ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3216/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Contestatoarea S.C.D.P. Iași a formulat contestație la executare împotriva Ordinului nr. 35574 din 10 februarie 2008 emis de A.D.S., ordin prin care s-a dispus blocarea contului deschis de contestatoare la Banca R., filiala Iași. A solicitat totodată în temeiul art. 403 alin. (1) C. proc. civ. suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin sentința comercială nr. 43 din 2 aprilie 2009 a admis contestația la executare, a anulat în parte Ordinul nr. 35574 din 10 decembrie 2008 emis de A.D.S., doar în privința poziției nr. 112 din Anexa la ordin referitoare la contestatoare.

A fost obligată intimata A.D.S. să plătească 911,50 lei cheltuieli de judecată, contestatoarei și i-a fost restituită cauțiunea contestatoarei. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că, pentru suma de 60.053,95 lei asupra căreia a fost înființată poprirea, nu s-a făcut dovada comunicării titlului executoriu către contestatoare, deși intimata avea obligația de comunicare a titlului executoriu însoțit de documente justificative, obligație stabilită de art. 42 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 și de O.U.G. nr. 64/2005 și, cum aceste prevederi legale au caracter imperativ, nerespectarea lor atrage nulitatea absolută a executării silite întreprinse, conform prevederilor art. 399 alin. (2) C. proc.

civ. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A.D.S. întemeiat pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea contestației la executare. În motivarea recursului său, intimata A.D.S. a susținut că instanța în mod eronat a admis contestația la executare motivat de faptul că pentru suma poprită prin ordinul nr. 35574 din 10 decembrie 2008, poziția 112, nu s-a făcut dovada comunicării titlului executoriu și că nu au fost respectate dispozițiile imperative ale art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 și ale O.U.G. nr. 64/2005, întrucât debitoarea a fost somată prin adresa nr. 39149 din 8 septembrie 2005 când i-a fost comunicat debitoarei și titlul executoriu.

De asemenea, susține recurenta, instanța în mod eronat a admis contestația la executare motivat de faptul că există un dubiu evident cu privire la caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, întrucât debitul datorat rezultă din contractul de cesiune nr. 93 din 22 octombrie 2002, iar facturile emise sunt doar documente justificative financiar contabile și nu temeiul juridic al debitului solicitat. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata contestatoare, S.C.D.P. Iași, a solicitat respingerea recursului și păstrarea ca temeinică și legală a sentinței recurate susținând că nu s-a respectat norma legală referitoare la comunicarea titlului executoriu, prevăzută de art. 42 alin. (1) din O.U.G.

nr. 51/1998. Recursul este nefondat. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de recurs, constată că instanța de fond în mod legal a admis contestația la executare făcând o aplicare corectă a dispozițiilor art. 399 C. proc. civ., întrucât s-a contestat legalitatea executării silite efectuate prin poprire în raport de neîndeplinirea unei cerințe legale, aceea a comunicării titlului executoriu în condițiile art. 42 din O.U.G. nr. 51/1998. Potrivit dispozițiilor art. 42 din O.U.G. nr. 51/1998 „după comunicarea către debitor a titlului executoriu A.V.A.S. poate dispune prin ordin blocarea prin poprire a conturilor bancare de orice natură pe care debitorul le deține în orice bancă sau organizație cooperatistă de credit, indiferent de moneda în care sunt constituite”.

Cu aplicarea acestor dispoziții legale instanța de fond în mod corect a admis contestația la executare întrucât intimata AD.S., prin ordinul nr. 35574 din 10 decembrie 2008, a înființat poprire asupra conturilor contestatoarei pentru suma de 60.053,95 lei, fără a face dovada comunicării titlului executoriu către contestatoare. Susținerea recurentei că debitoarea a fost somată prin adresa nr. 39149 din 8 septembrie 2005, când i-a fost comunicat și titlul executoriu, nu poate fi reținută, întrucât, așa cum a reținut și instanța de fond la acea dată, 8 septembrie 2005, redevența pe întregul an 2005 nu era scadentă și determinabilă și, ca atare, la trei ani de la această comunicare intimata avea obligația comunicării titlului executoriu și a tuturor documentelor justificative pentru creanța de 60.053,95 lei.

Nici ultima critică privitoare la caracterul cert, lichid și exigibil al creanței nu poate fi de natură să ducă la concluzia că soluția pronunțată de curtea de apel este nelegală. Instanța de fond a apreciat corect că, pentru înlăturarea dubiilor și pentru ca instituția contestatoare să aibă posibilitatea de a verifica caracterul cert, lichid și exigibil al creanței și legalitatea executării silite pornită împotriva sa, intimata recurentă avea obligația de comunicare a titlului executoriu însoțit de documente justificative, obligație stabilită de art. 42 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 și de O.U.G. nr. 64/2005. În consecință, reținându-se că nu există nici un motiv de recurs întemeiat, care să justifice modificarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută ca fiind legală și se va respinge recursul intimatei A.D.S., ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de intimata A.D.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 43 din 2 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2009.