ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3919/2010

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 649 din 8 aprilie 2005 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul reclamantului J.I.V.

împotriva Sentinței civile nr. 887 din 31 octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimații Agenția Domeniilor Statului, Ministerul Finanțelor Publice și Stațiunea Băneasa, a schimbat în totalitate sentința, a admis contestația formulată în baza Legii nr. 10/2001, a anulat Decizia nr. 18 din 20 martie 2002 emisă de pârâta Academia de Științe Agricole și Silvice - Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa și a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 3465,5 mp situat în București, strada J., sector 1. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire revizuenta Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii contestației formulate în baza Legii nr. 10/2001 de reclamantul J.I.V., suspendarea executării hotărârii supuse revizuirii până la soluționarea cererii de revizuire și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că după pronunțarea hotărârii au fost descoperite înscrisuri noi, determinante în soluționarea cauzei, existente la data pronunțării hotărârii și care, dacă ar fi fost cunoscute de instanță, ar fi putut duce la pronunțarea altei soluții. Aceste acte sunt Hotărârea nr. 633 din 26 octombrie 1995 a Comisiei Municipiului București și Sectorului Agricol Ilfov pentru aplicarea legii fondului funciar, prin care s-a dispus anularea tuturor proceselor-verbale de punere în posesie eliberate de subcomisia Sectorului 1 București și Comisia Locală Otopeni și Sentința civilă nr. 185 din 26 martie 1996 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ, prin care s-a anulat Hotărârea nr. 635/1995 a Comisiei Municipiului București și Sectorului Agricol Ilfov pentru aplicarea legii fondului funciar.

La termenul din 11 martie 2009 revizuenta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 și 324 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 21 și 129 din Constituția României și a solicitat suspendarea judecării cauzei și trimiterea cauzei către Curtea Constituțională a României în vederea soluționării excepției. În argumentarea excepției a susținut că aceste dispoziții legale creează o diferență de tratament între diferitele categorii de persoane fizice și juridice stabilind în sarcina revizuentului obligația de a face dovada datei la care a luat cunoștință de înscrisul invocat sau a faptului ascunderii înscrisului de partea potrivnică. Prin Decizia nr. 191 din 11 martie 2010 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca inadmisibile atât excepția de neconstituționalitate, cât și cererea de revizuire.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut că excepția de neconstituționalitate invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei, ea putând fi invocată la momentul soluționări Deciziei civile nr. 47/2009 care a analizat tardivitatea cererii de revizuire, când instanța a pus în discuție dovedirea datei la care au fost descoperite înscrisurile noi, pentru a se putea verifica dacă cererea de revizuire a fost formulată în termenul legal. Cât privește cererea de revizuire, instanța a reținut că aceasta este identică cu cererea soluționată prin Decizia civilă nr. 47 din 22 ianuarie 2009 a aceleiași instanțe, iar cele două cereri depuse nu au putut fi soluționate concomitent, din cauza relei-credințe a revizuentei care nu a învederat instanței care a soluționat Dosarul nr. 6451/2/2008 existența Dosarului nr. 7100/2/2008, format în aceeași cauză.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuenta Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii de revizuire. În motivarea recursului a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și 7 C. proc. civ., susținând că au fost încălcate dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 4 și 326 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că deși temeiul revizuirii este același în ambele cereri, actele noi invocate sunt diferite, iar prin hotărârea pronunțată instanța a încălcat principiul rolului activ și al aflării adevărului, interzicând părții accesul la justiție.

De asemenea, a susținut că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, pornind de la argumentul că instanța s-a mulțumit a aprecia că a formulat două cereri de revizuire identice, fără a verifica temeiul cererii de revizuire sau înscrisul justificativ invocat, din această perspectivă apărând contradictorie și motivarea privind respingerea excepției de neconstituționalitate. Examinând recursul în limitele criticilor invocate, ce pot fi circumscrise formal doar dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce succed: Criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. nu sunt fondate, deoarece motivarea instanței de apel nu este nici contradictorie, nici străină de cauză. Pentru a fi contradictorie, este necesar ca hotărârea atacată să cuprindă argumente care să justifice altă soluție decât cea pronunțată în cauză, ceea ce nu este cazul în speță. Totodată, argumentele folosite de recurentă pentru a justifica contradictorialitatea motivării nu creează o legătură logică între critica formulată și motivul de recurs invocat. Nici criticile privind încălcarea prevederilor art. 324 alin. (1) pct. 4 și 326 alin. (3) C. proc. civ. nu pot fi primite. Conform dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. în cererea de revizuire dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Or, din actele și lucrările dosarului rezultă că recurenta a introdus două cereri de revizuire: prima cerere a fost introdusă la 24 octombrie 2008 și a format obiectul Dosarului nr. 6451/2/2008 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, fiind soluționată prin Decizia civilă nr. 47 din 22 ianuarie 2009, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului declarat de revizuentă (Decizia nr. 682 din 5 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală). Prezenta cerere de revizuire a fost introdusă la 11 noiembrie 2008, fără ca revizuenta să înștiințeze instanța că a mai formulat o altă cerere, având același temei juridic. Din acest punct de vedere, în mod corect instanța de fond a reținut reaua-credință a revizuentei.

În același timp, nu se poate susține că nu a existat identitate între aceste cereri. Din simpla lor observare se poate constata că atât petitul, cât și temeiul juridic și motivarea cererilor sunt identice. Singura deosebire o constituie enumerarea înscrisurilor doveditoare noi pe care se sprijină cererea de revizuire, în sensul că în prima cerere se arată că este vorba despre Hotărârea nr. 40 din 28 mai 1993 a Comisiei Municipiului București și Sectorului Agricol Ilfov pentru aplicarea legii fondului funciar, iar în cea de-a doua se vorbește despre Hotărârile nr. 633 și nr. 635/1995, ultima anulată prin hotărâre judecătorească. Cu toate acestea, în ambele cereri revizuenta susține că existența actelor noi exhibate are efecte directe asupra proceselor-verbale de punere în posesie eliberate în temeiul Hotărârii 35 din 07 ianuarie 2009 a Comisiei Municipiului București și Sectorului Agricol Ilfov pentru aplicarea legii fondului funciar și anulate ulterior.

Așadar, enumerarea unor înscrisuri doveditoare noi având aceleași efecte juridice ca și cele enunțate în cererea anterioară nu poate justifica folosirea de mai multe ori a aceleiași căi de atac, după cum nu poate conduce la concluzia că este vorba despre cereri de revizuire distincte. Pentru aceste considerente, în mod corect Curtea de Apel București a constatat că nu mai poate cerceta o cerere de revizuire ce a fost soluționată anterior printr-o hotărâre judecătorească. Sancționarea exercitării cu rea-credință a drepturilor subiective, respectiv a folosirii abuzive a căilor de atac prevăzute de lege nu poate avea semnificația încălcării principiului liberului acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, ci reprezintă modalitatea de constatare a abuzului de drept săvârșit de revizuentă.

Principiul aflării adevărului și cel a al rolului activ consacrate de art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ. nu pot împiedica instanța să constate inadmisibilitatea unei cereri în raport de prevederile legale în materie. Cât privește critica referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate, aceasta nu poate fi analizată, devreme ce nu a fost promovată în termenul special de recurs prevăzut de art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992. Potrivit acestor dispoziții legale încheierea prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 48 ore de la pronunțare. Or, revizuenta a atacat cu recurs decizia în termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art. 301 C. proc.

civ. Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul revizuentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenta Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa împotriva Deciziei nr. 191 din 11 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2010. Procesat de GGC - NN