ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1613/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1613/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauze

excepției de nelegalitate și procedura derulată în primul ciclu

procesual

La data de 15

decembrie 2008, în cauza înregistrată sub nr. 35241/3/2008 pe rolul Tribunalului

București, secția a VIII-a conflicte de muncă și

asigurări sociale, având ca obiect cererea formulată de B.G.C. în

contradictoriu cu Ministerul Justiției, de obligare a pârâtului la

stabilirea și acordarea corectă a drepturilor salariale pentru

perioada

1 decembrie 2007 - 25 iunie 2008, reclamantul a invocat

excepția de nelegalitate a Ordinului ministrului justiției nr.

670/C/2008.

Curtea de Apel

București a fost sesizată cu soluționarea acestei excepții

prin încheierea din 15 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția

a VIII-a, iar prin sentința civilă nr. 483 din 10 februarie 2009,

admițând excepția inadmisibilității, invocată din

oficiu, a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a

Ordinului ministrului justiției nr. 670/C/2008, formulată de

reclamantul B.G.C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției.

În

esență, pentru a aprecia că excepția de nelegalitate

invocată nu este admisibilă, Curtea de Apel București a

reținut că ordinul contestat, prin care s-a stabilit că începând

cu data de 1 ianuarie 2008 salariul de bază pentru consilierii pentru

afaceri europene din Ministerul Justiției se stabilește pentru

funcția de Secretar III, cu precizarea și indicarea sporului de

vechime ce urmează a se acorda, nu este un act administrativ, emis în

regim de putere publică, în sensul Legii nr. 554/2004 republicată

întrucât acest ordin produce efecte în sfera raporturilor de muncă,

născute prin încheierea contractelor individuale de muncă dintre

persoanele angajate și angajator, care este autoritatea pârâtă.

Această

sentință a fost casată cu trimitere spre rejudecare, prin

decizia nr. 2203 din 14 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal,

reținându-se că ordinul a fost emis de o autoritate publică,

potrivit competențelor legale conferite, în regim de autoritate

publică, și a fost elaborat în vederea executării legii.

Curții de Apel

Rejudecând

după casare, Curtea de Apel București, secția a VIII- a contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 268 din 19

ianuarie 2010, a respins excepția de nelegalitate ca neîntemeiată.

În motivarea

soluției, curtea de apel a reținut că în susținerea

excepției de nelegalitate, reclamantul a invocat Ordinul nr. 3448/C din 12

decembrie 2007 conform căruia acesta beneficia de un salariu de bază

de 4204 lei, corespunzător coeficientului de multiplicare 13,00, iar

ordinul nr. 670/C/2008 prin care salariul de bază este redus la 3232 lei,

contravine Legii nr. 373/2007, care a stabilit că salariile bugetarilor se

vor majora în 2008, reclamantul susținând apoi că, deși în

preambulul O.G. nr. 10/2008 se arată că acest act normativ este emis

în baza art. 1 pct. V.l. din Legea nr. 373/2007, în realitate,

dispozițiile art. 30 ale ordonanței sunt în vădită

contradicție cu dispozițiile legii de abilitare.

Curtea a

constatat că Ordinul nr. 670/C/2008 al ministrului justiției este

emis în baza dispozițiilor art. 30 alin. (2) din O.G. nr. 10/2008,

potrivit cărora:

la art. 3 alin.

(2), teza 1 din O.U.G. nr. 19/2003 privind consilierii pentru afaceri europene,

publicată în M.Of. Partea I, nr. 226 din 3 aprilie 2003. aprobată cu

modificări și completări prin Legea nr. 272/2003. cu

modificările și completările ulterioare, se modifică

și va avea următorul cuprins:

"(2)

Salariile de bază și celelalte drepturi salariate ale consilierilor

pentru afaceri europene sunt cele stabilite potrivit Legii nr. 495/2004 privind

salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din

administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de

la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale

românești din străinătate, cu modificările și

completările ulterioare, pentru funcția prevăzută la

poziția 7 din anexa nr. 1 la aceasta și se reîncadrează în mod

corespunzător pe funcția de secretar III. ", dispoziții în

raport cu care, ordinul contestat în cauză prin excepția de

nelegalitate, este în deplină concordanță.

Susținerile

reclamantului privind nelegalitatea O.G. nr. 10/2008, au fost respinse de

curtea de apel, instanța reținând în acest sens faptul că,

actele normative nu fac obiectul cenzurii instanței de contencios

administrativ, ordonanța fiind adoptată în exercitarea

competenței legislative delegate, reclamantul având însă,

posibilitatea de a supune instanței de contencios constituțional

problema conformității ordonanței cu dispozițiile legii

fundamentale, pe calea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2009.

3.Calea de

atac a recursului

Împotriva

acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, solicitând modificarea ei în

totalitate, în sensul admiterii excepției de nelegalitate a Ordinului

Ministrului Justiției nr. 670/C/2008.

În motivarea

căii de atac, recurentul-reclamant a arătat că instanța de

contencios administrativ era competentă să verifice, pe cale

incidentală, conformitatea dispozițiilor art. 30 alin. (2) din O.G. nr.

10/2008 cu dispozițiile actului normativ de nivel superior, Legea nr. 373/2007,

întrucât aceste dispoziții au produs efecte juridice în perioada cât au

fost în vigoare, până la modificarea lor prin O.U.G. nr. 81/2008,

publicată în Monitorul Oficial nr. 26 iunie 2008. Nemaifiind în vigoare,

textul anterior nu mai poate fi supus procedurii speciale a contenciosului

constituțional, ci este supus controlului de legalitate exercitat de instanța

de drept comun.

Recurentul-reclamant

a mai arătat că din acest motiv nu avea posibilitatea să

recurgă la calea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004,

așa cum, în mod greșit, a reținut prima instanță,

pentru că alin. (2) al textului menționat face trimitere la

condițiile de admisibilitate a excepției de

neconstituționalitate prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din

Legea nr. 47/1992.

În concluzie,

recurentul-reclamant a arătat că examinarea legalității

actului administrativ nu trebuia limitată la nivelul ordonanței de

guvern în baza căruia a fost emis, așa cum a stabilit curtea de apel,

ci, dimpotrivă, instanța poate și trebuie să verifice

dacă s-a produs sau nu o încălcare a drepturilor reclamantului,

raportându-se la toate actele normative, cu respectarea principiului ierarhiei

acestora.

intimatului-pârât

Prin

întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Ministerul Justiției a

arătat, în esență, că soluția recurată este

legală, instanța de fond constatând în mod corect concordanța

Ordinului Ministrului Justiției nr. 670/2008 cu prevederile art. 30 din

O.G. nr. 10/2008.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând

cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, care ar putea

fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum și în

raport cu dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constatată că recursul nu este fondat.

de drept relevante

Excepția

de nelegalitate cu care a fost învestită instanța de contencios

administrativ are ca obiect Ordinul Ministrului Justiției nr. 670/C din 10

martie 2008, prin care s-a dispus că „începând cu data de 01 ianuarie 2008,

salariul de bază pentru consilierii pentru afaceri europene din Ministerul

Justiției, prevăzuți în Anexa la prezentul ordin se

stabilește pentru funcția de secretar III, respectiv un salariu de

bază brut lunar de 3.232 lei, corespunzător coeficientului de

multiplicare 10,00, aceștia urmând a beneficia și de sporul de

vechime în muncă dobândit anterior, precum și de un spor de 15%

pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare

sau periculoase, Celelalte drepturi salariale vor fi stabilite ulterior, prin

ordin al ministrului justiției.”

Ordinul a fost

emis în temeiul prevederilor art. 30 alin. (2) din O.G. nr. 10/2008, în forma

în vigoare la acea dată, potrivit cărora„salariile de bază

și celelalte drepturi salariale ale consilierilor pentru afaceri europene

sunt cele stabilite potrivit Legii nr. 495/2004 privind salarizarea și

alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală

a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile

consulare și institutele culturale românești din

străinătate, cu modificările și completările

ulterioare, pentru funcția prevăzută la poziția 7 din anexa

nr. 1 la aceasta și se reîncadrează în mod corespunzător pe

funcția de secretar III”.

În

legătură cu temeiul legal reținut de autoritatea emitentă în

preambulul ordinului se impune o observație: Art. 30 din O.G. nr. 10/2008

avea un singur alineat, care prevede că:

La art. 3 alin.

(2), teza 1 din O.U.G. nr. 19/2003 privind consilierii pentru afaceri europene,

publicată în M.Of., Partea I. nr. 226 din 3 aprilie 2003. aprobată cu

modificări și completări prin Legea nr. 272/2003, cu

modificările și completările ulterioare, se modifică și

va avea următorul cuprins:

"(2)

Salariile de bază și celelalte drepturi salariale ale consilierilor

pentru afaceri europene sunt cele stabilite potrivit Legii nr. 495/2004 privind

salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din

administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de

la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale

românești din străinătate, cu modificările și

completările ulterioare, pentru funcția prevăzută la

poziția 7 din anexa nr. I la aceasta și se reîncadrează în mod

corespunzător pe funcția de secretar III."

Prin urmare,

norma citată nu era cuprinsă în art. 30 alin. (2) din O.G. nr. 10/2009,

ci în art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 19/2003, dar această

inadvertență de redactare nu afectează validitatea ordinului,

pentru că prevederea legală a fost citată in extenso, fiind

clară și accesibilă.

Din motivarea

căii de atac, rezultă că reclamantul nu contestă

considerentul care a stat la baza respingerii excepției de nelegalitate,

ci susține că instanța de fond era datoare să

pășească la verificarea concordanței dispozițiilor

art. 30 alin. (2) din O.G. nr. 10/2008 cu Legea nr. 373/2007, act normativ pe

care îl consideră de nivel superior și pe care l-a menționat, de

altfel, în susținerea excepției de nelegalitate.

În

esență, a arătat că, în pofida faptului că prin art. 1

pct. V.1 al legii nr. 373/2007, Guvernul României a fost abilitat, printre

altele, să adopte ordonanțe prin care să instituie „reglementări

privind majorările salariale ale personalului din sectorul bugetar în anul

2008”, aplicarea art. 30 din O.G. nr. 10/2008 a avut ca efect diminuarea

salariului stabilit pentru luna decembrie 2007, în conformitate cu prevederile

Legii nr. 334/2007.

Este

adevărat, că potrivit interpretării art. 29 alin. (1) din Legea

nr. 47/1992, cristalizate în jurisprudența constantă a Curții

Constituționale, un text de lege abrogat sau modificat printr-o normă

care nu mai păstrează, în noua redactare, soluția

legislativă criticată, nu poate fi supus cenzurii contenciosului

constituțional.

De aici nu se

poate însă desprinde concluzia că mecanismul excepției de

nelegalitate ar putea fi extins asupra normelor cu putere de lege cuprinse în

ordonanțe sau ordonanțe de urgență ale Guvernului, pentru

că art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în acord cu întreaga filozofie

a contenciosului administrativ, prevede că, pe această cale, pot fi

supuse controlului de legalitate numai acte administrative unilaterale, în

accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeași lege.

Prin urmare,

instanța de contencios administrativ învestită cu excepția de

nelegalitate a procedat corect limitându-se a analiza concordanța

ordinului Ministrului Justiției cu actele normative cu forță

juridică superioară în executarea cărora a fost emis, orice alte

aspecte, legate de identificarea legii aplicabile în litigiul de fond ori de

aplicarea în timp a legii intrând în căderea instanței învestite cu

acțiunea principală.

legal al soluției adoptate în recurs

Având în vedere

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul formulat în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

IN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de B.G.C. împotriva sentinței civile nr. 268 din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 19 martie 2010.