ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2906/2010

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 6 august 2010, pronunțată în Dosarul nr. 35009/3/2009, Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus, printre altele, menținerea stării de arest a inculpaților T.C. și B.G.C. Pe fondul apelului s-a acordat termen la data de 21 septembrie 2010 pentru ca inculpații să-și angajeze apărători. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în esență, următoarea situație de fapt: Inculpații T.C. și B.G.C. au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv sub aspectul săvârșirii complicității la tentativa la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 20 și art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen., participația improprie la infracțiunea de fals intelectual, fals privind identitatea, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

S-a mai reținut că măsura arestării preventive a inculpaților a fost dispusă cu respectarea art. 149 1 C. proc. pen., fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 68 1 cu referire la art. 143 și 148 lit. f) din C. proc. pen. Astfel, în ceea ce privește condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., instanța a avut în vedere declarațiile părților vătămate, procesele-verbale de percheziție, documentele autentice ridicate din arhivele notariale, probe din care rezultă că aceștia au comis infracțiuni de înșelăciune, cu ocazia efectuării de tranzacții imobiliare. Totodată, instanța a constatat că sunt îndeplinite în continuare și condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) din C. proc. pen., întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru probele reținute în sarcina inculpaților este închisoarea mai mare de 4 ani și prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, inculpații au declarat recurs, învederând că se bucură de prezumția de nevinovăție, iar lăsarea lor în stare de libertate nu ar afecta buna desfășurare a procesului penal. Recursurile nu sunt fondate. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) al aceluiași text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive. În cauză, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a infracțiunilor, corelat cu natura relațiilor sociale lezate, apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă, în continuare, un pericol concret pentru ordinea publică. Pe de altă parte nu se poate face abstracție în cadrul analizei asupra menținerii detenției provizorii, de gravitatea concretă a faptelor săvârșite, după cum nu se poate ignora nici faptul că, în cazul unor infracțiuni grave, comise într-un interval mare de timp, pericolul concret pentru ordinea publică subzistă chiar dacă detenția preventivă se prelungește în timp.

Relevant este și faptul că în cauză s-a dispus condamnarea inculpaților la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare (T.C.), respectiv 5 ani închisoare (B.G.C.), hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă, constituind un temei puternic pentru a se constata că menținerea detenției provizorii este justificată, respectându-se astfel atât dispozițiile cuprinse în legea internă cât și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului. Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu afectează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în limitele legii. Toate aceste aspecte, justifică dispoziția instanței de apel în sensul menținerii arestării preventive, astfel că în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) din C. proc.

pen., recursurile declarate vor fi respinse, ca nefondate. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpații vor fi obligați la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații T.C. și B.G.C. împotriva încheierii din 6 august 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 35009/3/2009 (1970/2010). Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 august 2010. Procesat de GGC - AS