ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3919/2010

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 649 din 8 aprilie

2005 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul

reclamantului J.I.V. împotriva Sentinței civile nr. 887 din 31 octombrie 2003

pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu

intimații Agenția Domeniilor Statului, Ministerul Finanțelor Publice și

Stațiunea Băneasa, a schimbat în totalitate sentința, a admis contestația

formulată în baza Legii nr. 10/2001, a anulat Decizia nr. 18 din 20 martie 2002

emisă de pârâta Academia de Științe Agricole și Silvice - Stațiunea de

Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa și a dispus restituirea în

natură a terenului în suprafață de 3465,5 mp situat în București, strada J.,

sector 1.

Împotriva acestei decizii

a formulat cerere de revizuire revizuenta Stațiunea de Cercetare Dezvoltare

pentru Pomicultură Băneasa, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate în

sensul respingerii contestației formulate în baza Legii nr. 10/2001 de

reclamantul J.I.V., suspendarea executării hotărârii supuse revizuirii până la

soluționarea cererii de revizuire și obligarea intimatului la plata

cheltuielilor de judecată.

Cererea de revizuire

a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că

după pronunțarea hotărârii au fost descoperite înscrisuri noi, determinante în

soluționarea cauzei, existente la data pronunțării hotărârii și care, dacă ar

fi fost cunoscute de instanță, ar fi putut duce la pronunțarea altei soluții.

Aceste acte sunt Hotărârea nr. 633 din 26 octombrie 1995 a Comisiei

Municipiului București și Sectorului Agricol Ilfov pentru aplicarea legii

fondului funciar, prin care s-a dispus anularea tuturor proceselor-verbale de

punere în posesie eliberate de subcomisia Sectorului 1 București și Comisia

Locală Otopeni și Sentința civilă nr. 185 din 26 martie 1996 a Curții de Apel

București, secția contencios administrativ, prin care s-a anulat Hotărârea nr.

635/1995 a Comisiei Municipiului București și Sectorului Agricol Ilfov pentru

aplicarea legii fondului funciar.

La termenul din 11

martie 2009 revizuenta a invocat excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 322 și 324 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 21

și 129 din Constituția României și a solicitat suspendarea judecării cauzei și

trimiterea cauzei către Curtea Constituțională a României în vederea

soluționării excepției. În argumentarea excepției a susținut că aceste

dispoziții legale creează o diferență de tratament între diferitele categorii

de persoane fizice și juridice stabilind în sarcina revizuentului obligația de

a face dovada datei la care a luat cunoștință de înscrisul invocat sau a

faptului ascunderii înscrisului de partea potrivnică.

Prin Decizia nr. 191

din 11 martie 2010 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca

inadmisibile atât excepția de neconstituționalitate, cât și cererea de

revizuire.

Pentru a decide

astfel, instanța a reținut că excepția de neconstituționalitate invocată nu are

legătură cu soluționarea cauzei, ea putând fi invocată la momentul soluționări

Deciziei civile nr. 47/2009 care a analizat tardivitatea cererii de revizuire,

când instanța a pus în discuție dovedirea datei la care au fost descoperite

înscrisurile noi, pentru a se putea verifica dacă cererea de revizuire a fost

formulată în termenul legal. Cât privește cererea de revizuire, instanța a

reținut că aceasta este identică cu cererea soluționată prin Decizia civilă nr.

47 din 22 ianuarie 2009 a aceleiași instanțe, iar cele două cereri depuse nu au

putut fi soluționate concomitent, din cauza relei-credințe a revizuentei care

nu a învederat instanței care a soluționat Dosarul nr. 6451/2/2008 existența

Dosarului nr. 7100/2/2008, format în aceeași cauză.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuenta Stațiunea de

Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa solicitând admiterea

recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea

cererii de revizuire. În motivarea recursului a invocat dispozițiile art. 304

pct. 9 și 7 C. proc. civ., susținând că au fost încălcate dispozițiile art. 324

alin. (1) pct. 4 și 326 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că deși temeiul

revizuirii este același în ambele cereri, actele noi invocate sunt diferite,

iar prin hotărârea pronunțată instanța a încălcat principiul rolului activ și

al aflării adevărului, interzicând părții accesul la justiție.

De asemenea, a

susținut că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii și străine de

natura pricinii, pornind de la argumentul că instanța s-a mulțumit a aprecia că

a formulat două cereri de revizuire identice, fără a verifica temeiul cererii

de revizuire sau înscrisul justificativ invocat, din această perspectivă

apărând contradictorie și motivarea privind respingerea excepției de

neconstituționalitate.

Examinând recursul în

limitele criticilor invocate, ce pot fi circumscrise formal doar dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat,

urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:

Criticile întemeiate

pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu sunt fondate, deoarece

motivarea instanței de apel nu este nici contradictorie, nici străină de cauză.

Pentru a fi

contradictorie, este necesar ca hotărârea atacată să cuprindă argumente care să

justifice altă soluție decât cea pronunțată în cauză, ceea ce nu este cazul în

speță.

Totodată, argumentele

folosite de recurentă pentru a justifica contradictorialitatea motivării nu

creează o legătură logică între critica formulată și motivul de recurs invocat.

Nici criticile

privind încălcarea prevederilor art. 324 alin. (1) pct. 4 și 326 alin. (3) C.

proc. civ. nu pot fi primite.

Conform dispozițiilor

art. 326 alin. (3) C. proc. civ. în cererea de revizuire dezbaterile sunt

limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Or, din actele și

lucrările dosarului rezultă că recurenta a introdus două cereri de revizuire:

prima cerere a fost introdusă la 24 octombrie 2008 și a format obiectul

Dosarului nr. 6451/2/2008 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă,

fiind soluționată prin Decizia civilă nr. 47 din 22 ianuarie 2009, rămasă

irevocabilă prin respingerea recursului declarat de revizuentă (Decizia nr. 682

din 5 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și

de proprietate intelectuală).

Prezenta cerere de

revizuire a fost introdusă la 11 noiembrie 2008, fără ca revizuenta să

înștiințeze instanța că a mai formulat o altă cerere, având același temei

juridic. Din acest punct de vedere, în mod corect instanța de fond a reținut

reaua-credință a revizuentei.

În același timp, nu

se poate susține că nu a existat identitate între aceste cereri. Din simpla lor

observare se poate constata că atât petitul, cât și temeiul juridic și

motivarea cererilor sunt identice. Singura deosebire o constituie enumerarea

înscrisurilor doveditoare noi pe care se sprijină cererea de revizuire, în

sensul că în prima cerere se arată că este vorba despre Hotărârea nr. 40 din 28

mai 1993 a Comisiei Municipiului București și Sectorului Agricol Ilfov pentru

aplicarea legii fondului funciar, iar în cea de-a doua se vorbește despre

Hotărârile nr. 633 și nr. 635/1995, ultima anulată prin hotărâre

judecătorească. Cu toate acestea, în ambele cereri revizuenta susține că

existența actelor noi exhibate are efecte directe asupra proceselor-verbale de

punere în posesie eliberate în temeiul Hotărârii 35 din 07 ianuarie 2009 a

Comisiei Municipiului București și Sectorului Agricol Ilfov pentru aplicarea

legii fondului funciar și anulate ulterior.

Așadar, enumerarea

unor înscrisuri doveditoare noi având aceleași efecte juridice ca și cele

enunțate în cererea anterioară nu poate justifica folosirea de mai multe ori a

aceleiași căi de atac, după cum nu poate conduce la concluzia că este vorba

despre cereri de revizuire distincte.

Pentru aceste

considerente, în mod corect Curtea de Apel București a constatat că nu mai

poate cerceta o cerere de revizuire ce a fost soluționată anterior printr-o

hotărâre judecătorească.

Sancționarea

exercitării cu rea-credință a drepturilor subiective, respectiv a folosirii

abuzive a căilor de atac prevăzute de lege nu poate avea semnificația

încălcării principiului liberului acces la justiție și a dreptului la un proces

echitabil, ci reprezintă modalitatea de constatare a abuzului de drept săvârșit

de revizuentă. Principiul aflării adevărului și cel a al rolului activ

consacrate de art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ. nu pot împiedica instanța

să constate inadmisibilitatea unei cereri în raport de prevederile legale în

materie.

Cât privește critica

referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate, aceasta nu poate

fi analizată, devreme ce nu a fost promovată în termenul special de recurs

prevăzut de art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992. Potrivit acestor dispoziții

legale încheierea prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții

Constituționale poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 48 ore de la

pronunțare. Or, revizuenta a atacat cu recurs decizia în termenul de 15 zile de

la comunicarea hotărârii, prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

Pentru aceste

considerente, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge ca nefondat recursul revizuentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de revizuenta Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru

Pomicultură Băneasa împotriva Deciziei nr. 191 din 11 martie 2009 a Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 iunie 2010.

Procesat

de GGC - NN