ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.12.2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4053/2008

HOTĂRÂRE
08.12.2008
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4053/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

î

n baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 4 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 7832/2/2008 ( 2636/2008 ) s-a dispus, în baza

art. 46 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 222/2008 privind

cooperarea judiciară internațională în materie penală raportat la art. 45 alin. (3) din același act normativ și de art. 69 pct. 2 din Tratatul dintre

Republica Moldova și România, admiterea cererii de arestare provizorie în

vederea extrădării a persoanei solicitate V.O., pe o perioadă de 30 de zile, de la 4 decembrie 2008 până la 2 ianuarie 2009.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București s-a solicitat

arestarea provizorie în vederea extrădării a numitei V.O., cetățean

moldovean, urmărită internațional pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, faptă sancționată de art. 195 din Codul penal al Republicii Moldova, cu o pedeapsă maximă de 25 ani.

În motivarea cererii s-a reținut că, în fapt, în perioada anilor 2005-2006, inculpata persoană extrădabilă împreună cu cetățeni români, cetățeni moldoveni și cetățeni cehi, în scopul însușirii ilegale de bunuri ale altor persoane și prin abuz de încrederi și escrocherie, au constituit un grup infracțional bine organizat, inculpații însușindu-și sume de bani de la 71 de cetățeni moldoveni, fiecare dintre aceștia plătind organizației sume cuprinse între 100 EURO/dolari SUA și 2999 EURO/dolari SUA, prejudiciul total ridicându-se la 128.570 dolari SUA și 9160 EURO.

Prima instanță a considerat că sunt întrunite art. 46 din Legea nr.

302/2004 modificată prin Legea nr. 222/2008, privind cooperarea judiciară

internațională în materie penală raportat la art. 45 alin. (3) din același act normativ și de art. 69 pct. 2 din Tratatul dintre Republica Moldova și România și a admis cererea de arestare provizorie în vederea extrădării persoanei solicitate.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs persoana extrădabilă V.O., fără a arăta inițial motivele de recurs.

La termenul de judecată de la 6 decembrie 2008, recurenta, în stare

de arest a fost prezentă și asistată de apărător desemnat din oficiu, avocat G.M.

Înalta Curte a dispus ascultarea recurentei, în conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 302/2004.

Recurenta a arătat că dorește să dea o declarație, aceasta fiind

consemnată și atașată la dosarul cauzei, fila 11 dosarul Înaltei Curți.

În declarația dată, recurenta persoană extrădabilă V.O. a arătat că „Sunt căsătorită cu un cetățean român, M.A.F., căsătorie din care pe ... 2008 s-a născut minorul M.R.A. Copilul a fost născut prin cezariană la Spitalul Elias din București, actul de naștere, căsătorie și actul de rezidență, precum și cazierul judiciar sunt la avocatul R.S., care mi-a acordat asistență, până la această instanță. Deși soțul meu cunoștea că este

posibil să existe un recurs în câteva zile la această cauză, nu-mi explic de

ce nu este prezent nici el, nici apărătorul angajat. în situația în care mă aflu la acest moment, nu pot să probez niciuna din susținerile mele. Dorința mea este să mă judec în prezența avocatului meu ales. Rog să fie contactat avocatul."

În încheierea de ședință de la data de 6 decembrie 2008 s-a consemnat că recurenta a arătat că are un apărător ales, avocat R.S.

care deține acte în apărarea sa și a solicitat acordarea unui termen

pentru a se judeca în prezența apărătorului ales, rugând ca acesta să fie contactat la nr. de telefon pe care l-a indicat.

Înalta Curte a pus în discuția părților solicitarea recurentei, concluziile acestora fiind evidențiate în aceeași încheiere, după care, instanța a apreciat ca întemeiată cererea de amânare formulată de recurentă pentru a se da posibilitatea apărătorului ales al acesteia să se prezinte în fața instanței și să-i asigure o apărare eficientă, acordând

termen la 8 decembrie 2008, ora 13,00, menținând delegația apărătorului

desemnat din oficiu, contactarea telefonică a apărătorului ales, avocat R.S., punându-i-se în vedere acestuia să pregătească apărarea și eventualele înscrisuri în susținerea recursului declarat de recurentă.

La termenul de astăzi, s-a prezentat recurenta persoană extrădabilă

V.O., în stare de arest și asistată de apărător ales, avocat R.S.F.

Apărătorul recurentei persoană extrădabilă a depus împuternicirea avocațială la dosar, motivele de recurs și acte în susținerea apărării.

Apărătorul recurentei persoană extrădabilă, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului declarat, casarea încheierii

atacate, înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu

părăsi localitatea sau țara, susținând că recurenta este rezident român, căsătorită cu un cetățean român, a născut, copilul, având 1 lună și 3 săptămâni, nu are antecedente penale, conform certificatului de cazier judiciar din Republica Moldova, nu s-a sustras urmăririi penale și nu a

primit nicio citație la domiciliul său din Republica Moldova. De asemenea,

apărătorul a mai susținut că recurenta locuiește la adresa soacrei sale,

fără forme legale și că se impune punerea sa în libertate, întrucât are un copil de alăptat.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului declarat de recurenta persoană extrădabilă, precum și poziția recurentei persoană extrădabilă V.O. au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

În motivele de recurs depuse în scris, apărătorul recurentei persoane extrădabile a solicitat admiterea recursului, anularea încheierii din 4 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, precum și mandatul de arestare provizorie nr. 10 din 4 decembrie 2008, ca fiind netemeinice și nelegale.

În dezvoltarea motivelor depuse, apărătorul recurentei a arătat că în

cursul zilei de 4 noiembrie 2008 i-a fost adus la cunoștință acesteia de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel bucurești, faptul că este o

persoană extrădabilă, întrucât ar fi urmărită pentru punerea în executare a

mandatului de arestare nr. 443 din 25 decembrie 2006 emis de către Tribunalul din Rascani, Chișinău, Republica Moldova pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune care este sancționată de art. 195 din Codul penal moldovean cu o pedeapsă maximă de 25 ani. S-a precizat că aceasta nu a primit nicio citație de la Tribunalul din Rașcani, Chișinău, Republica Moldova și prin urmare nu are cunoștință de existența vreunei anchete, cercetări penale sau a vreunui proces pe rolul instanțelor din republica Moldova, nu a cunoscut învinuirile cu caracter penal care i s-au adus în Republica Moldova, motiv pentru care nu s-a putut prezenta în fața anchetatorilor sau a instanței de judecată la acel dosar penal.

Apărătorul recurentei persoană extrădabilă consideră că măsura arestării provizorii în vederea extrădării este netemeinică și nelegală conform art. 24

1

pct. 1 din Legea nr. 224/2006 modificată, întrucât, nefiind

citată cu privire la desfășurarea procesului din Republica Moldova, i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil în sensul Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (încheiată la Roma în 4 noiembrie 1950 ).

Totodată a mai menționat că aceasta este rezidentă în România încă din 28 decembrie 2006 și până în prezent, perioadă în care a avut

multiple călătorii în Republica Moldova, dovada constând în numeroasele vize de pe pașaportul său din datele de 25 decembrie 2006, 27 decembrie

2006 și 29 decembrie 2006.

De asemenea a mai menționat că la data de 29 decembrie 2006 i s-a eliberat un cazier judiciar de către Ministerul Afacerilor Interne al republici Moldove în care s-a arătat că aceasta „nu are antecedente

penale și nu se află în căutare pe teritoriul Republicii Moldova".

Or, în mandatul de arestare provizorie nr. 10 de la 4 decembrie 2008

s-a arătată că s-a emis pe numele său mandatul de arestare nr. 443 25 decembrie 2006, deci cu 4 zile înainte de emiterea cazierului judiciar din 29 decembrie 2006.

Mai mult, Consulatul General Odessa i-a emis viza pentru România

pentru un număr de intrări multiple în România emisă la 27 decembrie

2006, deci la 2 zile de la data emiterii mandatului de arestare nr. 443.

Prin urmare, dacă nici autoritățile Republicii Moldova, Ministerului

Afacerilor Interne al Republicii Moldova și Consulatul General Odessa nu

știau în data de 29 decembrie 2006, respectiv 27 decembrie 2006 nimic despre emiterea mandatului de arestare nr. 443 din 25 decembrie 2006, cu atât mai puțin putea ști recurenta din moment ce nu a fost citată sau înștiințată în niciun fel în legătură cu această măsură luată împotriva sa și nici nu a oprit-o nimeni la frontieră în perioada 27 decembrie 2006 - 3

noiembrie 2007, când a avut multiple intrări și ieșiri din Republica Moldova

și în alte țări.

Apărătorul recurentei persoană extrădabilă consideră că învinuirile ce i se aduc acesteia privesc acuzații de înșelăciune, ceea ce nu prezintă un grad de pericol social, atât de crescut încât să justifice arestarea sa pentru 30 zile în vederea extrădării.

De asemenea a mai arătat faptul că recurenta este căsătorită în România și are un copil nou născut în vârstă de numai 1 lună și 3 săptămâni pe care îl alăptează exclusiv natural (certificat de naștere nr. 348358 din 14 octombrie 2008), iar arestarea sa pentru 30 zile și imposibilitatea bruscă de a-l alimenta natural ca până în prezent va pune în pericol grav sănătatea copilului său.

Motivelor de recurs le-au fost anexate o declarație notarială autentificată a numitei M.E. în care a arătat că este de acord să primească în spațiu pe nora sa V.O. (căsătorită M.), și pe fiul său M.A.F. în imobilul compus din C1-P+M în suprafață de 209 mp situat în județul Giurgiu, al cărei proprietară este (fila 20 dosarul Înaltei Curți; fotocopia cazierului judiciar privind pe cetățeana V.O. eliberat la 29 decembrie 2006 de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, în care se atestă că cetățeana V.O.M. nu are antecedente penale și nu se află în căutare pe teritoriul Republicii Moldova (fila 21 dosarul Înaltei Curți; fotocopii ale pașaportului recurentei și a altor înscrisuri (filele 22-32 dosarul Înaltei Curți); fotocopia certificatului de naștere a numitului M.R.A. la 10 octombrie 2008, numele părinților fiind M.A.F. și V.O., actul de naștere având nr. 8959 din 14 octombrie 2008, actul de naștere fiind eliberat de Consiliul Local al Sectorului 1 ( fila 33 dosarul Înaltei Curți ); fotocopiile actului de identitate a recurentei, precum și a permisului de conducere ( fila 35 dosarul Înaltei Curți ); fotocopia certificatului de căsătorie Seria CE nr. 189646 privind căsătoria numiților M.A.F. și V.O. la data de 13 decembrie 2007,

căsătorie înregistrată sub nr. 2367 la 13 decembrie 2007 Primăria Sector 4 București ( fila 34 dosarul Înaltei Curți ); fotocopiile a mai multor înscrisuri, precum și traducerile unor acte (filele 37-50 dosarul Înaltei Curți).

Examinând recursul declarat de recurenta persoană extrădabilă V.O.

, în raport cu motivele invocate și actele depuse în susținerea lor, aflate la filele 17-50 dosarul Înaltei Curți, prin prisma dispozițiilor art. 46 alin. (5) cu referire la art. 45 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 222/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, Înalta Curte constată recursul recurentei persoană extrădabilă ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București a sesizat Curtea de Apel București, cu lucrarea având ca obiect cererea de arestare provizorie în vederea extrădării formulată de autoritățile moldovene privind persoana extrădabilă V.O., cetățeană moldoveana, urmărită internațional, în baza mandatului de arestare nr. 443 emis la 25 decembrie 2006 de către Tribunalul din Rascani, Chișinău pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 195 alin. (2) din Codul penal al Moldovei (însușire ilegală în proporții foarte mari), pedepsită cu pedeapsa maximă de 25 de ani închisoare.

În cererea formulată și transmisă de Interpol Chișinău este

menționată expres solicitarea de arestare provizorie în vederea extrădării,

precum și intenția de a transmite cererea de extrădare.

Din actele anexate și aflate în lucrarea nr. 2842/II-5/2008 a parchetului se menționează că în fapt, în perioada anilor 2005-2006,

cetățenii români B.F., P.M.C. și B.T.M.

împreună cu cetățenii cehi K.E. și cetățenii moldoveni V.O. și K.T., în scopul însușirii ilegale de bunuri ale altor persoane și prin abuz de încredere și escrocherie, au creat un grup criminal bine organizat prin distribuirea de roluri și prin însușirea ilegală a

unui număr mare de proprietăți ale unor cetățeni moldoveni în următoarele

circumstanțe.

În scopul de a crea o aparență legală și de a-și ascunde intențiile lor

reale, sub îndrumarea cetățeanului român B.F., la data de 28 martie 2006 s-a înființat societatea S.P.I. (sediul legal: Chișinău), V.O. și

K.T. au înființat societatea C.S.G.

SRL (sediul legal: Chișinău,), care în strânsă cooperare cu societățile D.I. și P.E.L. ( Gibraltar, Europort 42 B, of. 7 ) pretindeau că promovează literatură referitoare la cursuri de marketing.

Mai departe, acționând în conformitate cu planul stabilit, fiecare complice a recrutat persoane ușor influențabile din punct de vedere psihologic, care aveau proprietăți sau bani. Metoda utilizată pe durata

recrutării a fost cea a „piramidei" care permite implicarea a cât mai multor

oameni.

Pe durata recrutării persoanelor alese li s-a propus să devină membri ai unei organizații de succes care putea oferi o slujbă foarte bine plătită pe viitor. În acest scop, aceste persoane erau invitate la seminarii cu participarea a aproximativ 500-600 persoane în scopul de a asculta un bloc de informații special pregătit compus din 4 părți. Printre participanți li se distribuiau roluri foarte bine definite pe durata seminarilor. Cu intenția de a crea o impresie bună a organizației, persoanele invitate trebuia să vină îmbrăcate în haine de gală și să plătească între 50 și 200 MDL ( cam

5-15 dolari SUA ) și să semneze un acord de confidențialitate prin care acceptau

să nu divulge informații referitoare la activitatea societății, faptă pentru care se stabilea o amendă în sumă de 10.000 EURO.

Pe durata seminarilor, persoanele care erau convinse să devină membrii ai organizației trebuiau să semneze un contract conform căruia cumpărau așa numitul „SUCCESS" în sumă de 29990 dolari SUA sau EURO. După ce erau plătiți banii, acestor persoane li se permitea să participe la

reuniunile grupului de conducere a organizației. în cadrul acestor reuniuni, persoanele din personalul de administrație al organizației pretindeau că le

prezintă și le explică schemele prin care să devină bogați într-un timp foarte scurt și metodele de atragere a noilor membrii care erau gata să cumpere „SUCCESS".

Banii plătiți de către membrii noi erau transferați în conturile următoarelor societăți non-rezidente: M.L.M.-2002,  S.P.D.R., P.C.F.P.D., E.S.M.L.M.

Apoi, acești bani erau împărțiți între membrii grupului conform următoarei metode: poziția 1: AA ( asistent aspirant ) - 540 EUR; poziția 2: A ( asistent) - 540 EUR + 360 EUR; poziția 3: AM ( asistent manager) - 540 EUR + 360 EUR + 180 EUR; poziția 4:'LM ( manager) - 540 EUR + 360 EUR + 180 EUR + 120 EURO.

Astfel, prin această metodă de însușire ilegală de bunuri, în perioada octombrie 2005 - iunie 2006, cetățenii moldoveni V.O. și K.T. împreună cu cetățenii români B.F., P.M.C. B.T.M. și-au însușit ilegal bani de la 71 de cetățeni moldoveni. Fiecare persoană recrutată a plătit organizației sume între 1000 EUR/dolari SUA și 2990 EUR/dolari SUA: Suma totală escrocată de la aceste persoane este de 128.570 dolari SUA și 9160 EURO.

La data de 17 iunie 2006, activitatea ilegală a „piramidei financiare" a fost oprită de M.L.E., iar liderii B.F., B.T.M. și P.M.C. au fost arestați.

Cetățenii moldoveni V.O. și K.T. au părăsit Republica Moldova către o direcție necunoscută.

Conform informațiilor obținute de la autoritățile de graniță, persoana

căutată V.O. a traversat la punctul vamal Leușeni - Albita la data de 28 decembrie 2006 cu un automobil.

În procesul-verbal întocmit la 4 decembrie 2008, ora 17,00 de către lucrători din cadrul I.G. P.R. ( fila 18 lucrarea parchetului ) s-a consemnat că „...Ne-am declinat calitatea de lucrători de poliție și scopul sosirii noastre, acesta precizând că V.O. se află în casă. Pentru identificare, urmărita ne-a prezentat cartea de rezidență cu seria RTR nr. 12494 emisă de Oficiul Român pentru Imigrări, la 04 februarie2008. Asupra acesteia nu au fost găsite bunuri, obiecte sau înscrisuri. V.O. a

declarat că nu are obiecțiuni cu privire la modul în care a fost reținută și că nu urmează nici un tratament medical, singura necesitate fiind aceea de a

se prezenta periodic la control. A precizat faptul că își alăptează copilul, acesta nemaifiind hrănit până acum în alt mod...".

În procesul-verbal întocmit la 4 decembrie 2008 de către procuror, în

prezența numitei V.O. și a apărătorului ales R.S. în lucrarea menționată (filele 19-20 ) s-a menționat că „...Arăt că sunt căsătorită cu un cetățean român și am un copil de o lună și 3 săptămâni pe care ăl alăptez exclusiv natural. Sus-numita arată că nu este cetățean român, nu a dobândit statutul de refugiat ori altă formă de protecție juridică în România și nu beneficiază de imunitate de jurisdicție pe teritoriul statului nostru."

În declarația dată în fața primei instanțe la data de 4 decembrie 2008, (fila 4 dosarul curții de apel), persoana extrădabilă V.O. a menționat că „Sunt rezidentă în România din februarie anul curent și locuiesc în sat Mogoșești în apropiere de Adunații Copăceni, într-o casă proprietate a părinților soțului meu M.A.F. cu care am un copil de 1 lună și 3 săptămâni. Cunosc limba română. Cunosc învinuirea care mi se aduce și nu sunt de acord cu ea.... Consider că nu este necesară arestarea mea datorită situației copilului meu și a faptului că prin persoana mea nu prezint pericol public."

În declarația dată în fata instanței de recurs la data de 6 decembrie 2008 (fila 11 dosarul Înaltei Curți), recurenta persoană extrădabilă a

precizat că „Sunt căsătorită cu un cetățean român, M.A.F.,

căsătorie din care pe ... 2008 s-a născut minorul M.R.A.. Copilul a fost născut prin cezariană la Spitalul Elias din București, actul de naștere, căsătorie și actul de rezidență, precum și cazierul judiciar sunt la avocatul R.S., care mi-a acordat asistență, până la această instanță...".

La dosarul Înaltei Curți, la filele 20-50, au fost depuse fotocopiile

actelor la care s-a făcut referire, precum și ale altor înscrisuri.

Înalta Curte, coroborând conținutul actelor aflate în lucrarea parchetului, cu declarațiile persoanei extrădabile V.O., precum și cu fotocopiile certificatului de naștere al minorului M.R.A., a certificatului de căsătorie a persoanei extrădabile V.O. cu numitul M.A.F. ce atestă căsătoria acestora la 13 decembrie 2007 la care s-a făcut mai sus

referire, constată existența unor cauze justificate, respectiv nașterea unui

copil, de către persoana extrădabilă V.O., la data de 10 octombrie

2008, în prezent minorul, având o vârstă foarte fragedă, respectiv 1 lună și

27 de zile, ceea ce necesită o permanentă prezență a mamei, în vederea

asigurării dezvoltării sale fizice, prin hrănirea acestuia, pe cale naturală ( alăptare ), precum și necesitatea prezentării mamei la un control periodic, ca urmare a nașterii prin cezariană.

Astfel, Înalta Curte consideră că măsura arestării provizorii în

vederea extrădării, în caz de urgență dispusă față de persoana extrădabilă

V.O., în temeiul art. 46 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 222/2008 raportat la art. 45 alin. (3) din același act normativ și de art. 69 pct. 2 din Tratatul dintre Republica Moldova și România, de către prima instanță poate fi înlocuită cu o altă măsura preventivă, însă neprivativă de libertate și anume aceea a obligării de a nu părăsi țara și în

consecință, va admite recursul declarat de recurenta persoană extrădabilă

împotriva încheierii din 4 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, încheiere pe care o va casa.

În raport cu cele menționate, instanța de recurs constată ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 46 alin. (5) cu referire la art. 45 din

Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 222/2008,

combinat cu art. 139 raportat la art. 145

1

și art. 145 C. proc. pen., acestea din urmă, făcând referire la art. 143 alin. (1) din același cod, privind existența probelor sau indiciilor temeinice că a fost săvârșită o faptă prevăzută de legea penală, prevedere incidență, față de sesizarea autorităților moldovene care au semnalat existența unui mandat de arestare privind pe V.O. pentru infracțiunea prevăzută de art. 195 alin. (2)din Codul penal al Moldovei (însușire ilegală în proporții foarte mari ) și va dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a persoanei extrădabile cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara pe o

durată de 30 de zile, începând de la 8 decembrie 2008 la 6 ianuarie 2009,

inclusiv.

Înalta Curte apreciază că prin măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara față de persoana extrădabilă V.O., în condițiile mai sus menționate, se asigură realizarea scopurilor alegerii măsurii, respectiv evaluarea și a criteriilor referitoare la persoana și situația acesteia, ținându-se cont de starea de sănătate, dându-i-se posibilitatea de a se prezenta la controlul periodic, nașterea copilului, având loc prin cezariană, asigurându-i-se, astfel accesul la asistență sanitară calificată, protecția și respectarea dreptului copilului și anume a minorului M.R.A., ce are o vârstă foarte fragedă, de 1 lună și 27 de zile, ceea ce necesită supraveghere permanentă din partea mamei, în vederea creșterii sale, prin hrănirea pe cale naturală ( alăptare ), în scopul realizării interesului superior al minorului, precum și că aceasta nu va încerca să se sustragă de la judecarea cererii de extrădare, în cazul trimiterii acesteia de către autoritățile molovene, autorităților române.

În baza art. 145

1

alin. (2)cu referire la art. 145 alin. (1)

1

Se va face aplicarea art. 145 alin. (2) C. proc. pen.

Se va atrage atenția persoanei extrădabile asupra dispozițiilor art. 145 alin. (2)

2

Se va dispune punerea de îndată în libertate a recurentei persoane

extrădabile V.O., dacă nu este arestată în altă cauză.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va

plăti din fondul Ministerului Justiției, ca urmare a asigurării asistenței obligatorii, ce a avut loc pentru termenul de judecată de la 6 decembrie 2008, (zi nelucrătoare), de către doamna avocat G.M., cu împuternicirea avocațială nr. 038076 emisă la 5 decembrie 2008, potrivit art. 6 cu referire la art. 5 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență

juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor

public judiciar, a serviciilor de asistență juridică și/sau reprezentare ori de asistență extrajudiciară, precum și pentru asigurarea serviciilor de asistență juridică privind accesul internațional la justiție în materie civilă și cooperarea judiciară internațională în materie penală încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România.

Admite recursul declarat de recurenta persoană extrădabilă V.O. împotriva încheierii din 4 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează încheierea atacată și, în temeiul art. 46 alin. (5) cu referire la

art. 45 din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 222/2008, combinat cu art. 139 raportat la art. 145

1

și art. 145 C. proc. pen., dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a

persoanei extrădabile cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara

pe o durată de 30 zile, începând de la 8 decembrie 2008 la 6 ianuarie 2009, inclusiv.

În baza art. 145

1

alin. (2) cu referire la art. 145 alin. (1)

1

, dispune ca pe durata măsurii, persoana extrădabilă să

respecte obligațiile prevăzute la lit. a)-d).

Face aplicarea art. 145 alin. (2)C. proc. pen.

Atrage atenția persoanei extrădabile asupra dispozițiilor art. 145 alin. (2)

2

Dispune punerea de îndată în libertate a recurentei persoane

extrădabile V.O., dacă nu este arestată în altă cauză.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va

plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 8 decembrie 2008.

Sursă