ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3806/2009

Deliberând asupra recursului de față pe baza lucrărilor

și materialului din dosarul cauzei constată următoarele:

1.Curtea

de Apel București, secția I penală, prin sentința penală nr. 133 din 12 mai 2009

a admis sesizarea în baza art. 149 alin. (4) și art. 150 din Legea nr. 302/2004

modificată formulată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București și în consecință;

A

recunoscut hotărârea penală pronunțată în dosarul nr. 971 SH v 57/08 h de

Tribunalul pentru cauze penale Viena privind pe condamnatul Z.I. și a dispus

transferarea persoanei condamnate amintite într-un penitenciar din România în

vederea continuării executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare.

Conform

art. 149 alin. (6) din Legea nr. 302/2009 modificată, s-a dispus emiterea

mandatului de executare a pedepsei din durata căreia a fost dedusă perioada

executată de la 15 ianuarie 2008 la 12 mai 2009.

Cheltuielile

judiciare în cauză s-a dispus a rămâne în sarcina statului, onorariul apărător

din oficiu către Baroul de Avocați București urmând a fi plătit din fondul

Ministerului Justiției.

Hotărând

astfel, instanța a reținut că prin hotărârea penală pronunțată în dosarul nr. 071

SH v 57/08 h Tribunalul pentru cauze penale Viena l-a condamnat pe numitul I.Z.

la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

furt deosebit de grav în formă continuată prevăzută de art. 127, art. 128 alin.

(1) cif.4,129 cif.1 și 2, 130 teza 4,15 din Codul Penal Austriac.

În fapt, s-a

reținut că numitul Z.I., împreună cu alte persoane, în realizarea aceleiași

rezoluții infracționale, au pătruns, prin efracție, în perioada 2004 – 2006 în

mai multe locuințe, aparținând unor părți vătămate diferite, din care au

sustras bijuterii din aur, bani și alte bunuri în valoare totală de 53.773,30 Euro.

Această hotărâre

a rămas definitivă prin neexercitarea căilor legale de atac, condamnatul fiind

încarcerat în exercitarea pedepsei în penitenciarul Suben.

Ulterior prin

adresa nr. 113832/2008/AO Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești –

Direcția Drept Internațional și Tratate a transmis Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004

modif., cererea formulată de Ministerul de Justiție din Republica Austria prin

care se solicită transferarea persoanei condamnate Z.I. într-un penitenciar din

România în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani și 6 luni

închisoare aplicate acestuia de către instanțele din statul solicitant.

Cererea

formulată de autoritățile austriece a fost însoțită de documentele prevăzute de

art. 6 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor

condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv copie certificată

pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare, dispozițiile legale

aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate, copie de pe decizia

privind interdicția de ședere pe teritoriul Republicii Austria, declarație

privind refuzul persoanei condamnate de a fi transferat în România.

Având în vedere cererea

și înscrisurile însoțitoare amintite Curtea a considerat că sunt îndeplinite

condițiile cumulative prevăzute de art. 129 lit. a), b), c), e) și f) din Legea

nr. 302/2004 modificată [art. 3 lit. a), b), c), e), f) din Convenția Europeană

asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg] pentru

recunoașterea hotărârii penale străine în vederea transferării persoanei

condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării

pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare – durata condamnării împlinindu-se la

data de 15 iulie 2011 – în conformitate cu dispozițiile art. 145 și art. 146

din legea amintită.

Referitor la

condiția prevăzută de art. 129 lit. d) din Legea nr. 302/2004 modificată

[„transferul este consimțit de către persoana condamnată”], Curtea a reținut că

din referatul întocmit de Ambasada României la Viena, precum și din procesul verbal întocmit de biroul de executări penale din cadrul penitenciarului Suben a

rezultat că numitul Z.I. nu este de acord cu transferarea lui într-un

penitenciar din România, însă prin decizia din data de 02 iulie 2008 Direcția

Federală de Poliție Viena a luat față de acesta măsura interdicției de ședere

pe teritoriul Republicii Austria; în consecință, instanța a considerat că sunt

incidente disp. art. 3 pct. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg în anul 1997 (act ratificat atât de România, cât și de Republica Austria), astfel

că se poate realiza transferarea sus-numitului într-un penitenciar din România

și în lipsa consimțământului.

declarat în cauză de condamnatul Z.I. cale de ataca nemotivată susținută oral

prin apărătorii din oficiu pentru motivul de nelegalitate privind lipsa

consimțământului persoanei condamnate la transfer, este nefondat urmând a fi

respins ca atare în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

pentru considerentele arătate în continuare.

Conform

prevederilor art. 129 din Legea nr. 302/2004 modificată [situat în Titlul VI

„Transferarea persoanelor condamnate” cap. I Dispoziții generale; având textul

marginal „Condițiile transferării”] transferarea persoanei condamnate în

vederea executării pedepsei „poate avea loc numai în următoarele condiții a)

condamnatul este resortisant al statului de executare; b) hotărârea este

definitivă; c) la data primirii cererii de transferare condamnate urmare de

executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei (.); d) transferul este consimțit

de către persoana condamnată (.) e) faptele care au atras condamnarea

constituie infracțiuni potrivit legii statului de executare; f) statul de

condamnare și statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestui

transfer; în caz contrar transferarea nu poate avea loc”.

În speță,

avându-se în vedere că numitul Z.I. cetățean român a fost condamnat definitiv

în Austria la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare a cărei durată se

împlinește la 15 iulie 2011 pentru faptele prevăzute de art. 127, art. 128

alin. (2), art. 129 cif.1 și 2, 130 teza 4 și 15 Cod penal austriac – având

corespondent infracțiunea continuată de furt calificat prev. de art. 208 alin.

(1), art. 209 alin. (1) lit. a), i) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. român - iar statul român ca stat de executare și-a dat acordul la transfer

sunt îndeplinite în mod incontestabil în acest sens condițiile prevăzute de

art. 129 lit. a), b), c), e) și f) din Legea nr. 302/2004 modificată.

Condiția

prevăzută în art. 129 lit. d) din legea amintită nu mai este necesar a fi

îndeplinită astfel cum în mod corect s-a reținut prin sentința atacată –

contrar susținerilor condamnatului-recurent - întrucât prin decizia din data de

2 iulie 2007 Direcția Federală de Poliție Viena a luat față de aceasta măsura

interdicției de ședere pe teritoriul Republicii Austria, împrejurare ce

înlătură obținerea consimțământului condamnatului potrivit dispozițiilor art. 3

pct. 1 din Protocolul Adițional la Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg în anul

1977 (act ratificat atât de Republica Austria cât și de România].

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de persoana condamnată Z.I. împotriva sentinței penale nr. 133 din 12 mai 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul să plătească statului

suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 17

noiembrie 2009.