ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4055/2009

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ, prin sentința nr. 238 din 28 mai 1999, a admis că acțiunea civilă formulată de reclamantul G.N., împotriva deciziei nr. 46 din 24 martie 1999 emisă de Comisia județeană de aplicare a Decretului - Lege nr. 118/1990 de pe lângă D.G.M.P.S. Dolj și în consecință a anulat această decizie, urmând a se emite o alta, constatând că reclamantul se încadrează în dispozițiile art. 1 din Decretul - Lege nr. l 18/1990 (strămutat) și poate primi indemnizația prevăzută de acest act normativ. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs D.G.M.P.S.J.

Dolj, susținând, în esență, că din probele depuse la Comisia de aplicare a Decretului - Lege nr. l 18/1990 din cadrul D.G.M. P.S.J. Dolj, nu rezultă că reclamantul a fost strămutat din motive politice. Recursul a fost admis, prin Decizia nr. 559 din 18 decembrie 2000 a Curții Supreme de Justiție, reținându-se că din analiza actelor și lucrărilor rezultă că reclamantul a părăsit localitatea Ostroveni, județul Dolj, dar nu rezultă a fost strămutat din motive politice așa cum prevede art. 1 alin. (l) din Decretul - Lege nr. 118/1990. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul - recurent G.N. În motivarea cererii de revizuire s-a susținut că a fost persecutat politic de regimul comunist, că din cauza stării materiale și sociale a pârâților s-a mutat din comuna Ostroveni, județul Dolj, la sora tatălui, în orașul Turda, care l-a înfiat.

În drept, a arătat că cererea de revizuire se întemeiază pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Prin decizia nr. 2998 din 29 mai 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de revizuire, ca neîntemeiată, reținând următoarele: - revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin intermediul căreia, hotărârea ce se atacă este apreciată ca nelegală, nu în raport de probele existente la dosar în momentul pronunțării acesteia ci numai în raport de elementele noi, necunoscute instanței la data când a adoptat soluția; - potrivit art. 322 alin. (l) pct. 5 C. proc.

civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. În continuare s-a procedat la analiza actelor depuse, din perspectiva îndeplinirii condițiilor enunțate mai sus și s-a constatat că: - În ceea ce privește Raportul cu propunerea de recrutare în calitate de informator a revizuientului, Înalta Curte arată că acest act nu are forță probantă în cauză și deci nu îndeplinește condiția de act doveditor.

- Din raportul investigații rezultă data nașterii, data absolvirii și natura cursurilor absolvite, data decesului tatălui, situația mamei și a soției revizuientului - reclamant, așa încât nici acest act nu dovedește că reclamantul a fost strămutat din comuna Ostroveni în orașul Turda. - Adresa nr. 467 din 11 martie 2009, conține informații despre Directiva biroului politic al C.C. al P.M.R. din august 1952, și anume modul în care urma să se acționeze pentru îmbunătățirea compoziției de clasă a elevilor și studenților. Între aceste măsuri se înscria și aceea că „fiii de exploatatori” să fie exmatriculați. Cu referire la reclamant, Înalta Curte a constatat că acesta a urmat cursurile facultății de matematică și nu a dovedit că a fost exmatriculat.

A mai reținut Înalta Curte că nu sunt întrunite nici celelalte condiții, respectiv înscrisurile să fi fost reținute de partea potrivnică sau să nu fi fost înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare G.N., susținând că în mod greșit s-a anulat cererea de revizuire având în vedere că potrivit art. 15 din Legea taxei judiciare de timbru este scutit de la plata acesteia. Contestatorul nu a indicat temeiul de drept al contestației în anulare. Contestația în anulare este inadmisibilă atât prin prisma dispozițiilor art. 317 care reglementează contestația în anulare obișnuită, cât și ale art. 318 alin. (1) care constituie cadrul legal al contestației în anulare speciale.

1. Potrivit dispozițiilor art. 317 alin. (l) C. proc. civ., „hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului”. Prin urmare condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare obișnuită sunt în număr de două și anume: hotărârea care se atacă să fie irevocabilă și motivul contestației să nu fi putut fi invocat pe calea apelului sau recursului. În speță, contestatorul invocă o altă situație juridică și anume aceea că în mod greșit a fost anulată cererea de revizuire ca netimbrată, deși nu a fost citat cu mențiunea îndeplinirii acestei obligații, ipoteză care nu reflectă realitatea juridică, având în vedere că potrivit actelor dosarului de revizuire nu s-a stabilit în sarcina revizuentului plata vreunei taxe judiciare de timbru, iar cererea de revizuire a fost respinsă ca neîntemeiată ci nu anulată ca netimbrată.

2. Referitor la motivele prevăzute de art. 318 alin. (l) C. proc. civ. și care reglementează cele două cazuri ale contestației în anulare specială, textul legal prevede „in terminis”, ca și condiție de admisibilitate, că pot constitui obiect al acesteia numai hotărârile instanțelor de recurs care sunt rezultatul unei greșeli materiale sau prin care s-a omis cercetarea vreunui motiv de recurs. Or, hotărârea împotriva căreia s-a exercitat calea de atac a contestației în anulare a fost pronunțată în soluționarea unei cereri de revizuire și nu de o instanță de recurs, astfel cum prevede textul legal mai sus citat. Prin urmare, față de considerentele arătate, Înalta Curte constată că cererea contestatorului G.N.

nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de Codul de procedură civilă, motiv pentru care urmează să respingă contestația în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de G.N., împotriva deciziei nr. 2998 din 29 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2009.