ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție în data de 23 martie 2009 sub nr. 2665/1/2009, petiționarul H.V. - deținut în Penitenciarul Botoșani - aduce critici hotărârii pronunțate de Tribunalul Botoșani prin care s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa închisorii cu executare în regim privativ de libertate. Invocă, în susținerea plângerii sale, expertiza medico-legală, probe testimoniale, solicitând totodată a i se prezenta declarațiile pe care le-a dat în timpul audierilor. Înalta Curte de Casație și Justiție examinând plângerea formulată, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278, la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță. Din economia dispozițiilor legale anterior enunțate, rezultă că se poate face plângere la instanță numai împotriva rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanțelor ori, după caz, a rezoluțiilor de clasare, de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale, împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată.

Cum în cauză se invocă aspecte care exced procedurii speciale reglementată de dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. - petiționarul făcând referire la utilitatea efectuării unei expertize medico-legale, audieri de martori, cheltuieli judiciare stabilite de instanțe prin hotărâri definitive - plângerea petiționarului este inadmisibilă. Aceeași soluție se impune și dacă se examinează plângerea petiționarului prin prisma dispozițiilor art. 222 C. proc. pen. Potrivit alin. (1) din textul de lege invocat, plângerea este încunoștiințarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană publică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune. În alin. (2) al aceluiași articol se arată că plângerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă.

Prin urmare, plângerea - ca mod de sesizare - trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, elementele la care face trimitere textul de lege anterior indicat. Referirile generale pe care petiționarul le expune în conținutul plângerii sale, nu satisfac cerințele legale, astfel încât și din această perspectivă, plângerea este inadmisibilă. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă plângerea formulată de petiționarul H.V. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul H.V. Obligă petiționarul la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 27 aprilie 2009.