ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 607/2017

Decizia nr. 607/2017

Deliberând asupra

contestației formulată de contestatorul A., în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 361/PI din 9 mai 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, s-au dispus următoarele:

În baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 22 din Convenția Europeană de extrădare încheiată la Paris la 13 decembrie 1957, ratificată prin Legea nr. 80 din 9 mai 1997, s-a admis cererea de extrădare formulată de autoritățile din Republica Moldova.

S-a dispus extrădarea în Republica Moldova a persoanei solicitate

A., cetățean moldovean

.

În baza art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a prelungit măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 30 de zile (începând cu data de 31 mai 2017 până în 29 iunie 2017 inclusiv) față de persoana solicitată

A.

În baza art. 15 din Legea nr. 302/2004, s-a constatat că persoana solicitată a fost reținută, arestată provizoriu și la domiciliu de la 07 octombrie 2016 la 01 aprilie 2017.

S-a constatat că persoana extrădabilă nu a renunțat la regula specialității.

În baza art. 16 alin. (1) și (3) din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare avansate de statul român în cadrul procedurii de extrădare au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Timișoara a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08 octombrie 2016 sub numărul de Dosar nr. x/59/2016, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a solicitat, în temeiul art. 44 din Legea nr. 302/2004, cu modificările si completările ulterioare, arestarea provizorie pe o perioadă de 30 de zile, în vederea extrădării, a persoanei solicitate

A., cetățean moldovean

.

În motivarea cererii, s-a precizat că autoritățile judiciare din Republica Moldova au transmis, prin intermediul Interpol,

difuziunea de urmărire internațională nr. 811825 din 07 septembrie 2016 privindu-l pe

A.

, condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă, prev. de art. 190 sector 5 C. pen. moldovenesc.

Prin încheierea penală din data de 8 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/59/2016, în temeiul prevederilor art. 44 din Legea nr. 302/2004, modificată și completată, s-a admis propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și în consecință s-a dispus arestarea provizorie în vederea extrădării a persoanei solicitate

A.

pe o durată de 30 zile, începând

cu data de 8 octombrie 2016 până la data de 6 noiembrie 2016, inclusiv

. A fost a

mânată judecarea cauzei la data de 26 octombrie 2016 pentru depunerea la dosar a cererii de extrădare și a celorlalte documente necesare.

Încheierea a rămas definitivă, prin necontestare.

Prin încheierea din 27 octombrie 2016, s-a respins cererea

persoanei solicitate A.,

de revocare a măsurii

arestării provizorii în vederea extrădării. S-a r

espins cererea

persoanei solicitate A.,

de înlocuire a măsurii

arestării provizorii în vederea extrădării

cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura controlului judiciar.

Încheierea a rămas definitivă prin respingerea de către Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 02 noiembrie 2016, a contestației formulate de către persoana extrădabilă.

La data de 04 noiembrie 2016 autoritățile din Republica Moldova au transmis, prin intermediul Ministerului Justiției din România, cererea de extrădare, la care au anexat o serie de documente.

Prin încheierea din 04 noiembrie 2016 s-a prelungit măsura arestării provizorii în vederea extrădării, pe o perioadă de 30 de zile (începând cu data de 07 noiembrie 2016 până în data de 06 decembrie 2016 inclusiv) față de persoana solicitată A. A fost amânată judecarea cauzei la data de 24 noiembrie 2016, în vederea emiterii unei adrese către Ministerul Justiției - Autoritatea Națională pentru Cetățenie.

Prin încheierea din 05 decembrie 2016 s-a prelungit măsura arestului provizoriu în vederea extrădării, pe o perioadă de 30 de zile (începând cu data de 07 decembrie 2016 până în data de 05 ianuarie 2017 inclusiv) față de persoana solicitată

A. A fost a

mânată judecarea cauzei la data de 14 decembrie 2016, ora 10:00, în vederea emiterii unor adrese către Centrul Regional de Proceduri și Cazare pentru Solicitanții de Azil Timișoara pentru a se comunica stadiul de soluționare a cererii de azil formulate de persoana extrădabilă, către Judecătoria Timișoara pentru a ne comunica dacă s-a înregistrat pe rolul instanței o cauză privind pe persoana extrădabilă și către Ministerul Justiției pentru a se trimite în original și în integralitate înscrisurile comunicate prin fax cu privire la cererea de extrădare a persoanei solicitate.

La data de 23 decembrie 2016 s-a depus la dosar adresa emisă de Centrul Regional de Proceduri și Cazare pentru Solicitanții de Azil Timișoara, potrivit căreia persoana solicitată A. a depus în termenul legal, prin poștă, plângerea înregistrată cu nr. 2885592 din 21 decembrie 2016 împotriva Hotărârii Inspectoratului General pentru Imigrări nr. 2764352/h/CC din 08 decembrie 2016, de respingere a cererii de azil, depusă în România.

De asemenea, la aceeași dată, 23 decembrie 2016, s-a depus la dosar, de către Ministerul Justiției, documentația de extrădare în original, ce include și hotărârile pronunțate de autoritățile moldovene în integralitate, așa cum a fost înregistrată aceasta la data de 15 decembrie 2016 la Ministerul Justiției.

La data de 04 ianuarie 2017 s-a depus la dosar certificatul de grefă emis de Judecătoria Timișoara, din care reiese că la data de 22 decembrie 2016 persoana extrădabilă a depus la Judecătoria Timișoara o cerere având ca obiect „contencios administrativ și fiscal - refugiați” în contradictoriu cu Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Azil și Integrare, înregistrată sub nr. de Dosar nr. x/325/2016, ce are ca dată recomandată 13 ianuarie 2017, în cauză nefiind fixat termen de judecată.

Prin încheierea din 05 ianuarie 2017 s-a prelungit măsura arestului provizoriu în vederea extrădării, pe o perioadă de 30 de zile (începând cu data de 06 ianuarie 2017 până în data de 04 februarie 2017 inclusiv) față de persoana solicitată

A.. A fost a

mânată judecarea cauzei la data de 3 februarie 2017, ora 10:00, în vederea soluționării plângerii formulate de persoana solicitată împotriva hotărârii de respingere a cererii de azil.

Potrivit fișei Dosarului nr. x/325/2016, acesta are ca dată recomandată 08 februarie 2017, nefiind fixat primul termen de judecată.

Prin încheierea din 03 februarie 2017 s-a prelungit măsura arestului provizoriu în vederea extrădării, pe o perioadă de 30 de zile (începând cu data de 05 februarie 2017 până în data de 06 martie 2017 inclusiv) față de persoana solicitată

A.

A fost a

mânată judecarea cauzei la data de 22 februarie 2017, în vederea soluționării plângerii formulate de persoana solicitată împotriva hotărârii de respingere a cererii de azil.

Prin încheierea din 22 februarie 2017 s-a respins propunerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara privind prelungirea măsurii arestării provizorii și în baza art. 43 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 300/2013, raportat la art. 218 și urm. C. proc. pen.,

a fost înlocuită măsura arestării provizorii luată față de

persoana solicitată

A.,

cu măsura arestului la domiciliu,

pe o durată de 30 zile, începând cu 07 martie 2017 până la 05 aprilie 2017.

Plângerea solicitantului de azil înregistrată la data de 22 decembrie 2016 în Dosarul nr. x/325/2016 a fost soluționată de Judecătoria Timișoara la data de 24 martie 2017, prin sentința civilă nr. 3879 din 24 martie 2017, fiind respinsă plângerea petentului A. împotriva hotărârii privind respingerea cererii de azil.

La data de 29 martie 2017 petentul a formulat recurs.

Prin încheierea din 30 martie 2017 s-a respins propunerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara privind prelungirea măsurii arestului la domiciliu și s-a dispus înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu, față de persoana solicitată A. prin încheierea din 22 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. x/59/2016 cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 30 martie 2017 până în data de 28 aprilie 2017, inclusiv.

Încheierea a rămas definitivă prin necontestare.

Prin încheierea din 12 aprilie 2017 s-a prelungit măsura controlului judiciar față de persoana solicitată A., pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 29 aprilie 2017 până în data de 30 mai 2017 inclusiv.

Încheierea a rămas definitivă prin necontestare.

Arestarea provizorie a persoanei solicitate s-a efectuat la termenul din 08 octombrie 2016, pe o durată de 30 zile, în baza art. 44 din Legea nr. 302/2004, ca urmare a notiței roșii sau difuziunii de urmărire internațională prin Interpol, cauza fiind amânată la 26 octombrie 2016 pentru depunerea cererii de extrădare de către autoritățile din Republica Moldova.

La acel termen, având în vedere că nu s-a depus la dosar cererea de extrădare și documentația aferentă de către Ministerul Justiției, s-a impus acordarea unui nou termen de judecată în acest sens, la data de 04 noiembrie 2016.

La termenul din 04 noiembrie 2016 a fost depusă la dosar cererea de extrădare a autorităților din Republica Moldova împreună cu anumite acte anexă, extras din hotărârile pronunțate de autoritățile moldovene în baza cărora se solicită extrădarea. Cererea de extrădare are data înregistrării la Ministerul Justiției 04 noiembrie 2016 și la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara 04 noiembrie 2016.

La dosarul cauzei s-a depus la același termen din 04 noiembrie 2016 - fila 75 vol. I, adresa Inspectoratului General pentru Imigrări prin care se comunică faptul că cererea de azil a numitului

A.

a fost înregistrată la Centrul Regional de Proceduri și Cazare pentru Solicitanții de Azil-Timișoara, cu nr. 2764352 din 31 octombrie 2016, împreună cu informarea asupra dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 122/2006, potrivit cărora

împotriva solicitantului de azil nu pot fi luate măsuri de expulzare, extrădare sau de returnare forțată de la frontieră ori de pe teritoriul României, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 44 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.

La data de 09 decembrie 2016 a fost depusă la dosar - fila 180 vol. I, adresa

Inspectoratului General pentru Imigrări prin care se comunică faptul că a fost emisă hotărârea de respingere în procedură ordinară a cererii de azil din 08 decembrie 2016 împotriva căreia cel în cauză poate formula plângere în 10 zile de la comunicare.

La data de 23 decembrie 2016 s-a depus la dosar - fila 1 vol. II, adresa emisă de Centrul Regional de Proceduri și Cazare pentru Solicitanții de Azil Timișoara, potrivit căreia persoana solicitată A. a depus în termenul legal, prin poștă, plângerea înregistrată cu nr. 2885592 din 21 decembrie 2016 împotriva Hotărârii Inspectoratul General pentru Imigrări nr. 2764352/h/CC din 08 decembrie 2016, de respingere a cererii de azil, depusă în România. Adresa conține și informarea cu privire la dispozițiile art. 64, art. 17 alin. (7) lit. d) și art. 6 din Legea nr. 122/2006.

De asemenea, la aceeași dată, 23 decembrie 2016, s-a depus la dosar, de către Ministerul Justiției, documentația de extrădare în original, ce include și hotărârile pronunțate de autoritățile moldovene în integralitate, așa cum a fost înregistrată aceasta la data de 15 decembrie 2016 la Ministerul Justiției.

La data de 04 ianuarie 2017, la solicitarea Curții de Apel Timișoara, s-a depus la dosar certificatul de grefă emis de Judecătoria Timișoara - fila 170 vol. II, din care reiese că la data de 22 decembrie 2016 persoana extrădabilă a depus la Judecătoria Timișoara o cerere având ca obiect „contencios administrativ și fiscal - refugiați” în contradictoriu cu Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Azil și Integrare, înregistrată sub nr. de Dosar nr. x/325/2016, dosarul are ca dată recomandată 13 ianuarie 2017 și în cauză nu a fost fixat termen de judecată.

Plângerea înregistrată la data de 22 decembrie 2016 în Dosar nr. x/325/2016 a fost soluționată de Judecătoria Timișoara la data de 24 martie 2017, prin sentința civilă nr. 3879 din 24 martie 2017, fiind respinsă plângerea petentului A. împotriva hotărârii privind respingerea cererii de azil.

La data de 29 martie 2017 petentul a formulat recurs.

Prin încheierea din

30 martie 2017, față de aceste aspecte enumerate, s-a constatat că cererea de azil a fost depusă de către persoana solicitată

și înregistrată sub nr. 2764352 din 31 octombrie 2016,

anterior primirii cererii de extrădare din partea autorităților Republicii Moldova, cerere care a fost primită de Ministerul Justiției la data de

04 noiembrie 2016, astfel încât nu există temeiuri legale pentru ca această cerere de azil să nu fie luată în considerare în sensul Legii nr. 122/2006, cu toate efectele care decurg din dispozițiile art. 19 din Legea nr. 302/2004 și art. 6 din Legii nr. 122/2006, în sensul solicitat de către reprezentantul parchetului, prezenta cauză fiind amânată în vederea soluționării cererii de azil, totodată fiind dispusă în mod succesiv prelungirea măsurii arestului provizoriu.

Aceasta cu atât mai mult cu cât art. 4 din Legea nr. 122/2006 prevede expres că „autoritățile competente asigură accesul la procedura de azil oricărui cetățean străin sau apatrid, aflat pe teritoriul României ori la frontieră, din momentul manifestării de voință, exprimată în scris sau oral, din care să rezulte că acesta solicită protecția statului român, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 50

1

, art. 91 alin. (2) lit. b), art. 95 alin. (2), art. 96 alin. (2), art. 97 alin. (2) și la art. 120 alin. (2) lit. a))”, situațiile de excepție nefiind incidente în cauză.

De asemenea, prelungirea termenului de soluționare a cererii de azil formulate de către persoana extrădabilă nu poate fi apreciată ca ținând exclusiv de comportamentul procesual al acesteia.

În altă ordine de idei, dispozițiile Legii nr. 122/2006, coroborate cu ale Legii nr. 302/2004, sunt clare și exprese în privința imposibilității extrădării unui solicitant de azil, temeiurile invocate de către reprezentantul Parchetului în susținerea soluționării cererii de extrădare la acest termen nefiind incidente.

Din documentele depuse de

Inspectoratul General pentru Imigrări la dosar, rezultă că

persoana extrădabilă a depus cererea de azil la Centrul Regional de Proceduri și Cazare pentru Solicitanții de Azil - Timișoara

,

aceasta a fost înregistrată cu nr. 2764352 din 31 octombrie 2016

, anterior primirii cererii de extrădare, și a fost soluționată prin Hotărârea

Inspectoratului General pentru Imigrări nr. 2764352/h/CC din 08 decembrie 2016, în procedura ordinară.

Împotriva acestei hotărâri persoana extrădabilă a depus în termenul legal, prin poștă, plângerea înregistrată cu nr. 2885592 din 21 decembrie 2016, care a fost înregistrată la data de 22 decembrie 2016 la Judecătoria Timișoara.

Plângerea a fost soluționată de

Judecătoria Timișoara la data de 24 martie 2017, prin sentința civilă nr. 3879 din 24 martie 2017, fiind respinsă.

Împotriva acestei sentințe, petentul a formulat în termenul legal recurs, la data de 29 martie 2017.

Observând astfel depunerea recursului în termenul prevăzut de lege și dispozițiile exprese ale Legii nr. 122/2006, lege specială față de Legea nr. 302/2004, s-a constatat că la termenul din 30 martie 2017 nu a fost finalizată procedura de azil, fiind în continuare incidente disp. art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 care prevăd că nu pot fi extrădați din România solicitanții de azil.

Raportat la lipsa calității de solicitant de azil a persoanei extrădabile și la neincidența disp. art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, cum au fost invocate de către reprezentantul Parchetului, prin aceeași încheiere s-a constat că, potrivit documentelor deja menționate, hotărârea Inspectoratului General pentru Imigrări nr. 2764352/h/CC din 08 decembrie 2016 a fost pronunțată în procedura ordinară, căile de atac au fost exercitate cu respectarea termenelor prevăzute de art. 55 și 66 din Legea nr. 122/2006, cum s-a arătat mai sus, persoana extrădabilă beneficiază de statutul de solicitant de azil până la pronunțarea hotărârii instanței de recurs.

Or, potrivit art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, nu pot fi extrădați din România solicitanții de azil, beneficiarii statutului de refugiat sau ai protecției subsidiare în România, în cazurile în care extrădarea ar avea loc în țara de origine sau în orice alt stat în care viața ori libertatea acestora ar fi pusă în pericol sau în care ar fi supuși la tortură, tratamente inumane și degradante.

În cauză s-a solicitat a se aprecia că persoana extrădabilă nu mai intră sub incidența art. 19 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, ca „solicitant de azil”, în privința sa fiind incidentă noțiunea de „beneficiar al statutului de refugiat”, întrucât din motivarea sentinței civile nr. 3879 din 24 martie 2017 a Judecătoriei Timișoara rezultă că acesta nu poate beneficia de statutul de refugiat, motiv pentru care nu mai sunt incidente dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, acesta nefiind beneficiar al statutului de refugiat.

Potrivit art. 53 alin. (1) din Legea nr. 122/2006, în soluționarea cererii de azil se emite o hotărâre prin care se: a) recunoaște statutul de refugiat; sau b) acordă protecția subsidiară; sau c) respinge cererea de azil, iar potrivit art. 22 din Legea nr. 122/2006 formele de protecție constau în recunoașterea statutului de refugiat sau acordarea protecției subsidiare sau temporare.

Prin urmare, coroborând aceste dispoziții cu cele ale art. 2 lit. b), art. 34 și art. 17 alin. (7) lit. d) din Legea nr. 122/2006, deja menționate, rezultă că cele trei noțiuni folosite de art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, respectiv: „solicitanții de azil”, „beneficiarii statutului de refugiat” sau ai „protecției subsidiare în România” își au corespondentul în dispozițiile Legii nr. 122/2006, astfel încât persoanele în privința cărora procedura de azil nu este finalizată în sensul art. 17 alin. (7) din Legea nr. 122/2006 se încadrează în noțiunea de „solicitant de azil” prev. de art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, iar persoanele care au obținut o formă de protecție se încadrează în noțiunea de „beneficiarii statutului de refugiat” sau ai „protecției subsidiare în România”.

De asemenea, s-a solicitat de către reprezentantul Parchetului a se constata incidența dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora: „calitatea de cetățean român, solicitant de azil sau beneficiar al statutului de refugiat ori al protecției subsidiare în România se apreciază la data rămânerii definitive a hotărârii asupra extrădării. Dacă această calitate este recunoscută între data rămânerii definitive a hotărârii de extrădare și data convenită pentru predare, se va pronunța o nouă hotărâre în cauză.”

Dispozițiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 nu pot fi incidente în cauză, întrucât din interpretarea logico-sistematică rezultă că, dacă persoana extrădabilă beneficiază de una din calitățile prevăzute la alin. (1) încă de la momentul soluționării cererii de extrădare în primă instanță, prevalează aplicarea dispozițiilor art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, dispozițiile art. 19 alin. (2) găsindu-și aplicarea doar în situația în care, ulterior pronunțării soluțiilor prev. de art. 52 din Legea nr. 302/2004, persoana dobândește o asemenea calitate, până la rămânerea definitivă a hotărârii sau ulterior acestui moment.

Prin urmare, având în vedere că în prezenta cauză cererea de azil a fost depusă de către persoana solicitată

și înregistrată sub nr. 2764352 din 31 octombrie 2016,

anterior primirii cererii de extrădare din partea autorităților Republicii Moldova, cerere care a fost depusă la data de

04 noiembrie 2016, devin aplicabile dispozițiile art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004.

Analizând în continuare solicitările formulate de către reprezentantul Parchetului, s-a constatat că, până la soluționarea recursului prev. de art. 66 din Legea nr. 122/2006, persoana extrădabilă deține calitatea de solicitant de azil, astfel încât instanța nu poate trece la soluționarea cererii de extrădare, din moment ce există un impediment imperativ, expres prevăzut de lege, care interzice extrădarea.

Or, având în vedere că în cauză s-a formulat și opoziție la extrădare, cu privire la care instanța trebuie să se pronunțe în analiza cererii, soluționarea cauzei în baza cazului prev. de art. 19 din Legea nr. 122/2006, care împiedică extrădarea, ar echivala cu neanalizarea cererii de extrădare cu privire la celelalte condiții ca și a opoziției la extrădare. Aceasta ar priva practic pe participanții la procedură de o cale de atac și pe instanța de control judiciar de posibilitatea de a verifica modalitatea în care prima instanță a dispus cu privire la întrunirea sau nu a condițiilor privind extrădarea.

În lipsa unei dispoziții legale care să permită instanței învestite cu cererea de extrădare să analizeze această cerere cu omiterea analizării dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 302/2004,

până la soluționarea definitivă a procedurii de azil, nu se poate proceda la soluționarea cauzei, nici potrivit art. 52 alin. (5) și art. 54 din Legea nr. 302/2004 privind extrădarea sub condiție, întrucât această dispoziție se referă la situația impunerii unor condiții statului solicitant, conform art. 75 din Legea nr. 302/2006 și nu la alte condiții neîndeplinite potrivit Legii nr. 302/2004.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a apreciat ca fiind întrunite condițiile de extrădare, opoziția formulată de persoana extrădabilă fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de extrădare depusă la dosar la data de 04 noiembrie 2016, Procuratura Generală a Republicii Moldova a solicitat extrădarea persoanei solicitate A., cetățean moldovean.

Potrivit acestei solicitări, persoana extrădabilă este urmărită în vederea executării sentinței Judecătoriei Rîșcani, Municipiul Chișinău, din data de 24 ianuarie 2013, modificată parțial prin decizia Curții de Apel Chișinău din 23 aprilie 2015 și rămasă irevocabilă prin decizia Curții Supreme de Justiție din 24 februarie 2016, prin care a fost condamnată la 8 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 46. 190 alin. (5) din C. pen. al Republicii Moldova.

În fapt, s-a reținut că inculpatul A., acționând în conformitate cu programul pregătit și rolurile repartizate, împreună cu B., C., D., E., F., G., H., I. și J., sub conducerea lui K., L. și M., selectau persoane ușor influențabile psihologic, despre care știau cu certitudine că dispun de mijloace financiare sau au posibilitatea de a le împrumuta, utilizând metode din psihologia maselor și a influenței sociale, în scopul implicării cât mai multor persoane. În urma atragerii candidaților „la colaborare”, pentru recuperarea investiției făcute și eventual obținerea veniturilor, ultimii erau cooptați să determine cât mai multe persoane care să plătească pentru includerea lor în sistemul piramidal o sumă de 2.990 dolari SUA sau 2.290 euro.

Corespunzător, pe parcursul perioadei decembrie 2005 - iunie 2006, H., fiind membru al grupului criminal organizat, în complicitate cu cetățenii români K., L. și M., intenționat, prin înșelăciune și abuz de încredere, a însușit de la mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova, cauzându-le daune în proporții considerabile.

În total, A., prin înțelegere prealabilă cu K., L. și M., în perioada de timp nominalizată, a însușit de la cetățeni mijloace bănești în sumă de 6.870 euro și 11.960 dolari SUA, care la momentul comiterii infracțiunii conform cursului oficial al BNM constituiau 262.122 lei, ceea ce constituie proporții deosebit de mari.

La dosar au fost depuse, în original, cererea de extrădare nr. 06/20858 din 03 noiembrie 2016 emisă de Ministerul Justiției din Republica Moldova, ordonanța privind modificarea învinuirii din 12 noiembrie 2012, ordonanța de punere sub învinuire din 20 iunie 2007, sentința pronunțată de Judecătoria Rîșcani mun. Chișinău în Dosarul nr. x/2011 la data de 24 ianuarie 2013, încheierea de îndreptare a erorilor materiale, pronunțată de Judecătoria Rîșcani mun. Chișinău în Dosarul nr. x/2011 la data de 31 ianuarie 2013, încheierea e anunțare în căutare, pronunțată de Judecătoria Rîșcani mun. Chișinău în Dosarul nr. x/2011 la data de 23 mai 2016, adeverința din 26 octombrie 2016 emisă de Întreprinderea de Stat „Centrul Resurselor informaționale de Stat Registru” din Republica Moldova.

La data de 24 noiembrie 2016, s-a depus la dosar, de către persoana extrădabilă prin apărător, opoziția cu privire la cererea de extrădare, prin care a solicitat respingerea cererii de extrădare în temeiul art. 19 alin. (1) lit. a) și b), art. 21 alin. (1) lit. b), din Legea nr. 302/2004 și art. 65 pct. 2 lit. a) din Tratatul dintre România și Republica Moldova.

În motivarea opoziției la cererea de extrădare s-a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru extrădarea persoanei solicitate.

Cu privire la condițiile de formă ale cererii de extrădare, s-a arătat că aceasta conține

niște copii incomplete de pe hotărârile pronunțate în dosarul în care a fost condamnat, hotărârile comunicate conținând doar partea introductivă și dispozitivul; mai mult, ele nu sunt nici în formă originală, nici în forma unor copii autentice; în plus, cererea nu conține nici mandatul de executare a pedepsei. Nu cuprinde date

cu privire la perioada deja executată din pedeapsă, în condițiile în care persoana solicitată a fost arestată preventiv 9 luni de zile.

Din cuprinsul hotărârilor anexate cererii de extrădare, în special a sentinței pronunțate în data de 24 ianuarie 2013 de către Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău, nu rezultă cine a fost apărătorul persoanei solicitate sau dacă în mod efectiv i s-a asigurat asistența juridică, precum și care au fost cererile și susținerile acestui apărător. Având în vedere că faptele au fost săvârșite cu mai mult de 10 ani în urmă, ar fi trebuit comunicate textele de lege ce reglementează prescripția răspunderii penale și a executării pedepsei; în conformitate cu legea românească, infracțiunea de înșelăciune se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani și la data la care ar fi rămas definitivă hotărârea de condamnare în Republica Moldova, ar fi intervenit prescripția răspunderii penale.

Cu privire la motivele de fond pentru care nu sunt îndeplinite condițiile pentru extrădare s-a arătat că sunt incidente dispozițiile art. 21 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, art. 19 alin. (1) lit. a) și b)

din Legea nr. 302/2004 și art. 65 alin. (2) lit. a) din Tratatul din 6 iulie 1996 dintre România și Republica Moldova.

Astfel, s-a arătat că, datorită ideilor de unire cu România ale persoanei solicitate (și ale celorlalți inculpați), respectiv ideilor pro europene și de opoziție publică față de regimul comunist existent în Republica Moldova, la indicarea expresă a președintelui Republicii Moldova, în perioada respectivă acesta a fost condamnat pentru săvârșirea unor fapte care în mod obiectiv nu au fost de natură penală.

Persoana solicitată a precizat că a formulat cerere de acordare a cetățeniei române, care într-adevăr nu este încă soluționată, dar consideră că nu există niciun impediment în vederea soluționării în mod favorabil a acestei cereri, fapt care va determina respingerea cererii de extrădare.

Totodată, s-a arătat că din actele dosarului, anume din Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală a cetățenilor români cercetați în dosar, din deciziile pronunțate în Rep. Moldova (mai ales dacă guvernul Republicii Moldova va trimite toate deciziile complete pronunțate în cauză), rezultă fără tăgadă faptul că presupusa infracțiune a fost săvârșită și pe teritoriul României, în special în orașul Roman, jud. Neamț. În acel oraș a început activitatea respectivă, inițiată de către cetățeni romani K., L. și M. Pe teritoriul României a avut o foarte mare parte din toată activitatea "infracțională" de care a fost acuzat, drept pentru care nu se poate dispune extrădarea sa.

Analizând opoziția formulată, s-a constatat următoarele:

Potrivit art. 49 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, „opoziția nu poate fi întemeiată decât pe faptul că persoana arestată nu este persoana urmărită sau că nu sunt îndeplinite condițiile pentru extrădare”.

De asemenea, conform art. 52 alin. (2) din aceeași lege „Curtea de apel nu este competentă să se pronunțe asupra temeiniciei urmăririi sau condamnării pentru care autoritatea străină cere extrădarea, nici asupra oportunității extrădării”.

În speță, nu se contestă faptul că persoana extrădabilă

A.

este persoana urmărită de către statul solicitant.

Cu privire la neîndeplinirea condițiilor de formă invocate prin opoziția formulată se constată că la data de 23 decembrie 2016 - fila 5168 vol. II, s-a depus la dosar, de către Ministerul Justiției, documentația de extrădare în original, ce include și hotărârile pronunțate de autoritățile moldovene în integralitate, așa cum a fost înregistrată aceasta la data de 15 decembrie 2016 la Ministerul Justiției, devenind astfel nefondate criticile formulate în acest sens.

Cererea de extrădare a persoanei solicitate a fost formulată în scris de autoritatea competentă a statului solicitant, respectiv Procuratura Generală a Republicii Moldova, către autoritatea competentă a statului solicitat, respectiv Ministerul Justiției al României, în conformitate cu art. 8 din Legea nr. 177/1997 pentru ratificarea Tratatului dintre România și Republica Moldova privind asistența juridică în materie civilă și penală.

În

sprijinul cererii de extrădare s-au prezentat copii conforme cu originalul ale sentinței Judecătoriei Rîșcani, Municipiul Chișinău, din data de 24 ianuarie 2013, modificată parțial prin decizia Curții de Apel Chișinău din 23 aprilie 2015 și rămasă irevocabilă prin decizia Curții Supreme de Justiție din 24 februarie 2016.

Referitor la criticile cu privire la intervenirea prescripției răspunderii penale și a executării pedepsei, s-a apreciat că sunt nefondate.

Potrivit art. 33 din Legea nr. 302/2004 extrădarea nu se acordă în cazul în care prescripția răspunderii penale sau prescripția executării pedepsei este împlinită fie potrivit legislației române, fie potrivit legislației statului solicitant. Depunerea cererii de extrădare întrerupe prescripția neîmplinită anterior.

Potrivit art. 18 din Legea nr. 302/2004, pot fi extrădate din România, în condițiile prezentei legi, la cererea unui stat străin, persoanele aflate pe teritoriul său care sunt urmărite penal sau sunt trimise în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni ori sunt căutate în vederea executării unei măsuri de siguranță, a unei pedepse sau a unei alte hotărâri a instanței penale în statul solicitant.

Din interpretarea acestor două articole, rezultă că verificarea intervenției prescripției răspunderii penale potrivit legislației române sau potrivit legislației statului solicitant, se impune a fi făcută doar în cazul cererilor de extrădare formulate împotriva unor persoane urmărite penal sau trimise în judecată, nu și în cazul cererilor de extrădare formulate în vederea executării unei măsuri de siguranță, a unei pedepse sau a unei alte hotărâri a instanței penale în statul solicitant, caz în care se impune a fi verificată exclusiv intervenția prescripției executării pedepsei potrivit legislației române, fie potrivit legislației statului solicitant.

Aceasta deoarece, în procedura extrădării pasive în vederea executării unei pedepse a instanței penale în statul solicitant, autoritățile române nu procedează la o rejudecare a cauzei potrivit legislației române și nici nu efectuează o cenzură a modalității de aplicare a dispozițiilor legale străine privind prescripția din statul solicitant, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârii judecătorești străine și obligațiilor asumate de România prin convențiile internaționale în materia cooperării judiciare.

Or, în cauză se observă că cererea de extrădare este formulată împotriva persoanei extrădabile în vederea executării unei pedepse de 8 ani închisoare stabilită prin sentința Judecătoriei Rîșcani, Municipiul Chișinău, din data de 24 ianuarie 2013, modificată parțial prin decizia Curții de Apel Chișinău din 23 aprilie 2015 și rămasă irevocabilă prin decizia Curții Supreme de Justiție din 24 februarie 2016, problema prescripției răspunderii penale potrivit legislației statului solicitant fiind deja analizată prin sentințele menționate, nemaiputând fi repusă în discuție în prezenta cerere de extrădare, nefiind astfel necesar un extras al dispozițiilor legale privind prescripția răspunderii penale în statul solicitant.

Prin urmare, în soluționarea cererii de extrădare în vederea executării pedepsei de 8 ani închisoare stabilită prin sentința Judecătoriei Rîșcani, definitivă la data de 23 aprilie 2015, se impune doar verificarea prescripției executării pedepsei care, potrivit art. 162 alin. (2) C. pen. român, curge de la data rămânerii definitive a sentinței de condamnare, termenul de 13 ani (conform art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen.), nefiind împlinit. Lipsa unui extras din prevederile legale privind prescripția efectuării pedepsei în statul solicitant nu împiedică soluționarea prezentei cereri de extrădare, neîmplinirea prescripției executării în staul solicitant rezultând din difuziunea de urmărire internațională nr. 811825 din 07 septembrie 2016.

Criticile privind lipsa mențiunilor privind asigurarea asistenței juridice din partea unui avocat nu pot fi primite în condițiile în care, în partea introductivă a sentinței Judecătoriei Rîșcani, Municipiul Chișinău, din data de 24 ianuarie 2013, ca și în partea introductivă a deciziei Curții de Apel Chișinău di 23 aprilie 2015, sunt menționați toți avocații participanți, iar din declarațiile persoanei solicitate ca și din declarațiile martorei N., încuviințată în condițiile art. 49 alin. (2) Legea nr. 302/2004, reiese că pe parcursul procesului penal desfășurat în Republica Moldova, persoana extrădabilă a fost asistată în mod succesiv de mai mulți apărători aleși.

Analizând motivul de refuz prev. de art. 21 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 privind existența unor motive serioase să se creadă că extrădarea este solicitată în scopul pedepsirii unei persoane pe motive de opinii politice sau ideologice ori de apartenență la un anumit grup social, s-au reținut următoarele:

În cauză, persoana extrădabilă susține că a fost condamnat pe motiv de naționalitate, apartenență la un grup social și opinie politică, pentru că este etnic român, susținător al mișcării unioniste, pro european și opozant al regimului comunist din Republica Moldova, condamnarea sa fiind dispusă la solicitarea președintelui de atunci al Republicii Moldova, iar în România, pentru aceleași fapte, față de cetățenii români implicați s-a clasat urmărirea penală.

Susținerile persoanei extrădabile nu pot fi primite în condițiile în care condamnarea care stă la baza cererii de extrădare privește infracțiunea de escrocherie C. pen. al Republicii Moldova, constând în aceea că, acționând în conformitate cu planul întocmit, împreună cu mai multe persoane, selectau persoane ușor influențabile, despre care știau cu certitudine că dispun de mijloace financiare sau au posibilitatea de a le împrumuta. În urma atragerii candidaților, pentru recuperarea investiției și eventual obținerea de venituri, aceștia erau influențați să determine cât mai multe persoane care să plătească pentru includerea lor în sistemul piramidal, sumele de bani ajungând preponderent în conturile organizatorilor. Persoanele vătămate erau convinse să semneze contracte contra sumei de 2.990 euro (sau dolari SUA).

Astfel, în perioada 2005-2006, fiind membru al grupului criminal organizat, împreună cu mai mulți cetățeni moldoveni și sub conducerea cetățenilor români K., L. și M. prin înșelăciune și abuz de încredere a însușit de la mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova, mijloace bănești în sumă de 6.870 euro și 11.960 dolari, care la data comiterii infracțiunii constituiau 262.122 lei, proporții deosebit de mari.

Se observă așadar că infracțiunea pentru care a fost condamnată persoana extrădabilă este o infracțiune împotriva patrimoniului (definită ca „dobândire ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere) și nu o infracțiune politică sau în legătură tangențială cu vreo activitate politică.

De asemenea, s-a observat că prin aceeași sentință a Judecătoriei Rîșcani, Municipiul Chișinău, din data de 24 ianuarie 2013, au fost condamnate mai mule persoane, nu doar inculpatul, numele coinculpaților nesugerând o componență exclusivă din etnici români.

Împrejurarea învederată, în sensul că pentru cei trei cetățeni români, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus scoaterea de sub urmărire penală prin Rezoluția din 19 noiembrie 2010 nu are relevanță în condițiile în care, prin rezoluția analizată s-a constatat, în baza probelor aflate la dispoziția parchetului, că faptei imputate învinuiților K., L. și M., îi lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii, neexistând probe că aceștia au primit vreo parte din sumele încasate în Republica Moldova, fără ca rezoluția să vizeze situația celorlalți participanți din Republica Moldova.

Înscrisul depus de către persoana extrădabilă fila 36 vol. I, emanând de la președintele Republicii Moldova din data de 7 iunie 2006, având viza Cabinetului președintelui Republicii Moldova care prevede următoarele: „D-lor V. Balaban, Gh. Papus, V. Mejinschi - Urgent și categoric de stopat această activitate”, nu poate fi avut în vedere în soluționarea cererii de extrădare, întrucât, pe de o pateu, nu există certitudinea autenticității sale, pe de altă parte, nu rezultă din cuprinsul acestuia că vizează activitatea persoanei extrădabile.

În altă ordine de idei, deși persoana extrădabilă susține că a fost condamnat pe considerente politice, pentru că este susținător al mișcării unioniste, atât din declarația sa, cât și din declarația martorei N., rezultă că acesta nu a fost membru al vrunui partid din Republica Moldova, nedesfășurând vreo activitate publică politică de o minimă anvergură.

De asemenea, s-a constatat că motivele de refuz a extrădării invocate de persoana solicitată au făcut și obiectul cererii de azil cu care aceasta a investit autoritățile judiciare române care, în Dosarul x/325/2016 al Judecătoriei Timișoara, definitivă prin Decizia nr. 25 din 08 mai 2017 a Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal, au respins, ca nefondată, plângerea solicitatului de azil, reținându-se că nu există motive plauzibile pentru a considera că persoana extrădabilă ar fi persecutată în Republica Moldova pe motiv de naționalitate, apartenență la un grup social și opinie politică.

Referitor la criticile cu privire la modalitatea de desfășurare a procesului penal în fața autorităților din Republica Moldova, analizate prin prisma art. 21 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, privind nerespectarea dreptului la un proces echitabil, instanța a reținut următoarele:

În susținerea caracterului inechitabil al procedurii, persoana extrădabilă a învederat mai multe împrejurări legate de atitudinea pretins ostilă a judecătorului fondului, judecător care ar fi făcut anumite afirmații cu caracter amenințător la adresa inculpaților din dosar, acesta pronunțând soluția de condamnare ca urmare a unei comenzi politice, ca și relațiile de rudenie între judecătorul fondului și președintele Curții Supreme la care s-a judecat recursul și pretinderea unor sume cu titlu de mită.

Echitatea procedurii judiciare se analizează în ansamblu, în raport de modul de desfășurare a procesului penal atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată.

Analiza echității procedurii nu poate atinge nici direct și nici indirect fondul acuzațiilor aduse de autoritățile judiciare străine, aspecte care nu pot fi cenzurate de instanța română în procedura extrădării, evaluarea materialului probator fiind de competența exclusivă a instanțelor din Republica Moldova. Or, conform art. 52 alin. (2) din aceeași lege „Curtea de apel nu este competentă să se pronunțe asupra temeiniciei urmăririi sau condamnării pentru care autoritatea străină cere extrădarea, nici asupra oportunității extrădării”.

Din sentințele depuse împreună cu cererea de extrădare, rezultă că persoana solicitată a fost prezentă pe tot parcursul desfășurării procesului penal, fiind asistată de apărător ales, a fost audiat, declarația sa fiind analizată în cuprinsul sentinței Judecătoriei Rîșcani, Municipiul Chișinău, din data de 24 ianuarie 2013, filele 47-51 vol. II.

Acesta a formulat căile de atac prevăzute de lege, apelul său fiind admis prin decizia Curții de Apel Chișinău din 23 aprilie 2015 prin care s-a constatat intervenția prescripției răspunderii penale cu privire la una dintre infracțiunile pentru care a fost condamnat în primă instanță la pedeapsa de un an (cea prev. de art. 46 și 196 alin. (3)), fiind menținută condamnarea la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 46 și 190 alin. (5) C. pen. Persoana solicitată a exercitat prin avocat și recurs la Curtea Supremă de Justiție, acesta fiind respins ca inadmisibil prin decizia Curții Supreme de Justiție din 24 februarie 2016.

Contrar susținerilor persoanei solicitate, în urma judecării sale în apel acesta nu a fost achitat ci s-a constatat prescrisă o pedeapsă, fiind însă menținută o pedeapsă de 8 ani închisoare, pedeapsă stabilită în cuantum minim față de limitele art. 190 alin. (5) C. pen. al Republicii Moldova. De asemenea, contrar susținerilor persoanei solicitate, la Curtea Supremă de Justiție nu a fost reformată soluția Curții de Apel Chișinău, ci s-a respins ca inadmisibil recursul împotriva Deciziei Curții de Apel, astfel încât, susținerile privind invocatele relații de rudenie dintre judecătorul fondului și judecătorul instanței supreme în baza cărora s-ar fi menținut pedeapsa aplicată de către prima instanță, rămân fără suport.

Împrejurările învederate privind pronunțarea de către judecătorul fondului a condamnării la comandă politică, concomitent cu susținerile privind pretinderea de către acesta a unor sume cu titlu de mită, sunt pure afirmații, contrazicându-se chiar reciproc, fiind de neînțeles în ce măsură o pretinsă comandă politică, suficient de puternică pentru a determina hotărârea unui magistrat, ar putea fi totuși ignorată de acesta din urmă în situația primirii unor sume nespecificate cu orice titlu.

Față de toate aceste aspecte, având în vedere că persoanei solicitate i s-a asigurat dreptul la apărare, atât prin propria persoană cât și prin apărător ales, a dat declarații în cauză, declarația acestuia fiind analizată în cuprinsul sentinței de condamnare, a avut posibilitatea formulării căilor de atac, aceasta a exercitat efectiv aceste drepturi, obținând pe parcursul procedurii inclusiv punerea sa în libertate până la soluționarea irevocabilă a cauzei, se poate constata că per ansmablu procedura pare echitabilă, neputându-se încadra în dispozițiile art. 21 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004.

În ceea ce privește motivul de opoziție întemeiat pe art. 19 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 302/2004, s-a apreciat că este nefondat.

Persoana solicitată A. nu face parte din categoria persoanelor exceptate de la extrădare, deoarece nu i s-a acordat dreptul de azil în România. Astfel, prin sentința 3879/24 martie 2017 pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. x/325/2016, definitivă și irevocabilă prin decizia a Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată în contradictoriu cu Inspectoratul General pentru Imigrări.

De asemenea, persoanei solicitate nu i-a fost admisă cererea de redobândire a cetățeniei române.

Motivele de opoziție întemeiate pe art. 65 pct. 2 lit. a) din Tratatul dintre România și Republica Moldova privind asistența juridică în materie civilă și penală ratificat prin Legea nr. 177/1997 și pe art. 22 din Legea nr. 302/2004, s-a apreciat, de asemenea, că sunt nefondate.

Potrivit controlului de regularitate internațională efectuat de către Ministerul Justiției, între România și Republica Moldova se aplică Convenția europeană de extrădare, încheiată la Paris la 13 decembrie 1957.

România a ratificat Convenția europeană de extrădare și protocoalele adiționale, prin Legea nr. 80/1997 (publicată în M. Of. nr. 89 din 14 mai 1997).

Republica Moldova, alături de România, este stat parte la Convenția europeană de extrădare (aspect confirmat de Ministerul Justiției în documentația înaintată instanței).

Potrivit art. 28 pct. 1 din Convenție (ce poartă denumirea marginală „Relații între prezenta convenție și acordurile bilaterale”) „Prezenta convenție abrogă, în ceea ce privește teritoriile cărora se aplică, acele dispoziții din tratate, convenții sau acorduri bilaterale care, între două părți contractante, guvernează materia extrădării”.

Prin urmare, rămân aplicabile prevederile Convenției europene de extrădare (art. 7) coroborate cu art. 22 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc un motiv opțional de refuz cazul în care „ persoana este reclamată pentru o infracțiune care, potrivit legislației sale, a fost săvârșită în totul sau în parte pe teritoriul său ori într-un loc asimilat teritoriului său.”

Potrivit art. 22 din Legea nr. 302/2004, reprezintă un motiv opțional de refuz al extrădării când fapta care motivează cererea face obiectul unui proces penal în curs sau atunci când această faptă poate face obiectul unui proces penal în România.

În acest sens s-a observat că faptele care motivează cererea de extrădare nu fac obiectul unui proces penal în curs în România, Dosarul nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava în care s-a pronunțat rezoluția din 19 noiembrie 2010 nevizând faptele pentru care a fost condamnată persoana solicitată A. prin sentința Judecătoriei Rîșcani, Municipiul Chișinău, din data de 24 ianuarie 2013 astfel încât nu este incident motivul opțional de refuz al extrădării.

Analizând cererea de extrădare, instanța a constatat, conform art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 că sunt îndeplinite condițiile extrădării.

Astfel, așa cum rezultă din adresa Ministerului Justiției, în urma controlului de regularitate internațională, efectuat în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Legea nr. 302/2004, modificată și completată, persoana a cărei extrădare se solicită are cetățenie belgiană, între România și Republica Moldova este aplicabilă Convenția Europeană de extrădare încheiată la Paris la 13 decembrie 1957, ratificată prin Legea nr. 80 din 9 mai 1997, la cererea de extrădare au fost atașate documentele prev. de art. 37 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată și nu este incidentă niciuna din limitele acordării cooperării judiciare prevăzute la art. 3 din Legea nr. 302/2004, modificată și completată.

Convenția Europeană de extrădare încheiată la Paris la 13 decembrie 1957, ratificată prin Legea nr. 80 din 09 mai 1997, reglementează infracțiunile care dau loc la extrădare în art. 2, astfel că acestea trebuie să fie pedepsite de legea ambelor părți, cu o pedeapsă privativă de libertate de cel puțin 1 an sau mai mare, această condiție fiind îndeplinită în cauză.

Prin

sentința Judecătoriei Rîșcani, Municipiul Chișinău, din data de 24 ianuarie 2013, modificată parțial prin decizia Curții de Apel Chișinău di 23 aprilie 2015 și rămasă irevocabilă prin decizia Curții Supreme de Justiție din 24 februarie 2016., persoana solicitată a fost condamnată la 8 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 46. 190 alin. (5) din C. pen. al Republicii Moldova, fiind astfel întrunită cerința prev. de art. 26 din Legea nr. 302/2004 privind gravitatea pedepsei.

Fapta incriminată, respectiv infracțiunea de escrocherie, prev. de art. 46, 190 alin. (5) din

C. pen. al Republicii Moldova, este incriminată și de legislația română, potrivit art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 367 C. pen.

Curtea a constatat astfel că infracțiunea pentru s-a dispus condamnarea persoanei solicitate

A.

în statul solicitant are corespondent în infracțiunile prevăzute de legislația română, infracțiuni care prin dispozițiile Legii nr. 302/2004, modificată și completată, nu sunt exceptate de la extrădare. De asemenea, s-a constatat că în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile C. pen. român, privind prescripția executării pedepsei cu închisoarea, astfel că neexistând impedimente legale, s-a apreciat că cererea se impunea a fi admisă și să se dispună extrădarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Republica Moldova.

Cu privire la luarea măsurii arestării provizorii potrivit art. 43 alin. (6)

din Legea nr. 302/2004, instanța a constatat următoarele:

Prin încheierea penală din data de 8 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/59/2016, în temeiul prevederilor art. 44 din Legea nr. 302/2004, modificată și completată, s-a admis propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și în consecință s-a dispus arestarea provizorie în vederea extrădării a persoanei solicitate

A.

pe o durată de 30 zile, începând

cu data de 8 octombrie 2016 până la data de 6 noiembrie 2016, inclusiv

.

Arestarea provizorie a fost prelungită succesiv prin încheierile din

04 noiembrie 2016, 05 decembrie 2016, 05 ianuarie 2017, 03 februarie 2017, cauza fiind amânată în vederea soluționării cererii de azil formulate de către persoana soli