ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 741/2010

Asupra cauzei penale de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 207/F din 4 august 2009, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a dispus recunoașterea sentinței penale nr. 093 Hv 3/08d din data de 12 martie 2008 a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena prin care s-a dispus condamnarea cetățeanului român V.G.E. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare. S-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani închisoare. S-a dedus prevenția de la 26 noiembrie 2007 la zi.

Onorariul avocatului din oficiu, în suma de 320 lei, s-a suportat din fondul Ministerului Justiției. Instanța de fond a reținut că prin cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în temeiul art. 149 alin. (4) și art. 150 din Legea nr. 302/2004 a fost sesizată Curtea de Apel București în vederea recunoașterii sentinței penale definitive nr. 093 Hv 3/08d din data de 12 martie 2008 a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena și punerii în executare a acesteia. Prin sentința penală supusă recunoașterii, V.G.E. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și tentativă la furt calificat, prevăzute de art. 127, art. 129 cif.1, art. 130 ultima teză și art. 15 C. pen.

austriac. Sentința a rămas definitivă la 19 noiembrie 2008. Persoana condamnată a fost arestată la 26 noiembrie 2007, durata condamnării împlinindu-se la 26 noiembrie 2010. În fapt s-a reținut că „a luat, după ce pătrunsese prin spargerea geamului de la vitrina magazinului, în perioada 24 noiembrie 2007 – 26 noiembrie 2007, din posesia celor în drept, de la societatea XXX L. SRL, aparate electrocasnice, lenjerii de pat și tacâmuri, cu o valoare totală de 2.339,47 Euro; la 26 noiembrie 2007 a încercat să ia din posesia numitei A.B.

diverse alimente, băuturi alcoolice și țigări cu o valoare totală de circa 100 Euro, după ce a spart o ușă de sticlă pentru a pătrunde în locul unde erau bunurile.” Instanța de fond a reținut că atât statul de condamnare, cât și cel de executare și-au dat acordul la transferul persoanei condamnate, fiind îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, cât și condițiile prevăzute de art. 3 lit. b) din aceeași Convenție, art. 129 lit. b) din Legea nr. 302/2004, art. 3 lit. c) din Convenția Europeană asupra transferării, art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Totodată s-a dispus măsura expulzării după executarea pedepsei față de persoana condamnată, motiv pentru care a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs persoana condamnată V.G.E., fără a învedera motivele de recurs.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând din oficiu recursul declarat sub toate aspectele de fapt și de drept, îl consideră nefondat pentru următoarele considerente: În mod corect instanța de fond a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a recunoscut sentința penală a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena nr. 093 Hv 3/08d și a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 3 lit. a) din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg și art. 129 lit. a) din Legea nr. 302/2004 ( V.G.E.

este cetățean român); de art. 3 lit. b) din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 129 lit. b) din Legea nr. 302/2004, respectiv sentința penală nr. 093 Hv 3/08 a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena este definitivă (la 19 noiembrie 2008 a rămas definitivă); art. 3 lit. c) din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg și art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004, condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni (a fost arestat la 26 noiembrie 2007, condamnarea împlinindu-se la 26 noiembrie 2010); art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg și art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004, respectiv faptele reținute în sarcina condamnatului au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen., precum și art. 20 C. pen.

raportat la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen., art. 129 lit. f) din Legea nr. 302/2004, respectiv statul de condamnare cât și cel de executare și-au dat acordul la transferul persoanei condamnate. Persoana condamnată V.G.E., așa cum rezultă din declarația din data de 3 decembrie 2007, și-a manifestat dezacordul de a fi transferat într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei, însă și în această situație instanța de judecată poate dispune transferarea, potrivit art. 3 din Protocolul adițional la Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, dacă prin hotărârea străină de condamnare sau pe baza acesteia s-a luat față de persoana condamnată măsura expulzării, ceea ce în cauză s-a dispus.

Față de cele reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție constată legală și temeinică hotărârea instanței de fond, în mod corect a fost admisă sesizarea Parchetului, fiind îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 145 și urm. din Legea nr. 302/2004, neexistând niciun motiv de respingere a acesteia, astfel încât, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul persoanei condamnate V.G.E., iar conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat pentru această fază procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată V.G.E. împotriva sentinței penale nr. 207 F din 4 august 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta persoană condamnată la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2010.