ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2906/2010

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 6 august 2010, pronunțată

în Dosarul nr. 35009/3/2009, Curtea de Apel București, secția I penală, a

dispus, printre altele, menținerea stării de arest a inculpaților T.C. și

B.G.C.

Pe fondul apelului

s-a acordat termen la data de 21 septembrie 2010 pentru ca inculpații să-și

angajeze apărători.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

Inculpații T.C. și

B.G.C. au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv sub aspectul

săvârșirii complicității la tentativa la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută

de art. 26 raportat la art. 20 și art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C.

pen., participația improprie la infracțiunea de fals intelectual, fals privind

identitatea, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

S-a mai reținut că

măsura arestării preventive a inculpaților a fost dispusă cu respectarea art.

149

1

C. proc. pen., fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.

68

1

cu referire la art. 143 și 148 lit. f) din C. proc. pen.

Astfel, în ceea ce

privește condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., instanța a avut în

vedere declarațiile părților vătămate, procesele-verbale de percheziție,

documentele autentice ridicate din arhivele notariale, probe din care rezultă

că aceștia au comis infracțiuni de înșelăciune, cu ocazia efectuării de

tranzacții imobiliare.

Totodată, instanța a

constatat că sunt îndeplinite în continuare și condițiile prevăzute de art. 148

lit. f) din C. proc. pen., întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru probele

reținute în sarcina inculpaților este închisoarea mai mare de 4 ani și prezintă

un pericol concret pentru ordinea publică.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, inculpații au declarat recurs, învederând că se

bucură de prezumția de nevinovăție, iar lăsarea lor în stare de libertate nu ar

afecta buna desfășurare a procesului penal.

Recursurile nu sunt

fondate.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de

control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) al

aceluiași text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere

motivată, menținerea măsurii arestării preventive.

În cauză, instanța de

apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală

și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării

măsurii arestării preventive subzistă impunându-se în continuare privarea de

libertate a inculpaților.

Înalta Curte, în

raport de împrejurările concrete de comitere a infracțiunilor, corelat cu

natura relațiilor sociale lezate, apreciază că lăsarea în libertate a

inculpaților prezintă, în continuare, un pericol concret pentru ordinea

publică.

Pe de altă parte nu

se poate face abstracție în cadrul analizei asupra menținerii detenției

provizorii, de gravitatea concretă a faptelor săvârșite, după cum nu se poate

ignora nici faptul că, în cazul unor infracțiuni grave, comise într-un interval

mare de timp, pericolul concret pentru ordinea publică subzistă chiar dacă

detenția preventivă se prelungește în timp.

Relevant este și

faptul că în cauză s-a dispus condamnarea inculpaților la pedeapsa rezultantă

de 7 ani închisoare (T.C.), respectiv 5 ani închisoare (B.G.C.), hotărâre de

condamnare, chiar nedefinitivă, constituind un temei puternic pentru a se

constata că menținerea detenției provizorii este justificată, respectându-se

astfel atât dispozițiile cuprinse în legea internă cât și prevederile

Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Înalta Curte reține

că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu afectează prezumția de nevinovăție

și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un termen rezonabil,

limitarea libertății acestora încadrându-se în limitele legii.

Toate aceste aspecte,

justifică dispoziția instanței de apel în sensul menținerii arestării

preventive, astfel că în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse, ca

nefondate.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., inculpații vor fi obligați la cheltuieli judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații T.C. și B.G.C. împotriva

încheierii din 6 august 2010 a Curții de Apel București, secția I penală,

pronunțată în Dosarul nr. 35009/3/2009 (1970/2010).

Obligă recurenții

inculpați la plata sumelor de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile

apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 20 august 2010.

Procesat de GGC - AS