ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2663/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2663/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea formulată la data de 11 iunie

2008, contestatoarea SC C. SA a formulat contestație la executare împotriva

somației de plată nr. 4426 din 23 mai 2008, emisă de intimata A.V.A.S.,

solicitând să se dispună anularea acestei somații de plată.

SC C. SA a contestat înțelesul, întinderea și

aplicarea titlului executoriu și, în raport cu art. 399 alin. (3) C. proc. civ.,

a invocat și apărări de fond.

Astfel, printr-un prim motiv al contestației,

SC C. SA a arătat că nu este debitor, această calitate revenind utilizatorilor

finali. În raport cu art. 18 din Legea nr. 91/1993, răspunderea pentru

utilizarea împrumuturilor, inclusiv pentru constituirea sumelor necesare

rambursării revine beneficiarilor împrumutului, identificați ca utilizatori

finali, prin protocolul nr. 26 din 5 ianuarie 2004. A.V.A.S. a instituit

titluri de creanță pentru fiecare dintre aceștia, sumele urmărite însumate echivalând

cu suma pe care a cesionat-o M.F.P.

Contestatoarea a susținut și că suma pretinsă

prin somația de plată nu este certă, lichidă și exigibilă, nu rezultă din

titlurile executorii invocate în somație.

Cuantumul debitelor a fost stabilit

unilateral de M.F.P., fără a fi recunoscut de contestatoarea. Titlurile

invocate în somație nu justifică suma pretinsă la plată. Astfel, convențiile nu

prevăd suma de plată și în consecință nu pot fi asimilate titlurilor

executorii.

De altfel, convențiile de credit nici nu mai

erau în vigoare la data cesiunii către A.V.A.S.

SC C. SA a contestat că ar fi debitor solidar

alături de utilizatorii finali, cum consideră A.V.A.S. În Protocolul nr. 26 din

5 ianuarie 2004, nu se prevede solidaritatea societății contestatoare cu

utilizatorii finali. Prevederile art. C3 din protocol nu pot constitui

motivarea solidarității în condițiile în care valabilitatea acestora nu mai

subzistă, fiind în vigoare doar până la finalizarea procedurilor de

valorificare a creanței A.V.A.S. față de utilizatorii finali, ceea ce a și

intervenit, prin protocoalele încheiate cu fiecare utilizator final, aceștia

recunoscând debitul față de A.V.A.S., astfel că nu se mai justifică menținerea

în continuare a contestatorului obligat la plată alături de utilizatorii

finali.

Acordurile de eșalonare prevăd obligații de

plată care nu concordă cu suma pretinsă prin somația contestată. În plus, la

contractarea garanției de stat s-au constituit gajuri pe care A.V.A.S. le-a și

valorificat, în majoritate iar pentru împrumuturile neperformante răspunderea

împrumutatului este limitată la nivelul gajurilor constituite.

A.V.A.S. a trecut la executarea silită a

utilizatorilor finali.

Împotriva contestatoarei, A.V.A.S. a invocat

drept titluri executorii în primul rând convențiile aferente acordului de

împrumut, care și-au încetat însă valabilitatea odată cu plata ultimei rate de

credit, neconstituind titluri executorii. Nici prin protocolul nr. 26 din 5

ianuarie 2004 nu se stabilește vreo creanță în sarcina SC C. SA și nici

răspunderea solidară a acestuia cu utilizatorii finali. Acordurile de

reeșalonare încheiate între contestator și M.F.P. în 1998 - 1999 pentru unele

debite pot constitui titluri de creanță prin voința părților dar nu cuantifică

penalitățile, iar soldul rămas de plată în raport cu acestea este de doar

7.073.957 dolari S.U.A. Pentru celelalte rate externe plătite de M.F.P. acesta

nu a încheiat acorduri, conform Legii nr. 91/1993, astfel că nu deține un titlu.

Somațiile nr. 45921 din 10 aprilie 1998 și

458001 din 15 mai 1998 emise de A.F.P. Sector 1 au fost executate și în prezent

au rămas fără obiect. De asemenea, A.V.A.S. execută doar contracte de gaj, fără

a exista vreo opoziție din partea SC C. SA. În executarea protocolului nr. 26

din 5 ianuarie 2004, SC C. SA a transmis unor utilizatori finali unele bunuri,

prin divizare, față de care A.V.A.S. a obținut prin instanță ca aceasta să nu

îi fie opozabilă. Din moment ce transmiterea bunurilor către utilizatorii

finali a rămas valabilă, A.V.A.S. nu se poate întoarce împotriva SC C. SA.

Plățile efectuate de M.F.P., în locul SC C.

SA pentru restituirea împrumuturilor externe constituie creanțe comerciale iar

nu bugetare, pentru care prescripția extinctivă curge de la data fiecărei

plăți. Astfel, creanța cesionată de M.F.P. către A.V.A.S. se constituie în

majoritate din plăți cu privire la care obligația de restituire era prescrisă.

Intimata A.V.A.S. a formulat întâmpinare,

solicitând respingerea contestației, ca neîntemeiată.

Prin cererea depusă la dosar la termenul din

27 octombrie 2008, s-au adus următoarele precizări contestației la executare:

Contestatoarea nu este debitor în cauză,

deoarece potrivit art. 18 din Legea nr. 91/1993 debitori sunt utilizatorii

finali. Astfel, A.V.A.S. a instituit titluri executorii împotriva acestora, iar

în contestațiile la titluri chiar A.V.A.S. a invocat dispozițiile art. 18 din

Legea nr. 91/1993. Pentru restul creanței pretinse A.V.A.S. nu are titluri și

nu își poate exercita drepturile decât asupra bunurilor importante în baza

creditelor externe.

Somația de plată asupra contestatoarei este

prematură, implicarea SC C. SA putând interveni doar după încheierea executărilor

silite împotriva utilizatorilor finali. În plus, în cazul unui utilizator

final, SC B. SA, contestatoarea a cesionat cu acordul A.V.A.S., pachetul

majoritar de acțiuni cu activ și pasiv către un terț, acesta încheind cu A.V.A.S.

un act referitor la preluarea debitului. În aceeași situație se află și

utilizatorii finali SA B. și I.C.D.B.M.

Contestatoarea a angajat creditele externe în

condițiile Legii nr. 91/1993, astfel că și-a asumat doar obligația de a obține

creditele și a asigura ajungerea instalațiilor la utilizatorii finali, acestora

revenindu-le obligația rambursării creditului.

A.V.A.S. nu a fost în măsură să prezinte un

document din care să rezulte că s-a angajat solidar alături de utilizatorii

finali.

Titlurile executorii predate la cesiunea de

creanță de M.F.P. către A.V.A.S. nu acoperă întreaga creanță, iar pentru

diferența de creanță ar trebui să prezinte convenții sau hotărâri

judecătorești. Soldul rămas de plată în raport cu aceste titluri este de

22.832.522,40 dolari S.U.A., care poate fi recuperat doar de la utilizatorii

finali, iar asupra lui mai intervine și prescripția. Creanțele cesionate de M.F.P.

și pretinse de A.V.A.S. au depășit termenul de 7 ani de la scadență prevăzut de

art. 13 pct. 5 din O.U.G. nr. 51/1998, neexistând nici un act de întrerupere a

prescripției.

La 17 noiembrie 2008, SC C. SA a formulat

răspuns la întâmpinarea A.V.A.S.

Prin aceeași cerere s-au formulat și

precizări la motivele contestației la executare. Astfel, în primul rând s-a

invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a SC C. SA, având în vedere

că nu este debitor în raport cu art. 18 din Legea nr. 91/1993. Pe cale de

excepție s-a invocat și prescripția extinctivă, în sensul că plățile pretinse în

perioada 27 decembrie 1996 - 29 august 2001, în cuantum de 59.532.830,83 dolari

S.U.A., care includ convenții și acorduri de recuperare, beneficiază de

prescripția extinctivă, astfel că nici calculul accesoriilor nu se mai

justifică.

Pe fondul cauzei, s-a arătat că în limita

titlurilor transmise de M.F.P. soldul rămas la plată este de doar 3.238.257 dolari

S.U.A., contestatoarei nu i se poate opune nici un act prin care să se probeze

că ar fi obligată solidar alături de utilizatorii finali și toți utilizatorii

finali au personalitate juridică proprie, iar în cazul SC B. SA singurul unde

contestatorul a avut acțiuni, acestea au fost înstrăinate, cu acordul A.V.A.S.

Prin cererea formulată în cauză, la termenul

din 15 decembrie 2008, denumită „Precizări la motivele de contestație”, în

raport cu actele depuse de intimată, contestatoarea a reiterat excepția lipsei

calității procesuale pasive, faptul că nu este debitor solidar cu utilizatorii

finali, lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creanței invocată de A.V.A.S.

La termenul de judecată din 9 martie 2009,

intimata A.V.A.S. a invocat excepția tardivității formulării la 27 octombrie

2008, 17 noiembrie 2008 și la 15 decembrie 2008 a cererilor precizatoare ale

contestației la executare, excepție care a fost pusă în discuția părților și cu

privire la care curtea de apel a rămas în pronunțare.

De asemenea, la același termen contestatoarea

a arătat că înțelege să nu invoce pe cale de excepție aspectele privind

prescripția extinctivă și lipsa calității sale procesuale pasive, aceste

aspecte precum și cel referitor la nulitatea contractului de cesiune de creanță

nr. 2 din 28 iunie 2002 reprezentând doar motive ale contestației la executare,

iar curtea de apel a luat act despre acestea.

Inițial SC C. SA a solicitat încuviințarea administrării

probei cu expertiză contabilă, dar ulterior a renunțat să mai solicite această

probă.

Prin sentința comercială nr. 49 din 23 martie

2009, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins excepția

tardivității, invocate de intimată, ca neîntemeiată.

A respins, ca neîntemeiată, contestația la

executare formulată de SC C. SA, în contradictoriu cu A.V.A.S.

A obligat-o pe contestatoarea SC C. SA la

plata către intimata A.V.A.S. a sumei de 67.535,47 lei, cheltuieli de judecată

reprezentând onorariu de avocat.

Analizând actele și lucrările dosarului,

curtea de apel a reținut ca fiind neîntemeiate atât excepția tardivității

precizărilor la contestația la executare formulate la 27 octombrie 2008, 17

noiembrie 2008 și 15 decembrie 2008, cât și contestația la executare propriu-zisă.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut,

în considerente, motivându-și soluția că, potrivit convențiilor de garantare,

beneficiar al împrumuturilor externe era considerată și contestatoarea, fără a

fi totodată și utilizator final. În conformitate cu dispozițiile art. 4 din O.G.

nr. 29/2002 convențiile menționate anterior reprezintă titluri constatatoare

ale creanței cesionate și constituie de drept titluri executorii, fără

efectuarea altor formalități, iar contractul de cesiune a vizat creanța asupra

contestatoarei, rezultată din executarea garanțiilor emise de stat pentru

împrumuturile externe.

A.V.A.S. a inițiat executarea silită

împotriva SC C. SA, în raport de prevederile O.U.G. nr. 51/1998. Potrivit art. 39

din acest act normativ, constituie titluri executorii și actele prin care s-au

constituit garanții personale sau reale pentru restituirea creanțelor

cesionate. În contractul de cesiune, astfel cum a fost completat prin actele

adiționale încheiate, a fost indicată expres suma constituind creanța totală

cesionată și structura acesteia.

În evidențele A.V.A.S., contestatoarea a fost

menționată cu întreaga sumă a creanței preluate de la M.F.P., creanță care potrivit actului de cesiune nu are caracter comercial ci este o creanță

bugetară. În baza acordurilor între contestatoare și utilizatorii finali, și

aceștia din urmă au fost trecuți în evidența A.V.A.S. pentru aceeași creanță.

Ulterior cesiunii, A.V.A.S. a încheiat cu SC C.

SA, protocolul nr. 26 din 5 ianuarie 2004 în vederea stabilirii pe bază de

protocol încheiat între contestatoare și fiecare dintre utilizatorii finali, a

creanței defalcate pentru fiecare dintre aceștia. Chiar contestatoarea a

recunoscut încheierea acelor protocoale și că, însumate, creanțele fiecărui

utilizator final sunt echivalente cuantumului total al creanței preluate prin cesiune

de către A.V.A.S. Având în vedere și actele menționate anterior a rezultat că

nu se poate reține susținerea contestatoarei în sensul că cesiunea a fi lovită

de nulitate deoarece încălcându-se dispozițiile O.G. nr. 29/2002 ar fi fost

preluate alte creanțe și un alt debitor decât cei reali.

În raport de sumele reprezentând creanța

preluată, în structura și calculul din contractul de cesiune, contestatoarea nu

a fost în măsură să probeze propriul calcul invocat, în sensul că soldul rămas la

plată în limita titlurilor valabile din contractul de cesiune ar fi fost doar

de 3.238.257 dolari S.U.A. sau, în alt context, de 22.832.522,40 dolari S.U.A.

După cum  s-a arătat, constituie titluri executorii în favoarea A.V.A.S. și

alte convenții încheiate cu contestatoarea, iar nu numai acordurile de

eșalonare încheiate în perioada 1998-1999 în raport cu unele dintre convențiile

de garantare.

În legătură cu cuantumul majorărilor de

întârziere, contestația formulată de SC C. SA referitor la acest aspect a fost

respinsă cu caracter irevocabil (decizia nr. 195 din 22 ianuarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Protocolul nr. 26 din 5 ianuarie 2004 a avut ca obiect reglementarea obligațiilor de plată aferente creanței preluate de A.V.A.S.,

nefiind în măsură să modifice convențiile de garantare. Aprecierea menționată

în cuprinsul acestui act în sensul că obligația de plată revine în primul rând utilizatorilor

finali nu este în măsură să determine obligația A.V.A.S. de a finaliza mai

întâi executarea silită împotriva acestora din urmă pentru a se putea îndrepta

și împotriva contestatorului. Aceasta, având în vedere că, în cuprinsul aceluiași

protocol, s-a convenit că SC C. SA rămâne obligată alături de utilizatorii

finali, conform convențiilor și acordurilor încheiate cu M.F.P.

Împotriva utilizatorilor finali A.V.A.S.

deține și titluri executorii directe, reprezentate de contracte de gaj

menționate în somația de plată contestată, dar cuantumul creanței supuse executării

nu poate fi limitat la valoarea acestora, ci se calculează potrivit

convențiilor părților.

Curtea de apel a apreciat că nu sunt fondate nici

susținerile contestatoarei privind intervenirea prescripției extinctive în

raport de creanța pretinsă de A.V.A.S. Până la data cesiunii de creanță,

prescripția extinctivă nu a intervenit în raport cu creanța bugetară al cărei

titular era M.F.P. și termenul de prescripție specific creanțelor de această

natură. Prin acordurile încheiate, în perioada 1998 - 1999 între părți, debitul

a fost recunoscut de contestatoare, cu consecința întreruperii curgerii

prescripției, menționându-se expres clauza necontestării în vreun fel a

cuantumului sumelor datorate sau a termenelor de plată. De asemenea, în raport

cu contractul de cesiune de creanță nr. 2 din 28 iunie 2002, până la data

comunicării somației nr. 4426 din 23 mai 2008 nu era împlinit nici termenul de

prescripție de 7 ani prevăzut de art. 13 din O.U.G. nr. 51/1998.

În consecință, având în vedere considerentele

reținute, curtea de apel a respins excepția tardivității, invocate de intimata

A.V.A.S., ca neîntemeiată, precum și contestația la executare, ca neîntemeiată,

cu cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței pronunțate de curtea de

apel, a declarat recurs SC C. SA, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 8

și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat,

anularea Somației de Plată nr. 4426 din 23 mai 2008, ca netemeinică și

nefondată, pronunțarea nulității contractului de cesiune nr. 2 din 28 iunie

2002, încheiat între M.F.P. și A.V.A.S. și respingerea calității de debitor în

solidar a societății sale.

În motivarea recursului său, contestatoarea

arată, în esență, următoarele:

Curtea de apel, interpretând greșit Legea nr.

91/1993 și dispozițiile art. 18 din această lege, în mod neîntemeiat a respins

inexistența calității de debitor, în raport cu A.V.A.S., pe care a invocat-o

prin contestația formulată; în mod eronat, nu a observat lipsa calității de

debitor în solidar a societății sale în raport cu utilizatorii finali; creanță

pretinsă prin Somația de Plată contestată nu este certă, lichidă și exigibilă

și nu rezultă din titlurile executorii comunicate de A.V.A.S.; creanța pretinsă

de M.F.P., respectiv A.V.A.S. și pentru care a fost somată prin Somația de

Plată contestată derivă din contractul de cesiune încheiat între M.F.P. și A.V.A.S.,

cesiune aprobată și realizată în baza O.G. nr. 29/2002, care prevede că M.F.P.

poate să cesioneze la A.V.A.S. numai creanțele rezultate din titlurile

constatatoare ale creanțelor prevăzute de această ordonanță, respectiv

convențiile și/sau acordurile de recuperare a creanțelor încheiate între M.F.P.

și agentul economic debitor. În cazul în speță, soldul rămas de plată rezultat

din aceste documente este de 3.238.257 dolari S.U.A. și nu de 104.695.269,41 dolari

S.U.A., așa cum a fost cesionat de către M.F.P., fără titluri executorii și

preluat ilegal de către cesionara A.V.A.S., contractul de cesiune de creanță

fiind nul, întrucât M.F.P. era dator ca mai întâi să-și constituie titluri

executorii pentru sumele pretinse și după aceea să le cesioneze; nu a fost

soluționată corect nici excepția prescripției extinctive; în fine, unele din

creditele în cauză au fost predate utilizatorilor finali prin acte legale, care

se asimilează unei cesiuni sau novații, acte încheiate cu acordul A.V.A.S. și

în baza cărora A.V.A.S. a încheiat convenții de angajare la plată cu aceștia și

pentru care debitele aferente nu mai sunt opozabile contestatoarei.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea motivelor de recurs, în raport

de actele și lucrările dosarului, precum și de hotărârea pronunțată în cauză se

constată următoarele:

Prima critică formulată în recurs, potrivit

căreia, instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 18 din Legea nr.

91/1993, întrucât contestatoarea nu are calitatea de debitor în raport cu A.V.A.S.,

astfel cum s-a arătat prin contestația formulată împotriva Somației de Plată nr.

4426 din 23 mai 2008, emisă de A.V.A.S., nu este întemeiată.

Astfel, prima instanță care s-a pronunțat în

cauză a reținut corect că, în raport cu fiecare dintre acordurile de împrumut

extern încheiate de către contestatoare cu împrumutătorii externi, între

Ministerul Finanțelor, pe de-o parte și contestatoarea SC C. SA și utilizatorii

finali, pe de altă parte, s-au încheiat convenții de garantare, prin care

ministerul a garantat rambursarea împrumuturilor, în sensul plății la extern a

sumelor reprezentând ratele pe care nu le plătește SC C. SA, în calitate de garantat,

caz în care acesta din urmă este obligat la plata către garant a sumelor

respective.

Cum SC C. SA nu a achitat ratele la extern,

plata realizându-se de către ministerul garant, SC C. SA a devenit debitorul

acestuia, iar în conformitate cu contractul de cesiune de creanță nr. 2 din 28

iunie 2002, creanța respectivă a M.F.P. împotriva SC C. SA a fost preluată de A.V.A.S.,

în calitate de creditor. Rezultă drept urmare că, în speță, contestatoarea are

în mod incontestabil calitatea de debitor în raport cu A.V.A.S., iar invocarea unei

greșite interpretări a dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 91/1993 nu este de

natură să justifice pretinsa lipsă de calitate procesuală pasivă a

contestatoarei.

Critica potrivit căreia contestatoarea nu răspunde

în solidar cu utilizatorii finali este, de asemenea, neîntemeiată, întrucât

convențiile de garantare au fost încheiate integral în calitate de „garantat”

de SC C. SA „în solidar” cu utilizatorii care existau în acel moment, în

calitate de beneficiari ai creditelor, așa cum rezultă din preambulul

convențiilor de garantare.

Nici criticile referitoare la faptul că pretinsa

creanță prin Somația de Plată contestată nu este certă, lichidă și exigibilă și

nu rezultă din titluri executorii constituite mai întâi de M.F.P. nu sunt întemeiate,

atât timp cât convențiile de garantare nici nu aveau cum să indice o anumită sumă

de plată, ci aveau în vedere obligația de plată în viitor, în eventualitatea în

care SC C. SA nu va plăti ratele corespunzătoare rambursării creditelor.

Conform dispozițiilor art. 4 din O.G. nr. 29/2002,

convențiile și/sau acordurile de recuperare încheiate de M.F.P., în calitate de

garant și beneficiarii împrumuturilor externe contractate cu garanția statului

reprezintă titluri constatatoare ale creanțelor cesionate și constituie de

drept titluri executorii, a căror executare silită se va face fără efectuarea

altor formalități, iar contractul de cesiune a vizat creanța asupra

contestatoarei rezultată din executarea garanțiilor emise de stat pentru

împrumuturile externe.

Așa cum s-a arătat mai sus, convențiile de

garantare nu au prevăzut o sumă anume de plată, dar în clauzele acestora s-a

prevăzut modul de determinare a sumei datorate M.F.P. de către SC C. SA, în

situația în care nu-și îndeplinește obligația de rambursare a creditului,

existând referiri exprese la capital, dobânzi, majorări de întârziere,

penalități, comisionul de risc și alte cheltuieli, iar în ce privește majorările

de întârziere s-a prevăzut expres calculul lor la nivelul celor prevăzute de

dispozițiile legale pentru neplata impozitelor și taxelor la bugetul de stat.

Critica legată de intervenirea prescripției

extinctive privind creanța pretinsă de A.V.A.S. nu este nici ea întemeiată și a

primit o soluționare corectă, având în vedere că, până la data cesiunii de creanță,

prescripția extinctivă nu intervenise în raport cu creanța bugetară al cărui

titular era M.F.P., prin acordurile intervenite în perioada 1998 - 1999,

debitul a fost recunoscut de contestatoare, cu consecința întreruperii curgerii

prescripției, iar în raport de contractul de cesiune de creanță nr. 2 din 28

iunie 2002 și până la data comunicării Somației de Plată nr. 4426 din 23 mai

2008, termenul de prescripție de 7 ani prevăzut de art. 13 din O.U.G. nr. 51/1998

nu era împlinit.

În fine, în ce privește ultima susținere

formulată în recurs, în sensul că unele din credite au fost predate

utilizatorilor finali, este de precizat că, în conformitate cu art. III lit. c)

pct. 3 din Protocolul nr. 26 din 5 ianuarie 2004, încheiat între A.V.A.S. și SC

C. SA, până la finalizarea procedurilor de valorificare a drepturilor A.V.A.S.

asupra utilizatorilor finali și a soluționării litigiilor prezente și viitoare cu

privire la creanța preluată de A.V.A.S. de la M.F.P., SC C. SA rămâne în continuare obligată la plată alături de utilizatorii finali, potrivit celor stabilite

prin titlurile constatatoare ale creanței prevăzute la art. 1.3 din protocol.

În această împrejurare, în mod judicios prima

instanță a reținut că, dat fiind caracterul solidar al obligației de plată a

creanței, A.V.A.S. poate solicita îndeplinirea acesteia de la oricare dintre

debitorii solidari, ordinea pretinsă de contestatoare în sensul executării

silite mai întâi a utilizatorilor finali neavând justificare legală.

În consecință, reținându-se că recurenta contestatoare

nu a formulat niciun motiv de recurs întemeiat, care în condițiile expres și

limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., să conducă la modificarea

sentinței curții de apel, aceasta va fi menținută, ca fiind legală și se va

respinge recursul declarat în cauză de contestatoarea SC C. SA, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

reclamanta SC C. SA BUCUREȘTI împotriva sentinței comerciale nr. 49 din 23

martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30

octombrie 2009.