ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 577/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr.14 din 15 februarie

2008, Curtea de Apel București a respins, ca rămasă fără obiect, contestația la

executare formulată de SC B.P. SRL în contradictoriu cu A.V.A.S. București.

Contestatoarea a învestit instanța cu o

cerere prin care a solicitat anularea formelor de executare îndeplinite de A.V.A.S.

și suspendarea executării silite a titlului executoriu comunicat prin adresa

nr. 43705 din 14 noiembrie 2007.

Argumentându-și soluția, instanța

fondului a reținut că adresa prin care s-a comunicat somația către debitor este

un act premergător executării silite, aceasta declanșându-se efectiv la data la

care, președintele A.D.S. dispune blocarea conturilor prin poprire.

Debitoarei i-a fost comunicat titlul

executoriu, constând în contractul de concesiune nr. 21 din 25 octombrie 2000

și somația prin care i s-a cerut executarea de bună voie a creanței, cu adresa

nr. 63705 din 14 noiembrie 1997, iar ulterior, i s-a comunicat că s-a procedat

la încetarea executării silite.

S-a mai reținut că, potrivit adresei nr. 21624

din 8 februarie 2008 a serviciului executări din cadrul A.D.S. s-a anulat

executarea silită privitor împotriva debitoarei, constatându-se că cererea

petentei a rămas fără obiect.

Cu privire la cheltuielile de judecată

solicitate de contestatoare, instanța a dat eficiență prevederilor art. 275 C.

proc. civ., considerând că pârâta nu poate fi obligată la acestea întrucât a

recunoscut, la prima zi de înfățișare, pretențiile solicitate.

Împotriva sentinței s-a formulat recurs

de către contestatoare, care a invocat motivele de nelegalitate reglementate de

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora susține următoarele:

- Sentința atacată nu reprezintă

concluzia logică a materialului probator administrat în cauză, iar din adresa

nr. 65387 din 20 decembrie 2007 nu rezultă anularea executării silite, ci doar

a comunicat ci doar a comunicării încetării executării, manifestare volițională

care nu întrunește elementele sancțiunii anulării formelor de executare.

Se susține că anularea pretinsului titlu

executoriu nu putea fi făcută de autoritatea emitentă, ci era atributul

exclusiv al instanței sesizate cu soluționarea contestației.

- Sentința a fost dată cu încălcarea

prevederilor art. 371

5

lit. c) și d) C. proc. civ. întrucât, în

cauză titlul executoriu nu a fost anulat de instanță, iar creditoarea nu a

renunțat la executare.

- Recurenta consideră că, prin

nepronunțarea asupra fondului cauzei, titlul executoriu poate fi valorificat

oricând de creditoarea A.V.A.S.

Analizând grupat criticile recurentei,

având în vedere și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Raportat strict la obiectul contestației

la executare cu care a fost învestită instanța respectiv acela de anulare a

formelor de executare îndeplinite de A.D.S., instanța va analiza motivele de

recurs ce vizează strict acest obiect ci nu și pe acelea care vizează nulitatea

titlului executoriu, instanța nefiind sesizată în acest sens.

De altfel din cuprinsul cererii de

recurs, rezultă o oarecare confuzie pe care recurenta o face între titlul

executoriu ce nu face obiectul dedus judecății și actul emis în executarea

silită a titlului.

Raportat la prevederile dispozițiilor

art. 371

5

C. proc. civ. încetarea executării silite a unui titlu

executoriu poate fi analizată numai prin prisma următoarelor cazuri:

- s-au realizat integral obligațiile

prevăzute în titlul executoriu, s-au achitat cheltuielile de executare, precum

și alte sume datorate potrivit legii (...),

- executarea nu mai poate fi efectuată ori

continuată din cauza lipsei de bunuri urmăribile ori a imposibilității de

valorificare (....),

- creditorul a renunțat la executare,

- a fost desființat titlul

executoriu.

Din acele și lucrările cauzei

rezultă o atitudine oscilantă a intimatei-creditoare care, după emiterea

somației de plată, a comunicat debitoarei încetarea executării silite motivat

de faptul că s-ar fi recuperat creanța pentru ca ulterior, printr-o altă

adresă, să comunice că a anulat executarea silită pornită prin somația nr. 63705

din 14 noiembrie 2007.

Cert este că la termenul din 21

decembrie 2007, creditoarea a recunoscut recuperarea creanței, situație

consemnată în încheierea de ședință din acea dată numai că odată emisă, somația

de plată a intrat în circuitul civil, producând efecte juridice constând în

declanșarea executării silite caz în care creditoarea nu mai avea posibilitatea

revocării propriului act, fiind necesară intervenția instanței.

În atare situație Înalta Curte

consideră pertinentă susținerea recurentei, în senul căreia, prima instanță

trebuia să soluționeze la soluționarea pe fond a pricinii, iar în raport de

probele existente la dosar să dispună anularea formelor de executare

intervenite la 14 noiembrie 2007.

În consecință, față de considerentele

expuse, având în vedere și prevederile art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

raportat la art. 48 alin. (4) și următoarele din O.U.G. nr. 51/1998 urmează ca

Înalta Curte să admită recursul ca fondat, în sensul că va modifica decizia

atacată cu consecința admiterii contestației la executare și anulării formelor

de executare întocmite la data de 12 noiembrie 2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

contestatoarea SC B.P. SRL Baia Mare împotriva sentinței nr. 14 din 15

februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Modifică sentința atacată în sensul că

admite contestația la executare și anulează formele de executare intervenite la

data de 14 noiembrie 2007.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 februarie 2009.