ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2093/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

acțiunea formulată reclamantul P.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâții

U.M. MAPN Direcția Financiar Contabilă București, Ministerul

Apărării Naționale București, Ministerul Finanțelor

Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a

se constata faptul că în calitate de Șef al Comunicațiilor

(și cu securitatea rețelelor și cifru 15%) din cadrul U.M. Lunca

de Sus a fost îndreptățit la plata indemnizației de comandă

până la momentul pensionării din data de 10 august 2006 și, pe

cale de consecință, să se dispună obligarea

intimaților la plata cu titlu de diferență de drepturi

bănești, respectiv indemnizație de conducere, a sumei de 8466

lei, cu dobânzi legale de la data neîncasării acestor sume până la

plata lor efectivă.

Ulterior, reclamantul a invocat excepția de

nelegalitate a Ordinului ministrului apărării Naționale nr. M3

din 18 ianuarie 2006.

Prin încheierea din 26 februarie 2009 Tribunalul Mureș

a apreciat că de soluționarea excepției de nelegalitate depinde

soluționarea acțiunii având ca obiect diferențele salariale

solicitate de reclamant, astfel că a sesizat Curtea de Apel Târgu

Mureș în vederea soluționării excepției.

În fața Curții de apel, reclamantul a depus

precizări la excepția de nelegalitate, invocând dispozițiile

art. 12 din Legea nr. 138/1999.

Ministerul Apărării Naționale, prin

întâmpinare, a solicitat respingerea excepției de nelegalitate a Ordinului

ministrului Apărării Naționale nr.M3 din 18 ianuarie 2006, invocând

excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate,

deoarece actul atacat este un act unilateral cu caracter normativ și

potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 doar actele cu

caracter individual pot face obiectul excepției.

În al doilea rând s-a solicitat respingerea excepției

ca lipsită de obiect deoarece ordinul ministrului apărării

naționale nr. M 3 din 18 ianuarie 2006 a fost emis în temeiul art. 7 alin.

(1) din O.U.G. nr. 14/2001 privind organizarea și funcționarea

Ministerului Apărării Naționale, aprobată cu

modificări prin Legea nr. 389/2001. Această ordonanță a

fost abrogată prin art. 59 din Legea nr. 346 din 21 iulie 2006 privind

organizarea și funcționarea Ministerului Apărării.

Prin sentința civilă nr. 13 din 29 ianuarie 2010

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a respins excepțiile invocate de Ministerul

Apărării Naționale, precum și excepția de nelegalitate

a Ordinului nr. M3 din 18 ianuarie 2006 emis de Ministrul Apărării

Naționale invocată de reclamantul P.C. în dosarul nr. 1881/ 102/2008

al Tribunalului Mureș.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a respins excepția inadmisibilității

excepției de nelegalitate reținând că dispozițiile art. 4

din Legea nr. 554/2004 sunt în sensul posibilității invocării

excepției de nelegalitate a unui act normativ oricând, deci implicit

și pe calea unei excepții, ca mijloc de apărare.

Instanța de fond a respins și cea de-a doua

excepție prin care se susținea că actul atacat este rămas

fără obiect, reținând că, în speță, nu se pune în

discuție modul de aplicare al ordinului, ci legalitatea lui, iar ordinul

se referă la o funcție pe care reclamantul a deținut-o și

în raport de care solicită anumite drepturi bănești.

Analizând, pe fond, excepția de nelegalitate a

Ordinului Ministrului Apărării Naționale nr. M3 din 18 ianuarie 2006,

s-a reținut că acest text de lege nu are nicio legătură cu

motivul de nelegalitate invocat și anume nepublicarea ordinului, ci cu

soluționarea fondului litigiului de dreptul muncii.

Cu privire la motivul de nelegalitate invocat, potrivit

căruia ordinul nu poate avea caracter retroactiv, instanța a

făcut distincție între excepția de nelegalitate, când analiza

actului administrativ se face prin raportare la o dispoziție dintr-o lege,

și excepția de neconstituționalitate, când analiza se face doar

cu privire la anumite categorii de acte, prin raportare la o dispoziție

din Constituția României.

Critica referitoare la faptul că dispozițiile

Ordinului atacat nu sunt corelate cu organigrama ministerului privind posturile

care au ca atribuții specifice de serviciu „funcții de

comandă" a fost respinsă și instanța de fond a

reținut că nu s-a invocat nici un text de lege în raport de care instanța

să poată analiza nelegalitatea actului sub acest aspect, deoarece

analiza se poate face doar în raport de o dispoziție legală care nu

ar fi fost respectată.

3.

Calea de atac

exercitată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul P.C. a declarat

recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând

admiterea recursului, desființarea sentinței civile atacate și,

rejudecând cauza, să se dispună admiterea excepției de

nelegalitate.

În motivele de recurs se arată că Ordinul M 3 din

18 ianuarie 2008 pentru modificarea Ordinului Ministrului Apărării

Naționale nr. M5/2003 încalcă dispozițiile art. 12 alin. (3) din

Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului

militar din instituții publice de apărare națională, ordine

publică și siguranță națională.

S-a apreciat că dispozițiile aceluiași ordin

nu sunt corelate cu organigrama ministerului privind posturile care au ca

atribuții specifice de serviciu „funcția de comandă".

În ceea ce privește retroactivitatea ordinului este

criticată soluția instanței de fond pentru că nu a aplicat

prevederile constituționale care instituie principiul

neretroactivității legii deoarece Ordinul nr. M3 din 18 ianuarie 2006

este nelegal pentru că a fost emis la data de 18 ianuarie 2006 iar

după aceea a fost comunicat prin ordin de zi la unitățile

militare din subordine, iar la unitatea unde a lucrat reclamantul a fost primit

în aprilie 2006, cu mențiunea că va fi pus în aplicare din luna iulie

2006.

De asemenea, se invocă faptul că ordinul nu a fost

publicat anterior intrării sale în vigoare și nu se cunoaște

data certă privind această intrare în vigoare, mai ales că a

fost emis la 18 ianuarie 2006 și a intrat în vigoare în luna ianuarie

2006, fiind astfel retroactiv.

4.

Soluția

instanței de recurs.

După examinarea motivelor de recurs, a

dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge

recursul declarat pentru următoarele considerente:

Reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a

Ordinului M.A.N. nr. M3 din 18 ianuarie 2006 pentru modificarea Ordinului

M.A.N. nr. M5/2003 privind modificarea Normelor metodologice și

regulamentelor pentru aplicarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și

alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de

apărare națională, ordine publică și

siguranță națională.

Acest ordin a fost emis la 18 ianuarie 2006 pentru aplicarea

prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 138/1999 și a intrat în

vigoare în luna ianuarie 2006.

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 138/1999

„Ofițerii care, potrivit prevederilor legale, îndeplinesc funcția de

conducere de: comandanți, șefi sau locțiitori ai acestora,

șefi de serviciu, de secție și de birou, precum și

asimilații acestora, în raport de răspunderea funcțiilor de

conducere îndeplinite, de mărimea și importanța

unităților sau compartimentelor, precum și de ponderea muncii de

conducere față de activitatea de execuție pe care o

realizează, beneficiază lunar de o indemnizație de comandă

de 10-15% din solda de funcție".

Alin. (2) al acestui articol, care a stat la baza emiterii

ordinului a cărui nelegalitate este invocată, prevede că

„Funcțiile pentru care se acordă indemnizația de comandă,

mărimea concretă a procentului, precum și normele de acordare

și de suspendare se stabilesc prin ordin al ministrului sau, după

caz, al conducătorului instituției centrale, iar alin. (3) prevede

că „Indemnizația se acordă de la data numirii în funcțiile

cu drept la indemnizația de comandă și încetează la data

schimbării din funcțiile respective".

În raport de prevederile art. 12 din Legea nr. 138/1999 nu

se poate considera că ordinul atacat ar fi nelegal pentru că în acest

ordin au fost stabilite funcțiile pentru care se acordă

indemnizație de comandă și nu au fost încălcate normele

legale în baza cărora a fost emis.

Nu va fi reținută nici susținerea

recurentului că dispozițiile ordinului atacat nu ar fi corelate cu

organigrama ministerului pentru că nu s-a depus o asemenea

organigramă care să facă posibilă constatarea și, oricum,

nu este indicat un text de lege care ar fi încălcat în acest fel pentru

că nelegalitatea presupune încălcarea unei norme legale.

Celelalte aspecte invocate de recurent referitoare la

situația sa nu constituie motiv de nelegalitate a ordinului atacat ci vor

constitui motiv de analiză în fața instanței ce

soluționează fondul litigiului.

Referitor la nerespectarea dispozițiilor art. 15 alin.

(2) din Constituția României, Înalta Curte constată că prin

emiterea ordinului a cărei nelegalitate se invocă, nu se încalcă

principiul neretroactivității.

Mai întâi, chiar dacă ordinul atacat nu a fost publicat

anterior, nu înseamnă că acesta nu a intrat în vigoare.

Fiind un ordin ce vizează apărarea

națională sunt aplicabile prevederile art. 35 alin. (3) din H.G. nr. 50

din 13 ianuarie 2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la

nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor

de acte normative spre adoptare, prevederi care statuează că nu sunt

supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I

asemenea ordine.

Acest ordin a fost emis la 18 noiembrie 2006 și a

intrat în vigoare în aceeași lună, astfel că el nu are efect

retroactiv, mai ales că fiind vorba de indemnizații de comandă

ar urma să fie acordată pentru luna ianuarie 2006, în luna februarie

2006.

Nu prezintă importanță faptul că în

unitatea unde reclamantul și-a desfășurat activitatea acest

ordin ar fi fost pus în aplicare începând cu luna iulie 2006 pentru că,

chiar recurentul precizează că ordinul a fost comunicat prin ordin de

zi la unitățile militare din subordinea Ministerului

Apărării Naționale.

Vor fi respinse și criticile din recurs potrivit

cărora instanța de fond nu a analizat motivul de necorelare a

prevederilor ordinului cu organigrama ministerului și a

unităților din subordine deoarece instanța de fond a respins

aceste susțineri, arătând că nu a fost invocat nici un text de

lege în raport de care instanța să poată analiza nelegalitatea

actului.

Apreciind că soluția instanței de fond este

legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la

art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.C. împotriva sentinței civile nr. 13

din 29 ianuarie 2010 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 aprilie 2010.