ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3633/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3633/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra contestației în

anulare de față;

Prin sentința penală nr.

287/ PI din 27 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, în temeiul art. 289 C.

pen., pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, cu aplicarea art. 74 lit.

a), art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.G., la pedeapsa de 5

luni închisoare.

În temeiul art. 291

C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, cu aplic. art. 74 Iit. a),

76 lit. e) C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 luni

închisoare.

În temeiul art. 33

lit. a), 34 lit. b) C. pen. s-au contopit cele două pedepse, urmând ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 luni închisoare.

În temeiul art. 81

C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 5 luni

închisoare, stabilind un termen de încercare de 2 ani și 5 luni, iar în temeiul

art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.

83 C. pen.

În temeiul art. 14

și art. 346 C. proc. pen. s-au respins pretențiile formulate de partea civilă

SC M.C.C. SRL Hunedoara, iar în temeiul art. 14 alin. (3) lit. a), teza II C. proc.

pen. s-a dispus anularea ca fiind falsă a "Dovezii" eliberată de

Biroul Executorului Judecătoresc C.G. în Dosarul execuțional nr. 09/2001.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Din probele

administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor I.M., M.C.,

declarațiile inculpatului, adresa

din 21 iunie 2005,

adresa din 20 octombrie 2005, raportul de expertiză

contabilă, copia ordinelor de plată, procesul verbal de sechestru, procesul

verbal de adjudecare emise de inculpat, declarația de creanță, copia Deciziei civile

nr. 519/ A din 10 mai 2004, Dosarul execuțional 09/2001 al Biroului

Executorului Judecătoresc C.G. s-a reținut că prin sentința civilă nr. 274/2001

a Tribunalului Timiș, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta SC

C.O. SRL Timișoara, iar pârâta SC G.S. SA Oțelu Roșu a fost obligată la plata

sumei de 1.675.274.313 lei reprezentând daune ca urmare a plății cu întârziere

a sumei de 842.126.383 lei, sentință rămasă definitivă prin respingerea căilor

de atac.

La data de 17

iulie 2001, creditoarea SC C.O. SRL Timișoara prin administratorul G.A. a

formulat cerere de executare silită a creanței către Biroul Executorului

Judecătoresc C.G. la data de 6 august 2001, executorul judecătoresc procedând

la instituirea sechestrului definitiv asupra mai multor mijloace fixe - parcul

auto al societății - în valoare de 1.809.602.171,85 lei, termenul de achitare

al debitului constituindu-l data de 6 septembrie 2001.

La data de 1

octombrie 2001, inculpatul - executor judecătoresc a întocmit formele de

publicație a bunurilor aflate sub sechestru și a fixat data licitației la 16

octombrie 2001.

Din declarațiile

martorilor M.C. și I.M., administratori ai SC M.C. SRL Hunedoara rezultă că la

data de 1 octombrie 2001, în virtutea relațiilor de colaborare existente între

conducerea acestei societăți comerciale și conducerea SC G.S. SA Oțelu Roșu,

aceasta a solicitat conducerii SC M.C. SRL Hunedoara să participe la licitație

și să facă tot posibilul pentru câștigarea acesteia pentru a salva de la

vânzare mijloacele fixe, proprietatea debitoarei, fără de care continuarea

activității nu mai era posibilă, încheindu-se în acest sens și un protocol

intitulat "Notă de negociere", existent la fila 79 dosar urmărire

penală.

La fila 87 dosar

urmărire penală se află procesul verbal de executare mobiliară din care rezultă

că la data de 16 octombrie 2001, ora 10,00, bunurile aparținând SC G.S. SA

Oțelu Roșu au fost adjudecate la licitație pentru suma de 3.001.000.000 lei de

către SC M.C.C. SRL Hunedoara, bunuri constând în utilaj ele menționate în

"lista de inventar a mijloacelor fixe din data de 30 iunie 2001".

La fila 91 dosar

urmărire penală se află în copie xerox ordinul de plată nr. 488 din care

rezultă că la 24 octombrie 2001, plătitorul SC G.S. SA Oțelu Roșu a achitat

beneficiarului plății SC C.O. SRL Timișoara suma de 499.000.000 lei, ordinul de

plată din care rezultă că la data de 24 octombrie 2001 plătitorul SC G.S. SA

Oțelu Roșu a plătit beneficiarului plății SC C.O. SRL Timișoara suma de 449.000.000

lei, ordinul de plată nr. 382 din care rezultă că același plătitor a plătit la

31 august 2001 beneficiarului plății - SC C.O. SRL Timișoara suma de

100.000.000 lei, iar la fila 92 dosar de urmărire penală se află ordinul de

plată din care rezultă că la data de 24 octombrie 2001 plătitorul SC G.S. SA

Oțelu Roșu a plătit beneficiarului SC C.O. SRL Timișoara suma de 224.926.313

lei și ordinul de plată nr. 484 din care rezultă că același plătitor a plătit

aceluiași beneficiar al plății, suma de 499.000.000 lei.

S-a reținut că

fapta inculpatului C.G., care în calitate de executor judecătoresc a emis

dovada privind plata bunurilor adjudecate de către SC M.C.C. SRL Hunedoara în

care a menționat în fals ca dată a eliberării data de 16 octombrie 2001, deși

ea a fost eliberată după data de 14 mai 2002, precum și că plata s-a făcut cu

ordinele de plată, deși acestea reprezintă mijloacele de plată prin care SC G.S.

SA Oțelu Roșu a achitat datoria către SC C.O. SRL Timișoara întrunește elementele

constitutive ale infracțiuni de fals intelectual.

S-a mai reținut

că fapta aceluiași inculpat de a preda respectiva dovadă către SC M.C.C. SRL

Hunedoara în scopul de a produce efecte juridice întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de uz de fals prev. de art. 291 C. pen.,

vinovăția inculpatului fiind dovedită și prin faptul că deși avea cunoștință

despre înțelegerea intervenită între SC G.S. SA Oțelu Roșu și SC M.C.C. SRL

Hunedoara privind licitația și câștigarea în orice mod de către aceasta, la

dosar se află și protocolul încheiat între cele două societăți, a acceptat

această înțelegere, denaturând astfel licitația publică.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara, partea civilă SC M.C.C. SRL Hunedoara și inculpatul C.G.

Parchetul a

criticat hotărârea instanței de fond prin aceea că, inculpatul fiind condamnat

la pedeapsa de 5 luni închisoare, mai mare decât pedeapsa de 4 luni închisoare

aplicată prin sentința penală din 3 iulie 2007, s-a agravat situația acestuia

în propria cale de atac întrucât împotriva acestei hotărâri, inculpatul a

declarat apel, iar instanța de apel a stabilit că potrivit calității persoanei,

competența soluționării cauzei în primă instanță aparține Curții de Apel Timișoara.

Inculpatul a solicitat

să se constate prescripția răspunderii penale și încetarea procesului penal,

achitarea în temeiul art. 10 lit. a) sau lit. d) C. proc. pen. întrucât nu este

vinovat, iar în subsidiar, aplicarea art. 18

1

C. pen.

Prin Decizia penală

nr. 2255 din 15 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara și de inculpatul C.G.

S-a casat în

parte hotărârea atacată numai cu privire la pedeapsa aplicată pentru infracțiunea

de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. și rejudecând:

S-a descontopit

pedeapsa rezultantă de 5 luni închisoare în pedepsele componente de 5 luni

închisoare aplicată în baza art. 289 cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit.

e) C. pen. și de 2 luni închisoare aplicată în baza art. 291 C. pen. cu

aplicarea art. 74 Iit. a) și art. 76 lit. e) C. pen.

S-a redus

pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. cu

aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen. de la 5 luni închisoare la

4 luni închisoare.

Conform art. 33 lit.

a) și art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedeapsa de 4 luni închisoare și

pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea de uz de fals

prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C.

pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 luni

închisoare.

S-au menținut

dispozițiile art. 81 C. pen. cu privire la suspendarea condiționată a

executării pedepsei.

Conform art. 82 C.

pen., termenul de încercare este de 2 ani și 4 luni.

S-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței.

A fost respins

ca nefondat recursul declarat de partea civilă SC M.C.C. SRL Hunedoara.

A fost obligată

recurenta parte civilă SC M.C.C. SRL Hunedoara la plata sumei de 250 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că prin

sentința penală nr. 328 din 3 iulie 2007 pronunțată de Judecătoria Reșița în Dosarul

nr. 2244/290/2006, în baza art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 74 alin.

(1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.G.

la pedeapsa de 4 luni închisoare; în baza art. 291 C. pen. cu aplic. art. 74 alin.

(1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. a fost condamnat inculpatul la

pedeapsa de 2 luni închisoare, iar în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.

pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 luni

închisoare. S-a făcut aplicarea art. 81 C. pen.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat apel atât inculpatul C.G., cât și partea civilă SC

M.C.C. SRL Hunedoara, iar prin Decizia penală nr. 171 din 26 noiembrie 2006 a

Tribunalului Caraș - Severin au fost admise apelurile, s-a admis excepția de

necompetență a primei instanțe, după calitatea persoanei și s-a dispus

declinarea competenței rejudecării în primă instanță a cauzei privind pe

inculpat, la Curtea de Apel Timișoara.

Investită cu

soluționarea cauzei în primă instanță, Curtea de Apel Timișoara a condamnat pe

inculpatul C.G. la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art.

289 C. pen. și la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art.

291 C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 luni

închisoare, în condițiile art. 81 C. pen.

Într-adevăr,

Curtea de Apel Timișoara a fost investită cu rejudecarea cauzei, ca efect al

exercitării dreptului de apel al inculpatului și părții civile, având în vedere

dispozițiile art. 28

1

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și în condițiile

în care nu s-a solicitat majorarea pedepsei.

Potrivit dispozițiilor art. 385

alin. (3) C. proc. pen. "Când hotărârea este desființată numai cu privire

la unele fapte sau persoane, ori numai în ce privește latura penală sau civilă,

instanța de rejudecare se pronunță în limitele în care hotărârea a fost desființată."

De asemenea, prevederile art.

372 alin. (1) C. proc. pen. potrivit cărora instanța de apel, soluționând cauza

nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apel, privesc atât

soluționarea cauzei de către instanța de apel cât și soluționarea cauzei de

către instanța de rejudecare.

Prin urmare, dacă hotărârea

primei instanțe a fost desființată în apelul inculpatului și al părții civile,

care nu a vizat latura penală, instanța investită cu rejudecarea cauzei, nu

poate crea acestuia o situație mai grea, iar condamnarea lui la o pedeapsă mai

mare decât cea inițială este nelegală.

În ce privește celelalte

motive de recurs invocate de inculpat, cât și recursul declarat de partea

civilă SC M.C.C. SRL Hunedoara, Înalta Curte a constatat că acestea sunt nefondate.

Din ansamblul probelor administrate în cauză rezultă fără dubiu vinovăția

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de fals și uz de fals, iar în ce

privește rescripția răspunderii penale, momentul de la care începe să curgă

termenul este după data de 14 mai 2002 când inculpatul a eliberat dovada de

adjudecare, în care a menționat în mod necorespunzător că a fost eliberată la

16 octombrie 2001. Dovada de adjudecare a fost eliberată de inculpat la cererea

formulată de SC M.C.C. SRL Hunedoara, cu adresa din 15 mai 2002.

Împotriva acestei decizii a

formulat contestație în anulare inculpatul C.G., invocând cazurile prev. de art.

386 lit. a) și c) C. proc. pen.

S-a susținut astfel pe de o

parte că la data soluționării recursului a fost lipsă de procedură cu

administratorul judiciar al părții civile,iar pe de altă parte că instanța de

recurs nu a constatat intervenită prescripția răspunderii penale în condițiile art.

122, 124 C. pen., termenul de prescripție începând să curgă de la data ținerii

licitației,respectiv 16 octombrie 2001, iar nu de la data de 14 mai 2002.

Prin încheierea din 8

octombrie 2009, Înalta Curte a admis în principiu contestația în anulare,însă

numai cu privire la cazul prev. de art. 386 lit. c) C. proc. pen.,întrucât

pretinsa lipsă de procedură invocată cu partea civilă nu îl vizează pe

inculpat,ci pe aceasta din urmă.

Pe fondul contestației în

anulare,Curte reține că potrivit art. 386 lit. c) C. proc. pen.,împotriva unei

hotărâri penale definitive se poate face contestație în anulare când instanța

de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal

dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) – i)

1

,cu privire

la care existau probe în dosar.

Incidența acestui caz de

contestație reclamă existența la dosar,la data soluționării recursului,a unor

probe în sensul subzistenței unui caz de încetare a procesului penal dintre

cele prevăzute în art. 10 C. proc. pen.,probe ignorate de către instanța de

recurs,cu consecința omisiunii de a dispune încetarea procesului penal.

Acest caz nu are însă în

vedere ipoteza în care invocarea unei cauze de încetare a procesului penal a

constituit chiar un motiv de recurs, asupra căruia instanța de control judiciar

s-a pronunțat în considerentele deciziei atacate,neavând relevanță dacă soluția

instanței de recurs sub acest aspect a fost sau nu în acord cu probatoriul

aflat la dosarul cauzei,căci ceea ce se sancționează în limitele acestui caz de

contestație este nepronunțarea,iar nu (eventuala) pronunțare greșită asupra

unei cauze de încetare a procesului penal. A accepta teza contrară ar echivala

cu transformarea contestației în anulare într-o cale ordinară de atac,prin

intermediul căreia se ajunge la cenzurarea deciziei pronunțate în recurs,pe

fondul ei.

În speță,din actele existente

la dosar (fila 43 dos. recurs), rezultă că inculpatul C.G. a invocat,ca și

motiv de recurs,cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 15 C. proc. pen.,în

sensul că există o cauză care înlătură răspunderea penală,respectiv prescripția

răspunderii penale,în condițiile art. 122-124 C. pen.

Așa cum rezultă în mod

explicit din considerentele deciziei atacate,instanța de recurs a analizat inclusiv

acest motiv de casare, apreciindu-l ca fiind nefondat,în condițiile în care,în

opinia instanței de control judiciar, termenul de prescripție a răspunderii

penale a început să curgă după data de 14 mai 2002, când inculpatul a eliberat

dovada de adjudecare,iar nu data de 16 octombrie 2001, cum a invocat inculpatul

în motivele de recurs.

Or,ceea ce se invocă pe

calea contestației în anulare nu este nepronunțarea, ci pronunțarea greșită

asupra cazului de casare invocat,cu referire la incidența prescripției

răspunderii penale, reiterându-se practic același motiv de recurs deja analizat

de către instanța de control judiciar.

Prin urmare,constatând că nu

sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 386 lit. c) C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de către

inculpatul C.G., obligându-l pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat

ocazionate de soluționarea acesteia, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată

contestația în anulare formulată de contestatorul C.G. împotriva Deciziei penale

nr. 2255 din 15 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală,pronunțată în Dosarul nr. 2881/98/2007.

Obligă contestatorul la

plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică,azi 5 noiembrie 2009.