ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2906/2010

Asupra recursului

de față,

În baza

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 6 august

2010, pronunțată în Dosarul nr. 35009/3/2009, Curtea de Apel București,

secția I penală a dispus, printre altele, menținerea stării

de arest a inculpaților T.C. (fiul lui I. și al D.) și B.G.C. (fiica

lui M. și al B.).

Pe fondul

apelului s-a acordat termen la data de 21 septembrie 2010 pentru ca

inculpații să-și angajeze apărători.

Pentru a

pronunța această hotărâre instanța a reținut, în

esență, următoarea situație de fapt:

Inculpații

T.C. și B.G.C. au fost trimiși în judecată, în stare de arest

preventiv sub aspectul săvârșirii complicității la

tentativa la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de

art. 26 raportat la art. 20 și art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C.

pen., participația improprie la infracțiunea de fals intelectual,

fals privind identitatea, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

S-a mai

reținut că măsura arestării preventive a inculpaților

a fost dispusă cu respectarea art. 149

1

C. proc. pen., fiind

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 68

1

cu referire

la art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Astfel, în ceea

ce privește condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen.,

instanța a avut în vedere declarațiile părților

vătămate, procesele verbale de percheziție, documentele

autentice ridicate din arhivele notariale, probe din care rezultă că

aceștia au comis infracțiuni de înșelăciune, cu ocazia

efectuării de tranzacții imobiliare.

Totodată,

instanța a constatat că sunt îndeplinite în continuare și

condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât

pedeapsa prevăzută de lege pentru probele reținute în sarcina

inculpaților este închisoarea mai mare de 4 ani și prezintă un

pericol concret pentru ordinea publică.

Împotriva

acestei încheieri, în termen legal, inculpații au declarat recurs,

învederând că se bucură de prezumția de nevinovăție,

iar lăsarea lor în stare de libertate nu ar afecta buna

desfășurare a procesului penal.

Recursurile nu

sunt fondate.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea

atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice

periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3)

al aceluiași text de lege, când instanța constată că

temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de

libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii

arestării preventive.

În cauză,

instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de

legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt

și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării

preventive subzistă impunându-se în continuare privarea de libertate a

inculpaților.

Înalta Curte,

în raport de împrejurările concrete de comitere a infracțiunilor,

corelat cu natura relațiilor sociale lezate, apreciază că

lăsarea în libertate a inculpaților prezintă, în continuare, un

pericol concret pentru ordinea publică.

Pe de altă

parte nu se poate face abstracție în cadrul analizei asupra

menținerii detenției provizorii, de gravitatea concretă a

faptelor săvârșite, după cum nu se poate ignora nici faptul

că, în cazul unor infracțiuni grave, comise într-un interval mare de

timp, pericolul concret pentru ordinea publică subzistă chiar

dacă detenția preventivă se prelungește în timp.

Relevant este

și faptul că în cauză s-a dispus condamnarea inculpaților

la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare (T.C.), respectiv 5 ani

închisoare (B.G.C.), hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă,

constituind un temei puternic pentru a se constata că menținerea

detenției provizorii este justificată, respectându-se astfel atât

dispozițiile cuprinse în legea internă cât și prevederile C.E.D.O.

Înalta Curte

reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu

afectează prezumția de nevinovăție și nici dreptul

inculpaților de a fi judecați într-un termen rezonabil, limitarea

libertății acestora încadrându-se în limitele legii.

Toate aceste

aspecte, justifică dispoziția instanței de apel în sensul

menținerii arestării preventive, astfel că în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) din C. proc. pen.,

recursurile declarate vor fi respinse, ca nefondate.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., inculpații vor fi obligați la cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondate, recursurile declarate de inculpații T.C. și B.G.C. împotriva

încheierii din 6 august 2010 a Curții de Apel București, secția

I-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 35009/3/2009 (1970/2010).

Obligă

recurenții inculpați la plata sumelor de câte 300 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei,

reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa

din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 20 august 2010.