcina urmăririi în continuare a

lui P.Ș. și D.E.

De asemenea, prin

nota informativă din 26 februarie 1989, recurentul a informat că V.A. este

membru al sectei și participă frecvent la adunările organizate.

Despre D.E. a

informat, că este membru al sectei, este predicator și ascultă postul de radio E.L.,

precum și că încearcă să atragă noi membri în cadrul sectei.

Din celelalte note

informative depuse la dosar, pe care recurentul nu le-a contestat, reiese

împrejurarea că acesta urmărea mai multe persoane care făceau parte din secta,

descria cu cine se întâlneau, unde mergeau, anumite detalii din viața de

familie a lor.

Informațiile

furnizate de recurent se încadrează în condițiile prevăzute de art. 2 lit. b)

din O.U.G. nr. 24/2008, cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

Textul legal nu a fost

declarat neconstituțional, astfel încât nu se poate afirma că legea se aplică

retroactiv.

Este permisă sancționarea

unor fapte din trecut pentru restabilirea valorilor morale și protejarea

drepturilor fundamentale ale omului.

În mod cert, acțiunea

de urmărire a unor persoane pentru motivul apartenenței religioase reprezintă o

activitate ce vizează îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Scopul legii, al

O.U.G. nr. 24/2008, este acela de a dezvălui societății prezente anumite practici

și atitudini nedemne dintr-o epocă aflată sub imperiul dictaturii, dar și ca

persoanele care doresc să ocupe o funcție publică să corespundă idealurilor de

moralitate prezente și să fie garanții unui comportament în sensul apărării

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a

C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată

și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de V.I. împotriva sentinței nr. 7039 din 24 noiembrie 2011 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 februarie 2013.