ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 741/2010

Asupra cauzei penale de

față;

În baza actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 207/F

din 4 august 2009, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București, a dispus recunoașterea sentinței penale nr. 093 Hv 3/08d din

data de 12 martie 2008 a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena prin care

s-a dispus condamnarea cetățeanului român V.G.E. la o pedeapsă de 3 (trei) ani

închisoare.

S-a dispus transferarea

persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării

executării pedepsei de 3 ani închisoare.

S-a dedus prevenția de la 26

noiembrie 2007 la zi.

Onorariul avocatului din

oficiu, în suma de 320 lei, s-a suportat din fondul Ministerului Justiției.

Instanța de fond a reținut

că prin cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în temeiul

art. 149 alin. (4) și art. 150 din Legea nr. 302/2004 a fost sesizată Curtea de

Apel București în vederea recunoașterii sentinței penale definitive nr. 093 Hv

3/08d din data de 12 martie 2008 a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena

și punerii în executare a acesteia.

Prin sentința penală supusă

recunoașterii, V.G.E. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de furt calificat și tentativă la furt calificat, prevăzute

de art. 127, art. 129 cif.1, art. 130 ultima teză și art. 15 C. pen. austriac.

Sentința a rămas definitivă

la 19 noiembrie 2008.

Persoana condamnată a fost

arestată la 26 noiembrie 2007, durata condamnării împlinindu-se la 26 noiembrie

2010.

În fapt s-a reținut că „a

luat, după ce pătrunsese prin spargerea geamului de la vitrina magazinului, în

perioada 24 noiembrie 2007 – 26 noiembrie 2007, din posesia celor în drept, de

la societatea XXX L. SRL, aparate electrocasnice, lenjerii de pat și tacâmuri,

cu o valoare totală de 2.339,47 Euro; la 26 noiembrie 2007 a încercat să ia din

posesia numitei A.B. diverse alimente, băuturi alcoolice și țigări cu o valoare

totală de circa 100 Euro, după ce a spart o ușă de sticlă pentru a pătrunde în

locul unde erau bunurile.”

Instanța de fond a reținut

că atât statul de condamnare, cât și cel de executare și-au dat acordul la

transferul persoanei condamnate, fiind îndeplinită condiția dublei incriminări,

prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. e)

din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la

Strasbourg, cât și condițiile prevăzute de art. 3 lit. b) din aceeași

Convenție, art. 129 lit. b) din Legea nr. 302/2004, art. 3 lit. c) din

Convenția Europeană asupra transferării, art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Totodată s-a dispus măsura expulzării după executarea pedepsei față de persoana

condamnată, motiv pentru care a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal, a declarat recurs persoana condamnată V.G.E., fără a învedera

motivele de recurs.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, examinând din oficiu recursul declarat sub toate aspectele de fapt și

de drept, îl consideră nefondat pentru următoarele considerente:

În mod corect instanța de

fond a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a

recunoscut sentința penală a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena nr. 093

Hv 3/08d și a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din

România în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani, fiind îndeplinite

cerințele prevăzute de art. 3 lit. a) din Convenția Europeană asupra

transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg și art. 129 lit. a)

din Legea nr. 302/2004 ( V.G.E. este cetățean român); de art. 3 lit. b) din

Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la

Strasbourg și art. 129 lit. b) din Legea nr. 302/2004, respectiv sentința

penală nr. 093 Hv 3/08 a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena este definitivă

(la 19 noiembrie 2008 a rămas definitivă); art. 3 lit. c) din Convenția Europeană

asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg și art. 129 lit.

c) din Legea nr. 302/2004, condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni (a

fost arestat la 26 noiembrie 2007, condamnarea împlinindu-se la 26 noiembrie

2010); art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția Europeană asupra transferării

persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg și art. 129 lit. e) din Legea

nr. 302/2004, respectiv faptele reținute în sarcina condamnatului au

corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al

infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. i) C.

pen., precum și art. 20 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin.

(1) lit. i) C. pen., art. 129 lit. f) din Legea nr. 302/2004, respectiv statul

de condamnare cât și cel de executare și-au dat acordul la transferul persoanei

condamnate.

Persoana condamnată V.G.E.,

așa cum rezultă din declarația din data de 3 decembrie 2007, și-a manifestat

dezacordul de a fi transferat într-un penitenciar din România în vederea

continuării executării pedepsei, însă și în această situație instanța de

judecată poate dispune transferarea, potrivit art. 3 din Protocolul adițional

la Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, dacă prin

hotărârea străină de condamnare sau pe baza acesteia s-a luat față de persoana

condamnată măsura expulzării, ceea ce în cauză s-a dispus.

Față de cele reținute,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată legală și temeinică hotărârea

instanței de fond, în mod corect a fost admisă sesizarea Parchetului, fiind

îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 145 și urm. din Legea nr. 302/2004,

neexistând niciun motiv de respingere a acesteia, astfel încât, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul persoanei

condamnate V.G.E., iar conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga

la cheltuieli judiciare către stat pentru această fază procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana

condamnată V.G.E. împotriva sentinței penale nr. 207 F din 4 august 2009 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă

recurenta persoană condamnată la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2010.