ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2105/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 27 iunie 2006 pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamanții F.P.N. și T.C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Timiș, A.F.P. Lugoj și L.G., anularea ca nelegal a concursului din 20 septembrie 2002 la care au participat și, prin care, contrat Legii nr. 188/1999 a fost admis ca director pârâtul L.G., și anularea ca nelegal a Ordinului Ministrului Finanțelor nr. 1492din 7 august 2001 de numire ca director a pârâtului L.G.. Totodată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata a câte 10 miliarde (ROL) daune morale.

La termenul de judecată din 20 septembrie 2006 reclamanții au formulat o precizare prin care și-au extins acțiunea și cu privire la pârâții A.N.F.P. și J.B., președintele A.N.A.F., pentru pretinsa lipsă de verificare a îndeplinirii condițiilor legale la momentul desfășurării concursului contestat, solicitându-se obligarea și a acestor doi pârâți la plata de daune morale. Totodată, la data de 13 decembrie 2007, reclamantul F.P.N. a depus o cerere de completare, chemând în judecată și pe pârâții G.G., N.I., S.S.M., M.G., J.I.

Reclamanții au arătat că acest concurs nu a fost făcut public, iar la proba scrisă a fost admis să concureze și L.G., contrar măsurilor luate prin Nota nr. 211939 din 8 mai 2001. Au mai precizat reclamanții că numai pentru aceștia nu s-au afișat rezultatele la proba scrisă, fiind înștiințați în sensul că urmează a fi afișate ulterior, la data de 23 septembrie 2002, ora 14 00 . S-a apreciat că Ordinul MFP nr. 1492/2001 a fost produs prin corupție și este ilegal, iar că, dacă prepușii pârâtului Ministerului Finanțelor Publice nu ar fi reținut cu viclenie Nota/ Raportul D.G.C.A.L nr. 410160 din 18 februarie 2002 referitor la nelegalitatea ordinului, ar fi contestat admiterea lui L.G. la concursul organizat la data de 20 septembrie 2002, întrucât din acest act rezultă participarea pârâtului la concurs contrar măsurilor aprobate de Ministerul Finanțelor Publice.

Prin sentința civilă nr. 175 din 21 iulie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția netimbrării acțiunii formulate, excepție invocată de pârâta A.F.P. Lugoj. Totodată, instanța a admis excepțiile autorității de lucru judecat și tardivității acțiunii invocate de aceeași pârâtă, respingând în consecință acțiunea formulată. S-a reținut că la dosarul cauzei există dovezile care atestă că reclamanții și-au îndeplinit obligația legală de timbrare. În ce privește excepția tardivității acțiunii s-a constat că: - modul de organizare și desfășurare a concursului, precum și rezultatul obținut au fost cunoscute de reclamantul F.P.N.

imediat după acest moment; - tocmai pentru că a fost nemulțumit de răspunsul comunicat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, reclamantul a formulat contestație, acțiunea sa fiind respinsă prin sentința civilă nr. 462 din 2 decembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara, hotărâre irevocabilă; - reclamantul F.P.N. cunoștea modul de soluționare a contestației sale formulate împotriva concursului din data de 20 septembrie 2002, actele legate de îndeplinirea acestor proceduri fiind depuse în dosarul soluționat de instanță. În atare condiții, prima instanță a apreciat fondată excepția tardivității acțiunii, întrucât reclamantului F.P.N. i s-a comunicat rezultatul dat la contestația formulată la data de 4 octombrie 2002, acesta având posibilitatea de a promova acțiune în contencios administrativ în termen de 30 de zile de la comunicarea acestui rezultat.

Relativ la reclamantul T.C., prima instanță a reținut că acesta nu a administrat probe din care să rezulte că a formulat măcar contestație împotriva concursului al cărui rezultat l-a cunoscut, astfel încât cererea sa apare ca fiind tardivă. S-a mai constat că prin sentința nr. 229 din 29 iunie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul F.P.N. pentru constatarea nulității mai multor acte, printre care și Ordinul nr. 1492/2001, reținându-se existența autorității de lucru judecat. Împotriva soluției au formulat recurs reclamanții F.P.N. și T.C. care au invocat ca temei legal prevederile art. 304 pct. 3, 5, 6 și 7 C. proc.

civ., dar au formulat critici prin care, în esență, au susținut că instanța de fond a judecat în mod greșit acțiunea pe excepția de tardivitate, fără a cerceta fondul cauzei și a administra probele cu înscrisuri care au fost reținute în mod abuziv de către Parchet. Au mai susținut, în esență că hotărârea este dată cu încălcarea normelor de ordine publică, pricina fiind soluționată de un judecător de la Secția civilă a Curții de Apel Timișoara, iar nu de Secția de contencios administrativ și fiscal, cu toate că este vorba de un litigiu de contencios administrativ. Intimații A.F.P. Lugoj, D.G.F.P. Timiș, A.N.F.P. și G.G. au formulat întâmpinări prin care au cerut respingerea recursului și au susținut, în esență, că soluția instanței de fond este legală și temeinică.

În cauză a fost depusă și o cerere de intervenție în interesul recurenților-reclamanți, formulată de către P.P.P., care nu a fost încuviințată în principiu, acesta nefiind în măsură să justifice un interes legitim pentru a interveni în această cauză, așa cum cer dispozițiile art. 49 alin. (1) C. proc. civ. Recursul este neîntemeiat. Așa cum s-a arătat în expunerea rezumativă făcută mai sus, obiectul acțiunii îl formează cererea de anulare a Concursului organizat la 20 septembrie 2002 și de anulare a Ordinului nr. 1492 din 7 august 2001 emis de ministrul Finanțelor Publice, acțiunea fiind adresată instanței de contencios administrativ la data de 27 iunie 2006. În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea Concursului din 20 septembrie 2002, instanța de fond a reținut în mod legal temeinicia excepției tardivității acțiunii, deoarece recurentul-reclamant F.P.N.

a primit adresa nr. 473364 din 4 octombrie 2002, ca răspuns la contestația formulată împotriva acelui concurs, iar recurentul-reclamant T.C., care participase la același concurs, nu a făcut nicio dovadă din care să rezulte că ar fi contestat concursul respectiv.

Referitor la recurentul-reclamant T.C., instanța de recurs reține că instanța de fond a reținut în mod legal și tardivitatea capătului de acțiune vizând anularea Ordinului nr. 1492 din 7 august 2001. În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 1492 din 7 august 2001 formulat de recurentul-reclamant F.P.N., rezultă că anularea acestui ordin a formulat și obiectul dosarului nr. 6267/CA/2004 al Curții de Apel Timișoara, soluționat prin sentința civilă nr. 47 din 17 februarie 2005, irevocabilă prin Decizia nr. 2401 din 22 iunie 2006 a Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că, în mod legal, instanța de fond a reținut temeinicia excepției autorității de lucru judecat.

Or, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanța de fond era obligată să se pronunțe mai întâi asupra acestor excepții, fiind vorba de excepții de procedură și de fond care făceau de prisos cercetarea fondului cauzei, astfel încât criticile formulate în legătură cu nejudecarea cauzei pe fond sunt neîntemeiate, Curtea de apel soluționând cauza ca urmare a admiterii excepțiilor respective. Neîntemeiată este și critica potrivit căreia hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale vizând competența materială a instanțelor de contencios administrativ.

Astfel, este necontestat că litigiul a fost judecat potrivit dispozițiilor legale privind contenciosul administrativ, de către Secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel Timișoara, iar faptul că judecătorul cauzei a fost desemnat dintre judecătorii Secției civile a aceleiași curți, ca urmare a incompatibilității, recuzării sau abținerii judecătorilor Secției de contencios administrativ și fiscal, este o măsură organizatorică a activității instanței, dispusă de conducerea acesteia, tocmai în vederea respectării competenței secțiilor instanței. În concluzie, având în vedere considerentele de mai sus, rezultă că soluția instanței de fond este legală și temeinică, urmând ca recursul formulat să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de F.P.N. și T.C. împotriva sentinței civile nr. 175 din 21 iulie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2009.