ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 507/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 245 din 30 septembrie 2009 Curtea de Apel București a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și, de urmare, a recunoscut efectele sentinței penale nr. 423 Hv 4/07 din 4 februarie 2008 a Tribunalului pentru cauze penale din Viena și nr. 54 Hv 59/05 h din 16 ianuarie 2006 a Tribunalului pentru cauze penale din Viena și a dispus transferarea persoanei condamnate D.O.C. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 8 ani închisoare. A dedus din pedeapsă perioada executată începând cu data de 4 septembrie 2007 la zi. Instanța a reținut că Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București cererea formulată de Ministerul Justiției din Republica Austria prin care solicită transferarea persoanei condamnate D.O.C.

într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani și 8 luni închisoare aplicată de către instanțele din statul solicitant. Prin sentința penală nr. 423 Hv 4/07 din 4 februarie 2008 Tribunalul pentru cauze penale din Viena l-a condamnat pe D.O.C. la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, tâlhărie și tentativă la tâlhărie, dispunând totodată și revocarea suspendării condiționate a unei părți de pedeapsă, respectiv 8 luni, din pedeapsa de 1 an, la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 52 Hv 59/054 din 16 ianuarie 2006 a Tribunalului pentru cauze penale din Viena, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de furt calificat.

Hotărârea este definitivă. Condamnatul, prin declarația din data de 26 mai 2009 și-a dat consimțământul, în fața reprezentantului Ambasadei României din Viena, de a fi transferat într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei. Instanța a constatat că sunt întrunite toate condițiile cerute de lege atât pentru recunoașterea hotărârii penale pronunțate în străinătate, prevăzută de art. 116 din Legea nr. 302/2004, cât și pentru transferarea persoanei condamnate, prevăzută de art. 129 din aceeași lege. Împotriva acestei hotărâri, condamnatul D.O.C. a declarat recurs, unicul motiv comunicat fiind acela că s-a răzgândit asupra consimțământului la transfer, dorind să continue executarea pedepsei în Austria.

Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, cât și a noilor înscrisuri depuse, Curtea constată că recursul nu este fondat. Așa cum corect a reținut instanța de fond, cererea Ministerului Justiției din Republica Austria de transferare a persoanei condamnate D.O.C. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 8 ani și 8 luni închisoare întrunește condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală. În esență, s-a constatat că hotărârea prin care a fost aplicată pedeapsa, în executarea căreia se află condamnatul este definitivă, a fost aplicată pentru fapte care constituie infracțiuni și potrivit legii din România, există consimțământul statului de condamnare cât și consimțământul persoanei condamnate.

Cât privește acest din urmă consimțământ, acesta a fost luat condamnatului D.O.C. în conformitate cu prevederile art. 142 din Legea nr. 302/2004, respectiv de reprezentantul Ambasadei României din Viena. Un astfel de consimțământ, care, potrivit art. 142 din Legea nr. 302/2004, este „... exprimat în mod liber și în deplină cunoștință de cauză asupra consecințelor juridice care decurg din transferarea condamnatului în România”, este de natură, dacă sunt întrunite și celelalte cerințe legale, să declanșeze procedurile în cadrul cooperării judiciare internaționale în materia penală, de recunoaștere a hotărârii penale și de transferare a persoanei condamnate în vederea executării pedepsei și este irevocabil.

Nici dispozițiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, nici cele de drept procesual penal, nu prevăd posibilitatea retragerii declarației de consimțământ. Pe de altă parte, se constată că prin decizia din 19 martie 2008 Direcția Federală de Poliție Viena a aplicat interdicție pe termen nelimitat a aflării condamnatului D.O.C. pe teritoriul Austriei și în raport de care, potrivit art. 3 pct. 1 din Protocolul aprobat prin O.G. nr. 92/1999, nu este necesar acordul persoanei condamnate la transferarea sa în vederea continuării executării pedepsei, aplicate în străinătate, într-un penitenciar din România.

În sfârșit, deși se constată neconcordanță între pedeapsa de executat – de 8 ani și 8 luni închisoare – aplicată prin sentința penală nr. 423 Hv 4/07 din 4 februarie 2008 a Tribunalului pentru cauze penale din Viena și pedeapsa de executat – de 8 ani închisoare – recunoscută și pentru a cărei executare Curtea de Apel București a dispus, prin sentința penală nr. 245 din 30 septembrie 2009 transferarea persoanei condamnate, această chestiune nu poate fi analizată în recursul persoanei condamnate D.O.C., având în vedere limitele prevăzute de art. 385 8 alin. (1) C. proc. pen. Față de cele ce preced, recursul persoanei condamnate D.O.C. urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată D.O.C. împotriva sentinței penale nr. 245 din 30 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurenta persoană condamnată la 260 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 februarie 2010.