ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 195/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 7 martie 2008 pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul F.P.N. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor , D.G.F.P. Timiș, P.D., M.H., Administrația Finanțelor Publice Lugoj, R.M. și S.M., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: - anularea Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1492 din 07 august 2001, prin care L.G., director adjunct al Administrației Finanțelor Publice Lugoj, a fost împuternicit cu exercitarea funcției publice de director; - obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la plata de despăgubiri morale în sumă de 10 lei; - obligarea pârâților P.D.

și M.H. la plata sumei de 100 lei reprezentând despăgubiri; - obligarea pârâților D.G.F.P. Timiș și P.D. să înfățișeze în copie cartea de muncă a numitului L.G.; - anularea dispoziției Administrației Finanțelor Publice Lugoj nr. 37 din 09 octombrie 2001 prin care i-a fost desfăcut contractul de muncă și obligarea pârâților S.M. și Administrația Finanțelor Publice Lugoj la plata sumei de 100 lei reprezentând prejudiciu moral. Prin sentința civilă nr. 215 din 24 iunie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele: - a respins capetele de cerere formulate în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, D.G.F.P. Timiș, P.D., M.H., Administrației Finanțelor Publice Lugoj, R.M.

și S.M. având ca obiect anularea Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1492 din 07 august 2001 și obligarea ministerului pârât de a-l despăgubi pe reclamant cu suma de 10 lei; - a disjuns petitele având ca obiect obligarea pârâților P.D. și M.H. la plata sumei de 100 lei reprezentând despăgubiri, obligarea pârâților D.G.F.P. Timiș și P.D. să înfățișeze în copie cartea de muncă a numitului L.G., anularea dispoziției Administrației Finanțelor Publice Lugoj nr. 37 din 09 octombrie 2001 și obligarea pârâților S.M.

și Administrația Finanțelor Publice Lugoj la plata sumei de 100 lei reprezentând prejudiciu moral și a dispus formarea unui dosar distinct cu termen la 9 septembrie 2009. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: În ceea ce privește petitul având ca obiect anularea Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1492 din 07 august 2001, s-a reținut că cererea de chemare în judecată introdusă la data de 7 martie 2008, în condițiile în care reclamantul avea cunoștință de actul administrativ cu caracter individual încă din anul 2004, este tardivă, fiind formulată cu nerespectarea termenului de decădere prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Pe cale de consecință, instanța a respins cererea accesorie, având ca obiect obligarea ministerului pârât să îl despăgubească pe reclamant cu suma de 10 lei. În ceea ce privește celelalte petite, instanța a reținut că, în raport cu prevederile art. 22 din Legea nr. 544/2001 și ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, având în vedere rangul local al autorității publice pârâte – Administrației Finanțelor Publice Lugoj, competența de soluționare aparține Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ, instanța urmând să califice obiectul acțiunii în funcție de cuprinsul cererii de chemare în judecată în cadrul noului dosar ce urmează a fi format ca urmare a disjungerii acestor capete de cerere.

Împotriva sentinței civile nr. 215 din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul F.P.N., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. , și susținând că instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât a judecat cauza în lipsa reclamantului deși i se adusese la cunoștință faptul că acesta s-a prezentat la data respectivă la Înalta Curte de Casație și Justiție într-un alt dosar. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile legale aplicabile Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente: La termenul de judecată din 24 iunie 2009, Curtea de apel a respins cererea de amânare formulată de reclamantul F.P.N.

în considerarea faptului că pentru aceeași dată acesta fusese citat să se prezinte la Înalta Curte de Casație și Justiție într-un alt dosar. Înalta Curte reține că întemeiat instanța de fond a respins cererea de amânare, având în vedere că în cauză reclamantului i-au fost acordate mai multe termene de judecată pentru a răspunde excepțiilor invocate de către pârâți. Este necontestat faptul că reclamantul a învestit instanța cu o acțiune în contencios administrativ care, potrivit art. 17 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „se judecă de urgență și cu precădere”.

De asemenea, din actele dosarului de fond, se constată că în cauză au fost acordate 16 termene de judecată (26 martie 2008, 23 aprilie 2008, 21 mai 2008, 2 iunie 2008, 18 august 2008, 29 septembrie 2008, 27 octombrie 2008, 24 noiembrie 2008, 15 decembrie 2008, 12 ianuarie 2009, 9 februarie 2009, 9 martie 2009, 6 aprilie 2009, 27 aprilie 2009, 27 mai 2009 și 24 iunie 2009), astfel că motivul invocat de recurentul-reclamant nu era suficient de întemeiat pentru ca instanța să încuviințeze acordarea unui nou termen într-o cauză supusă soluționării cu celeritate. De altfel, în raport cu prevederile Codului de procedură civilă , instanța nu este obligată să acorde în orice împrejurare un nou termen de judecată, acordarea constituind o simplă facultate prevăzută de lege.

În ceea ce privește susținerea din recurs referitoare la pronunțarea hotărârii cu încălcarea formelor de procedură sancționate cu nulitate conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că în speță nu se poate reține încălcarea vreunei forme procedurale, atâta timp cât procedura de citare a reclamantului F.P.N. pentru termenul de judecată din 24 iunie 2009 a fost legal îndeplinită, în raport cu dispozițiile art. 92 alin. (3) și (4) C. proc. civ. În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de F.P.N. împotriva sentinței civile nr. 215 din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2010.