ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 343/2012

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea

pronunțată la data de 23 ianuarie 2012 în dosarul nr. 59698/3/2011, Curtea de

Apel București, secția I penală a dispus, în conformitate cu dispozițiile art.

300

2

C. proc. pen., raportat la art. 160

b

alin. (1) și

(3) C. proc. pen., menținerea stării de arest preventiv a inculpatei R.M.,

arestată preventiv în baza M.A.P. din 14 iulie 2011, emis de Tribunalul

București, secția I penală, în dosarul nr. 53599/3/2011.

Prin aceeași

încheiere, instanța a dispus respingerea ca nefondată a cererii de înlocuire a

măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea

formulată de inculpata R.M.

S-a fixat termen fond

apel la data de 20 februarie 2012.

Examinând legalitatea

și temeinicia măsurii arestării preventive, curtea de apel, investită cu

soluționarea apelului declarat de inculpata R.M. împotriva sentinței penale nr.

723/ F din 21 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția I

penală, a constatat că temeiurile de fapt și de drept (prevăzute de art. 143 și

art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.) avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive în data de 14 iulie 2011 față de inculpata R.M., se mențin

și în prezent, impunând în continuare privarea de libertate a acesteia.

Astfel, inculpata a

fost deja condamnată în primă instanță prin sentința penală nr. 723/ F din 21

octombrie 2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală, la o pedeapsă de

8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare

risc, faptă pe care a recunoscut-o, optând pentru desfășurarea judecății

potrivit procedurii prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen.

În fapt, s-a reținut

că la data de 13 iulie 2011, inculpata R.M. a comercializat cantitatea de 0,14

grame heroină în schimbul sumei de 100 lei și a deținut fără drept cantitatea

totală de 6,55 grame heroină, 2 bucăți de carton pe care s-a pus în evidență

heroină, precum și cantitatea de 0,27 grame cannabis, în vederea

comercializării.

În apelul declarat de

inculpată nu s-au administrat până la momentul verificării legalității și

temeiniciei arestării preventive probe noi, care să contrazică situația de fapt

reținută în sentința de condamnare, astfel că, deși aceasta continuă să

beneficieze de prezumția de nevinovăție, în cauză există suficiente indicii

temeinice care fac rezonabilă presupunerea că a săvârșit fapta ce face obiectul

trimiterii sale în judecată, recunoscută, de altfel, chiar de către ea.

Totodată, reținând că

fapta susmenționată, în încadrarea juridică stabilită în acest moment procesual

este pedepsită cu închisoarea mai mare de 4 ani, Curtea a constatat că lăsarea

în libertate a inculpatei prezintă în continuare un pericol concret pentru

ordinea publică.

În acest sens, Curtea

a avut în vedere natura și gravitatea infracțiunii de trafic de droguri de mare

risc care aduce atingere uneia dintre cele mai importante valori proteguite de

legea penală, respectiv sănătatea publică, dar și împrejurarea că inculpata nu

este la primul conflict cu legea penală, fiind anterior condamnată la o

pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune așa

cum rezultă din sentința penală nr. 2778 din 8 octombrie 2003 a Judecătoriei

sectorului 3 București. Drept urmare, ținând cont și de aspectul de notorietate

al recrudescenței traficului de droguri pe raza municipiului București și de

împrejurarea că inculpata nu are vreo ocupație, sau vreun loc de muncă din care

să obțină în mod licit venituri, Curtea a apreciat că este rezonabil a

considera că, aflată în libertate, aceasta prezintă un risc ridicat de a comite

și alte fapte similare, motivat de dorința obținerii facile, pe căi ilicite, a

unor importante sume de bani, aspecte ce fac inoportună și care nu justifică

luarea față de ea a unei alte măsuri preventive, neprivative de libertate.

De asemenea, ținând

seama de stadiul procesual al cauzei, Curtea a constatat că arestarea

preventivă a inculpatei R.M. este necesară pentru a se asigura buna desfășurare

a judecății.

În același timp,

având în vedere, inclusiv, pronunțarea unei hotărâri de condamnare, chiar

nedefinitivă, Curtea a apreciat că durata măsurii nu depășește încă limitele

unui termen rezonabil.

Cu privire la cererea

de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi

localitatea formulată de inculpată, față de considerentele expuse, și constatând

că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, astfel cum

prevăd dispozițiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen., a respins-o ca nefondată.

Împotriva

dispozițiilor din încheiere vizând menținerea măsurii arestării preventive și

respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura

obligării de a nu părăsi localitatea a declarat recurs inculpata R.M., care

prin apărătorul desemnat din oficiu a solicitat revocarea măsurii arestării

preventive cu motivarea că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea

acesteia. A mai susținut apărarea că anterior săvârșirii infracțiunii pentru

care a fost condamnată de instanța de fond, inculpata lucra cu ziua la diferite

persoane și că a realizat gravitatea consecințelor faptei.

Examinând încheierea

atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu în conformitate

cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată următoarele:

În ce privește

recursul având ca obiect respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării

preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, se constată că este

inadmisibil în raport de dispozițiile art. 141 alin. (1) teza a II-a C. proc.

pen. potrivit cărora, „încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel

respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii

preventive nu este supusă nici unei căi de atac”.

Referitor la

criticile aduse încheierii de către recurentă și care vizează greșita menținere

a măsurii arestării preventive luată împotriva sa, Înalta Curte reține că nu

sunt întemeiate.

În mod corect,

instanța de apel investită cu soluționarea apelului declarat de inculpata R.M.

împotriva sentinței penale nr. 723/ F din 21 octombrie 2011 a Tribunalului

București, secția a II-a penală prin care aceasta a fost condamnată la pedeapsa

de 8 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare

risc a constatat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea, la data

de 14 iulie 2011 a măsurii arestării preventive subzistă, și impun în

continuare privarea de libertate a recurentei inculpate.

Astfel, în cauză

există probe și indicii temeinice în accepțiunea dată acestei din urmă noțiuni

de art. 68

1

C. proc. pen. care duc la presupunerea rezonabilă că, în

ziua de 13 iulie 2011, recurenta a comercializat cantitatea de 0,14 grame

heroină în schimbul sumei de 100 lei și că a deținut fără drept cantitatea

totală de 6,55 grame heroină, 2 bucăți de carton pe care s-a pus în evidență

heroină, precum și cantitatea de 0,27 grame cannabis în vederea

comercializării.

Totodată, în cauză

există probe că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă un pericol concret

pentru ordinea publică, cerință prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

text de lege în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a acesteia.

Pericolul pentru

ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpata dacă ar fi lăsată în libertate

rezultă din natura și gravitatea infracțiunii pentru care a fost trimisă în

judecată, infracțiune care aduce atingere uneia dintre cele mai importante

valori sociale protejate de legea penală și anume, sănătatea publică, dar și

din împrejurarea că recurenta nu este la primul conflict cu legea penală, în

anul 2003, fiind condamnată la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea

unei infracțiuni de înșelăciune ceea ce denotă perseverență din partea acesteia

în comiterea de acte antisociale.

Constatând că măsura arestării

preventive se impune a fi menținută și pentru a se asigura buna desfășurare a

procesului penal, cerință înscrisă în art. 136 alin. (1) C. proc. pen., că este

justificată și proporțională cu gravitatea infracțiunii de săvârșirea căreia

este bănuită inculpata și legală, atât din perspectiva dispozițiilor art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., cât și a

dispozițiilor art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenția Europeană pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (inculpata fiind

deținută urmare pronunțării sentinței penale nr. 723/ F din 21 octombrie 2011 a

Tribunalului București, secția a II-a penală), recursul declarat în cauză se

privește ca nefondat și se va respinge ca atare potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Nici solicitarea

recurentei inculpate de a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu

măsura obligării de a nu părăsi localitatea nu este întemeiată, deoarece nu

s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii, cerință înscrisă în

art. 139 alin. (1) C. proc. pen.

Potrivit art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata

cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 lei din care suma de 100 lei

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpata R.M. împotriva încheierii din 23

ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în

dosarul nr. 59698/3/2011.

Obligă recurenta

inculpată la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 9 februarie 2012.