ÎCCJ, decizie (scj.ro #140163)

Contestație la executare. Extrădare. Arestare în vederea predării

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Executarea hotărârilor penale. Dispoziții comune

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

contestație la executare

C. proc. pen.,

art. 598 alin. (1) lit. c)

Legea nr. 302/2004,

art. 43 alin. (6)

În ipoteza admiterii cererii de extrădare, omisiunea instanței de a dispune arestarea persoanei extrădate în vederea predării, conform art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, constituie o împiedicare la executarea hotărârii definitive de extrădare, în accepțiunea dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât absența dispoziției de arestare împiedică executarea dispoziției de admitere a cererii de extrădare. În consecință, arestarea persoanei extrădate în vederea predării se poate dispune pe calea contestației la executare, întemeiată pe cazul prevăzut în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., arestarea în vederea predării reprezentând o punere în executare a dispoziției de admitere a cererii de extrădare.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 892 din 26 septembrie 2017

Prin sentința nr. 480/PI din 27 iunie 2017 a Curții de Apel Timișoara, Secția penală, în baza art. 598 C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva sentinței nr. 361 din 9 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, Secția penală privind pe A., definitivă la data de 9 iunie 2017.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel Timișoara a constatat următoarele:

Prin sentința penală nr. 361 din 9 mai 2017, în baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 și art. 22 din Convenția europeană de extrădare încheiată la Paris la 13 decembrie 1957, ratificată prin Legea nr. 80 din 9 mai 1997, s-a admis cererea de extrădare formulată de autoritățile din Republica Moldova.

S-a dispus extrădarea în Republica Moldova a persoanei solicitate A.

În baza art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a prelungit măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 30 de zile (începând cu data de 31 mai 2017 până în 29 iunie 2017 inclusiv) față de persoana solicitată A.

În baza art. 15 din Legea nr. 302/2004, s-a constatat că persoana solicitată a fost reținută, arestată provizoriu și la domiciliu de la 7 octombrie 2016 la 1 aprilie 2017.

S-a constatat că persoana extrădabilă nu a renunțat la regula specialității.

Cu privire la luarea măsurii arestării provizorii potrivit art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 s-au constatat următoarele:

Prin încheierea penală din data de 8 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în temeiul prevederilor art. 44 din Legea nr. 302/2004, s-a admis propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și, în consecință, s-a dispus arestarea provizorie în vederea extrădării a persoanei solicitate A. pe o durată de 30 zile, începând cu data de 8 octombrie 2016 până la data de 6 noiembrie 2016, inclusiv.

Arestarea provizorie a fost prelungită succesiv prin încheierile din 4 noiembrie 2016, 5 decembrie 2016, 5 ianuarie 2017, 3 februarie 2017, cauza fiind amânată în vederea soluționării cererii de azil formulate de către persoana solicitată.

Plângerea solicitantului de azil înregistrată la data de 22 decembrie 2016 a fost  soluționată  de  Judecătoria  Timișoara  la  data  de 24 martie 2017, prin sentința civilă nr. 3879 din 24 martie 2017, fiind respinsă plângerea petentului A. împotriva hotărârii privind respingerea cererii de azil.

La data de 29 martie 2017 petentul a formulat recurs.

Prin încheierea din 22 februarie 2017 s-a respins propunerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara privind prelungirea măsurii arestării provizorii și, în baza art. 43 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 218 și urm. C. proc. pen., a fost înlocuită măsura arestării provizorii luată față de persoana solicitată A. cu măsura arestului la domiciliu, pe o durată de 30 zile, începând cu 7 martie 2017 până la 5 aprilie 2017.

Prin încheierea din 30 martie 2017 s-a respins propunerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara privind prelungirea măsurii arestului la domiciliu și s-a dispus înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu, dispusă față de persoana solicitată A. prin încheierea din 22 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 30 martie 2017 până în data de 28 aprilie 2017, inclusiv. Prin încheierea din 12 aprilie 2017 s-a prelungit măsura controlului judiciar față de persoana solicitată A., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29 aprilie 2017 până în data de 30 mai 2017, inclusiv.

Potrivit art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, arestarea provizorie în vederea extrădării se dispune și este prelungită de același complet învestit cu soluționarea cererii de extrădare, prin încheiere, fără ca durata totală a arestării provizorii să poată depăși 180 de zile.

La calculul acestei durate nu se are în vedere durata reținerii dispuse de procuror întrucât, pe de o parte, art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 menționează doar arestarea provizorie, nu și reținerea, pe de altă parte, nici dreptul comun în materie (art. 226 alin. 2 C. proc. pen.) nu prevede deducerea perioadei reținerii din durata perioadei arestării.

Cu toate acestea, în calculul celor 180 zile prevăzute în art. 43 alin. (3) C. proc. pen. intră perioada arestului la domiciliu, față de Decizia nr. 740/2015 a Curții Constituționale și prevederile art. 222 alin. (10) C. proc. pen., cum au fost modificate în baza acestei decizii, chiar dacă prevederile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 nu prevăd expres acest lucru.

Având în vedere că, în soluționarea cererii de extrădare, s-a dispus măsura arestului provizoriu pe o perioadă de 150 zile și măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 26 zile, perioadă care se impune a fi avută în vedere la calculul celor 180 zile prevăzute în art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a constatat că nu se mai poate emite un nou mandat de arestare provizorie până la rămânerea definitivă a sentinței, decât pentru perioada rămasă de 4 zile, până la expirarea celor 180 de zile în cursul procedurii, perioadă care apare ca insuficientă pentru a asigura soluționarea definitivă a cauzei conform art. 53 din Legea nr. 302/2004.

Arestarea provizorie în vederea predării persoanei extrădate nu se mai raportează la această durată maximă, de 180 zile, doar de la momentul rămânerii definitive a sentinței prin care se dispune extrădarea, întrucât, după rămânerea definitivă a sentinței prin care s-a dispus extrădarea, în cauză nu mai sunt incidente dispozițiile art. 43 din Legea nr. 302/2004, cererea de extrădare nemaifiind în curs de soluționare în sensul art. 43 alin. (5) din Legea nr. 302/2004.

Aceste dispoziții privesc arestarea provizorie și sesizarea instanței, după cum arată și denumirea marginală și vizează arestarea provizorie și prelungirea acesteia pe parcursul procedurii de soluționare a cererii de extrădare, cum rezultă expres din art. 43 alin. (3) și (5) din Legea nr. 302/2004.

După rămânerea definitivă a sentinței privind extrădarea, devin incidente dispozițiile art. 43 alin. (7) și art. 57 alin. (5) și (6) din Legea nr. 302/2004, arestarea provizorie vizând predarea persoanei extrădate prin sentința definitivă, fiind reglementate situații în care măsura arestării provizorii încetează în cazul în care persoana solicitată nu este preluată de către autoritățile statului solicitant, intervenind o altă categorie de termene care vizează predarea. În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - prin decizia nr. 701 din 12 mai 2016.

Având în vedere că până la rămânerea definitivă a sentinței prin care se dispune extrădarea persoanei solicitate durata măsurii arestării provizorii nu poate depăși 180 zile, luând în considerare că, în cauză, durata arestării provizorii a atins 176 zile, în baza art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a prelungit controlul judiciar față de persoana extrădabilă A., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 31 mai 2017 până în 29 iunie 2017, inclusiv.

Împotriva sentinței penale au formulat contestații Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și persoana solicitată A., care au fost respinse de Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărârea rămânând definitivă la data de 9 iunie 2017.

Referitor la contestația la executare formulată împotriva hotărârii de mai sus, Curtea de Apel Timișoara a constatat următoarele:

Contestația la executare reprezintă mijlocul procesual ce se poate exercita în vederea soluționării incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală, apărute înaintea sau în cursul executării hotărârii penale definitive ori după executarea hotărârii penale definitive, dar în legătură cu aceasta.

Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se poate face contestație la executare când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Pe acest motiv de contestație s-a întemeiat contestatorul, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara solicitând ca prin admiterea contestației să se dispună arestarea persoanei solicitate în vederea predării.

S-a apreciat că o asemenea solicitare nu este admisibilă pe calea contestației la executare, nu doar pentru că arestarea unei persoane presupune condiții de fond și de formă, prevăzute expres de legislația procesual penală, art. 23 din Constituția României și art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, condiții neîntrunite în cadrul acestei solicitări, dar și pentru că pe calea contestației la executare nu se poate modifica o hotărâre, aducându-se atingere autorității de lucru judecat. Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, neputându-se pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.

Prin urmare, arestarea unei persoane nu poate fi considerată o împiedicare la executarea unei hotărâri penale definitive în sensul avut în vedere de legiuitor.

Împotriva sentinței nr. 480/PI din 27 iunie 2017 a Curții de Apel Timișoara, Secția penală, a formulat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În susținerea căii de atac, s-a învederat că din analiza dispozițiilor Legii nr. 302/2004 rezultă, fără echivoc, că predarea persoanei solicitate nu se poate dispune decât dacă aceasta se află sub puterea unui mandat de arestare, pe care organele de poliție să-l pună în executare. Lipsa unui mandat de arestare, în baza căruia organele de poliție să procedeze la reținerea, preluarea și predarea sub escortă a persoanei solicitate, determină imposibilitatea executării hotărârii de extrădare, iar această situație se circumscrie unei împiedicări la executare ce poate fi soluționată în temeiul dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

S-a arătat că, deși la data de 9 iunie 2017 hotărârea de extrădare a rămas definitivă, instanța de fond nu a emis mandatul de arestare a persoanei extrădate în vederea predării către autoritățile judiciare din Republica Moldova, iar măsura preventivă a controlului judiciar dispusă de Curtea de Apel Timișoara odată cu admiterea cererii de extrădare nu permite ridicarea unei persoane de la domiciliu și predarea sa. Pe perioada controlului judiciar persoana față de care s-a dispus măsura are doar obligația de a respecta obligațiile impuse de instanța de judecată, una dintre acestea fiind de a nu părăsi teritoriul orașului Timișoara, astfel încât este evidentă imposibilitatea punerii în executare a hotărârii de extrădare cu persoana extrădată aflată sub control judiciar.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Prin sentința nr. 361 din 9 mai 2017 a Curții de Apel Timișoara, Secția penală, definitivă la 9 iunie 2017, s-a admis cererea de extrădare și s-a dispus extrădarea în Republica Moldova a persoanei solicitate A. Totodată, în baza art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a prelungit măsura controlului judiciar față de persoana solicitată A., pe o perioadă de 30 de zile (începând cu data de 31 mai 2017 până în 29 iunie 2017 inclusiv). În prezent, măsura controlului judiciar a încetat de drept.

Problema ridicată în calea de atac a parchetului vizează posibilitatea de a se dispune sau nu, în procedura contestației la executare, arestarea persoanei extrădate în vederea predării acesteia către autoritățile din statul solicitant, în lipsa unei atari dispoziții din hotărârea de extrădare. Astfel cum s-a prezentat în cele ce preced, Curtea de Apel Timișoara a considerat că, în realitate, Ministerul Public ridică probleme de nelegalitate a sentinței penale nr. 361 din 9 mai 2017 și solicită a fi corectate pe calea prevăzută de dispozițiile art. 598 alin. (1) C. proc. pen. și, pe de altă parte, a arătat că arestarea unei persoane presupune condiții de fond și de formă prevăzute expres de legislația procesual penală, art. 23 din Constituția României și art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, condiții ce nu sunt îndeplinite în cauză.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Este adevărat, astfel cum în mod corect a arătat și instanța de fond, că pe calea contestației la executare nu se poate modifica o hotărâre și nu se pot invoca probleme de legalitate sau temeinicie, ci numai chestiuni ce privesc punerea acesteia în executare. Însă, contrar aprecierii Curții de Apel Timișoara, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că Ministerul Public pune în discuție aspecte ce vizează în mod exclusiv punerea în executare a hotărârii definitive de extrădare a persoanei extrădate A., împiedicarea la executare constând în lipsa unui mandat de arestare în baza căruia persoana să poată fi reținută, în vederea predării către autoritățile judiciare din Republica Moldova.

Conform art. 43 alin. (6) și (7) din Legea nr. 302/2004:

„(6) Odată cu admiterea cererii de extrădare, prin sentință, instanța dispune și arestarea persoanei extrădate în vederea predării.

(7) Măsura arestării în vederea predării încetează de drept dacă persoana extrădată nu este preluată de autoritățile competente ale statului solicitat, în termen de 30 de zile de la data convenită pentru predare, cu excepția cazului prevăzut la art. 57 alin. (6). În acest caz, instanța dispune punerea de îndată în libertate a persoanei extrădate și informează despre aceasta Ministerul Justiției și Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.”

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 57 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, „locul predării va fi un punct de frontieră al României. Centrul de cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române asigură, prin Biroul Național Interpol, predarea și informează despre aceasta Ministerul Justiției și curtea de apel competentă. Persoana extrădată este predată și preluată sub escortă.”

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că arestarea în vederea predării, prevăzută de dispozițiile art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, reprezintă, în fapt, o punere în executare a dispoziției de admitere a cererii de extrădare, situație oarecum similară mandatului de executare a pedepsei închisorii, emis în baza unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare.

Aceasta este o măsură distinctă de cea luată pe parcursul soluționării cererii de extrădare și până la momentul rămânerii definitive a hotărârii, iar împlinirea duratei maxime de 180 de zile a măsurii arestării provizorii în vederea extrădării, prevăzută în art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, nu constituie un impediment în luarea măsurii arestării în vederea predării. În această din urmă ipoteză, temeiul privării de libertate este dat de însăși soluția dispusă, respectiv cea de admitere a cererii de extrădare, instanța neputând analiza oportunitatea sau necesitatea acestei măsuri din perspectiva dispozițiilor Codului de procedură penală referitoare la arestarea preventivă. Verificarea pe care judecătorul o efectuează cu ocazia analizării îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru a se dispune extrădarea constituie implicit și o garanție că lipsirea de libertate a persoanei nu este arbitrară.

Predarea, ca o consecință directă a admiterii cererii de extrădare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei extrădate, căci numai astfel organele de poliție însărcinate cu executarea hotărârii definitive de extrădare pot proceda la reținerea și remiterea acesteia către autoritățile judiciare ale statului solicitant.

Ca atare, lipsa dispoziției de arestare constituie, în mod evident, o împiedicare la executarea hotărârii de extrădare, care, în substanța sa, presupune punerea persoanei extrădate la dispoziția autorităților statului solicitant. Impedimentul se circumscrie cazului de contestație la executare prevăzut în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar prin aceasta nu se aduce atingere autorității de lucru judecat, întrucât, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, în acest caz, arestarea dă doar conținut sentinței definitive de extrădare, reprezintă doar o punere în executare a acestei hotărâri.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată întemeiate criticile formulate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, motivul invocat circumscriindu-se cazului de contestație la executare prevăzut în art. art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. și putând fi remediat în această procedură.

Pe cale de consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva sentinței nr. 480/PI din 27 iunie 2017 a Curții de Apel Timișoara, Secția penală, pe care a desființat-o în totalitate și, rejudecând:

A admis contestația la executare formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva sentinței nr. 361 din 9 mai 2017 a Curții de Apel Timișoara, Secția penală.

A dispus arestarea persoanei extrădate A. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data încarcerării, în vederea predării către autoritățile din Republica Moldova.