ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3216/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3216/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Contestatoarea S.C.D.P. Iași a formulat
contestație la executare împotriva Ordinului nr. 35574 din 10 februarie 2008
emis de A.D.S., ordin prin care s-a dispus blocarea contului deschis de
contestatoare la Banca R., filiala Iași. A solicitat totodată în temeiul art. 403
alin. (1) C. proc. civ. suspendarea executării silite până la soluționarea
definitivă a contestației.
Curtea de Apel București, secția a V-a
comercială, prin sentința comercială nr. 43 din 2 aprilie 2009 a admis
contestația la executare, a anulat în parte Ordinul nr. 35574 din 10 decembrie
2008 emis de A.D.S., doar în privința poziției nr. 112 din Anexa la ordin
referitoare la contestatoare. A fost obligată intimata A.D.S. să plătească
911,50 lei cheltuieli de judecată, contestatoarei și i-a fost restituită
cauțiunea contestatoarei.
Pentru a pronunța această sentință
instanța a reținut că, pentru suma de 60.053,95 lei asupra căreia a fost
înființată poprirea, nu s-a făcut dovada comunicării titlului executoriu către
contestatoare, deși intimata avea obligația de comunicare a titlului executoriu
însoțit de documente justificative, obligație stabilită de art. 42 alin. (1)
din O.U.G. nr. 51/1998 și de O.U.G. nr. 64/2005 și, cum aceste prevederi legale
au caracter imperativ, nerespectarea lor atrage nulitatea absolută a executării
silite întreprinse, conform prevederilor art. 399 alin. (2) C. proc. civ.
Împotriva acestei sentințe a declarat
recurs A.D.S. întemeiat pe dispozițiile art. 304
1
C. proc. civ.,
solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea
contestației la executare.
În motivarea recursului său, intimata
A.D.S. a susținut că instanța în mod eronat a admis contestația la executare
motivat de faptul că pentru suma poprită prin ordinul nr. 35574 din 10
decembrie 2008, poziția 112, nu s-a făcut dovada comunicării titlului
executoriu și că nu au fost respectate dispozițiile imperative ale art. 41
alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 și ale O.U.G. nr. 64/2005, întrucât debitoarea
a fost somată prin adresa nr. 39149 din 8 septembrie 2005 când i-a fost
comunicat debitoarei și titlul executoriu.
De asemenea, susține recurenta, instanța
în mod eronat a admis contestația la executare motivat de faptul că există un
dubiu evident cu privire la caracterul cert, lichid și exigibil al creanței,
întrucât debitul datorat rezultă din contractul de cesiune nr. 93 din 22
octombrie 2002, iar facturile emise sunt doar documente justificative financiar
contabile și nu temeiul juridic al debitului solicitat.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata
contestatoare, S.C.D.P. Iași, a solicitat respingerea recursului și păstrarea
ca temeinică și legală a sentinței recurate susținând că nu s-a respectat norma
legală referitoare la comunicarea titlului executoriu, prevăzută de art. 42 alin.
(1) din O.U.G. nr. 51/1998.
Recursul este nefondat.
Înalta Curte, analizând actele și
lucrările dosarului în raport de motivele de recurs, constată că instanța de
fond în mod legal a admis contestația la executare făcând o aplicare corectă a
dispozițiilor art. 399 C. proc. civ., întrucât s-a contestat legalitatea
executării silite efectuate prin poprire în raport de neîndeplinirea unei
cerințe legale, aceea a comunicării titlului executoriu în condițiile art. 42
din O.U.G. nr. 51/1998.
Potrivit dispozițiilor art. 42 din O.U.G.
nr. 51/1998 „după comunicarea către debitor a titlului executoriu A.V.A.S.
poate dispune prin ordin blocarea prin poprire a conturilor bancare de orice
natură pe care debitorul le deține în orice bancă sau organizație cooperatistă
de credit, indiferent de moneda în care sunt constituite”.
Cu aplicarea acestor dispoziții legale
instanța de fond în mod corect a admis contestația la executare întrucât
intimata AD.S., prin ordinul nr. 35574 din 10 decembrie 2008, a înființat
poprire asupra conturilor contestatoarei pentru suma de 60.053,95 lei, fără a
face dovada comunicării titlului executoriu către contestatoare.
Susținerea recurentei că debitoarea a
fost somată prin adresa nr. 39149 din 8 septembrie 2005, când i-a fost
comunicat și titlul executoriu, nu poate fi reținută, întrucât, așa cum a
reținut și instanța de fond la acea dată, 8 septembrie 2005, redevența pe
întregul an 2005 nu era scadentă și determinabilă și, ca atare, la trei ani de
la această comunicare intimata avea obligația comunicării titlului executoriu
și a tuturor documentelor justificative pentru creanța de 60.053,95 lei.
Nici ultima critică privitoare la
caracterul cert, lichid și exigibil al creanței nu poate fi de natură să ducă
la concluzia că soluția pronunțată de curtea de apel este nelegală.
Instanța de fond a apreciat corect că,
pentru înlăturarea dubiilor și pentru ca instituția contestatoare să aibă
posibilitatea de a verifica caracterul cert, lichid și exigibil al creanței și
legalitatea executării silite pornită împotriva sa, intimata recurentă avea
obligația de comunicare a titlului executoriu însoțit de documente
justificative, obligație stabilită de art. 42 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998
și de O.U.G. nr. 64/2005.
În consecință, reținându-se că nu există
nici un motiv de recurs întemeiat, care să justifice modificarea deciziei
curții de apel, aceasta va fi menținută ca fiind legală și se va respinge
recursul intimatei A.D.S., ca nefondat.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de intimata
A.D.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 43 din 2 aprilie 2009 a
Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință publică,
astăzi 3 decembrie 2009.