ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 701/2016
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 701/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 701/2016
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 115/PI din data de 26 aprilie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 241 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., rap. la art. 51 alin. (3) și art. 57 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 a respins cererea de constatare a încetării de drept a măsurii de arest provizoriu în vederea extrădării formulată de persoana extrădată A.
Pentru a hotărî în acest sens, curtea a reținut că prin sentința penală nr. 41/PI din data de 19 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în Dosarul nr. x/59/2015, s-a dispus, în baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 22 din Convenția Europeană de extrădare încheiată la Paris la 13 decembrie 1957, ratificată prin Legea nr. 80 din 9 mai 1997, admiterea cererii de extrădare formulată de autoritățile din Republica Moldova și extrădarea în Republica Moldova a persoanei solicitate
A.
În baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a menținut starea de arest provizoriu a persoanei solicitate, dispusă prin încheierea din 12 decembrie 2015 a acestei instanțe, până la predarea persoanei extrădate, conform art. 57 din Legea nr. 302/2004, modificată și completată.
S-a constatat că persoana extrădabilă nu a renunțat la regula specialității.
Sentința a rămas definitivă prin respingerea, ca nefondată, a contestației formulate de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 41/PI din data de 19 februarie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, prin Decizia penală nr. 304 din 04 martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2016 de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin cererea formulată la curte, persoana extrădată
A. a
solicitat a se constata încetată de drept măsura arestării preventive dispuse, arătând că la data de 19 februarie 2016 s-a emis un mandat de arestare provizorie care până în prezent nu a fost prelungit sau menținut.
Instanța a constatat că față de persoana extrădată A. s-a emis mandatul de arestare provizorie în vederea extrădării nr. 82/PI din 12 decembrie 2015 care a fost prelungit succesiv.
Prin sentința penală nr. 41/PI din data de 19 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/59/2015, în baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a menținut starea de arest provizoriu a persoanei solicitate, dispusă prin încheierea din 12 decembrie 2015 a acestei instanțe, până la predarea persoanei extrădate, conform art. 57 din Legea nr. 302/2004, modificată și completată.
Sentința a rămas definitivă prin respingerea, ca nefondată, a contestației formulate de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 41/PI din data de 19 februarie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, prin Decizia 304 din 04 martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2016 de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pe cale de consecință, s-a apreciat că, în cauză, nu mai poate fi vorba despre o prelungire sau menținere a arestului provizoriu după rămânerea definitivă a sentinței prin care s-a admis cererea de extrădare.
Contrar susținerilor petentului, după rămânerea definitivă a sentinței prin care s-a dispus extrădarea, în cauză nu mai sunt incidente dispozițiile art. 43 alin. (5) și (6) din Legea nr. 302/2004. Aceste dispoziții privesc arestarea provizorie și sesizarea instanței, după cum arată și denumirea marginală și vizează arestarea provizorie și prelungirea acesteia pe parcursul procedurii de soluționare a cererii de extrădare, cum rezultă expres din art. 43 alin. (5) din Legea nr. 302/2004.
După pronunțarea unei soluții definitive privind extrădarea nu mai sunt incidente dispozițiile menționate, cererea de extrădare nemaifiind în curs de soluționare în sensul art. 43 alin. (5) din lege.
În acest sens sunt și dispozițiile exprese ale art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, dispoziții aplicate prin s
entința penală nr. 41/PI din data de 19 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/59/2015, potrivit cărora: „în cazul în care curtea de apel constată că sunt îndeplinite condițiile de extrădare, hotărăște admiterea cererii de extrădare, dispunând totodată menținerea stării de arest provizoriu în vederea extrădării, până la predarea persoanei extrădate, conform art. 57.”
După rămânerea definitivă a sentinței privind extrădarea devin incidente dispozițiile art. 43 alin. (7) și art. 57 alin. (5) și (6) din Legea nr. 302/2004, care reglementează situația în care măsura arestării provizorii încetează în cazul în care persoana solicitată nu este preluată de către autoritățile statului solicitant.
Astfel, potrivit art. 43 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 „măsura arestării în vederea predării încetează de drept dacă persoana extrădată nu este preluată de autoritățile competente ale statului solicitat, în termen de 30 de zile de la data convenită pentru predare, cu excepția cazului prevăzut la art. 57 alin. (6). În acest caz, instanța dispune punerea de îndată în libertate a persoanei extrădate și informează despre aceasta Ministerul Justiției și Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.”
Potrivit art. 57 alin. (5) din Legea nr. 302/2004: „sub rezerva cazului prevăzut la alin. (6), dacă persoana extrădată nu va fi preluată la data stabilită, ea va putea fi pusă în libertate la expirarea unui termen de 15 zile, socotit de la această dată; acest termen nu va putea fi prelungit decât cel mult cu încă 15 zile.
Aceste dispoziții nu sunt însă incidente în cauză, având în vedere că până la această dată autoritățile solicitante și solicitate, prin Ministerul Justiției, nu au stabilit o dată a predării, astfel încât termenele menționate de art. 43 alin. (7) și art. 57 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 nu au început să curgă.
În acest sens este adresa Ministerului Justiției din 25 aprilie 2016 prin care se arată că la data de 08 martie 2016 Ministerul Justiției a solicitat Inspectoratului General pentru Imigrări informații cu privire la stadiul procedurii de azil, menționându-se totodată faptul că sentința penală nr. 41/PI din 19 februarie 2016 a Curții de Apel Timișoara a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 304 din 04 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin adresa din 09 martie 2016 Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Azil și Integrare a comunicat Ministerului Justiției și Biroului Național Interpol faptul că numitul A. a depus, în termenul legal, la biroul Registratură al Judecătoriei Timișoara, o plângere împotriva soluției pronunțate de Inspectoratul General pentru Imigrări în cadrul procedurii de azil.
Prin sentința penală nr. 68/PI din data de 10 martie 2016 pronunțată de Cutrea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/59/2016
s-a respins ca nefondată cererea de aplicare a dispozițiilor art. 19 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 302/2004 formulată de persoana extrădată
A.,
reținându-se că depunerea la Judecătoria Timișoara a „plângerii împotriva procedurii de soluționare a cererii sale de azil în România pentru a nu fi extrădat în Republica Moldova, procedură despre al cărei stadiu nu are cunoștință”, plângere înregistrată sub nr. x/325/2016, nu face dovada recunoașterii „calității de solicitant de azil sau beneficiar al statutului de refugiat ori al protecției subsidiare în România”, ulterior rămânerii definitive a sentinței penale nr. 41/PI din data de 19 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/59/2015.
Prin Decizia penală nr. 412 din 25 martie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/59/2016, definitivă, a fost respinsă ca nefondată contestația formulată de persoana extrădabilă A. împotriva sentinței penale nr. 68/PI din 10 martie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
Prin adresa din 25 aprilie 2016 Ministerului Administrației și Internelor - Inspectoratul General al Poliției Române - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională informează că, potrivit adresei Curții de Apel Timișoara, secția penală, sentința penală nr. 41/PI din 19 februarie 2016, prin care s-a admis extrădarea, nu poate fi pusă în executare până la soluționarea Dosarului nr. x/325/2016 de pe rolul Judecătoriei Timișoara, până în prezent nemaiprimind nicio altă informare în acest caz.
Prin adresa emisă de Biroul Executări Penale al Curții de Apel Timișoara din 16 martie 2016 către Inspectoratul General al Poliției din România - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Național Interpol s-a precizat că din verificările efectuate în sistemul Ecris al Judecătoriei Timișoara,
pe rolul acestei instanțe se află înregistrat Dosarul nr. x/325/2016, dosar ce vizează plângerea depusă de petentul A. împotriva hotărârii din 24 februarie 2016 a Inspectoratului General pentru Imigrări - Direcția Azil și Integrare. Dosarul nu are stabilit un termen de judecată. Conform adresei din 09 martie 2016 emisă de Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Azil și Integrare, au apreciat că plângerea petentului a fost depusă în termenul legal și că sunt aplicabile în speță dispozițiile art. 80 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că: „în cazul în care a fost pronunțată o hotărâre de respingere a cererii ca evident nefondată, termenul de depunere a plângerii este de 7 zile de la comunicare. În cazul în care plângerea este depusă în termenul legal, solicitantul are dreptul de a rămâne pe teritoriul României pe perioada soluționării plângerii.”Având în vedere cele expuse, judecătorul delegat la Biroul Executări Penale din cadrul Curții de Apel Timișoara a considerat că sentința penală nr. 41/PI din 19 februarie 2016, prin care s-a admis extrădarea în Republica Moldova nu poate fi pusă în executare până la soluționarea Dosarului nr. x/325/2016 al Judecătoriei Timișoara.
Prin adresa din 25 aprilie 2016 Inspectoratul General pentru Imigrări informează faptul că stadiul procedurii de azil în România este încă în curs de soluționare, următorul termen fiind fixat, la cererea avocatului ales al solicitantului de azil, la data de 06 mai 2016.
Pe cale de consecință, după pronunțarea sentinței definitive privind extrădarea, aceasta nu a fost pusă în executare ca urmare a demersurilor persoanei extrădate privind procedura azilului, nefiind astfel fixat de către autoritățile solicitante și solicitate o dată a predării, astfel încât termenele menționate de art. 43 alin. (7) și art. 57 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 nu au început să curgă.
Împotriva acestei sentințe penale a formulat contestație persoana extrădată A., în termen legal.
Examinând actele și lucrările dosarului, se constată că aceasta este nefondată:
Prin sentința penală nr. 41/PI din data de 19 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în Dosarul nr. x/59/2015, s-a dispus, în baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 22 din Convenția Europeană de extrădare încheiată la Paris la 13 decembrie 1957, ratificată prin Legea nr. 80 din 9 mai 1997, admiterea cererii de extrădare formulată de autoritățile din Republica Moldova și extrădarea în Republica Moldova a persoanei solicitate
A.
.
În baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a menținut starea de arest provizoriu a persoanei solicitate, dispusă prin încheierea din 12 decembrie 2015 a acestei instanțe, până la predarea persoanei extrădate, conform art. 57 din Legea nr. 302/2004, modificată și completată.
S-a constatat că persoana extrădabilă nu a renunțat la regula specialității.
Sentința a rămas definitivă prin respingerea, ca nefondată, a contestației formulate de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 41/PI din data de 19 februarie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, prin Decizia penală nr. 304 din 04 martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2016 de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Se reține că față de persoana extrădată A. a fost emis mandatul de arestare provizorie în vederea extrădării nr. 82/PI din 12 decembrie 2015 care a fost prelungit succesiv, până la admiterea cererii de extrădare formulată de autoritățile din Republica Moldova, prin sentința penală nr. 41/PI din data de 19 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara prin care, totodată, s-a menținut starea de arest provizoriu până la predarea persoanei extrădate.
Totodată, se observă că nu a fost
fixată de autoritățile solicitante și solicitate o dată a predării, deoarece persoana extrădată a formulat plângere împotriva soluției pronunțate de Inspectoratul General pentru Imigrări în cadrul procedurii de azil, la biroul Registratură al Judecătoriei Timișoara, prin urmare sentința penală nr. 41/PI din 19 februarie 2016 a Curții de Apel Timișoara, prin care s-a admis extrădarea, nu poate fi pusă în executare până la soluționarea Dosarului nr. x/325/2016 de pe rolul Judecătoriei Timișoara.
Potrivit dispozițiilor
art. 43 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, necesitatea menținerii arestării provizorii, aceste dispoziții fiind aplicabile în cursul soluționării cererii de extrădare. Or, în cauză, cererea de extrădare formulată de autoritățile din Republica Moldova a fost admisă prin sentința penală nr. 41/PI din data de 19 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, dispunându-se extrădarea în Republica Moldova a persoanei extrădate
A.
și menținându-se starea de arest provizoriu până la predare. În acest sens, instanța conchide că dispozițiile art. 43 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 nu mai sunt incidente, devenind aplicabile dispozițiile art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, dispoziții aplicate, de altfel, prin sentința penală nr. 41/PI din data de 19 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/59/2015, potrivit cărora: „în cazul în care curtea de apel constată că sunt îndeplinite condițiile de extrădare, hotărăște admiterea cererii de extrădare, dispunând totodată menținerea stării de arest provizoriu în vederea extrădării, până la predarea persoanei extrădate, conform art. 57.’’
Înalta Curte evidențiază că nu a fost fixat un termen pentru predarea persoanei extrădate
A. în
Republica Moldova, motivul împiedicării predării fiind determinat de necesitatea soluționarea plângerii formulate de acesta la Judecătoria Timișoara, împotriva soluției pronunțate de Inspectoratul General pentru Imigrări în cadrul procedurii de azil.
Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că măsura arestării provizoriii în vederea extrădării nu a încetat de drept, motiv pentru care va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana extrădată A. împotriva sentinței penale nr. 115/PI din data de 26 aprilie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana extrădată A. împotriva sentinței penale nr. 115/PI din data de 26 aprilie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
Obligă contestatorul la plata sumei de 230 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 mai 2016.