ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3806/2009

Deliberând asupra recursului de față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei constată următoarele: 1.Curtea de Apel București, secția I penală, prin sentința penală nr. 133 din 12 mai 2009 a admis sesizarea în baza art. 149 alin. (4) și art. 150 din Legea nr. 302/2004 modificată formulată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și în consecință; A recunoscut hotărârea penală pronunțată în dosarul nr. 971 SH v 57/08 h de Tribunalul pentru cauze penale Viena privind pe condamnatul Z.I. și a dispus transferarea persoanei condamnate amintite într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare.

Conform art. 149 alin. (6) din Legea nr. 302/2009 modificată, s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei din durata căreia a fost dedusă perioada executată de la 15 ianuarie 2008 la 12 mai 2009. Cheltuielile judiciare în cauză s-a dispus a rămâne în sarcina statului, onorariul apărător din oficiu către Baroul de Avocați București urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiției. Hotărând astfel, instanța a reținut că prin hotărârea penală pronunțată în dosarul nr. 071 SH v 57/08 h Tribunalul pentru cauze penale Viena l-a condamnat pe numitul I.Z. la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt deosebit de grav în formă continuată prevăzută de art. 127, art. 128 alin. (1) cif.4,129 cif.1 și 2, 130 teza 4,15 din Codul Penal Austriac.

În fapt, s-a reținut că numitul Z.I., împreună cu alte persoane, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, au pătruns, prin efracție, în perioada 2004 – 2006 în mai multe locuințe, aparținând unor părți vătămate diferite, din care au sustras bijuterii din aur, bani și alte bunuri în valoare totală de 53.773,30 Euro. Această hotărâre a rămas definitivă prin neexercitarea căilor legale de atac, condamnatul fiind încarcerat în exercitarea pedepsei în penitenciarul Suben. Ulterior prin adresa nr. 113832/2008/AO Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești – Direcția Drept Internațional și Tratate a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004 modif., cererea formulată de Ministerul de Justiție din Republica Austria prin care se solicită transferarea persoanei condamnate Z.I.

într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicate acestuia de către instanțele din statul solicitant. Cererea formulată de autoritățile austriece a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv copie certificată pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare, dispozițiile legale aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate, copie de pe decizia privind interdicția de ședere pe teritoriul Republicii Austria, declarație privind refuzul persoanei condamnate de a fi transferat în România.

Având în vedere cererea și înscrisurile însoțitoare amintite Curtea a considerat că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 129 lit. a), b), c), e) și f) din Legea nr. 302/2004 modificată [art. 3 lit. a), b), c), e), f) din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg] pentru recunoașterea hotărârii penale străine în vederea transferării persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare – durata condamnării împlinindu-se la data de 15 iulie 2011 – în conformitate cu dispozițiile art. 145 și art. 146 din legea amintită.

Referitor la condiția prevăzută de art. 129 lit. d) din Legea nr. 302/2004 modificată [„transferul este consimțit de către persoana condamnată”], Curtea a reținut că din referatul întocmit de Ambasada României la Viena, precum și din procesul verbal întocmit de biroul de executări penale din cadrul penitenciarului Suben a rezultat că numitul Z.I. nu este de acord cu transferarea lui într-un penitenciar din România, însă prin decizia din data de 02 iulie 2008 Direcția Federală de Poliție Viena a luat față de acesta măsura interdicției de ședere pe teritoriul Republicii Austria; în consecință, instanța a considerat că sunt incidente disp. art. 3 pct. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg în anul 1997 (act ratificat atât de România, cât și de Republica Austria), astfel că se poate realiza transferarea sus-numitului într-un penitenciar din România și în lipsa consimțământului.

2. Recursul declarat în cauză de condamnatul Z.I. cale de ataca nemotivată susținută oral prin apărătorii din oficiu pentru motivul de nelegalitate privind lipsa consimțământului persoanei condamnate la transfer, este nefondat urmând a fi respins ca atare în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare.

Conform prevederilor art. 129 din Legea nr. 302/2004 modificată [situat în Titlul VI „Transferarea persoanelor condamnate” cap. I Dispoziții generale; având textul marginal „Condițiile transferării”] transferarea persoanei condamnate în vederea executării pedepsei „poate avea loc numai în următoarele condiții a) condamnatul este resortisant al statului de executare; b) hotărârea este definitivă; c) la data primirii cererii de transferare condamnate urmare de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei (.); d) transferul este consimțit de către persoana condamnată (.) e) faptele care au atras condamnarea constituie infracțiuni potrivit legii statului de executare; f) statul de condamnare și statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestui transfer; în caz contrar transferarea nu poate avea loc”.

În speță, avându-se în vedere că numitul Z.I. cetățean român a fost condamnat definitiv în Austria la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare a cărei durată se împlinește la 15 iulie 2011 pentru faptele prevăzute de art. 127, art. 128 alin. (2), art. 129 cif.1 și 2, 130 teza 4 și 15 Cod penal austriac – având corespondent infracțiunea continuată de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), i) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. român - iar statul român ca stat de executare și-a dat acordul la transfer sunt îndeplinite în mod incontestabil în acest sens condițiile prevăzute de art. 129 lit. a), b), c), e) și f) din Legea nr. 302/2004 modificată.

Condiția prevăzută în art. 129 lit. d) din legea amintită nu mai este necesar a fi îndeplinită astfel cum în mod corect s-a reținut prin sentința atacată – contrar susținerilor condamnatului-recurent - întrucât prin decizia din data de 2 iulie 2007 Direcția Federală de Poliție Viena a luat față de aceasta măsura interdicției de ședere pe teritoriul Republicii Austria, împrejurare ce înlătură obținerea consimțământului condamnatului potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 1 din Protocolul Adițional la Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg în anul 1977 (act ratificat atât de Republica Austria cât și de România].

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată Z.I. împotriva sentinței penale nr. 133 din 12 mai 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 17 noiembrie 2009.