ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3633/2009

Asupra contestației în anulare de față; Prin sentința penală nr. 287/ PI din 27 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, în temeiul art. 289 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.G., la pedeapsa de 5 luni închisoare. În temeiul art. 291 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, cu aplic. art. 74 Iit. a), 76 lit. e) C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare. În temeiul art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. s-au contopit cele două pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 luni închisoare. În temeiul art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 5 luni închisoare, stabilind un termen de încercare de 2 ani și 5 luni, iar în temeiul art. 359 C. proc.

pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen. s-au respins pretențiile formulate de partea civilă SC M.C.C. SRL Hunedoara, iar în temeiul art. 14 alin. (3) lit. a), teza II C. proc. pen. s-a dispus anularea ca fiind falsă a "Dovezii" eliberată de Biroul Executorului Judecătoresc C.G. în Dosarul execuțional nr. 09/2001. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor I.M., M.C., declarațiile inculpatului, adresa din 21 iunie 2005, adresa din 20 octombrie 2005, raportul de expertiză contabilă, copia ordinelor de plată, procesul verbal de sechestru, procesul verbal de adjudecare emise de inculpat, declarația de creanță, copia Deciziei civile nr. 519/ A din 10 mai 2004, Dosarul execuțional 09/2001 al Biroului Executorului Judecătoresc C.G.

s-a reținut că prin sentința civilă nr. 274/2001 a Tribunalului Timiș, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta SC C.O. SRL Timișoara, iar pârâta SC G.S. SA Oțelu Roșu a fost obligată la plata sumei de 1.675.274.313 lei reprezentând daune ca urmare a plății cu întârziere a sumei de 842.126.383 lei, sentință rămasă definitivă prin respingerea căilor de atac. La data de 17 iulie 2001, creditoarea SC C.O. SRL Timișoara prin administratorul G.A. a formulat cerere de executare silită a creanței către Biroul Executorului Judecătoresc C.G.

la data de 6 august 2001, executorul judecătoresc procedând la instituirea sechestrului definitiv asupra mai multor mijloace fixe - parcul auto al societății - în valoare de 1.809.602.171,85 lei, termenul de achitare al debitului constituindu-l data de 6 septembrie 2001. La data de 1 octombrie 2001, inculpatul - executor judecătoresc a întocmit formele de publicație a bunurilor aflate sub sechestru și a fixat data licitației la 16 octombrie 2001. Din declarațiile martorilor M.C. și I.M., administratori ai SC M.C. SRL Hunedoara rezultă că la data de 1 octombrie 2001, în virtutea relațiilor de colaborare existente între conducerea acestei societăți comerciale și conducerea SC G.S. SA Oțelu Roșu, aceasta a solicitat conducerii SC M.C.

SRL Hunedoara să participe la licitație și să facă tot posibilul pentru câștigarea acesteia pentru a salva de la vânzare mijloacele fixe, proprietatea debitoarei, fără de care continuarea activității nu mai era posibilă, încheindu-se în acest sens și un protocol intitulat "Notă de negociere", existent la fila 79 dosar urmărire penală. La fila 87 dosar urmărire penală se află procesul verbal de executare mobiliară din care rezultă că la data de 16 octombrie 2001, ora 10,00, bunurile aparținând SC G.S. SA Oțelu Roșu au fost adjudecate la licitație pentru suma de 3.001.000.000 lei de către SC M.C.C. SRL Hunedoara, bunuri constând în utilaj ele menționate în "lista de inventar a mijloacelor fixe din data de 30 iunie 2001". La fila 91 dosar urmărire penală se află în copie xerox ordinul de plată nr. 488 din care rezultă că la 24 octombrie 2001, plătitorul SC G.S.

SA Oțelu Roșu a achitat beneficiarului plății SC C.O. SRL Timișoara suma de 499.000.000 lei, ordinul de plată din care rezultă că la data de 24 octombrie 2001 plătitorul SC G.S. SA Oțelu Roșu a plătit beneficiarului plății SC C.O. SRL Timișoara suma de 449.000.000 lei, ordinul de plată nr. 382 din care rezultă că același plătitor a plătit la 31 august 2001 beneficiarului plății - SC C.O. SRL Timișoara suma de 100.000.000 lei, iar la fila 92 dosar de urmărire penală se află ordinul de plată din care rezultă că la data de 24 octombrie 2001 plătitorul SC G.S. SA Oțelu Roșu a plătit beneficiarului SC C.O. SRL Timișoara suma de 224.926.313 lei și ordinul de plată nr. 484 din care rezultă că același plătitor a plătit aceluiași beneficiar al plății, suma de 499.000.000 lei.

S-a reținut că fapta inculpatului C.G., care în calitate de executor judecătoresc a emis dovada privind plata bunurilor adjudecate de către SC M.C.C. SRL Hunedoara în care a menționat în fals ca dată a eliberării data de 16 octombrie 2001, deși ea a fost eliberată după data de 14 mai 2002, precum și că plata s-a făcut cu ordinele de plată, deși acestea reprezintă mijloacele de plată prin care SC G.S. SA Oțelu Roșu a achitat datoria către SC C.O. SRL Timișoara întrunește elementele constitutive ale infracțiuni de fals intelectual. S-a mai reținut că fapta aceluiași inculpat de a preda respectiva dovadă către SC M.C.C. SRL Hunedoara în scopul de a produce efecte juridice întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals prev. de art. 291 C. pen., vinovăția inculpatului fiind dovedită și prin faptul că deși avea cunoștință despre înțelegerea intervenită între SC G.S.

SA Oțelu Roșu și SC M.C.C. SRL Hunedoara privind licitația și câștigarea în orice mod de către aceasta, la dosar se află și protocolul încheiat între cele două societăți, a acceptat această înțelegere, denaturând astfel licitația publică. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, partea civilă SC M.C.C. SRL Hunedoara și inculpatul C.G. Parchetul a criticat hotărârea instanței de fond prin aceea că, inculpatul fiind condamnat la pedeapsa de 5 luni închisoare, mai mare decât pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală din 3 iulie 2007, s-a agravat situația acestuia în propria cale de atac întrucât împotriva acestei hotărâri, inculpatul a declarat apel, iar instanța de apel a stabilit că potrivit calității persoanei, competența soluționării cauzei în primă instanță aparține Curții de Apel Timișoara.

Inculpatul a solicitat să se constate prescripția răspunderii penale și încetarea procesului penal, achitarea în temeiul art. 10 lit. a) sau lit. d) C. proc. pen. întrucât nu este vinovat, iar în subsidiar, aplicarea art. 18 1 C. pen. Prin Decizia penală nr. 2255 din 15 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de inculpatul C.G. S-a casat în parte hotărârea atacată numai cu privire la pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. și rejudecând: S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 luni închisoare în pedepsele componente de 5 luni închisoare aplicată în baza art. 289 cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen.

și de 2 luni închisoare aplicată în baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 74 Iit. a) și art. 76 lit. e) C. pen. S-a redus pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen. de la 5 luni închisoare la 4 luni închisoare. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedeapsa de 4 luni închisoare și pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 luni închisoare. S-au menținut dispozițiile art. 81 C. pen. cu privire la suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Conform art. 82 C. pen., termenul de încercare este de 2 ani și 4 luni. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A fost respins ca nefondat recursul declarat de partea civilă SC M.C.C. SRL Hunedoara. A fost obligată recurenta parte civilă SC M.C.C. SRL Hunedoara la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că prin sentința penală nr. 328 din 3 iulie 2007 pronunțată de Judecătoria Reșița în Dosarul nr. 2244/290/2006, în baza art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.G. la pedeapsa de 4 luni închisoare; în baza art. 291 C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen.

a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 luni închisoare, iar în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 81 C. pen. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât inculpatul C.G., cât și partea civilă SC M.C.C. SRL Hunedoara, iar prin Decizia penală nr. 171 din 26 noiembrie 2006 a Tribunalului Caraș - Severin au fost admise apelurile, s-a admis excepția de necompetență a primei instanțe, după calitatea persoanei și s-a dispus declinarea competenței rejudecării în primă instanță a cauzei privind pe inculpat, la Curtea de Apel Timișoara. Investită cu soluționarea cauzei în primă instanță, Curtea de Apel Timișoara a condamnat pe inculpatul C.G.

la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 289 C. pen. și la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 291 C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 luni închisoare, în condițiile art. 81 C. pen. Într-adevăr, Curtea de Apel Timișoara a fost investită cu rejudecarea cauzei, ca efect al exercitării dreptului de apel al inculpatului și părții civile, având în vedere dispozițiile art. 28 1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și în condițiile în care nu s-a solicitat majorarea pedepsei. Potrivit dispozițiilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen. "Când hotărârea este desființată numai cu privire la unele fapte sau persoane, ori numai în ce privește latura penală sau civilă, instanța de rejudecare se pronunță în limitele în care hotărârea a fost desființată." De asemenea, prevederile art. 372 alin. (1) C. proc.

pen. potrivit cărora instanța de apel, soluționând cauza nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apel, privesc atât soluționarea cauzei de către instanța de apel cât și soluționarea cauzei de către instanța de rejudecare. Prin urmare, dacă hotărârea primei instanțe a fost desființată în apelul inculpatului și al părții civile, care nu a vizat latura penală, instanța investită cu rejudecarea cauzei, nu poate crea acestuia o situație mai grea, iar condamnarea lui la o pedeapsă mai mare decât cea inițială este nelegală. În ce privește celelalte motive de recurs invocate de inculpat, cât și recursul declarat de partea civilă SC M.C.C. SRL Hunedoara, Înalta Curte a constatat că acestea sunt nefondate.

Din ansamblul probelor administrate în cauză rezultă fără dubiu vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de fals și uz de fals, iar în ce privește rescripția răspunderii penale, momentul de la care începe să curgă termenul este după data de 14 mai 2002 când inculpatul a eliberat dovada de adjudecare, în care a menționat în mod necorespunzător că a fost eliberată la 16 octombrie 2001. Dovada de adjudecare a fost eliberată de inculpat la cererea formulată de SC M.C.C. SRL Hunedoara, cu adresa din 15 mai 2002. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare inculpatul C.G., invocând cazurile prev. de art. 386 lit. a) și c) C. proc. pen.

S-a susținut astfel pe de o parte că la data soluționării recursului a fost lipsă de procedură cu administratorul judiciar al părții civile,iar pe de altă parte că instanța de recurs nu a constatat intervenită prescripția răspunderii penale în condițiile art. 122, 124 C. pen., termenul de prescripție începând să curgă de la data ținerii licitației,respectiv 16 octombrie 2001, iar nu de la data de 14 mai 2002. Prin încheierea din 8 octombrie 2009, Înalta Curte a admis în principiu contestația în anulare,însă numai cu privire la cazul prev. de art. 386 lit. c) C. proc. pen.,întrucât pretinsa lipsă de procedură invocată cu partea civilă nu îl vizează pe inculpat,ci pe aceasta din urmă. Pe fondul contestației în anulare,Curte reține că potrivit art. 386 lit. c) C. proc.

pen.,împotriva unei hotărâri penale definitive se poate face contestație în anulare când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) – i) 1 ,cu privire la care existau probe în dosar. Incidența acestui caz de contestație reclamă existența la dosar,la data soluționării recursului,a unor probe în sensul subzistenței unui caz de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 C. proc. pen.,probe ignorate de către instanța de recurs,cu consecința omisiunii de a dispune încetarea procesului penal.

Acest caz nu are însă în vedere ipoteza în care invocarea unei cauze de încetare a procesului penal a constituit chiar un motiv de recurs, asupra căruia instanța de control judiciar s-a pronunțat în considerentele deciziei atacate,neavând relevanță dacă soluția instanței de recurs sub acest aspect a fost sau nu în acord cu probatoriul aflat la dosarul cauzei,căci ceea ce se sancționează în limitele acestui caz de contestație este nepronunțarea,iar nu (eventuala) pronunțare greșită asupra unei cauze de încetare a procesului penal. A accepta teza contrară ar echivala cu transformarea contestației în anulare într-o cale ordinară de atac,prin intermediul căreia se ajunge la cenzurarea deciziei pronunțate în recurs,pe fondul ei.

În speță,din actele existente la dosar (fila 43 dos. recurs), rezultă că inculpatul C.G. a invocat,ca și motiv de recurs,cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 15 C. proc. pen.,în sensul că există o cauză care înlătură răspunderea penală,respectiv prescripția răspunderii penale,în condițiile art. 122-124 C. pen. Așa cum rezultă în mod explicit din considerentele deciziei atacate,instanța de recurs a analizat inclusiv acest motiv de casare, apreciindu-l ca fiind nefondat,în condițiile în care,în opinia instanței de control judiciar, termenul de prescripție a răspunderii penale a început să curgă după data de 14 mai 2002, când inculpatul a eliberat dovada de adjudecare,iar nu data de 16 octombrie 2001, cum a invocat inculpatul în motivele de recurs.

Or,ceea ce se invocă pe calea contestației în anulare nu este nepronunțarea, ci pronunțarea greșită asupra cazului de casare invocat,cu referire la incidența prescripției răspunderii penale, reiterându-se practic același motiv de recurs deja analizat de către instanța de control judiciar. Prin urmare,constatând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 386 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de către inculpatul C.G., obligându-l pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat ocazionate de soluționarea acesteia, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul C.G. împotriva Deciziei penale nr. 2255 din 15 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,pronunțată în Dosarul nr. 2881/98/2007. Obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică,azi 5 noiembrie 2009.