ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 19 octombrie 2009 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, plângerea penală a petiționarului A.I. împotriva intimatului, procuror I.S. de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorilor, fals intelectual, nerespectarea hotărârii judecătorești definitive și executorii și conflict de interese. S-a susținut în fapt că la data de 21 septembrie 2009 a fost înaintată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o plângere penală împotriva intimatului nominalizat, fiind refuzată cercetarea cauzei pentru că actele probatorii dovedesc indubitabil infracțiunile comise la adoptarea rezoluției din dosarul nr. 1101/P/2009 al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică.
Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte are în vedere din oficiu, cu titlu de premisă că potrivit dispozițiilor art. 209 alin. (3) teza antepenultimă C. proc. pen. urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror în cazul infracțiunilor arătate în art. 29 pct. 1 C. proc. pen., respectiv inclusiv cele stabilite prin dispozițiile art. 29 pct. 1 lit. f) teza penultimă și anume cele imputate procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Așa fiind, plângerea de față se privește ca greșit îndreptată instanței secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și urmează ca în temeiul dispozițiilor art. 222 alin. (7) teza a II-a C. proc.
pen. să fie trimisă organelor competente, respectiv la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, spre competentă soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E În baza art. 222 alin. (7) C. proc. pen. trimite plângerea penală formulată de petiționarul A.I., la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, spre competentă soluționare. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi 18 noiembrie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.