ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1877/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1877/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 12 septembrie 2009, P.C.L. și P.E.I.R. au formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 322 pct. 2 și 7 C. proc. civ., împotriva deciziei nr. 998 din 15 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, intimați fiind I.C.S., G.E. și D.N., C.A., Municipiul București și SC H.N. SA. La 18 martie 20010, revizuenții au depus la dosar motivele cererii de revizuire, în care au arătat că revizuirea se întemeiază pe dispozițiile art. 322 pct. 6 C. proc. civ., în sensul că nu au fost apărați sau au fost apărați cu viclenie de cei ce trebuiau să le reprezinte interesele.
Înalta Curte constată că nu este competentă material să soluționeze cererea de revizuire, pentru cele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 323 C. proc. civ., cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă, cu excepția cazurilor prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. În cauză, revizuenții au invocat dispozițiile art. 322 pct. 2 și 7 C. proc. civ., dar nu au prezentat, inițial, motivele pe care se întemeiază cererea. Ulterior, aceștia au depus la dosar precizări, în care au indicat ca temei de drept dispozițiile art. 322 pct. 6 C. proc. civ. Prin urmare, față de precizările depuse la dosar, instanța competentă să judece cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 6 C. proc.
civ., este instanța care a pronunțat decizia atacată, respectiv Curtea de Apel București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Declină competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de P.C.L. și P.I.R. împotriva deciziei nr. 998 din 15 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă, în favoarea Curții de Apel București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.