ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 507/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 245

din 30 septembrie 2009 Curtea de Apel București a admis sesizarea Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București și, de urmare, a recunoscut efectele

sentinței penale nr. 423 Hv 4/07 din 4 februarie 2008 a Tribunalului pentru

cauze penale din Viena și nr. 54 Hv 59/05 h din 16 ianuarie 2006 a Tribunalului

pentru cauze penale din Viena și a dispus transferarea persoanei condamnate D.O.C.

într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 8 ani

închisoare.

A dedus din pedeapsă perioada

executată începând cu data de 4 septembrie 2007 la zi.

Instanța a reținut că

Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești a transmis Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București cererea formulată de Ministerul Justiției din

Republica Austria prin care solicită transferarea persoanei condamnate D.O.C. într-un

penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani și

8 luni închisoare aplicată de către instanțele din statul solicitant.

Prin sentința penală nr. 423

Hv 4/07 din 4 februarie 2008 Tribunalul pentru cauze penale din Viena l-a

condamnat pe D.O.C. la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunilor de furt calificat, tâlhărie și tentativă la tâlhărie, dispunând

totodată și revocarea suspendării condiționate a unei părți de pedeapsă,

respectiv 8 luni, din pedeapsa de 1 an, la care a fost condamnat prin sentința

penală nr. 52 Hv 59/054 din 16 ianuarie 2006 a Tribunalului pentru cauze penale

din Viena, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de furt calificat.

Hotărârea este definitivă.

Condamnatul, prin declarația

din data de 26 mai 2009 și-a dat consimțământul, în fața reprezentantului

Ambasadei României din Viena, de a fi transferat într-un penitenciar din

România în vederea continuării executării pedepsei.

Instanța a constatat că sunt

întrunite toate condițiile cerute de lege atât pentru recunoașterea hotărârii

penale pronunțate în străinătate, prevăzută de art. 116 din Legea nr. 302/2004,

cât și pentru transferarea persoanei condamnate, prevăzută de art. 129 din

aceeași lege.

Împotriva acestei hotărâri,

condamnatul D.O.C. a declarat recurs, unicul motiv comunicat fiind acela că s-a

răzgândit asupra consimțământului la transfer, dorind să continue executarea

pedepsei în Austria.

Verificând hotărârea atacată

pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, cât și a noilor înscrisuri depuse,

Curtea constată că recursul nu este fondat.

Așa cum corect a reținut

instanța de fond, cererea Ministerului Justiției din Republica Austria de

transferare a persoanei condamnate D.O.C. într-un penitenciar din România

pentru continuarea executării pedepsei de 8 ani și 8 luni închisoare întrunește

condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară

internațională în materie penală.

În esență, s-a constatat că

hotărârea prin care a fost aplicată pedeapsa, în executarea căreia se află

condamnatul este definitivă, a fost aplicată pentru fapte care constituie

infracțiuni și potrivit legii din România, există consimțământul statului de condamnare

cât și consimțământul persoanei condamnate.

Cât privește acest din urmă

consimțământ, acesta a fost luat condamnatului D.O.C. în conformitate cu

prevederile art. 142 din Legea nr. 302/2004, respectiv de reprezentantul

Ambasadei României din Viena.

Un astfel de consimțământ,

care, potrivit art. 142 din Legea nr. 302/2004, este „... exprimat în mod liber

și în deplină cunoștință de cauză asupra consecințelor juridice care decurg din

transferarea condamnatului în România”, este de natură, dacă sunt întrunite și

celelalte cerințe legale, să declanșeze procedurile în cadrul cooperării

judiciare internaționale în materia penală, de recunoaștere a hotărârii penale

și de transferare a persoanei condamnate în vederea executării pedepsei și este

irevocabil.

Nici dispozițiile Legii nr. 302/2004

privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, nici cele de

drept procesual penal, nu prevăd posibilitatea retragerii declarației de

consimțământ.

Pe de altă parte, se

constată că prin decizia din 19 martie 2008 Direcția Federală de Poliție Viena

a aplicat interdicție pe termen nelimitat a aflării condamnatului D.O.C. pe

teritoriul Austriei și în raport de care, potrivit art. 3 pct. 1 din Protocolul

aprobat prin O.G. nr. 92/1999, nu este necesar acordul persoanei condamnate la

transferarea sa în vederea continuării executării pedepsei, aplicate în

străinătate, într-un penitenciar din România.

În sfârșit, deși se constată

neconcordanță între pedeapsa de executat – de 8 ani și 8 luni închisoare –

aplicată prin sentința penală nr. 423 Hv 4/07 din 4 februarie 2008 a

Tribunalului pentru cauze penale din Viena și pedeapsa de executat – de 8 ani

închisoare – recunoscută și pentru a cărei executare Curtea de Apel București a

dispus, prin sentința penală nr. 245 din 30 septembrie 2009 transferarea

persoanei condamnate, această chestiune nu poate fi analizată în recursul

persoanei condamnate D.O.C., având în vedere limitele prevăzute de art. 385

8

alin. (1) C. proc. pen.

Față de cele ce preced,

recursul persoanei condamnate D.O.C. urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana

condamnată D.O.C. împotriva sentinței penale nr. 245 din 30 septembrie 2009 a

Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta persoană condamnată la 260 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10

februarie 2010.