ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2105/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

27 iunie 2006 pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamanții F.P.N. și T.C. au

solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P.

Timiș, A.F.P. Lugoj și L.G., anularea ca nelegal a concursului din 20

septembrie 2002 la care au participat și, prin care, contrat Legii nr. 188/1999

a fost admis ca director pârâtul L.G., și anularea ca nelegal a Ordinului

Ministrului Finanțelor nr. 1492din 7 august 2001 de numire ca director a

pârâtului L.G.. Totodată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului

Ministerul Finanțelor Publice la plata a câte 10 miliarde (ROL) daune morale.

La termenul de judecată din 20

septembrie 2006 reclamanții au formulat o precizare prin care și-au extins

acțiunea și cu privire la pârâții A.N.F.P. și J.B., președintele A.N.A.F.,

pentru pretinsa lipsă de verificare a îndeplinirii condițiilor legale la

momentul desfășurării concursului contestat, solicitându-se obligarea și a

acestor doi pârâți la plata de daune morale.

Totodată, la data de 13 decembrie

2007, reclamantul F.P.N. a depus o cerere de completare, chemând în judecată și

pe pârâții G.G., N.I., S.S.M., M.G., J.I.

Reclamanții au arătat că acest

concurs nu a fost făcut public, iar la proba scrisă a fost admis să concureze

și L.G., contrar măsurilor luate prin Nota nr. 211939 din 8 mai 2001.

Au mai precizat reclamanții că numai

pentru aceștia nu s-au afișat rezultatele la proba scrisă, fiind înștiințați în

sensul că urmează a fi afișate ulterior, la data de 23 septembrie 2002, ora 14

00

.

S-a apreciat că Ordinul MFP nr. 1492/2001

a fost produs prin corupție și este ilegal, iar că, dacă prepușii pârâtului

Ministerului Finanțelor Publice nu ar fi reținut cu viclenie Nota/ Raportul

D.G.C.A.L nr. 410160 din 18 februarie 2002 referitor la nelegalitatea

ordinului, ar fi contestat admiterea lui L.G. la concursul organizat la data de

20 septembrie 2002, întrucât din acest act rezultă participarea pârâtului la

concurs contrar măsurilor aprobate de Ministerul Finanțelor Publice.

Prin sentința civilă nr. 175 din 21

iulie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal,

a fost respinsă ca neîntemeiată excepția netimbrării acțiunii formulate,

excepție invocată de pârâta A.F.P. Lugoj. Totodată, instanța a admis excepțiile

autorității de lucru judecat și tardivității acțiunii invocate de aceeași

pârâtă, respingând în consecință acțiunea formulată.

S-a reținut că la dosarul cauzei

există dovezile care atestă că reclamanții și-au îndeplinit obligația legală de

timbrare.

În ce privește excepția tardivității

acțiunii s-a constat că:

- modul de organizare și desfășurare

a concursului, precum și rezultatul obținut au fost cunoscute de reclamantul F.P.N.

imediat după acest moment;

- tocmai pentru că a fost nemulțumit

de răspunsul comunicat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, reclamantul a

formulat contestație, acțiunea sa fiind respinsă prin sentința civilă nr. 462

din 2 decembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara, hotărâre irevocabilă;

- reclamantul F.P.N. cunoștea modul

de soluționare a contestației sale formulate împotriva concursului din data de

20 septembrie 2002, actele legate de îndeplinirea acestor proceduri fiind

depuse în dosarul soluționat de instanță.

În atare condiții, prima instanță a

apreciat fondată excepția tardivității acțiunii, întrucât reclamantului F.P.N.

i s-a comunicat rezultatul dat la contestația formulată la data de 4 octombrie 2002,

acesta având posibilitatea de a promova acțiune în contencios administrativ în

termen de 30 de zile de la comunicarea acestui rezultat.

Relativ la reclamantul T.C., prima

instanță a reținut că acesta nu a administrat probe din care să rezulte că a

formulat măcar contestație împotriva concursului al cărui rezultat l-a

cunoscut, astfel încât cererea sa apare ca fiind tardivă.

S-a mai constat că prin sentința nr.

229 din 29 iunie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul F.P.N. pentru

constatarea nulității mai multor acte, printre care și Ordinul nr. 1492/2001,

reținându-se existența autorității de lucru judecat.

Împotriva soluției au formulat

recurs reclamanții F.P.N. și T.C. care au invocat ca temei legal prevederile

art. 304 pct. 3, 5, 6 și 7 C. proc. civ., dar au formulat critici prin care, în

esență, au susținut că instanța de fond a judecat în mod greșit acțiunea pe

excepția de tardivitate, fără a cerceta fondul cauzei și a administra probele

cu înscrisuri care au fost reținute în mod abuziv de către Parchet.

Au mai susținut, în esență că

hotărârea este dată cu încălcarea normelor de ordine publică, pricina fiind

soluționată de un judecător de la Secția civilă a Curții de Apel Timișoara, iar

nu de Secția de contencios administrativ și fiscal, cu toate că este vorba de

un litigiu de contencios administrativ.

Intimații A.F.P. Lugoj, D.G.F.P. Timiș,

A.N.F.P. și G.G. au formulat întâmpinări prin care au cerut respingerea

recursului și au susținut, în esență, că soluția instanței de fond este legală

și temeinică.

În cauză a fost depusă și o cerere

de intervenție în interesul recurenților-reclamanți, formulată de către P.P.P.,

care nu a fost încuviințată în principiu, acesta nefiind în măsură să justifice

un interes legitim pentru a interveni în această cauză, așa cum cer

dispozițiile art. 49 alin. (1) C. proc. civ.

Recursul este neîntemeiat.

Așa cum s-a arătat în expunerea

rezumativă făcută mai sus, obiectul acțiunii îl formează cererea de anulare a

Concursului organizat la 20 septembrie 2002 și de anulare a Ordinului nr. 1492

din 7 august 2001 emis de ministrul Finanțelor Publice, acțiunea fiind adresată

instanței de contencios administrativ la data de 27 iunie 2006.

În ceea ce privește capătul de

cerere privind anularea Concursului din 20 septembrie 2002, instanța de fond a

reținut în mod legal temeinicia excepției tardivității acțiunii, deoarece

recurentul-reclamant F.P.N. a primit adresa nr. 473364 din 4 octombrie 2002, ca

răspuns la contestația formulată împotriva acelui concurs, iar

recurentul-reclamant T.C., care participase la același concurs, nu a făcut

nicio dovadă din care să rezulte că ar fi contestat concursul respectiv.

Referitor la recurentul-reclamant T.C.,

instanța de recurs reține că instanța de fond a reținut în mod legal și

tardivitatea capătului de acțiune vizând anularea Ordinului nr. 1492 din 7

august 2001.

În ceea ce privește capătul de

cerere privind anularea Ordinului nr. 1492 din 7 august 2001 formulat de

recurentul-reclamant F.P.N., rezultă că anularea acestui ordin a formulat și

obiectul dosarului nr. 6267/CA/2004 al Curții de Apel Timișoara, soluționat

prin sentința civilă nr. 47 din 17 februarie 2005, irevocabilă prin Decizia nr.

2401 din 22 iunie 2006 a Secției de contencios administrativ și fiscal a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că, în mod legal, instanța de fond

a reținut temeinicia excepției autorității de lucru judecat.

Or, potrivit art. 137 alin. (1) C.

proc. civ., instanța de fond era obligată să se pronunțe mai întâi asupra

acestor excepții, fiind vorba de excepții de procedură și de fond care făceau

de prisos cercetarea fondului cauzei, astfel încât criticile formulate în

legătură cu nejudecarea cauzei pe fond sunt neîntemeiate, Curtea de apel

soluționând cauza ca urmare a admiterii excepțiilor respective.

Neîntemeiată este și critica

potrivit căreia hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor

legale vizând competența materială a instanțelor de contencios administrativ.

Astfel, este necontestat că litigiul

a fost judecat potrivit dispozițiilor legale privind contenciosul

administrativ, de către Secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul

Curții de Apel Timișoara, iar faptul că judecătorul cauzei a fost desemnat

dintre judecătorii Secției civile a aceleiași curți, ca urmare a incompatibilității,

recuzării sau abținerii judecătorilor Secției de contencios administrativ și

fiscal, este o măsură organizatorică a activității instanței, dispusă de

conducerea acesteia, tocmai în vederea respectării competenței secțiilor

instanței.

În concluzie, având în vedere

considerentele de mai sus, rezultă că soluția instanței de fond este legală și

temeinică, urmând ca recursul formulat să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de F.P.N. și T.C. împotriva sentinței civile

nr. 175 din 21 iulie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9

aprilie 2009.