ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2044/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr.626, pronunțată la data de 7 iulie 2009, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Bistrița Năsăud a admis acțiunea în anulare a incidentului de plată, formulată de SC M. SA, în contradictoriu cu pârâtele B.C.R. și B.C.R., sucursala județeană Bistrița Năsăud și, în consecință, a dispus ca pârâtele să anuleze incidentele de plată privind cecurile refuzate la plată pentru perioada 23 aprilie 2009 până la data de 12 mai 2009, făcute în baza cererii de înscriere a refuzului bancar nr. 1853690 din 23 aprilie 2009 și să comunice Centralei Incidentelor de Plăți anularea incidentelor de plată înscrise pe numele reclamantei.

Spre a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, la data de 23 aprilie 2009, unitatea bancară a refuzat la plată file CEC, motivat de lipsa de disponibil; că, anterior, la data de 10 aprilie 2009, prin sentința comercială nr. 238, pronunțată în dosarul nr. 101/112/2009, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC M. SA, ordonându-se băncilor la care debitoarea avea disponibil în conturi, în baza art. 48 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, ca acestea să nu facă operațiuni cu privire la disponibil fără ordinul administratorului judiciar, dar B.C.R., sucursala Bistrița, deși notificată, nu s-a conformat, procedând la refuzarea filelor CEC din data de 23 aprilie 2009 până la data de 12 mai 2009, pe diferite motive, fără a respecta notificarea administratorului financiar, situație în care refuzurile sale de plată s-au făcut nelegal în menționata perioadă.

Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 159, pronunțată la data de 2 noiembrie 2009 a admis apelul formulat de pârâta B.C.R. împotriva sentinței tribunalului pe care a schimbat-o, în tot, în sensul că a respins acțiunea reclamantei.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că tribunalul a determinat, în mod eronat, starea de fapt relevantă și a aplicat, în mod greșit, dispozițiile legale apreciate ca incidente, făcând o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 85/2006, întrucât banca nu putea fi subiectul acestor prevederi, atât timp cât a procedat doar la constatarea lipsei totale de disponibil, astfel încât nu se poate susține, cu temei, că a dispus, în ceea ce privește disponibilul din conturi, fără ordinul administratorului judiciar; că selectarea motivelor refuzului de plată nu poate fi realizată după aprecierea băncii, față de prevederile art. 13 alin. (1) din Regulamentul nr. 1/2001, care statuează, în mod expres, asupra momentului și modalității în care se constată existența incidentului și comunicarea acestuia; că procedura privind completarea cererii de înscriere a refuzului bancar în fișierul național de CEC-uri, anexa nr. 3 la Regulamentul nr. 1/2001, relevă că, distinct de existența mai multor ipoteze, mențiunea referitoare la lipsa totală de disponibil urmează a fi înscrisă, doar în situația în care acest aspect corespunde realității, iar toate celelalte motive de refuz apar ca fiind subsidiare acestui motiv, atât anterior deschiderii procedurii insolvenței, cât și subsecvent acestui moment,

or principalul motiv de refuz la plată a filelor CEC în discuție a fost lipsa totală de disponibil. Împotriva menționatei decizii a formulat recurs intimata-reclamantă SC M. SA, fără a indica temeiul de drept al cererii sale. În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că instanța de apel a nesocotit, prin decizia pronunțată, prevederile legii speciale cu referire la Legea nr. 85/2006, în conformitate cu care plățile preferențiale sunt prohibite, reținând, eronat, culpa SC M. SA, în sensul că ar fi știut că disponibilitățile existente nu acoperă sumele datorate, critici care pot fi încadrate, cu aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recursul este nefondat.

Astfel, potrivit art. 13 alin. (1) din Regulamentul nr. 1/2001 privind organizarea și funcționarea la B.N.R. a Centralei Incidentelor de Plăți, în cazul în care o persoană declarantă - bancă, în calitate de bancă trasă, a trasului sau a subscriitorului a decis refuzul la plată al cecului, cambiei sau biletului la ordin, aceasta are obligația, ca până cel târziu în ziua refuzului să transmită la CIP o cerere de înscriere a refuzului bancar - în anexa 3 A din precitatul regulament arătându-se că, în situația în care există concomitent mai multe motive de refuz, toate acestea vor fi descrise în vederea înscrierii în C.I.P., selectarea unuia sau mai multor motive de refuz făcându-se în funcție de data prezentării la plată a cecului.

Este de observat că, în mod corect, instanța de apel, și-a fundamentat decizia pe aceste prevederi, care constituie legea specială, în speță, față de obiectul cererii dedusă judecății, reținând, cu justețe, că deschiderea procedurii insolvenței nu poate constitui o cauză exoneratoare pentru înscrierea în CIP a unui incident major, în conformitate cu evocatele norme speciale, atât timp cât, la momentul emiterii instrumentelor de plată și la momentul prezentării acestora, cauza esențială a refuzului la plată a fost aceea a lipsei totale de disponibil, aspecte ce înlătură incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC M. SA Bistrița - prin administrator judiciar U. I.P.U.R.L. împotriva deciziei civile nr. 159/2009 din 2 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal , ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2010.