ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4910/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 428 din 14

octombrie 2009, Tribunalul Arad, secția civilă,

a anulat ca netimbrată acțiunea civilă formulată de reclamantul O.R.G.

împotriva pârâților Ministerul Justiției și Administrația Națională a

Penitenciarelor.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut

în vedere faptul că prin acțiunea civilă înregistrată la data de 30 iunie 2008,

reclamantul O.R.G. a chemat în judecată în calitate de pârâți Ministerul

Justiției București și Administrația Națională a Penitenciarelor București,

solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 7.000.000 lei, reprezentând

despăgubiri morale.

In motivare, reclamantul a arătat că, de

la data intrării în vigoare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la

informații de interes public, cele două instituții pârâte, erau obligate să-i

asigure accesul la internet, respectiv poștă electronică.

De asemenea, a arătat că din data de 23

aprilie 2002 când a intrat în vigoare Legea nr. 223/2002 pentru aprobarea O.G.

nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cele

doua instituții erau obligate să-i asigure, pentru respectarea dreptului la

petiționare, un acces prin poștă electronică.

In raport de obiectul cauzei, instanța a

stabilit cuantumul taxei de timbru datorată de reclamant potrivit prevederilor

Legii nr. 146/1997 la suma de 73.186,52 lei taxă judiciară de timbru și 5,00

lei timbru judiciar, comunicând reclamantului obligația de timbrare sub

sancțiunea anulării cererii ca netimbrată, în conformitate cu prevederile art.

20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

La termenul de judecată din data de 19

noiembrie 2009, instanța a pus în vedere reclamantului să timbreze acțiunea cu

suma de 73,186,52 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.

Reclamantul a formulat cerere de

reexaminare a obligării sale la plata taxei judiciare de timbru si a timbrului

judiciar, cerere care a fost respinsă prin încheierea din data de 24 noiembrie

2009.

Împotriva acestei sentințe, a declarat

apel în termen legal reclamantul, considerând că este netemeinică și nelegală.

In motivarea apelului s-a arătat faptul

că reclamantul, fiind o persoană în executarea unei pedepse privative de

libertate este discriminat în raport cu cetățenii care se bucură de libertatea

lor pentru aceea că îi este interzis accesul la o utilitate publică cum este

poșta electronică - internetul, motiv pentru care a formulat acțiunea ce face

obiectul cauzei de față, întemeindu-se pe dispozițiile în materie ale O.G. nr.

137/2000.

Potrivit art. 27 alin. (1) și (3) ale

acestui act normativ, acțiunile în instanță prin care se invocă discriminarea

diverșilor titulari în exercitarea unor drepturi conferite de lege, este

scutită de plata taxelor judiciare, din care cauză soluția pronunțată de

Tribunalul Arad este nelegală.

In apel, s-a cerut citarea în proces și a

Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitare ce a fost

respinsă potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., constatând că această

instituție nu a fost parte în procesul judecat de instanța de fond, astfel

încât, nu se poate dispune introducerea sa în cauză pentru prima dată în apel.

Totodată, având în vedere temeiul juridic

al acțiunii reclamantului, Curtea a constatat ca acesta nu datorează taxele

judiciare din apel (4 lei taxă timbru și 0,15 lei timbru judiciar), fixate

inițial în raport de soluția pronunțată de tribunal.

Prin decizia civilă

nr. 324 din 15 decembrie 2009 Curtea de Apel

Timișoara, secția civilă,

a admis

apelul declarat de reclamant, a desființat sentința atacată și a trimis cauza

spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de apel a reținut că la data de 20 iunie 2008 reclamantul O.R.G. a

înregistrat la Tribunalul Arad o acțiune în despăgubiri pentru refuzul

autorităților de a-i permite accesul la poșta electronică și internet, datorat situației

sale de condamnat aflat în executarea unei pedepse privative de libertate.

Inițial, a indicat ca pârâți în cauză

Ministerul Justiției București și Administrația Națională a Penitenciarelor

București, însă, ca urmare a solicitării instanței de a preciza temeiul cererii

sale de scutire de la plata taxelor judiciare stabilite de instanță (f. 25

dosar de fond - încheierea de ședință din 24 septembrie 2008), reclamantul a

indicat în scris că printre temeiurile de drept pe care se bazează acțiunea sa

pentru stabilirea răspunderii delictuale a autorităților statului, se numără și

O.G. nr. 137/2000, pentru că respectiva culpă a pârâților este în realitate

discriminarea sa nejustificată, motiv pentru care, potrivit art. 27 al acestui

act normativ, a susținut că acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare.

Printr-o altă notă scrisă, reclamantul a

menționat din nou temeiul juridic al acțiunii ca fiind O.G. nr. 137/2000,

ocazie cu care a cerut și citarea Consiliului Național pentru Combaterea

Discriminării.

Aceste precizări nu au fost însă

discutate, întrucât între timp, se

afla

deja

în curs de judecată cererea de reexaminare formulată de reclamant împotriva

încheierii din 24 noiembrie 2008, prin care i se respinsese cererea de scutire

de la plata taxelor judiciare.

Cererea de reexaminare a fost respinsă

prin încheierea de ședință din 22 ianuarie 2009.

La data de 4 februarie 2009, Tribunalul

Arad a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea unei excepții

de neconstituționalitate cuprinsă în O.U.G. nr. 47/2008, împotriva încheierii

reclamantul declarând recurs.

Prin decizia civilă

nr. 367 din 13 aprilie 2009, Curtea de Apel Timișoara, s

ecția civilă,

a

admis recursul reclamantului și a casat încheierea recurată, cu trimiterea

dosarului la aceeași instanță pentru continuarea judecății.

In considerentele deciziei menționate

care, prin efectul ei irevocabil a intrat în puterea lucrului judecat, Curtea a

constatat că acțiunea reclamantului este întemeiată pe dispozițiile O.G. nr.

137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

După retrimiterea dosarului la Tribunalul

Arad, această instanță a anulat ca netimbrată acțiunea reclamantului.

Instanța de apel a concluzionat că din

prezentarea acestor date, rezultă cu certitudine că acțiunea reclamantului nu

era supusă timbrării, precum și faptul că soluția de anulare ca netimbrată a

acțiunii sale se impune a fi desființată cu trimitere spre rejudecare în fond

la aceeași instanță, ocazie cu care se va dispune și citarea Consiliului

Național pentru Combaterea Discriminării, așa cum și-a precizat reclamantul

acțiunea și cum de altfel prevede, cu titlu obligatoriu, art. 27 alin. (3) din

O.G. nr. 137/2000.

Împotriva acestei

decizi a declarat recurs pârâtul Ministerul justiției,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

In motivarea recursului, pârâtul a arătat

că în mod greșit instanța de apel a reținut că acțiunea reclamantului nu era

supusă timbrării, întrucât acesta nu se afla în niciuna din situațiile

prevăzute de lege ca fiind scutite de taxa judiciară de timbru.

Față de obiectul cererii reclamantului,

respectiv, acordarea de despăgubiri în vederea reparării prejudiciului pe care

l-ar fi suferit prin îngrădirea dreptului la corespondență, acțiunea acestuia

era supusă timbrajului în condițiile legii, soluția primei instanțe de anulare

a cererii ca netimbrată fiind soluția care se impunea în cauză.

Recursul este nul

în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit art. 302

1

alin. (1)

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității,

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar

potrivit art. 306 alin. (3) din același cod, indicarea greșită a motivelor de

recurs nu atrage nulitatea acestuia, dacă este posibilă încadrarea lor într-unui

din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Per a contrario,

rezultă că, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu

face posibilă încadrarea lor într-unui din cazurile de nelegalitate prevăzute

expres și limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., sancțiunea care

intervine este nulitatea recursului.

A motiva recursul înseamnă, pe de o

parte, indicarea unuia din cazurile reglementate de art. 304 C. proc. civ., iar

pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici

privind modul de judecată a instanței, raportat la motivul de recurs invocat.

Prin cererea de recurs însă, pârâtul a

invocat incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit

căruia se poate cere modificarea unei hotărâri când aceasta „...este lipsită de

temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii."

In speță, în conținutul motivelor de

recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care

face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală, de către

recurent, a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată în

apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

Astfel, motivarea deciziei recurată se

referă la incidența în cauză a dispozițiilor O.G. nr. 137/2000 ca temei juridic

al acțiunii reclamantului, act normativ ce prevede scutirea de plata taxei

judiciare de timbru prin dispozițiile art. 20 alin. (1), normă a cărei

neobservare, instanța de apel a sancționat-o prin desființarea soluției primei

instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal.

Or, din formularea motivelor de recurs

reiese că recurentul a invocat inexistența în dispozițiile Legii nr. 146/1997 a

unei norme

de

facilitate fiscală

sub forma scutirii de taxă judiciară de timbru pentru cererile și acțiunile în

justiție având acest obiect, caz în care, Înalta Curte constată că argumentele

expuse sunt străine de considerentele deciziei date în apel.

In atare situație, când în cuprinsul

cererii de recurs nu se regăsesc critici referitoare la hotărârea supusă

acestei căi de atac, cu indicarea aspectelor de nelegalitate prin raportare la

soluția pronunțată și la considerentele instanței în justificarea acesteia,

sancțiunea ce intervine este nulitatea recursului.

Având în vedere că recursul nu poate fi

analizat în afara cadrului restrictiv stabilit prin norme de procedură

imperative pentru legala sa exercitare, iar criticile formulate de recurent nu

se circumscriu niciunei ipoteze dintre cele expres și limitativ prevăzute de

art. 304 C. proc. civ. și, în plus, constatându-se că nu este incident niciun

motiv de ordine publică ce ar fi putut fi invocat și din oficiu, conform art.

306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâtul

Ministerul Justiției împotriva deciziei civile nr. 324 din 15 decembrie 2009 a

Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 octombrie

2010.