ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 195/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 7 martie 2008 pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, reclamantul F.P.N. a chemat în

judecată pe pârâții

Ministerul Economiei

și Finanțelor

, D.G.F.P. Timiș, P.D.,

M.H., Administrația Finanțelor Publice Lugoj, R.M. și S.M.,

solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța,

să dispună:

- anularea Ordinului

ministrului finanțelor publice nr. 1492 din 07 august 2001, prin care L.G.,

director adjunct al Administrației Finanțelor Publice Lugoj, a fost

împuternicit cu exercitarea funcției publice de director;

- obligarea pârâtului Ministerul

Economiei și Finanțelor la plata de despăgubiri morale în

sumă de 10 lei;

- obligarea

pârâților P.D. și M.H. la plata sumei de 100 lei reprezentând

despăgubiri;

- obligarea

pârâților D.G.F.P. Timiș și P.D. să

înfățișeze în copie cartea de muncă a numitului L.G.;

- anularea

dispoziției Administrației Finanțelor Publice Lugoj nr. 37 din 09

octombrie 2001 prin care i-a fost desfăcut contractul de muncă

și obligarea pârâților S.M. și Administrația

Finanțelor Publice Lugoj la plata sumei de 100 lei reprezentând prejudiciu

moral.

Prin sentința civilă nr. 215

din 24 iunie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, a hotărât următoarele:

-

a respins capetele de cerere

formulate în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și

Finanțelor, D.G.F.P. Timiș,

P.D., M.H.,

Administrației Finanțelor Publice Lugoj, R.M. și S.M. având ca

obiect anularea Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1492 din 07

august 2001 și obligarea ministerului pârât de a-l despăgubi pe

reclamant cu suma de 10 lei;

- a disjuns petitele

având ca obiect obligarea pârâților P.D. și M.H. la plata sumei de

100 lei reprezentând despăgubiri, obligarea pârâților D.G.F.P.

Timiș și P.D. să înfățișeze în copie cartea de

muncă a numitului L.G., anularea dispoziției Administrației

Finanțelor Publice Lugoj nr. 37 din 09 octombrie 2001 și obligarea

pârâților S.M. și Administrația Finanțelor Publice Lugoj la

plata sumei de 100 lei reprezentând prejudiciu moral și a dispus formarea

unui dosar distinct cu termen la 9 septembrie 2009.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de apel a reținut, în esență,

următoarele:

În ceea ce privește petitul

având ca obiect

anularea Ordinului ministrului

finanțelor publice nr. 1492 din 07 august 2001, s-a reținut că

cererea de chemare în judecată introdusă la data de

7 martie

2008, în condițiile în care reclamantul avea cunoștință de

actul administrativ cu caracter individual încă din anul 2004, este

tardivă, fiind formulată cu nerespectarea termenului de decădere

prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Pe cale de

consecință, instanța a respins cererea accesorie, având ca

obiect

obligarea ministerului pârât să îl

despăgubească pe reclamant cu suma de 10 lei.

În ceea ce privește

celelalte petite, instanța a reținut că, în raport cu

prevederile art. 22 din Legea nr. 544/2001 și ale art. 10 din Legea nr. 554/2004,

având în vedere rangul local al autorității publice pârâte –

Administrației Finanțelor Publice Lugoj, competența de

soluționare aparține Tribunalului Timiș, secția de

contencios administrativ, instanța urmând să califice obiectul

acțiunii în funcție de cuprinsul cererii de chemare în judecată

în cadrul noului dosar ce urmează a fi format ca urmare a disjungerii

acestor capete de cerere.

Împotriva sentinței civile nr.

215 din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul F.P.N., invocând

motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

,

și susținând că instanța de fond a pronunțat

hotărârea atacată cu încălcarea formelor de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C.

proc. civ., întrucât a judecat cauza în lipsa reclamantului deși i se

adusese la cunoștință faptul că acesta s-a prezentat la

data respectivă la Înalta Curte de Casație și Justiție

într-un alt dosar.

Analizând recursul formulat prin

prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile legale

aplicabile Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente:

La termenul de judecată din 24

iunie 2009, Curtea de apel a respins cererea de amânare formulată de

reclamantul F.P.N. în considerarea faptului că pentru aceeași

dată acesta fusese citat să se prezinte la

Înalta

Curte de Casație și Justiție

într-un alt dosar.

Înalta Curte reține că

întemeiat instanța de fond a respins cererea de amânare, având în vedere că

în cauză reclamantului i-au fost acordate mai multe termene de

judecată pentru a răspunde excepțiilor invocate de către

pârâți.

Este necontestat faptul că

reclamantul a învestit instanța cu o acțiune în contencios

administrativ care, potrivit art. 17 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „se

judecă de urgență și cu precădere”.

De asemenea, din actele dosarului de

fond, se constată că în cauză au fost acordate 16 termene de

judecată (26 martie 2008, 23 aprilie 2008, 21 mai 2008, 2 iunie 2008, 18

august 2008, 29 septembrie 2008, 27 octombrie 2008, 24 noiembrie 2008, 15

decembrie 2008, 12 ianuarie 2009, 9 februarie 2009, 9 martie 2009, 6 aprilie

2009, 27 aprilie 2009, 27 mai 2009 și 24 iunie 2009), astfel că

motivul invocat de recurentul-reclamant nu era suficient de întemeiat pentru ca

instanța să încuviințeze acordarea unui nou termen într-o

cauză supusă soluționării cu celeritate.

De altfel, în raport cu prevederile

Codului de procedură civilă

, instanța

nu este obligată să acorde în orice împrejurare un nou termen de

judecată, acordarea constituind o simplă facultate

prevăzută de lege.

În ceea ce privește

susținerea din recurs referitoare la pronunțarea hotărârii cu

încălcarea formelor de procedură sancționate cu nulitate conform

art. 105 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că în

speță nu se poate reține încălcarea vreunei forme

procedurale, atâta timp cât procedura de citare a reclamantului F.P.N. pentru

termenul de judecată din 24 iunie 2009 a fost legal îndeplinită, în raport cu dispozițiile art. 92 alin. (3) și (4) C. proc. civ.

În

consecință, în raport de cele mai sus reținute și

față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de F.P.N.

împotriva sentinței civile nr. 215 din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2010.