ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4055/2009

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Curtea de Apel Craiova, secția

contencios administrativ, prin sentința

nr. 238 din 28 mai 1999, a admis că acțiunea

civilă formulată de reclamantul

G.N., împotriva deciziei nr. 46 din 24 martie 1999 emisă

de

Comisia

județeană de aplicare a Decretului - Lege nr. 118/1990 de pe

lângă D.G.M.P.S. Dolj și în

consecință a anulat această decizie, urmând a se

emite o alta, constatând

că

reclamantul se încadrează în dispozițiile art. 1 din Decretul - Lege

nr. l 18/1990 (strămutat) și poate primi

indemnizația prevăzută de acest

act normativ.

Împotriva acestei

sentințe considerată nelegală și netemeinică a

declarat recurs D.G.M.P.S.J.

Dolj, susținând, în

esență, că din probele depuse la Comisia de aplicare a

Decretului - Lege nr. l 18/1990

din cadrul D.G.M.

P.S.J. Dolj, nu rezultă că reclamantul a fost strămutat

din motive politice.

Recursul a fost admis,

prin Decizia nr. 559 din 18 decembrie 2000

a Curții Supreme de Justiție,

reținându-se că din analiza actelor și lucrărilor

rezultă că reclamantul a

părăsit localitatea Ostroveni, județul Dolj, dar nu rezultă a fost strămutat

din motive politice așa cum prevede art. 1 alin. (l) din

Decretul - Lege nr. 118/1990.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere

de revizuire reclamantul - recurent G.N.

În motivarea cererii de revizuire s-a

susținut că a fost

persecutat politic de

regimul comunist, că din cauza stării materiale

și sociale a pârâților s-a mutat din comuna Ostroveni, județul Dolj,

la

sora tatălui, în orașul Turda, care l-a înfiat.

În drept, a arătat că

cererea de revizuire se întemeiază pe

prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 2998

din 29 mai 2009, Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, a respins cererea de revizuire, ca neîntemeiată, reținând următoarele:

- revizuirea este o cale extraordinară de

atac, de retractare, prin

intermediul

căreia, hotărârea ce se atacă este apreciată ca nelegală,

nu în raport de probele existente la dosar în

momentul pronunțării acesteia ci numai în raport de elementele noi, necunoscute

instanței

la data când a adoptat soluția;

- potrivit art. 322 alin. (l) pct. 5 C. proc.

civ., se poate

cere revizuirea unei

hotărâri rămase definitive în instanța apel sau

prin neapelare, precum

și a unei hotărâri dată de o instanță de

recurs,

atunci când evocă fondul, dacă, după darea hotărârii, s-au

descoperit

înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi

înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

În continuare s-a procedat la analiza actelor

depuse, din

perspectiva îndeplinirii

condițiilor enunțate mai sus și s-a constatat

că:

- În ceea ce privește

Raportul cu propunerea de recrutare în

calitate de informator a revizuientului, Înalta Curte arată că acest act

nu are forță probantă în cauză și deci nu îndeplinește condiția de act

doveditor.

- Din raportul

investigații rezultă data nașterii, data

absolvirii și natura cursurilor absolvite, data decesului tatălui,

situația mamei și a soției revizuientului - reclamant, așa încât nici

acest act nu dovedește că reclamantul a fost

strămutat din comuna

Ostroveni în orașul Turda.

- Adresa nr. 467 din 11 martie 2009, conține

informații despre

Directiva biroului

politic al C.C. al P.M.R. din august 1952, și anume

modul în care urma să se acționeze pentru

îmbunătățirea compoziției

de clasă a elevilor și studenților.

Între aceste măsuri se

înscria și aceea că „fiii de exploatatori”

să fie exmatriculați.

Cu referire la reclamant, Înalta Curte a

constatat că acesta a

urmat cursurile

facultății de matematică și nu a dovedit că a fost

exmatriculat.

A mai reținut Înalta

Curte că nu sunt întrunite nici celelalte

condiții, respectiv

înscrisurile să fi fost reținute de partea potrivnică sau să nu fi fost

înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința

părților.

Împotriva acestei decizii a formulat

contestație în anulare G.N., susținând că în mod greșit s-a anulat cererea de

revizuire având în vedere că potrivit art. 15 din Legea taxei judiciare de

timbru este scutit de la plata acesteia.

Contestatorul nu a

indicat temeiul de drept al contestației în

anulare.

Contestația în anulare este inadmisibilă atât

prin prisma dispozițiilor art. 317 care reglementează contestația în anulare

obișnuită, cât și ale art. 318 alin. (1) care

constituie cadrul legal al

contestației în anulare speciale.

dispozițiilor art. 317 alin. (l) C. proc. civ.,

„hotărârile irevocabile pot fi

atacate cu contestație în anulare,

pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au

putut fi invocate pe calea apelului sau

recursului”.

Prin urmare condițiile de admisibilitate ale

contestației în anulare obișnuită sunt în număr de două și anume: hotărârea

care se atacă să fie irevocabilă și motivul contestației să nu fi putut fi

invocat pe calea apelului sau recursului.

În speță, contestatorul

invocă o altă situație juridică și anume

aceea că în mod greșit a fost anulată cererea de revizuire ca

netimbrată, deși nu a fost citat cu mențiunea

îndeplinirii acestei

obligații,

ipoteză care nu reflectă realitatea juridică, având în vedere

că potrivit actelor dosarului de revizuire nu s-a

stabilit în sarcina

revizuentului

plata vreunei taxe judiciare de timbru, iar cererea de

revizuire a fost respinsă ca neîntemeiată ci nu

anulată ca netimbrată.

alin. (l) C. proc. civ.

și care

reglementează cele două cazuri ale

contestației

în anulare specială, textul legal prevede „in terminis”, ca

și condiție

de admisibilitate, că pot constitui obiect al acesteia numai hotărârile

instanțelor de recurs care sunt rezultatul unei greșeli

materiale sau prin care s-a omis cercetarea vreunui motiv de recurs.

Or, hotărârea împotriva

căreia s-a exercitat calea de atac a

contestației în anulare a fost pronunțată în

soluționarea unei cereri

de revizuire și nu de o instanță de recurs, astfel cum

prevede textul

legal mai sus

citat.

Prin urmare, față de considerentele arătate,

Înalta Curte

constată că cererea contestatorului

G.N. nu îndeplinește

condițiile de

admisibilitate prevăzute de Codul de procedură civilă, motiv pentru care

urmează să respingă contestația în anulare ca

inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de G.N.,

împotriva

deciziei nr. 2998 din 29 mai 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca

inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 octombrie 2009.