ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3611/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul E.V.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Subcomisia pentru Acordarea

Indemnizației de Merit - Domeniul Arte Cinematografie, obligarea acesteia din

urmă la emiterea avizului pentru acordarea indemnizației de merit și trimiterea

dosarului la Comisia Națională pentru Acordarea Indemnizației de Merit precum

și obligarea la plata de despăgubiri materiale și morale.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că a depus dosarul la M.C.C. pentru obținerea

indemnizației de merit iar acest minister a înaintat dosarul Subcomisiei pârâte

pentru avizare, urmând ca indemnizația să fie acordată începând cu anul 2004 –

2005 însă dosarul nu a putut fi aprobat de Comisia Națională pentru Acordarea

Indemnizației de Merit din cauza lipsei avizului Subcomisiei.

Prin întâmpinarea formulată,

pârâta Subcomisia pentru Acordarea Indemnizației de Merit a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată și a mai susținut că este prematur

formulată în condițiile în care există o listă de priorități întocmită de

Asociația Regizorilor de film.

Totodată, a formulat cerere

de chemare în garanție a Biroului Asociației Regizorilor întrucât avizul nu a fost

emis fiindcă reclamantul se află pe locul 6 pe lista de priorități întocmită de

acest birou.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2867

din 28 octombrie 2008 a respins acțiunea formulată de reclamantul E.V., în

contradictoriu, cu pârâta Subcomisia pentru Acordarea Indemnizației de Merit -

Domeniul Arte Cinematografie, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut, așa cum reiese din considerentele hotărârii următoarele:

În ceea ce privește excepția

inadmisibilității și prematurității acțiunii, instanța a constatat că aceste

excepții privesc fondul acțiunii, mai ales că reclamantul pretinde că era

îndreptățit la plata indemnizației încă din anul 2004.

Pe fondul cauzei, instanța a

reținut că acele criterii pentru acordarea indemnizației de merit în domeniul

cinematografiei sunt prevăzute de art. 12 anexa I din Hotărârea nr. 859 din 17

iulie 2003 privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 118/2002.

A mai arătat, pe de o parte,

că normele nu fac vorbire de vreo listă de priorități elaborată de uniunile de

creație astfel încât lista invocată de autoritatea publică pârâtă nu poate fi

avută în vedere iar, pe de altă parte, instanța a constatat că reclamantul îndeplinește

criteriile prevăzute de lege pentru acordarea indemnizației însă nu a făcut

nici o probă în acest sens.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal a declarat recurs reclamantul E.V., criticând-o pentru

netemeinicie și nelegalitate, fără a indica motivele de modificare sau casare

prevăzută de art. 304 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivării

recursului se arată că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de

chemare în judecată pe motivul că reclamantul nu îndeplinește criteriile pentru

acordarea indemnizației de merit și că nu a furnizat probe în acest sens, în

condițiile în care nu a fost investită cu verificarea acestor criterii ci cu

obligarea pârâtei la îndeplinirea unei obligații legale în sensul emiterii

avizului necesar acordării indemnizației de merit conform art. 6 și 7 din

Normele de aplicare ale Legii nr. 118/2002.

Apreciază recurentul că

soluția recurată este netemeinică în condițiile în care inclusiv autoritatea

pârâtă a recunoscut că îndeplinește criteriile prevăzute de lege, iar prin

respingerea cererii cu motivarea că nu îndeplinește cerințele legale pentru

acordarea indemnizației de merit, prima instanță și-a depășit în mod evident

atribuțiile.

Examinând cauza în raport cu

motivele de recurs invocate și cu prevederile art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Reclamantul E.V. a chemat în

judecată Subcomisia pentru Acordarea Indemnizației de Merit, domeniul

arte-cinematografie pentru a fi obligată să emită avizul pentru acordarea indemnizației

de merit conform Legii nr. 118/2002 și a normelor de aplicare ale legii.

Indemnizația de merit se

acordă personalităților române de prestigiu ale științei, culturii și sportului

pentru realizări deosebite și pentru recompensarea unei activități de

notorietate în domeniul culturii, științei și sportului.

Într-adevăr, recurentul-reclamant

este îndreptățit să primească indemnizația de merit pentru cinematografie

conform criteriilor prevăzute de art. 12 anexa I la Hotărârea nr. 859 din 17

iulie 2003, instanța constată însă că nu ține de subcomisia din domeniul arte -

cinematografie ca să fie plătită această indemnizație și implicit să fie

acordat avizul pentru plata indemnizației de merit.

Din actele speței nu rezultă

că dreptul de apreciere al subcomisiei de specialitate chemată în judecată ar

fi fost exercitat în mod abuziv prin exces de putere, în sensul art. 2 alin.

(1) lit. 1) și 2) din Legea nr. 554/2004, pentru a configura un refuz nejustificat

de acordare a avizului pentru indemnizația de merit consacrată prin Legea nr. 118/2002.

Din răspunsurile date de

pârâtă rezultă că în speță nu există refuz nejustificat de soluționare,

respectiv „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva

cererea unei persoane”, ci dimpotrivă propunerea a fost făcută, însă acordarea

acestei indemnizații nu mai ține de comisie ci de buget, respectiv numărul limitat

de locuri acordat anual la această secțiune.

De altfel, chiar recurentul-reclamant

recunoaște în precizările la acțiune că indemnizațiile de merit se includ

potrivit legii în bugetul de stat pentru anul în curs, buget care prevede un număr

limitat de locuri alocat domeniului în care activează acesta, respectiv

cinematografie.

Constatând că nu sunt

elemente din care să rezulte că dreptul de apreciere al pârâtei chemate în

judecată a fost exercitat abuziv și ca în cauza de față nu există voința de a

nu rezolva cererea, ci dimpotrivă, s-a probat că nu ține de comisie rezolvarea

solicitării recurentului - reclamant, în condițiile date recursul este nefondat

urmând ca în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

Î

N NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul E.V. împotriva sentinței civile nr. 2867 din 28 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 26 iunie 2009.