ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 682/2010

Deliberând asupra recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 649 din 8 aprilie

2005 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de

reclamantul J.I.V. împotriva sentinței civile nr. 887 din 31 octombrie 2003 a Tribunalul București, secția a IV-a civilă, pronunțată în contradictoriu cu intimații A.D.S.,

Ministerul Finanțelor și Stațiunea Băneasa, a schimbat în tot sentința, a admis

contestația formulată de reclamant, a anulat Decizia nr. 18 din 20 martie 2002

dată în baza Legii nr. 10/2001 de către unitatea deținătoare pârâta Academia de

Științe Agricole și Silvice - Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru

Pomicultură Băneasa și a dispus restituirea în natură și în deplină proprietate

către reclamant a terenului în suprafață de 3.465,5 mp situat în București,

sector 1, identificat prin raportul de expertiză.

Împotriva acestei

decizii intimata Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa a

formulat cerere de revizuire, însoțită de o cerere de suspendare a executării,

înregistrate pe rolul Curții de Apel București la data de 24 octombrie 2008.

Prin Decizia civilă nr.

47 din 22 ianuarie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

respins cererea privind suspendarea executării, a respins excepția lipsei

calității procesuale active a revizuientei, a admis excepția tardivității

formulării cereri de revizuire invocată de intimatul J.I.V. și, în consecință,

a respins cererea de revizuire ca tardiv formulată.

Pentru a pronunța

această decizie, curtea de apel a reținut următoarele:

Cererea de revizuire

a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuienta

invocând ca act nou, Hotărârea din 28 mai 1993 a Comisiei Municipiului București și Sectorului agricol Ilfov pentru aplicarea Legii Fondului

funciar.

Revizuienta nu a

arătat data la care a descoperit înscrisul, pentru a se putea stabili dacă a

formulat cererea în termenul de o lună prevăzut de art. 424 pct. 4 C. proc. civ.

și nu a invocat și dovedit reținerea înscrisului de către partea adversă, în

condițiile în care înscrisul putea fi obținut de la comisia municipiului

București și Sectorului agricol Ilfov pentru aplicarea Legii Fondului funciar.

Împotriva deciziei

date în revizuire a formulat recurs revizuienta, invocând următoarele motive:

ianuarie 2009, când au avut loc dezbaterile revizuienta nu a fost reprezentată

de apărător, iar consilierul juridic se afla în concediu de odihnă.

Prin refuzul de a

amâna cauza, instanța a încălcat principiul fundamental al dreptului la

apărare, cât și dreptul la un proces echitabil și chiar principiul egalității

în fața justiției, în condițiile în care partea adversă a fost reprezentată

printr-un avocat ales.

Amânarea pronunțării

pentru depunerea de concluzii scrise a fost irelevantă, câtă vreme soluționarea

cauzei s-a realizat pe cale de excepție.

În drept, recurenta

își întemeiază acest motiv pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.,

cu referire la art. 105 alin. (2) și 156 C. proc. civ.

soluționarea excepției de tardivitate era necesară administrarea unui

probatoriu complex, respectiv a altor probe decât înscrisurile, conform art. 312

alin. (3) C. proc. civ.

În cazul invocării

excepției de tardivitate, sarcina probei trebuie să aparțină părții care invocă

excepția.

În continuarea,

revizuienta susține că procesul - verbal de punere în posesie din 15 aprilie

1992 încheiat de Comisia locală Otopeni de Fond funciar și adeverința de

proprietate din 9 aprilie 1992 emisă de Comisia comunală Otopeni de Fond

funciar nu puteau fi revocate de comisiile de fond funciar, întrucât revocarea

lor pe cale administrativă este posibilă numai în cazurile expres prevăzute de

lege și numai dacă acestea nu au intrat în circuitul civil.

În aceste condiții la

data adoptării hotărârii atacate nu se putea obține înscrisul pe care se

întemeiază cererea de revizuire, respectiv Hotărârea din 28 mai 1993 a Comisiei municipiului București și Sectorului agricol Ilfov pentru aplicarea legii fondului

funciar.

Din analiza acestei

hotărâri, prin care se validează anexa nr. 19 în care apare menționat și

reclamantul, reiese că nu s-au luat niciun fel de măsuri pentru anularea

actelor anterioare prin care s-a stabilit în favoarea acestuia dreptul de

proprietate pentru suprafața de 3.500 mp situat în comuna Băneasa, zona Străulești,

parcela cadastrală, lotul X.

Prin această hotărâre

se revine asupra Hotărârii din 7 ianuarie 1992 a Comisiei municipiului București și Sectorului agricol Ilfov pentru aplicarea legii fondului

funciar, fără însă a se dispune vreo măsură cu privire la dreptul de

proprietate anterior reconstituit în favoarea reclamantului.

reluarea în considerentele hotărârii a unor practici constante și a apărărilor

invocate de intimatul J.I.V., fără a da posibilitate revizuientei să combată în

mod real și efectiv excepțiile invocate, instanța nu a putut intra în

cercetarea fondului, în drept fiind aplicabile dispozițiile art. 312 alin. (3) C.

proc. civ.

cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, în sensul art. 304

pct. 7 C. proc. civ., deoarece instanța de revizuire aduce argumente și pe

fondul cererii de revizuire, reținând că înscrisul invocat nu este un înscris

nou, putând fi procurat de la Comisia de fond funciar.

dată cu în călcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că, răsturnând sarcina probei în ceea ce

privește momentul luări la cunoștință de înscrisul invocat în sprijinul cererii

de revizuire, instanța a încălcat prevederile art. 1169 C. civ. și ale art. 324

alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Recurenta solicită

admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la

aceeași curte de apel.

Intimatul J.I.V. a

depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este

nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

(1) C. proc. civ., instanța poate da un singur termen pentru lipsă de apărare,

temeinic motivată.

Din modul în care

este redactat textul rezultă că instanța sesizată cu o cerere de amânare a

cauzei pentru lipsă de apărare are doar posibilitatea de a amâna cauza și nu o

obligație în acest sens.

În speță, luând act

de opoziția intimatului J.I.V. la amânarea cauzei, pe considerentul că

revizuienta are patru consilieri juridici care ar fi putut asigura apărarea,

instanța de recurs a considerat că cererea de amânare a acesteia nu este

temeinic motivată, conținând numai afirmații nesusținute în vreun fel, nefiind

astfel îndeplinite condițiile art. 156 C. proc. civ.

Față de cele reținute

și cum aprecierea seriozității motivelor de amânare este o chestiune de

temeinicie și nu de legalitate, Înalta Curte nu poate reține incidența

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și nici

încălcarea dreptului la apărare.

administrării de probe noi, altele decât înscrisurile - pe care de altfel,

recurenta nici nu le menționează - nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct.

1 - 9 C. proc. civ. și, de altfel, nici recurenta nu a fost în măsură să

încadreze în drept această critică.

căreia instanța ar fi inversat sarcina probei cu aplicarea greșită a art. 1169 C.

civ., reluată și în ultimul motiv de recurs, deși parțial întemeiată nu poate

conduce la o altă soluție, pentru următoarele considerente:

Este adevărat că cel

ce face o afirmație în fața instanței este dator să o dovedească și că această

regulă își găsește aplicarea și în cazul invocării excepției de tardivitate a

cererii de revizuire.

Aceasta înseamnă că,

dacă revizuientul susține că a luat cunoștință la o anumită dată de înscris,

dată care se plasează în interiorul termenului de o lună prevăzut de art. 324 C.

proc. civ., iar intimatul, invocând excepția tardivității, susține că în

realitate a luat cunoștință cu mai mult de o lună înainte, trebuie să

dovedească această împrejurare pentru ca excepția să poată fi admisă.

Numai că, în speță,

revizuienta a formulat cererea la data de 24 octombrie 2008 și a indicat drept

înscris nou o hotărâre a Comisie municipiului București și Sectorului Agricol

Ilfov pentru aplicarea fondului funciar din 28 mai 1993, fără a indica cel

puțin data la care a luat cunoștință de acest înscris, emis cu 15 ani în urmă.

Pe de altă parte,

chiar dacă revizuienta ar fi invocat că a luat cunoștință de înscris cu cel

mult o lună înaintea datei de 24 octombrie, pentru ca acesta să întrunească

condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.,

revizuienta ar fi trebuit să argumenteze și să demonstreze în ce măsură

înscrisul nu a putut fi prezentat în cadrul judecării apelului, ca fiind

reținut de partea potrivnică ori imposibil de înfățișat dintr-o împrejurare mai

presus de voința sa.

Deși aceste

deficiențe au fost sesizate de curtea de apel, nici în cererea de recurs,

revizuienta nu le complinește.

Revizuienta se

mărginește să expună istoricul derulării procedurii întemeiată pe dispozițiile

Legii nr. 18/1991, dar nu arată în mod concret dacă înscrisul a fost reținut de

partea potrivnică ori dacă acesta nu a putut fi înfățișat dintr-o cauză mai

presus de voința sa, ci susține în mod neargumentat că înscrisul nu putea fi

obținut la data pronunțării hotărârii atacate.

Or, din moment ce

hotărârea atacată cu revizuire s-a pronunțat în anul 2005, iar înscrisul pe

care se întemeiază revizuirea era o hotărâre din anul 1995 a unei Comisii de fond funciar, ale cărei lucrări sunt accesibile oricărei persoane interesate,

era absolut necesar ca revizuienta să demonstreze imposibilitatea ce a

împiedicat-o să procure înscrisul.

deși a respins cererea de revizuire ca tardivă, curtea de apel s-a referit în

motivare și la inadmisibilitatea cererii, pe considerentul că nu s-a precizat

și nici nu s-a dovedit de ce înscrisul nu a putut fi înfățișat în faza

procesuală anterioară.

Aceasta nu reprezintă

însă o motivare contradictorie ori străină de natura pricinii, nefiind incident

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În realitate, la

termenul din 15 ianuarie 2009, dezbaterile s-au purtat în conformitate cu

dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., cu privire la condițiile de

admisibilitate ale cererii de revizuire, intimatul J.I.V. invocând

neîndeplinirea condițiilor pentru considerarea Hotărârii din 1995 ca înscris

nou; la același termen s-au dezbătut și excepția lipsei calității procesuale

active a revizuientei, dar și cea privind tardivitatea formulării acesteia.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că în mod corect s-a considerat că cererea de revizuire nu

întrunește condițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., astfel încât urmează a

menține decizia curții de apel iar în baza art. 312 C. proc. civ. va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuienta Stațiunea de

Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa București împotriva Deciziei nr.

47 din 22 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe revizuientă

la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul J.I.V.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 5 februarie 2010.