ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2572/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 44/ P din 2 aprilie 2009 Curtea de Apel Constanța în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționara SC F.I. SRL împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 461/P/2008 din 28 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că printr-o plângere adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, petenta SC F.I. SRL în calitate de parte vătămată, a solicitat cercetarea și trimiterea în judecată a notarului public P.I.G. sub aspectul comiterii infracțiunilor de fals intelectual prev.de art. 289 C. pen.

și mărturie mincinoasă prev. de art. 260 C. pen. Petiționarul a susținut că în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3981 din 27 octombrie 2003 notarul public P.I.G. a declarat că în momentul vânzării părțile au declarat că prețul fusese plătit integral iar ulterior, notarul public, în calitate de martor într-o cauză civilă aflată pe rolul instanței de judecată a declarat că în momentul cumpărării numitul S.T. i-a spus că nu primise prețul stabilit prin contractul de vânzare-cumpărare. Prin rezoluția nr. 461/P/2008 din 28 iulie 2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, după efectuarea actelor premergătoare a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public P.I.G.

sub aspectul infracțiunilor imputate, iar prin rezoluția nr. 461/II/2/2008 din 10 noiembrie 2008 Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petiționară în temeiul art. 278 C. proc. pen. Examinând actele și lucrările din dosar Curtea de Apel Constanța a reținut că printr-un contract de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public P.I.G. la 27 octombrie 2008, vânzătorul S.T. a vândut cumpărătoarei SC F.I. SRL mai multe loturi de teren, în cuprinsul actului consemnându-se declarația reprezentantului cumpărătoarei, în sensul că a achitat prețul bunului cumpărat. La fila nr. 2 din contract s-a mai consemnat, că prețul vânzării - stabilit de comun acord- era de 298.916.580 lei, sumă pe care, vânzătorul a declarat că a primit-o de la cumpărătoare, în ziua autentificării actului.

Instanța a constatat că actul încheiat între cele două părți este o convenție, care exprimă voința acestora, că prețul prevăzut în contract a fost stabilit de părți, nu de către notar, tot părțile fiind cele care au declarat că au citit conținutul contractului și au fost de acord cu întregul său conținut, astfel cum a fost redactat. S-a mai constatat, că în cuprinsul actului respectiv nu există vreo declarație a notarului, rolul acestuia fiind doar de a consemna declarațiile părților contractante, declarația în sensul că prețul vânzării a fost primit aparținându-i vânzătorului și nu notarului.

Instanța a concluzionat în sensul că atâta timp cât notarul nu a făcut declarații în cuprinsul actului autentificat, iar petenta nu a afirmat că în depoziția dată de acesta în instanță ar fi declarat fapte care nu ar fi corespuns adevărului, susținerea petentei în sensul că procurorul trebuia să efectueze cercetări pentru a stabili dacă cele declarate de notar în contractul de vânzare-cumpărare corespund adevărului, nu este fondată, astfel că soluția de neînceperea urmăririi penale dispusă în cauză este corectă.

Împotriva sentinței penale pronunțată de prima instanță a declarat recurs petiționara care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că la termenul la care s-a judecat cauza, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, astfel că în opinia sa se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar pe fondul cauzei a apreciat că soluția instanței este greșită deoarece existau suficiente elemente pentru ca rezoluția de neînceperea urmăririi penale să fie desființată, soluția fiind dispusă de procuror fără a se efectua cercetări sub aspectul infracțiunii de mărturie mincinoasă. Examinând actele și lucrările din dosar, respectiv hotărârea recurată în raport cu criticile invocate cât și din oficiu Înalta Curte constată, că recursul declarat este nefondat.

Cât privește critica referitoare la neefectuarea legală a procedurii de citare Înalta Curte o apreciază ca fiind neîntemeiată, față de împrejurarea că potrivit mențiunilor cuprinse în plângerile și cererile formulate de petiționară aceasta a indicat ca sediu ales pentru citarea și comunicarea actelor de procedură, o adresă din orașul Constanța, unde a fost și citată pe tot parcursul cercetărilor și respectiv a judecării cauzei, cu respectarea dispozițiilor art. 177 și următoarele C. proc. pen. Este de observat că în fața primei instanțe de judecată la termenul din 27 ianuarie 2009 (fila 19 dosar) apărătorul ales al petentei a învederat că sediul societății se află în mun. București, fără a indica însă adresa.

În aceste împrejurări și având în vedere mențiunea formulată de petiționară în plângerea adresată instanței referitor la sediul ales pe care l-a indicat pentru comunicarea actelor de procedură instanța a procedat în consecință, iar procedura de citare s-a efectuat potrivit art. 179 C. proc. pen., cât timp la adresa indicată de petiționară pentru a fi citată nu se afla sediul social al societății astfel încât să fie incidente dispozițiile art. 178 alin. ultim C. proc. pen. De altfel, petiționara a fost reprezentată de apărătorii săi aleși în fața instanței de judecată și pentru termenul din 26 martie 2009 citarea acesteia a fost efectuată la sediul ales, la adresa indicată, pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare existând și mențiunea „la Ș.A.” (fila 24 dosar) adresa sediului ales de către petentă aparținându-i acestei persoane, care la un termen anterior a și semnat pentru primirea citației, consemnându-se datele din actul de identitate (fila 20 dosar).

Ca urmare critica recurentei cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare nu poate fi primită, Înalta Curte apreciind că în cauză dispozițiile legale care reglementează citarea și comunicarea actelor procedurale au fost respectate. Cât privește cel de-al doilea motiv de casare se constată, că soluția de neînceperea urmăririi penale dispusă față de intimatul P.I.G. în temeiul art. 10 lit. a) este corectă, atâta timp cât contractul de vânzare-cumpărare pe care l-a autentificat reprezintă acordul de voință al părților contractante, iar intimatul în calitate de notar public nu a făcut decât să legalizeze voința părților.

Pe de altă parte declarația dată de intimat în calitate de martor s-a referit la împrejurări despre care a luat cunoștință cu ocazia încheierii actului de vânzare-cumpărare, iar anularea respectivului act de către instanța de judecată a fost dispusă pe motivul că prețul stabilit de către părți printr-un antecontract a fost mai mare decât cel consemnat în actul autentic pentru ca taxa de timbru care urma a fi plătită să fie mai mică. Anularea actului de către instanță nu s-a întemeiat pe neplata prețului pe terenurile înstrăinate, astfel că având în vedere și acest aspect soluția dispusă de procuror apare ca fiind întemeiată. Pentru considerentele arătate Înalta Curte apreciază că recursul declarat de petiționară apare ca nefondat, hotărârea primei instanțe de respingere a plângerii formulate de petiționară în temeiul art. 278 1 C. proc.

pen. și menținerea implicită a soluției de neînceperea urmăririi penale fiind corectă. În consecință, Înalta Curte va respinge recursul declarat de petentă în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara SC F.I. SRL împotriva sentinței penale nr. 44/ P din 2 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Obligă recurenta petiționară la 160 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 iulie 2009.