ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2288/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2288/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Deliberând asupra cererii de revizuire; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 29 aprilie 2009 pe rolul Curții de Apel București, secția a IV a civilă, revizuentul P.T. a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 2286/R din 10 decembrie 2008 pronunțată în dosar nr. 640/299/2008 de Tribunalul București, considerând că este potrivnică deciziei civile nr. 1195 din 25 septembrie 2007 a Curții de Apel București. Cererea a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 6 octombrie 2009, intimații au invocat excepțiile tardivității și pe cea a inadmisibilității formulării cererii de revizuire.
Prin decizia civilă nr. 1197 din 7 octombrie 2009, Curtea de Apel București, Secția a IV a civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport de dispozițiile art. 323 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice și față de împrejurarea că revizuentul a invocat ca fiind hotărâri potrivnice două decizii pronunțate de Tribunalul București și respectiv, Curtea de Apel București. La termenul din 15 aprilie 2010, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare cu privire la excepția tardivității formulării cererii de revizuire, invocată de intimați prin întâmpinare, pe care o va analiza cu prioritate față de dispozițiile art. 137 C. proc.
civ. și pe care o va admite, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7, curge de la pronunțarea ultimei hotărâri. Conform dispozițiilor art. 101 alin. (3) și (4) din același cod, termenele stabilite pe ani, luni sau săptămâni se sfârșesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare. În speță, deoarece s-a solicitat revizuirea unei decizii civile pronunțată la data de 29 aprilie 2009, termenul de o lună în care se putea exercita această cale de atac, s-a împlinit la 29 mai 2009. Conform dispozițiilor art. 103 C. proc.
civ., "Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei". Articolul invocat prevede sancțiunea procedurală a decăderii în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege, în afară de cazul când partea solicită repunerea în termen, ceea ce revizuenții nu au făcut. Față de considerentele expuse, întrucât cererea de revizuire a fost formulată la data de 29 aprilie 2009, peste termenul de o lună, urmează a fi respinsă ca tardivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca tardivă cererea de revizuire a deciziei nr. 2286/R din 10 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, în dosar nr. 640/299/2008, formulată de revizuentul P.T. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 15 aprilie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.