ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2027/2010

Asupra recursului penal de față;

Prin încheierea din 30 aprilie 2010 a Curții de Apel

București, secția I penală, în temeiul art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a

inculpaților V.M. și T.M., apreciindu-se că sunt întrunite condițiile prevăzute

de art. 148 lit. f) C. proc. pen., iar din probele administrate rezultă

presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunea de omor.

Împotriva acestei hotărâri în termen

legal a declarat recurs inculpatul V.M., solicitând revocarea măsurii arestării

preventive.

Examinând legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul este nefondat.

Inculpatul V.M. a fost trimis în

judecată, în stare de arest preventiv dispusă în baza art. 148 lit. f) C. proc.

pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C.

pen.

Prin sentința penală nr. 17 din 19

martie 2010, Tribunalul Călărași l-a condamnat pe inculpat la 15 ani închisoare

și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C.

pen. pe o perioadă de 5 ani pentru săvârșirea acestei infracțiuni,

menținându-se starea de arest a inculpatului.

Potrivit art. 300

2

C.

proc. pen. în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată

este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia

arestării preventive, procedând potrivit art. 160

b

.

Dispozițiile art. 160

b

alin.

(3) C. proc. pen. prevăd că atunci când instanța constată că temeiurile care au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există

temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin

încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În speță, temeiurile care au

determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă și impun în continuare

privarea de libertate a acestuia.

Astfel, pedeapsa prevăzută de lege

pentru infracțiunea ce se reține în sarcina inculpatului este închisoarea mai

mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret

pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea faptei comise,

rezonanța socială negativă a acestui gen de fapte, împrejurarea că inculpatul

este cunoscut cu antecedente penale existând temerea rezonabilă că pus în

libertate va comite și alte fapte antisociale, așa cum a reținut și instanța de

apel.

Inculpatul V.M. este legal deținut

în baza unei hotărâri de condamnare, chiar dacă împotriva acesteia a fost exercitată

calea de atac a apelului.

Față de considerentele expuse, în

baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat și îl va obliga pe

acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.M. împotriva

încheierii din 30 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală,

pronunțată în Dosarul nr. 3363/116/2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2010.