ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 343/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată la data de 23 ianuarie 2012 în dosarul nr. 59698/3/2011, Curtea de Apel București, secția I penală a dispus, în conformitate cu dispozițiile art. 300 2 C. proc. pen., raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea stării de arest preventiv a inculpatei R.M., arestată preventiv în baza M.A.P. din 14 iulie 2011, emis de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 53599/3/2011. Prin aceeași încheiere, instanța a dispus respingerea ca nefondată a cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpata R.M.

S-a fixat termen fond apel la data de 20 februarie 2012. Examinând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, curtea de apel, investită cu soluționarea apelului declarat de inculpata R.M. împotriva sentinței penale nr. 723/ F din 21 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a constatat că temeiurile de fapt și de drept (prevăzute de art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.) avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive în data de 14 iulie 2011 față de inculpata R.M., se mențin și în prezent, impunând în continuare privarea de libertate a acesteia.

Astfel, inculpata a fost deja condamnată în primă instanță prin sentința penală nr. 723/ F din 21 octombrie 2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală, la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, faptă pe care a recunoscut-o, optând pentru desfășurarea judecății potrivit procedurii prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. În fapt, s-a reținut că la data de 13 iulie 2011, inculpata R.M. a comercializat cantitatea de 0,14 grame heroină în schimbul sumei de 100 lei și a deținut fără drept cantitatea totală de 6,55 grame heroină, 2 bucăți de carton pe care s-a pus în evidență heroină, precum și cantitatea de 0,27 grame cannabis, în vederea comercializării.

În apelul declarat de inculpată nu s-au administrat până la momentul verificării legalității și temeiniciei arestării preventive probe noi, care să contrazică situația de fapt reținută în sentința de condamnare, astfel că, deși aceasta continuă să beneficieze de prezumția de nevinovăție, în cauză există suficiente indicii temeinice care fac rezonabilă presupunerea că a săvârșit fapta ce face obiectul trimiterii sale în judecată, recunoscută, de altfel, chiar de către ea. Totodată, reținând că fapta susmenționată, în încadrarea juridică stabilită în acest moment procesual este pedepsită cu închisoarea mai mare de 4 ani, Curtea a constatat că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.

În acest sens, Curtea a avut în vedere natura și gravitatea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc care aduce atingere uneia dintre cele mai importante valori proteguite de legea penală, respectiv sănătatea publică, dar și împrejurarea că inculpata nu este la primul conflict cu legea penală, fiind anterior condamnată la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune așa cum rezultă din sentința penală nr. 2778 din 8 octombrie 2003 a Judecătoriei sectorului 3 București.

Drept urmare, ținând cont și de aspectul de notorietate al recrudescenței traficului de droguri pe raza municipiului București și de împrejurarea că inculpata nu are vreo ocupație, sau vreun loc de muncă din care să obțină în mod licit venituri, Curtea a apreciat că este rezonabil a considera că, aflată în libertate, aceasta prezintă un risc ridicat de a comite și alte fapte similare, motivat de dorința obținerii facile, pe căi ilicite, a unor importante sume de bani, aspecte ce fac inoportună și care nu justifică luarea față de ea a unei alte măsuri preventive, neprivative de libertate. De asemenea, ținând seama de stadiul procesual al cauzei, Curtea a constatat că arestarea preventivă a inculpatei R.M.

este necesară pentru a se asigura buna desfășurare a judecății. În același timp, având în vedere, inclusiv, pronunțarea unei hotărâri de condamnare, chiar nedefinitivă, Curtea a apreciat că durata măsurii nu depășește încă limitele unui termen rezonabil. Cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpată, față de considerentele expuse, și constatând că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, astfel cum prevăd dispozițiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen., a respins-o ca nefondată.

Împotriva dispozițiilor din încheiere vizând menținerea măsurii arestării preventive și respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea a declarat recurs inculpata R.M., care prin apărătorul desemnat din oficiu a solicitat revocarea măsurii arestării preventive cu motivarea că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acesteia. A mai susținut apărarea că anterior săvârșirii infracțiunii pentru care a fost condamnată de instanța de fond, inculpata lucra cu ziua la diferite persoane și că a realizat gravitatea consecințelor faptei. Examinând încheierea atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată următoarele: În ce privește recursul având ca obiect respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, se constată că este inadmisibil în raport de dispozițiile art. 141 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen. potrivit cărora, „încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă nici unei căi de atac”. Referitor la criticile aduse încheierii de către recurentă și care vizează greșita menținere a măsurii arestării preventive luată împotriva sa, Înalta Curte reține că nu sunt întemeiate. În mod corect, instanța de apel investită cu soluționarea apelului declarat de inculpata R.M.

împotriva sentinței penale nr. 723/ F din 21 octombrie 2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală prin care aceasta a fost condamnată la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc a constatat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea, la data de 14 iulie 2011 a măsurii arestării preventive subzistă, și impun în continuare privarea de libertate a recurentei inculpate. Astfel, în cauză există probe și indicii temeinice în accepțiunea dată acestei din urmă noțiuni de art. 68 1 C. proc. pen. care duc la presupunerea rezonabilă că, în ziua de 13 iulie 2011, recurenta a comercializat cantitatea de 0,14 grame heroină în schimbul sumei de 100 lei și că a deținut fără drept cantitatea totală de 6,55 grame heroină, 2 bucăți de carton pe care s-a pus în evidență heroină, precum și cantitatea de 0,27 grame cannabis în vederea comercializării.

Totodată, în cauză există probe că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, cerință prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., text de lege în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a acesteia. Pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpata dacă ar fi lăsată în libertate rezultă din natura și gravitatea infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată, infracțiune care aduce atingere uneia dintre cele mai importante valori sociale protejate de legea penală și anume, sănătatea publică, dar și din împrejurarea că recurenta nu este la primul conflict cu legea penală, în anul 2003, fiind condamnată la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune ceea ce denotă perseverență din partea acesteia în comiterea de acte antisociale.

Constatând că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, cerință înscrisă în art. 136 alin. (1) C. proc. pen., că este justificată și proporțională cu gravitatea infracțiunii de săvârșirea căreia este bănuită inculpata și legală, atât din perspectiva dispozițiilor art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., cât și a dispozițiilor art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (inculpata fiind deținută urmare pronunțării sentinței penale nr. 723/ F din 21 octombrie 2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală), recursul declarat în cauză se privește ca nefondat și se va respinge ca atare potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Nici solicitarea recurentei inculpate de a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea nu este întemeiată, deoarece nu s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii, cerință înscrisă în art. 139 alin. (1) C. proc. pen. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 lei din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata R.M. împotriva încheierii din 23 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 59698/3/2011. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 9 februarie 2012.