ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2027/2010

Asupra recursului penal de față; Prin încheierea din 30 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților V.M. și T.M., apreciindu-se că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., iar din probele administrate rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunea de omor. Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs inculpatul V.M., solicitând revocarea măsurii arestării preventive. Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte reține că recursul este nefondat. Inculpatul V.M. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv dispusă în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. Prin sentința penală nr. 17 din 19 martie 2010, Tribunalul Călărași l-a condamnat pe inculpat la 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. pe o perioadă de 5 ani pentru săvârșirea acestei infracțiuni, menținându-se starea de arest a inculpatului. Potrivit art. 300 2 C. proc. pen. în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b . Dispozițiile art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen. prevăd că atunci când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. În speță, temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă și impun în continuare privarea de libertate a acestuia. Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea ce se reține în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea faptei comise, rezonanța socială negativă a acestui gen de fapte, împrejurarea că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale existând temerea rezonabilă că pus în libertate va comite și alte fapte antisociale, așa cum a reținut și instanța de apel.

Inculpatul V.M. este legal deținut în baza unei hotărâri de condamnare, chiar dacă împotriva acesteia a fost exercitată calea de atac a apelului. Față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat și îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.M. împotriva încheierii din 30 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 3363/116/2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2010.