ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 743/2010

Asupra recursului de față;

Î

n baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Prin

încheierea din 9 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția

I

penală pronunțată în dosarul nr. 19005/3/2009, s-a menținut starea de

arest a inculpatei C.F.A.

Pentru

a hotărî astfel, instanța investită cu soluționarea apelului declarat de

inculpata C.F.A. împotriva sentinței penale nr. 1135 din 15 decembrie 2009

pronunțată de Tribunalul București, secția

I

penală, a

reținut că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri față de

inculpată subzistă în continuare, impunând privarea de libertate a acesteia.

Î

mpotriva

acestei încheieri a declarat recurs inculpata C.F.A., care, prin apărătorul

desemnat din oficiu, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii

atacate și revocarea măsurii arestării preventive.

Înalta

Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din

oficiu, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată că

recursul este nefondat, pentru considerentele următoare:

Prin sentința penală nr. 1135 din 15 decembrie

2009 pronunțată de

Tribunalul București, secția

I

penală, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/200 cu aplic. art.

37 lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (2) C. pen., art. 80 C. pen. cu referire la

art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a fost condamnată inculpata C.F.A. la

pedeapsa de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64

lit. a) teza a ll-a și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

droguri.

Î

n baza

art. 61 C. pen., a fost revocat beneficiul liberării

condiționate a restului de pedeapsă de 728 de zile rămas neexecutat din

pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1258 din

12 decembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția

I

penală, și a fost contopit acest rest cu pedeapsa aplicată în cauză,

urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.

Î

n

sarcina inculpatei s-a reținut că, la data de 13 aprilie 2009, a comercializat

cantitatea de 0,11 grame heroină în schimbul sumei de 90 lei către martorul

denunțător C.G. și a procurat în baza unei înțelegeri cu inculpata C.I.

cantitatea de 0, 69 grame de heroină destinată comercializării.

Î

mpotriva hotărârii primei instanțe, a declarat

apel inculpata C.F.A.

, cauza formând obiectul dosarului

nr. 19005/3/2009 al Curții de Apel București, secția

I

penală.

La

termenul din 9 februarie 2010, fixat pentru verificarea legalității și

temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatei C.F.A., instanța de

control judiciar a menținut starea de arest a acesteia, pronunțând încheierea

atacată cu recurs în prezenta cauză.

Cu

privire la această dispoziție a instanței, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 5 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de

libertatea sa.

De la această regulă, există însă excepția

privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres și

limitativ de prevederile

art. 5 paragraful 1 lit. c).

Conform textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată

sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente,

atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau

când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să

săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

Înalta

Curte constată că, în cauza supusă analizei, au fost respectate, deopotrivă,

atât dispozițiile cuprinse în legea internă, cât și exigențele ce decurg din

prevederile Convenției.

Astfel,

potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în

exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice

periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Totodată,

conform art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că

temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de

libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În prezenta

cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța

de

apel a procedat la efectuarea verificărilor impuse de legea procesual penală și

a constatat corect că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza

luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea

de libertate a inculpatei C.F.A.

Astfel, sunt îndeplinite în continuare

condițiile cumulative impuse de dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu

referire la art. 143 din același cod, avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive față de inculpată, în sensul că în sarcina acesteia s-a reținut

săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai

mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea inculpatei în libertate prezintă

pericol social concret pentru ordinea publică.

Înalta Curte apreciază că pericolul social concret

pentru ordinea publică este evidențiat atât de gravitatea faptei reținute în

sarcina inculpatei, circumstanțele reale în care se presupune că aceasta a

săvârșit fapta, cât și de datele ce caracterizează persoana inculpatei,

care a mai fost condamnată anterior tot pentru

săvârșirea unei infracțiuni

de trafic de droguri de mare risc, astfel că

lăsarea acesteia în libertate poate crea în rândul opiniei publice un sentiment

de insecuritate și de neîncredere în justiție.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în

baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpata C.F.A. împotriva încheierii din 9

februarie 2010 a Curții de Apel București, secția

I

penală,

pronunțată în dosarul nr. 19005/3/2009.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpata C.F.A. împotriva încheierii din 9 februarie 2010 a Curții de

Apel București, secția

I

penală, pronunțată în dosarul nr. 19005/3/2009.

Obligă recurenta inculpată la plata

sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 25 februarie 2010.