ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2610/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2610/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cererii de revizuire de
față,
Din examinarea lucrărilor dosarului constată
următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți
de Casație și
Justiție la
data de 9 martie 2009, Curtea de Conturi a României, a
solicitat, în contradictoriu cu B.V.S. și B.M.
, revizuirea deciziei nr. 495 din 23
ianuarie 2009, pronunțată
de
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă.
Invocând dispozițiile art. 322 pct. 6 C.
proc. civ.
, revizuenta a
arătat că dosarul în care s-a pronunțat decizia
atacată a avut primul termen în recurs la data de
23 ianuarie 2009.
Fiind primul termen de judecată,
instituția a formulat cerere
de
amânare a cauzei pentru lipsă de apărare, odată cu cererea de
amânare fiind depusă și întâmpinarea.
A mai arătat revizuenta, că cererea de acordare a unui
termen pentru lipsă de apărare a fost respinsă,
fără să i se dea posibilitatea să depună concluzii scrise și să poată să-și
facă
apărările.
Dacă i s-ar fi dat posibilitatea să se
apere, instanța ar fi putut
constata că imobilul în
litigiu a fost transmis cu plată în proprietatea Statului Român, la data
preluării fiind în stare avansată de uzură.
Cererea de revizuire este nefondată,
pentru cele ce se vor
arăta în continuare.
Potrivit art. 322 pct. 6 C. proc. civ.,
revizuirea poate fi solicitată și atunci când statul sau alte persoane
de drept public sau de utilitate publică nu au
fost apărați de loc
sau au fost
apărați cu viclenie de cei însărcinați să-i apere.
Prin urmare, pentru a fi incident acest
caz de revizuire, față
de
dispozițiile clare și indubitabile ale legii, este necesar ca statul
sau persoana juridică de drept public să
fie total lipsită de apărare
sau să fie apărată cu
viclenie.
Or, refuzul instanței de judecată de a acorda un termen
pentru lipsă de apărare și neamânarea pronunțării
nu echivalează
cu lipsa totală de apărare.
In cauză, în procedura de judecată a
recursului, finalizată cu
hotărârea atacată pe calea
revizuirii, Curtea de Conturi a
României a
avut calitatea de intimată. In această calitate, la data
de 10 decembrie 2008 a fost citată pentru
termenul de judecată
din 23 ianuarie 2009, fiindu-i transmise motivele
de recurs
formulate de recurenții B.V.S. și
B.M.
La data de 19 ianuarie 2009, în termenul prevăzut
de lege,
intimata a depus la
dosar întâmpinare, în care a reiterat susținerile
și apărările de care a înțeles să se folosească
în prima instanță și în
apel,
referitoare la modul de preluare a imobilului.
La aceeași dată, revizuenta a depus și o
cerere prin care a
solicitat acordarea unui termen nou de
judecată, pentru a se asigura reprezentarea instituției.
Cererea nu este motivată, în sensul art.
156 alin. (1) C. proc. civ.
,
și nu cuprinde mențiunea că s-ar solicita
amânarea pronunțării pentru a se depune concluzii
scrise.
Or, potrivit alin. (2) al art. 156 din
Cod, amânarea
pronunțării în
vederea depunerii de concluzii scrise, atunci când instanța refuză acordarea
unui termen pentru lipsă de apărare, va
fi dispusă de
instanță la cererea părții
.
Prin urmare, revizuenta nu numai că a
beneficiat de toate
posibilitățile
și garanțiile procedurale privind dreptul la apărare,
dar s-a și apărat în cauză, exprimându-și punctul
de vedere în
întâmpinarea depusă.
Față de cele ce preced, se constată că nu sunt întrunite
condițiile impuse de art. 322 pct. 6 C. proc. civ.,
iar cererea de revizuire va fi
respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire a deciziei nr. 495
din 23
ianuarie 2009 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală,
formulată de Curtea de Conturi a
României.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 aprilie
2010.