Decizia nr. 682/2010 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva deciziei nr. 649/2005 a Curții de Apel București

La data de 15 ianuarie 2009, când au avut loc dezbaterile revizuienta nu a fost reprezentată de apărător, iar consilierul juridic se afla în concediu de odihnă. Prin refuzul de a amâna cauza, instanța a încălcat principiul fundamental al dreptului la apărare, cât și dreptul la un proces echitabil și chiar principiul egalității în fața justiției, în condițiile în care partea adversă a fost reprezentată printr-un avocat ales. Amânarea pronunțării pentru depunerea de concluzii scrise a fost irelevantă, câtă vreme soluționarea cauzei s-a realizat pe cale de excepție. În drept, recurenta își întemeiază acest motiv pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., cu referire la art. 105 alin. (2) și 156 C. proc. civ.

Pentru soluționarea excepției de tardivitate era necesară administrarea unui probatoriu complex, respectiv a altor probe decât înscrisurile, conform art. 312 alin. (3) C. proc. civ. În cazul invocării excepției de tardivitate, sarcina probei trebuie să aparțină părții care invocă excepția. În continuarea, revizuienta susține că procesul - verbal de punere în posesie din 15 aprilie 1992 încheiat de Comisia locală Otopeni de Fond funciar și adeverința de proprietate din 9 aprilie 1992 emisă de Comisia comunală Otopeni de Fond funciar nu puteau fi revocate de comisiile de fond funciar, întrucât revocarea lor pe cale administrativă este posibilă numai în cazurile expres prevăzute de lege și numai dacă acestea nu au intrat în circuitul civil. În aceste condiții la data adoptării hotărârii atacate nu se putea obține înscrisul pe care se întemeiază cererea de revizuire, respectiv Hotărârea din 28 mai 1993 a Comisiei municipiului București și Sectorului agricol Ilfov pentru aplicarea legii fondului funciar. Din analiza acestei hotărâri, prin care se validează anexa nr. 19 în care apare menționat și reclamantul, reiese că nu s-au luat niciun fel de măsuri pentru anularea actelor anterioare prin care s-a stabilit în favoarea acestuia dreptul de proprietate pentru suprafața de 3.500 mp situat în comuna Băneasa, zona Străulești, parcela cadastrală, lotul X. Prin această hotărâre se revine asupra Hotărârii din 7 ianuarie 1992 a Comisiei municipiului București și Sectorului agricol Ilfov pentru aplicarea legii fondului funciar, fără însă a se dispune vreo măsură cu privire la dreptul de proprietate anterior reconstituit în favoarea reclamantului.

Rezumându-se la reluarea în considerentele hotărârii a unor practici constante și a apărărilor invocate de intimatul J.I.V., fără a da posibilitate revizuientei să combată în mod real și efectiv excepțiile invocate, instanța nu a putut intra în cercetarea fondului, în drept fiind aplicabile dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

Hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece instanța de revizuire aduce argumente și pe fondul cererii de revizuire, reținând că înscrisul invocat nu este un înscris nou, putând fi procurat de la Comisia de fond funciar.

Hotărârea a fost dată cu în călcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că, răsturnând sarcina probei în ceea ce privește momentul luări la cunoștință de înscrisul invocat în sprijinul cererii de revizuire, instanța a încălcat prevederile art. 1169 C. civ. și ale art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. Recurenta solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel. Intimatul J.I.V. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: 1. Conform art. 156 alin. (1) C. proc. civ., instanța poate da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată. Din modul în care este redactat textul rezultă că instanța sesizată cu o cerere de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare are doar posibilitatea de a amâna cauza și nu o obligație în acest sens. În speță, luând act de opoziția intimatului J.I.V. la amânarea cauzei, pe considerentul că revizuienta are patru consilieri juridici care ar fi putut asigura apărarea, instanța de recurs a considerat că cererea de amânare a acesteia nu este temeinic motivată, conținând numai afirmații nesusținute în vreun fel, nefiind astfel îndeplinite condițiile art. 156 C. proc. civ. Față de cele reținute și cum aprecierea seriozității motivelor de amânare este o chestiune de temeinicie și nu de legalitate, Înalta Curte nu poate reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și nici încălcarea dreptului la apărare. 2. Necesitatea administrării de probe noi, altele decât înscrisurile - pe care de altfel, recurenta nici nu le menționează - nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. și, de altfel, nici recurenta nu a fost în măsură să încadreze în drept această critică. 3. Critica potrivit căreia instanța ar fi inversat sarcina probei cu aplicarea greșită a art. 1169 C. civ., reluată și în ultimul motiv de recurs, deși parțial întemeiată nu poate conduce la o altă soluție, pentru următoarele considerente: Este adevărat că cel ce face o afirmație în fața instanței este dator să o dovedească și că această regulă își găsește aplicarea și în cazul invocării excepției de tardivitate a cererii de revizuire. Aceasta înseamnă că, dacă revizuientul susține că a luat cunoștință la o anumită dată de înscris, dată care se plasează în interiorul termenului de o lună prevăzut de art. 324 C. proc. civ., iar intimatul, invocând excepția tardivității, susține că în realitate a luat cunoștință cu mai mult de o lună înainte, trebuie să dovedească această împrejurare pentru ca excepția să poată fi admisă. Numai că, în speță, revizuienta a formulat cererea la data de 24 octombrie 2008 și a indicat drept înscris nou o hotărâre a Comisie municipiului București și Sectorului Agricol Ilfov pentru aplicarea fondului funciar din 28 mai 1993, fără a indica cel puțin data la care a luat cunoștință de acest înscris, emis cu 15 ani în urmă. Pe de altă parte, chiar dacă revizuienta ar fi invocat că a luat cunoștință de înscris cu cel mult o lună înaintea datei de 24 octombrie, pentru ca acesta să întrunească condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuienta ar fi trebuit să argumenteze și să demonstreze în ce măsură înscrisul nu a putut fi prezentat în cadrul judecării apelului, ca fiind reținut de partea potrivnică ori imposibil de înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința sa. Deși aceste deficiențe au fost sesizate de curtea de apel, nici în cererea de recurs, revizuienta nu le complinește. Revizuienta se mărginește să expună istoricul derulării procedurii întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 18/1991, dar nu arată în mod concret dacă înscrisul a fost reținut de partea potrivnică ori dacă acesta nu a putut fi înfățișat dintr-o cauză mai presus de voința sa, ci susține în mod neargumentat că înscrisul nu putea fi obținut la data pronunțării hotărârii atacate. Or, din moment ce hotărârea atacată cu revizuire s-a pronunțat în anul 2005, iar înscrisul pe care se întemeiază revizuirea era o hotărâre din anul 1995 a unei Comisii de fond funciar, ale cărei lucrări sunt accesibile oricărei persoane interesate, era absolut necesar ca revizuienta să demonstreze imposibilitatea ce a împiedicat-o să procure înscrisul. 4. Este adevărat că, deși a respins cererea de revizuire ca tardivă, curtea de apel s-a referit în motivare și la inadmisibilitatea cererii, pe considerentul că nu s-a precizat și nici nu s-a dovedit de ce înscrisul nu a putut fi înfățișat în faza procesuală anterioară. Aceasta nu reprezintă însă o motivare contradictorie ori străină de natura pricinii, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În realitate, la termenul din 15 ianuarie 2009, dezbaterile s-au purtat în conformitate cu dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., cu privire la condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire, intimatul J.I.V. invocând neîndeplinirea condițiilor pentru considerarea Hotărârii din 1995 ca înscris nou; la același termen s-au dezbătut și excepția lipsei calității procesuale active a revizuientei, dar și cea privind tardivitatea formulării acesteia. Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod corect s-a considerat că cererea de revizuire nu întrunește condițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., astfel încât urmează a menține decizia curții de apel iar în baza art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.