ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 577/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr.14 din 15 februarie 2008, Curtea de Apel București a respins, ca rămasă fără obiect, contestația la executare formulată de SC B.P. SRL în contradictoriu cu A.V.A.S. București. Contestatoarea a învestit instanța cu o cerere prin care a solicitat anularea formelor de executare îndeplinite de A.V.A.S. și suspendarea executării silite a titlului executoriu comunicat prin adresa nr. 43705 din 14 noiembrie 2007. Argumentându-și soluția, instanța fondului a reținut că adresa prin care s-a comunicat somația către debitor este un act premergător executării silite, aceasta declanșându-se efectiv la data la care, președintele A.D.S.

dispune blocarea conturilor prin poprire. Debitoarei i-a fost comunicat titlul executoriu, constând în contractul de concesiune nr. 21 din 25 octombrie 2000 și somația prin care i s-a cerut executarea de bună voie a creanței, cu adresa nr. 63705 din 14 noiembrie 1997, iar ulterior, i s-a comunicat că s-a procedat la încetarea executării silite. S-a mai reținut că, potrivit adresei nr. 21624 din 8 februarie 2008 a serviciului executări din cadrul A.D.S. s-a anulat executarea silită privitor împotriva debitoarei, constatându-se că cererea petentei a rămas fără obiect. Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de contestatoare, instanța a dat eficiență prevederilor art. 275 C. proc. civ., considerând că pârâta nu poate fi obligată la acestea întrucât a recunoscut, la prima zi de înfățișare, pretențiile solicitate.

Împotriva sentinței s-a formulat recurs de către contestatoare, care a invocat motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora susține următoarele: - Sentința atacată nu reprezintă concluzia logică a materialului probator administrat în cauză, iar din adresa nr. 65387 din 20 decembrie 2007 nu rezultă anularea executării silite, ci doar a comunicat ci doar a comunicării încetării executării, manifestare volițională care nu întrunește elementele sancțiunii anulării formelor de executare. Se susține că anularea pretinsului titlu executoriu nu putea fi făcută de autoritatea emitentă, ci era atributul exclusiv al instanței sesizate cu soluționarea contestației.

- Sentința a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 371 5 lit. c) și d) C. proc. civ. întrucât, în cauză titlul executoriu nu a fost anulat de instanță, iar creditoarea nu a renunțat la executare. - Recurenta consideră că, prin nepronunțarea asupra fondului cauzei, titlul executoriu poate fi valorificat oricând de creditoarea A.V.A.S. Analizând grupat criticile recurentei, având în vedere și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente: Raportat strict la obiectul contestației la executare cu care a fost învestită instanța respectiv acela de anulare a formelor de executare îndeplinite de A.D.S., instanța va analiza motivele de recurs ce vizează strict acest obiect ci nu și pe acelea care vizează nulitatea titlului executoriu, instanța nefiind sesizată în acest sens.

De altfel din cuprinsul cererii de recurs, rezultă o oarecare confuzie pe care recurenta o face între titlul executoriu ce nu face obiectul dedus judecății și actul emis în executarea silită a titlului. Raportat la prevederile dispozițiilor art. 371 5 C. proc. civ. încetarea executării silite a unui titlu executoriu poate fi analizată numai prin prisma următoarelor cazuri: - s-au realizat integral obligațiile prevăzute în titlul executoriu, s-au achitat cheltuielile de executare, precum și alte sume datorate potrivit legii (...), - executarea nu mai poate fi efectuată ori continuată din cauza lipsei de bunuri urmăribile ori a imposibilității de valorificare (… ), - creditorul a renunțat la executare, - a fost desființat titlul executoriu.

Din acele și lucrările cauzei rezultă o atitudine oscilantă a intimatei-creditoare care, după emiterea somației de plată, a comunicat debitoarei încetarea executării silite motivat de faptul că s-ar fi recuperat creanța pentru ca ulterior, printr-o altă adresă, să comunice că a anulat executarea silită pornită prin somația nr. 63705 din 14 noiembrie 2007. Cert este că la termenul din 21 decembrie 2007, creditoarea a recunoscut recuperarea creanței, situație consemnată în încheierea de ședință din acea dată numai că odată emisă, somația de plată a intrat în circuitul civil, producând efecte juridice constând în declanșarea executării silite caz în care creditoarea nu mai avea posibilitatea revocării propriului act, fiind necesară intervenția instanței.

În atare situație Înalta Curte consideră pertinentă susținerea recurentei, în senul căreia, prima instanță trebuia să soluționeze la soluționarea pe fond a pricinii, iar în raport de probele existente la dosar să dispună anularea formelor de executare intervenite la 14 noiembrie 2007. În consecință, față de considerentele expuse, având în vedere și prevederile art. 312 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 48 alin. (4) și următoarele din O.U.G. nr. 51/1998 urmează ca Înalta Curte să admită recursul ca fondat, în sensul că va modifica decizia atacată cu consecința admiterii contestației la executare și anulării formelor de executare întocmite la data de 12 noiembrie 2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de contestatoarea SC B.P. SRL Baia Mare împotriva sentinței nr. 14 din 15 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Modifică sentința atacată în sensul că admite contestația la executare și anulează formele de executare intervenite la data de 14 noiembrie 2007. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2009.