ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2093/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond. Prin acțiunea formulată reclamantul P.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâții U.M. MAPN Direcția Financiar Contabilă București, Ministerul Apărării Naționale București, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a se constata faptul că în calitate de Șef al Comunicațiilor (și cu securitatea rețelelor și cifru 15%) din cadrul U.M. Lunca de Sus a fost îndreptățit la plata indemnizației de comandă până la momentul pensionării din data de 10 august 2006 și, pe cale de consecință, să se dispună obligarea intimaților la plata cu titlu de diferență de drepturi bănești, respectiv indemnizație de conducere, a sumei de 8466 lei, cu dobânzi legale de la data neîncasării acestor sume până la plata lor efectivă.

Ulterior, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului ministrului apărării Naționale nr. M3 din 18 ianuarie 2006. Prin încheierea din 26 februarie 2009 Tribunalul Mureș a apreciat că de soluționarea excepției de nelegalitate depinde soluționarea acțiunii având ca obiect diferențele salariale solicitate de reclamant, astfel că a sesizat Curtea de Apel Târgu Mureș în vederea soluționării excepției. În fața Curții de apel, reclamantul a depus precizări la excepția de nelegalitate, invocând dispozițiile art. 12 din Legea nr. 138/1999. Ministerul Apărării Naționale, prin întâmpinare, a solicitat respingerea excepției de nelegalitate a Ordinului ministrului Apărării Naționale nr.M3 din 18 ianuarie 2006, invocând excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, deoarece actul atacat este un act unilateral cu caracter normativ și potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 doar actele cu caracter individual pot face obiectul excepției.

În al doilea rând s-a solicitat respingerea excepției ca lipsită de obiect deoarece ordinul ministrului apărării naționale nr. M 3 din 18 ianuarie 2006 a fost emis în temeiul art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 14/2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 389/2001. Această ordonanță a fost abrogată prin art. 59 din Legea nr. 346 din 21 iulie 2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării. 2. Soluția instanței de fond. Prin sentința civilă nr. 13 din 29 ianuarie 2010 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile invocate de Ministerul Apărării Naționale, precum și excepția de nelegalitate a Ordinului nr. M3 din 18 ianuarie 2006 emis de Ministrul Apărării Naționale invocată de reclamantul P.C.

în dosarul nr. 1881/ 102/2008 al Tribunalului Mureș. Pentru a pronunța această soluție, instanța a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate reținând că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 sunt în sensul posibilității invocării excepției de nelegalitate a unui act normativ oricând, deci implicit și pe calea unei excepții, ca mijloc de apărare. Instanța de fond a respins și cea de-a doua excepție prin care se susținea că actul atacat este rămas fără obiect, reținând că, în speță, nu se pune în discuție modul de aplicare al ordinului, ci legalitatea lui, iar ordinul se referă la o funcție pe care reclamantul a deținut-o și în raport de care solicită anumite drepturi bănești.

Analizând, pe fond, excepția de nelegalitate a Ordinului Ministrului Apărării Naționale nr. M3 din 18 ianuarie 2006, s-a reținut că acest text de lege nu are nicio legătură cu motivul de nelegalitate invocat și anume nepublicarea ordinului, ci cu soluționarea fondului litigiului de dreptul muncii. Cu privire la motivul de nelegalitate invocat, potrivit căruia ordinul nu poate avea caracter retroactiv, instanța a făcut distincție între excepția de nelegalitate, când analiza actului administrativ se face prin raportare la o dispoziție dintr-o lege, și excepția de neconstituționalitate, când analiza se face doar cu privire la anumite categorii de acte, prin raportare la o dispoziție din Constituția României.

Critica referitoare la faptul că dispozițiile Ordinului atacat nu sunt corelate cu organigrama ministerului privind posturile care au ca atribuții specifice de serviciu „funcții de comandă" a fost respinsă și instanța de fond a reținut că nu s-a invocat nici un text de lege în raport de care instanța să poată analiza nelegalitatea actului sub acest aspect, deoarece analiza se poate face doar în raport de o dispoziție legală care nu ar fi fost respectată. 3. Calea de atac exercitată. Împotriva acestei hotărâri, reclamantul P.C. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, desființarea sentinței civile atacate și, rejudecând cauza, să se dispună admiterea excepției de nelegalitate.

În motivele de recurs se arată că Ordinul M 3 din 18 ianuarie 2008 pentru modificarea Ordinului Ministrului Apărării Naționale nr. M5/2003 încalcă dispozițiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.

S-a apreciat că dispozițiile aceluiași ordin nu sunt corelate cu organigrama ministerului privind posturile care au ca atribuții specifice de serviciu „funcția de comandă". În ceea ce privește retroactivitatea ordinului este criticată soluția instanței de fond pentru că nu a aplicat prevederile constituționale care instituie principiul neretroactivității legii deoarece Ordinul nr. M3 din 18 ianuarie 2006 este nelegal pentru că a fost emis la data de 18 ianuarie 2006 iar după aceea a fost comunicat prin ordin de zi la unitățile militare din subordine, iar la unitatea unde a lucrat reclamantul a fost primit în aprilie 2006, cu mențiunea că va fi pus în aplicare din luna iulie 2006. De asemenea, se invocă faptul că ordinul nu a fost publicat anterior intrării sale în vigoare și nu se cunoaște data certă privind această intrare în vigoare, mai ales că a fost emis la 18 ianuarie 2006 și a intrat în vigoare în luna ianuarie 2006, fiind astfel retroactiv.

4. Soluția instanței de recurs. După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente: Reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului M.A.N. nr. M3 din 18 ianuarie 2006 pentru modificarea Ordinului M.A.N. nr. M5/2003 privind modificarea Normelor metodologice și regulamentelor pentru aplicarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.

Acest ordin a fost emis la 18 ianuarie 2006 pentru aplicarea prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 138/1999 și a intrat în vigoare în luna ianuarie 2006. Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 „Ofițerii care, potrivit prevederilor legale, îndeplinesc funcția de conducere de: comandanți, șefi sau locțiitori ai acestora, șefi de serviciu, de secție și de birou, precum și asimilații acestora, în raport de răspunderea funcțiilor de conducere îndeplinite, de mărimea și importanța unităților sau compartimentelor, precum și de ponderea muncii de conducere față de activitatea de execuție pe care o realizează, beneficiază lunar de o indemnizație de comandă de 10-15% din solda de funcție". Alin. (2) al acestui articol, care a stat la baza emiterii ordinului a cărui nelegalitate este invocată, prevede că „Funcțiile pentru care se acordă indemnizația de comandă, mărimea concretă a procentului, precum și normele de acordare și de suspendare se stabilesc prin ordin al ministrului sau, după caz, al conducătorului instituției centrale,

iar alin. (3) prevede că „Indemnizația se acordă de la data numirii în funcțiile cu drept la indemnizația de comandă și încetează la data schimbării din funcțiile respective". În raport de prevederile art. 12 din Legea nr. 138/1999 nu se poate considera că ordinul atacat ar fi nelegal pentru că în acest ordin au fost stabilite funcțiile pentru care se acordă indemnizație de comandă și nu au fost încălcate normele legale în baza cărora a fost emis. Nu va fi reținută nici susținerea recurentului că dispozițiile ordinului atacat nu ar fi corelate cu organigrama ministerului pentru că nu s-a depus o asemenea organigramă care să facă posibilă constatarea și, oricum, nu este indicat un text de lege care ar fi încălcat în acest fel pentru că nelegalitatea presupune încălcarea unei norme legale.

Celelalte aspecte invocate de recurent referitoare la situația sa nu constituie motiv de nelegalitate a ordinului atacat ci vor constitui motiv de analiză în fața instanței ce soluționează fondul litigiului. Referitor la nerespectarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituția României, Înalta Curte constată că prin emiterea ordinului a cărei nelegalitate se invocă, nu se încalcă principiul neretroactivității. Mai întâi, chiar dacă ordinul atacat nu a fost publicat anterior, nu înseamnă că acesta nu a intrat în vigoare. Fiind un ordin ce vizează apărarea națională sunt aplicabile prevederile art. 35 alin. (3) din H.G. nr. 50 din 13 ianuarie 2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, prevederi care statuează că nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I asemenea ordine.

Acest ordin a fost emis la 18 noiembrie 2006 și a intrat în vigoare în aceeași lună, astfel că el nu are efect retroactiv, mai ales că fiind vorba de indemnizații de comandă ar urma să fie acordată pentru luna ianuarie 2006, în luna februarie 2006. Nu prezintă importanță faptul că în unitatea unde reclamantul și-a desfășurat activitatea acest ordin ar fi fost pus în aplicare începând cu luna iulie 2006 pentru că, chiar recurentul precizează că ordinul a fost comunicat prin ordin de zi la unitățile militare din subordinea Ministerului Apărării Naționale. Vor fi respinse și criticile din recurs potrivit cărora instanța de fond nu a analizat motivul de necorelare a prevederilor ordinului cu organigrama ministerului și a unităților din subordine deoarece instanța de fond a respins aceste susțineri, arătând că nu a fost invocat nici un text de lege în raport de care instanța să poată analiza nelegalitatea actului.

Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.C. împotriva sentinței civile nr. 13 din 29 ianuarie 2010 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2010.